Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 22. Januar 2012

semi-maraton Gerar

10 ianuarie 2012
Și iată-mă cum, pe negândite, particip deja la al doilea semi-maraton al meu! Primul mi se-ntâmplă (:-) nocturn, undeva pe un tărâm de vis al Terrei (Polar Night Half Maraton 2012). Nu am alergat niciodată în echipă la un concurs, mai mult decât atât, particip cu două fete dintre care pe una nu o cunosc, iar cu cealaltă m-am intersectat de puține ori, în anii trecuți. Deci e și asta o premieră, pentru că de regulă evit situațiile de acest gen, din motive lesne de înțeles. Să fii condiționat să poți participa doar în echipă la un semi-maraton nu mi se pare o idee interesantă și nu pot spune că dau LIKE la acest concept, dar am fost întrebată dacă doresc să mă alătur și, după ce am depășit complexele de inferioritate prin comunicare, am zis ”OK, dar să nu zici că nu ți-am zis :-)! (adică că momentan, din motivul X, am timp foarte slab pe orice distanță de alergare). Plec de la convingerea că ambele fete sunt mai bune decât mine și că eu, așa cum mă cunosc, mă voi putea mobiliza chiar și peste limitele mele. Nu suport ideea de a fi ”frâna” echipei.
Așa că hai la alergare-n parc!
Deci, eu sper să ningă și să fie frig, sincer. Pe 28 am un examen la facultate și pe 29 ianuarie, duminică, voi fi la start împreună cu R. și I., în Parcul Politehnicii din București. Să vedem ce iese, cu aproape inexistentul antrenament pe care-l avem. De nu aveam sesiunea acum, jur că ieșeam la ture, mai ales că piciorul meu cu probleme dă semne de revenire (ah, tot materialul despre pregătirea pentru semi-maratonul din Norvegia a dispărut în mod miraculos de pe blog, acolo descriam cu lux de amănunte problemele medicale pe care le am cu un picior, începând de la finalul lui octombrie 2011).
Vor fi 80 de echipe a câte 3 alergători la proba de 21 de km, restul vor participa la crosul de 3,6 km. Din ce am citit pe www.gerar.ro, la momentul de față se anunță aproximativ 500 de participanți per total. Va fi fun, cu siguranță :-)) Ah, și noi nu vom alerga 3, ci ... 4! Ghici ghicitoarea mea?!
www.gerar.ro

