Dieses Blog durchsuchen

Mittwoch, 30. Juni 2010

Biciclist accidentat în mod intenţionat

Ieri, 29 iunie 2010, în Bucureşti, pe Virtuţii, la 8,45 a.m., de pe o stradă anexa vroia să iasă o dubiţă, tăindu-mi calea. Eu veneam în viteză, mă îndreptam spre intersecţia de la Semănătoarea. La diferenţă de 3 secunde, am trecut prin faţa lor şi le-am strigat în sperietura aceea "idiotule!". I-am surprins uitătura duşmănoasă, am accelerat şi am intrat pe trotuar. Nu mă înşelasem. Individul încetinise, rula uşor foarte pe dreapta, astfel încât, dacă m-ar fi prins, ar fi intrat în mine. Deşi eram pe trotuar, am oprit preventiv bicicleta, vroiam să îl văd că trece şi pleacă din spatele meu. Am aşteptat aproape două minute, a trecut dubios de încet mai departe şi i-am lăsat să se ducă până au dispărut din raza mea vizuală. A fost pe bune.

Biciclist accidentat în mod intenţionat – pedeapsă penală, îngrădirea libertăţii
Radfahrer absichtlich angefahren - Hohe Haftstrafe
Gestern, 29.Juni 2010, 17:33 Uhr
Yahoo! Nachrichten
Augsburg (dpa) – O femeie a intrat intenţionat într-un mountain biker şi l-a accidentat foarte grav – fapt pentru care Tribunalul Augsburg a condamnat făptaşa, în vârstă de 47 de ani, la 5 ani şi 3 luni de închisoare. „Făptaşa a folosit autoturismul pe post de armă.“ – a declarat judecătorul.
Conform instanţei, doctoriţa din Pforzheim a urmărit în august 2008 in Dießen am Ammersee (Bayern) un biciclist, pe care l-a şi călcat cu bună intenţie. Acesta lovise anterior şi provocase o uşoară daună la oglinda retrovizoare a autoturismului, arătându-i şoferiţei şi un gest obscen cu degetul. Aceasta s-a răzbunat, urmărindu-l insistent şi intrând în el. Biciclistul de 40 de ani a fost grav rănit,
În cadrul procedurii de urmărire penală s-a solicitat 6 ani şi 5 luni de detenţie, acuzaţia fiind de “tentativă de omor” din răzbunare. În declaraţia de motivare a verdictului, judecătorul a spus că şoferiţa în cauză avea dreptul să îl urmărească pe bicyclist, dar nu avea voie să îl rănească. Şoferinţa nu a putut astfel scăpa de acuzaţia de “tentativă de omor”.
Acuzata şi-a urmărit victima, cu motorul turat la maxim, hărţuind biciclistul până ce acesta a intrat pe o pistă de biciclete, s-a dezechilibrat şi a căzut. Maşina a venit imediat din spate şi a trecut peste cel căzut. Victima a suferit fracturi de pelvis şi oase ale pieptului, o contuzie pulmonară, fracture costale şi leziuni grave la cap, supravieţuind cu greu accidentului. Potrivit unor martori, acuzata a oprit ulterior maşina, a coborât, s-a dus lângă biciclistul în stare de inconştienţă şi ar fi spus: “Na, că nu mai faci niciodată aşa ceva!”
La proces, acuzata şi-a cerut iertare şi printre lacrimi a spus că intenţia ei nu a fost să îl rănească pe biciclist. Ca şi medic, nu a folosit niciodată violenţa, fiind orientată către salvarea oamenilor. A declarat că nu îşi aminteşte foarte clar de punctele cheie ale evenimentului.
Un specialist care a examinat-o pe acuzată a concluzionat că aceasta se afla, la momentul faptelor, sub incidenţa unei depresii acute, suferind de abilităţi limitate de gestionare a propriilor reacţii, ceea ce duce şi la “acţiuni iresponsabile”, dar toate acestea nu îi limitează percepţia asupra urmărilor propriilor fapte.

2 Kommentare:

  1. Neplăcut momentul trăit de tine. :(

    Cât despre cazul din Augsburg... pare suficient de complicat încât nu mă simt suficient de competent pentru a-mi da cu părerea.

    AntwortenLöschen
  2. Da .... o alta idee care rezulta de aici este și că nu știi niciodată cine este la volan și de ce este în stare, indiferent că va fi intenționat sau mai puțin intenționat. Omul este și el tot o fiară și anumite instincte primare nu și le poate stăpâni în anumite situații.

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)