Tibetul secret - unt, oase, tăcere

”Tibetanii sunt intr-adevar niste xenofobi ciudati; doar in teorie si in abstract. Tara lor e inchisa strainilor si Lhasa dicteaza legi severe pentru a-i tine pe acestia departe, dar cand soseste un strain il primesc cu bucurie si entuziasm.
Occidentul inseamna o lume a misterelor fascinante. Suntem exoticul inversat. Exoticul avioanelor, al fotografiei, al ceasurillor, al penicilinei, al miracolelor repetabile si controlabile (un lama zboara prin levitatie, dar are nevoie de zece ani pentru a se prepara, trecand prin probe foarte severe de ascetism si pana la urma poate sa nu reuseasca; cu avionul zboara oricine). Suntem de aceea exoticul unei dominatii magice asupra elementelor. Suntem un popor mitic aliat cu demonii de pe pamant si din aer, de la care ne incarcam cu puteri supraomenesti in schimbul vreunui pact diabolic.”

(...)

yak butter candlelight

Vizitand o manastire, autorul intra in contact cu grupul de calugari ahtiati de a pune mana, de a atinge aparatul de fotografiat al acestuia. Iata cum descrie autorul scena - o reală odă dedicată jegului, murdăriei: 

“Abia reusesc sa ma misc prin inghesuiala, respirand in valuri foetor tibeticus. 

Foetor tibeticus e compus din diferite ingrediente: baza o formeaza murdaria oamenilor si a hainelor, peste care se suprapun efluviile lirice ale untului rancezit. Jegul e vechi, uimitor, tridimensional. Pe brate, pe calcaie si pe pulpe, chiar si  pe gat crustele murdariei se aduna de luni si ani de zile. Pare o carapace intretinuta cu grija, in intentia de a crea  un fel de monument mai durabil decat trupul sau pentru a studia o geologie a jegului in lentele si complexele stratificari. In sfarsit, murdaria trebuie sa capete o personalitate proprie, ca si cand acolo inauntru ar fi doua fiinte. Si la un moment dat crusta, lucrul acela,  nu va deveni o forma, un negativ din care poti iesi noaptea, lasandu-l in picioare, sprijinit de zid, urat si unsuros ca un ro-lang?

yak butter sculptures

De altfel, untul (impreuna cu oasele si tacerea) este unul din elementele cele mai caracteristice ale Tibetului. Pare imposibil ca femelele acelea slabe ale iacilor, pascand printre pietre si nisip, sa produca atata unt! Si totusi aceasta grasime pasnica si nobila acopera Tibetul; se vinde in cele mai indepartate sate; cu unt se fac ofrandele catre zei in temple si in capelele particulare; untul se modeleaza cu maiestrie, pentru a fi apoi colorat cu extraordinar rafinament; untul arde in lampi; taxele se platesc in unt; femeile isi ung parul si chiar fața cu unt; untul e oferit si este primit in dar; untul se amesteca cu tsampa, pentru a-l manca sau se bea in ceai; unt, unt, peste tot unt, pentru orice folosinta si cu orice ocazie, unt; Marele Unt, Omniprezentul Unt, Supremul Unt.

Ca si untul, si oasele sunt universal, Cu siguranta ca in alte tari, inclusiv in Italia, sunt ucise mai multe animale decat in Tibet.; dar nicaieri in lume, dupa cate stiu, nu se vad atatea schelete, cranii, omoplati, femure, vertebre si coaste imprastiate pe drumuri, pe carari, in fata caselor, pe trecatorile din munti, ca acolo sus. Nu este un lucru intamplator, nemotivat, ci o adevarata si foarte ciudata trasatura cultural. Oasele animalelor nu se ingroapa, nu se ascund vederii, nu se distrug, raman ca niste pietre de-a lungul drumului, la usile caselor; oamenii calca pe ele si le azvarle cu piciorul; copiii se joaca si se bat cu ele. Indiferenta aceasta, un fel de placere muta as spune, e tot un mod de actiune. Oasele sunt prin urmare, ca si florile, o desfatare, o bucurie. Poate ca sunt oglinda scurgerii inselatoare a timpului, de care omul ar trebui sa se fereasca daca doreste sa se salveze! Cine stie.

 Impreuna cu untul si oasele ni se infatizeaza un al treilea  element: Tăcerea Nesfârșită. Fizica moderna ne vorbeste despre spatiul-timp tetradimensional continuu. Tibetul este constituit dintr-un continuu spatiu-tacere tetradimensional Exista tacerea galbena, ocra, a pietrisului; cea albastru-verzuie a ghetarilor; cea a vailor unde se rotesc sus, spre soare, soimii. Si exista tacerea care purifica totul, usuca untul, pulverizeaza oasele si lasa in suflet o dulceata de vis greu de exprimat, de parca am fi ajuns intr-o patrie originara pierduta, dupa perioada de copilarie a istoriei.

 (...)

Trupul este o haina pe care o imbraci si o dezbraci.

(...)

Cartile tibetane sunt lungi, inguste, tiparite manual; paginile sunt unite prin doua aschii subtiri de lemn si invelite intr-o bucata de stofa.

Relectura 1998 

“Nefericita manastire Kar-gyu a fost una din multele victime ale violentelor barbare in care s-au lasat antrenați între 1966 și 1976 chinezi fanatici și tineri tibetani care i-au urmat. Prin urmare, tot cea ce este descris în textul de mai sus se referă la o epocă anterioară anilor ’60. (...) S-ar putea ca în viitor, dacă împrejurările vor fi favorabile, această lume să fie refăcută, cel puțin în parte; dar nu va mai fi la fel ca în trecut. Nu se va mai trăi în acel Ev Mediu autentic, din afara lumii, care caraceriza Tibetul în 1937; comunicarea facilkă, circulația știrilor, imitarea obiceiurilor străine, energia elecrică la îndemână, benzina, materialele plastice, gazul lichefiat, influența propagandei comuniste și a îndoctrinării culturale chineze, vor fi adus schimbări esențiale ce fac imposibilă orice restaurație, artificială sau falsă, chiar dacă sincer dorită și simțită. Se va putea instaura din nou în aceste locuri o viață monahală, purificată și ridicată la un grad mai înalt de conștiință, dar atunci vom trăi – sau mai degrabă nepoții noștri vor trăi – într-un alt univers.

Marea și impunătoarea mânăstire Dung-kar, la jumătatea drumului între Yatung/Yadong și Phari/Pari, a fost și ea incendiată și distrusă în mod barbar. (....)”