Pasiunea mea nr. 1 rămâne totuși
trekking-ul de anduranță. 
26.01.2012, 22:00
Ninge cam de 40 de ore în București. În restul țării este nu doar haos, ci nenorocire, deja cu victime. Deci ..... deși incredibil, dorința mea ca Semi-maratonul Gerar să-și merite numele și-l va merita cu vârf și îndesat la această a doua ediție. Traseul va fi acoperit de zăpadă înghețată și duminică se anunță -17°C. Dacă va fi și vânt, atunci ce ne putem dori mai mult?! Va fi extrem. Probabil. După lipsa totală a iernii, avem acum, comasat și cumulat, tot ce se poate numi iarnă: nămeți, ger, viscol. Unii mor, alții aleargă...... Asta este legea vieții și a supraviețuirii. Na, că o dau în bălării. Am mustrări de conștiință probabil.
28.ianuarie 2012
M-am trezit la 05:10, să mai apuc să mai citesc pentru examen, că doar sunt în sesiune, nu? Aseară nu am mai rezistat și nu terminasem să parcurg toată materia. Până la 8,30 când plecam de-acasă spre Universitate era să adorm de două ori! 
Foarte frig afară, un ger uscat. Orașul era aproape paralizat, foarte puține mașini. Maidanezi zgribuliți, mă uitam la ei și-mi venea să plâng .... Am coborât la Izvor, ca să am ocazia să înfrung gerul. Îmi place gerul, scârțâitul zăpezii și imaginea unui oraș - precum Bucureștiul - blocat este aproape fascinantă. Pot românii să reziste sâmbăta dimineața fără să gonească către mall-uri și supermarketuri?! Eh, asta da noutate! Am intrat prin Cișmigiu și apoi am urcat spre Piața Universității. În fața Teatrului Național, la kilometrul zero, erau 2 oameni care fluturau fiecare câte un drapel. Erau doi reprezentanți ai protestatarilor care se odihneau, după 15 zile de proteste. În mijlocul bulevardului, o mașină a poliției staționa. Pe platforma din părculeț era o colecție de oameni de zăpadă, fiecare purtând câte un slogan protestatar. Era ora 09:35.
Am intrat la examen, profesorul și vreo zece studenți din 36 erau deja în sală la 09:45. Mă simțeam doar 30% pregătită, dar nu aveam emoții. Eram curioasă de subiecte. Ne-a împărțit pe două rânduri și am avut chiar noroc să-mi pice niște subiecte de sinteză despre care mai aveam ceva habar. În sensul că puteai scrie ceva doar în baza unei priviri de ansamblu asupra materialului de curs. Subiectele de la celălalt număr erau mai mult teorie pură, chestie de toceală, așa că ... eu zic că am avut un pic de noroc și că voi scoate măcar un 7. Am părăsit amfiteatrul după o oră și m-am dus la km 0 să stau oleacă, să contemplu, să fac fotografii, să simt. N-am mai văzut de ceva vreme locul acela fără mulțimi de oameni, la lumina zilei. Erau adunați cam zece oameni mai în vârstă, discutau între ei, era ca un sfat al bătrânilor. Un cățel apărut nu știu de unde se plimba printre omuleții de zăpadă protestatari. Un loc care transmite ceva. Un loc care te face să te gândești la 21 decembrie 1989 - nu voi uita niciodată imaginile, mirosurile, culorile și sângele de atunci, tunurile de apă și efectul gazelor lacrimogene, fuga, tancurile, disperarea, lumânările -, la cultură - grupul statuar din față mi se pare de-a dreptul miraculos, să trăiască Caragiale, din a cărui operă este inspirat și să trăiască cei care au muncit la el! -, sacrificiu, crimă, sânge, suferință, durere, extraz, bucurie, revoltă, protest, tristețe, disperare, dorință, lacrimi, speranță, putere, slăbiciune.
(....) Am ajuns acasă, am schimbat ținuta, mi-am luat bicicleta de off road și m-am aventurat în trafic pe Iuliu Maniu. Era aproape trei. O idee deloc inspirată cu bicicleta în trafic, cei care aveți pornirea asta, mai bine nu! Dar am vrut neapărat să probez. Am ajuns la Politehnică, am predat declarația semnată, am cunoscut-o personal și pe Diana Gal, am luat chitul de participare și m-am aventurat din nou spre casă. Frig, nene, frig!
Și acum să vedem ce înseamnă chitul de participare: chipul per echipă, un deo-roll woman și un deo-roll man și câte 3 mostre de creme diverse, plus un buffer cu design de sezon. Avem numărul 81.
29.ianuarie 2012, 15:30
Cum a fost? Departe de a fi extrem, asta e sigur.
Frig - parcă mușcau minus 15 grade pe la ora 11, dar apoi s-a înmuiat, cred că am avut minus 5 -, mult soare cald, traseul acoperit cu zăpadă înghețată în mare parte, traficul de mașini oprit pe durata concursului, ceai, apă, suc (nu știu de care, nu știu dacă a fost energizant), glucoză, lămâi, portocale, banane - toate frumos tăiate și pregătite. Înainte de start, pe timpul cursei și după finish. Nimic de reproșat, a fost chiar prea mult, prea multe. Eu am servit două pahare de ceai, două bucățele de banană și una de glucoză.
Cursa în echipă a fost (mult) prea lentă pentru mine. De la tura a patra - aprox. km 12 - am început să obosesc din cauza ritmului chinuit, mi se părea că staționăm. Să bat pasul pe loc era o solicitare istovitoare și pentru piciorul meu drept, cel cu probleme. Dar echipa a terminat cursa, și eu, dar mai ales R. am încurajat-o aproape permanent pe I., am mai tras de ea, am mai staționat, am mai împins. Însă eu de la tura a cincea mă simțeam un pic depășită de situație și mă concentram pe ideea de a nu mă depărta cei 5 m, pentru a nu fi echipa descalificată. Probabil că I. ar fi abandonat după primele patru ture, cred că i-a fost extrem, extrem de greu și știu exact ce implică să te forțezi și să tragi de tine. 21 de km nu este o distanță scurtă și să o parcurgi prima oară într-un concurs, și ăla pe echipe, nu e un lucru ușor, ba chiar dimpotrivă. Din punctul meu de vedere a greșit că nu a ascultat sugestia mea insistentă legată de protejarea respirației, și respirația a fost cea care a terminat-o. În 2h34min am atins și noi linia de finish, sper să mai fi fost câteva echipe în urma noastră, deși am mai văzut doar una. Pentru începători, e un timp la limita decenței, aș spune, având în vedere și condițiile (temperatura scăzută și terenul un pic accidentat).
Nu am înțeles încă de ce un astfel de concurs trebuie condiționat de participarea în echipă. De ce nu s-ar permite ambele categorii, echipe și individuali? Ar fi foarte fein, în loc să blochezi participarea unora care fie nu vor, fie nu pot, fie nu găsesc echipă, dar ei de fapt aleargă, fac maratoane, trag, trăiesc prin asta. Dacă și la alergare suntem condiționați să participăm, deși obiectivul declarat este ”pentru încurajarea unui stil de viață sănătos”, atunci eu nu mai înțeleg lumea și declarațiile. Nu ne naștem cu obligația de a fi co-echipieri la absolut orice activitate din viața asta, tocmai de aceea există sporturi individuale și sporturi de echipă, proiecte individuale și proiecte de echipă. Există oameni care au rezultate mai bune pe individual și alții care nu pot realiza ceva decât în echipă și mi se pare normal să fie așa. Nu există bine sau rău aici, este diversitatea ființei umane. Să fii condiționat pentru echipă, într-un sport care de regulă este un sport pentru individualiști .... mă mai gândesc, poate îmi mai schimb percepția pe viitor, nu știu. Cu siguranță acum sunt foarte subiectivă și explicația se regăsește în culisele mult mai vechi ale autobiografiei mele (pe care nu o pot schimba, asta e clar). Dar e păcat pentru cineva care aleargă, să se lovească de o condiționare de acest gen, pentru că există puțin semi-maratoane organizate. Dacă pierzi Gerar-ul, pierzi destul de mult, ca atlet. Eu așa simt acum.
Pentru mine personal, a fost mai puțin o provocare fizică, a fost însă un exercițiu mental de toleranță, răbdare și înțelegere. Probabil că are un sens, totul are un anumit sens în viața asta.

Kommentare:

  1. uau, anka, te schimbi pe timp ce trece! Imi dau seama ca sa participi in echipa, sub ritmul tau, a fost o provocare fantastica, chiar daca nu ai mentionat in material. Plus ca devii mai diplomata sau mi se pare mie? Eu unul nu voi alerga niciodata in echipa, deci ar trebui sa te admir, e un exercitiu bun!
    Mihai

    AntwortenLöschen
  2. Hello Anka, congrats!! You did better in Tromso, I can imagine today it was not your time, but the team time. Waiting for you in Tromso soon again!
    Sven

    AntwortenLöschen
  3. Nu stiu cum zici tu ca a fost usor, ca mie mi s-a parut extrem Gerarul asta!! Cu dealul ala care m-a epuizat si frigul si gheata.

    AntwortenLöschen
  4. Nici eu nu am inteles ideea cu echipa la un semi-maraton, d-aia nici nu m-am inscris.

    AntwortenLöschen
  5. Ideea unei echipe exista pentru a ne testa capacitatea de a lucra cu ceilalti. Exista intotdeauna un risc: riscul de a fi frustrat ca esti tu veriga slaba sau riscul de a fi frustrat ca ai fi putut da cu mult mai mult. Parerea mea este ca o competitie nu trebuie sa ne demonstreze numai noua insine cat de departe putem ajunge, ci si cat de mult putem sa-i toleram si sa-i intelegem pe cei din jurul nostru. Asta e ideea pentru care imi plac sporturile de echipa. Idealul este ca echipa sa se cunoasca si sa se antreneze impreuna...dar intotdeauna exista un inceput...al unei prietenii frumoase si al aparitiei unor coechipieri si oameni pe care stii ca te poti baza oricand atunci cand iti este greu. Multumim Anca pentru suport si pentru ca ai avut intelepciunea de a ne tolera.

    AntwortenLöschen
  6. Roxana, mulțumesc pentru feed-back, ce ne-am face noi, bloggerii, fără audiență? :-) Ideea de echipă este esența vieții sociale, dar nu se poate aplica în orice împrejurare. Rezultatele unei echipe se datorează, în majoritatea cazurilor, faptului că membrii se cunosc și se aleg între ei în baza a ceea ce cunosc unii despre ceilalți și mai ales în baza stabilirii unui obiectiv comun pe care să-l atingă în marjele aceleiași calități. M-am gândit foarte mult dacă să pomenesc în materialul meu despre frustrarea destul de profundă pe care am încercat-o duminică și m-am străduit să formulez astfel încât să nu ”nimicesc” pe nimeni. Dacă tu nu mă întrebai pe particiipare, nu aș fi avut ocazia să particip, ca urmare, pentru acest lucru, îți mulțumesc. A fost - cred eu - și un gest de încredere din partea ta și pentru asta trebuie să mulțumesc. Frustrarea mea va dispare curând :-)

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)