O definiție a triatlonului :-)

Uf, atâta încărcătură negativă.... nu, pe bune, nu știu ce au oamenii, dar în ultimul timp observ pe forumuri o tentă de agresivitate din ce în ce mai profundă. Nu se mai permit opiniile, exprimarea punctelor de vedere, argumentările .... tot timpul sare cineva împotrivă, apoi vin 10 pro- și se nasc tot felul de bisericuțe și valuri-valuri șomoioage de orgolii umplu vidul zonei virtuale între oameni care nici măcar nu se cunosc. Nu-și știu istoricul, scala de valori, principiile, faptele bune sau mai puțin lăudabile. Se aruncă ca orbii și se ironizează, flegmează verbal și totul alunecă spre ceva total neconstructiv. N-ați obosit, fraților?!

Cam la asta s-a ajuns pe grupul de Triathlon România de pe Facebook după ce s-a postat știrea cum că, gata, există o federație de-sine-stătătoare a triatlonului românesc. Așa că io am zis hai mai bine să arunc mici explicații pentru novici, căci mulți dintre cei care-mi vizitează blogul nu prea știu cu ce se papă această combinație de sporturi și nu de alta, dar să știe și ei ce bucurii mai gust eu atunci când nu plec prin Himalaya sau nu citesc cine știe ce carte care nu mă mai lasă să dorm.

1. Să definim pentru toată lumea:

Triatlonul este un eveniment sportiv compus din trei discipline distincte care se desfășoară succesiv, dând evenimentului mai mult un caracter de anduranță, decât de viteză. Cea mai populară formă a triatlonului implică înot, ciclism și alergare, probe ce se desfășoară imediat una după cealaltă, pe diverse distanțe, în ordinea enumerată. Triatleții se află în competiție pentru cel mai bun timp, în acesta fiind încluși și timpii de tranziție. Timpii de tranziție sunt necesari pentru trecerea de la o probă la alta și aici există tot feluri de mici secrete sau tertipuri individuale care se învață din mers sau pe care fiecare atlet și le dezvoltă, conform necesităților sale particulare, pe parcursul mai multor participări la astfel de competiții.

2. Care e chestia cu distanțele diferite?

Cursele de triatlon sunt destul de variate. La nivel internațional, cursa principală este cea de sprint, care se compune din 750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare. Există cursa standard (intermediară), cunoscută și ca ”olimpică”, cu 1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare. Cursa lungă (half Ironman) are 1,9 km înot, 90 km bicicletă, 21,1 km alergare. Urmează cursa ultra lungă (full Ironman) cu 3,8 km înot, 180 km bicicletă și 42,2 km alergare.

Ironman este cea mai recunoscută și este în sine un brand.

 Segmentul de bicicletă este, de regulă, probă de asfalt, dar există și variante off-road (XTerra), desigur, în România se pare că mai mult de 75% din numărul total al triatloanelor organizate la ora actuală, chestie destuuuuul de regretabilă (adică vrem mai multe de asfaaaaalt, pleaseeeee). 
E ciudat că tocmai io spun asta, că eu vin dinspre mountain bike la triatlon, șosea nu am mai făcut de prin anii 90!

3. Care ar fi cea mai scurtă distanță, așa, ca pentru începători?

Există mai multe evenimente și de acest tip, cu 375 m înot, 10 km bicicletă și 2,5 km alergare, distanțe ideale pentru novici.

O altă opțiune o oferă participarea în cadrul unei echipe, astfel încât fiecare dintre cei 3 componenți ai echipei să parcurgă segmentul probei sale, predând ștafeta coechipierului. Sau echipă de 2 atleți, din care unul parcuge două dintre cele trei discipline.

 asta v-ar inspira poate să dați viteza mai tare :-))

 4. Revenind la zona de tranziție

Tranzițiile se realizează între înot și bicicletă (T1), respectiv între bicicletă și alergare (T2). Sau, după caz, se trece de la înot la bicicletă și de la bicicletă la alergare.

Zonele de tranziție sunt, de regulă, suprafețe fixe, închise, separate de public, unde au acces doar atleții participanți. Nu rude, nu prieteni, nu susținători, nu sponsori, nu nimeni, nu cățel, purcel etc. 

Aici, fiecare are un spațiu al său unde își lasă echipamentul aferent fiecărei discipline. Când iese din apă de la proba de înot, atletul are nevoie să știe dinainte unde să se ducă, direct la cutia sa cu lucruri. Acolo se echipează corespunzător pentru următoarea probă, își lasă echipamentul pe care l-a folosit în proba tocmai încheiată și tot așa. Există și concursuri de mare amploare, de regulă Ironman-ul, unde zona de tranziție T2 diferă de T1 și organizatorii sunt cei care se ocupă de perfecta transportare și amenajare a lucrurilor atleților.

Să ne înțelegem însă: zona de tranziție nu este locul de moțăit, timpul cheltuit acolo intră în timpul total al intervalului de parcurgere al întregului triatlon, așa că ....

 hey, you! WAKE UP, come on, pleaseeeee..... 

B ă ă ă ă ă Ă Ă,   scoalăăăăĂĂĂ!!

Reguli nescrise:

Nu vă atacați adversarii!

Nu le distrugeți sursa de hidratare!

Nu le ronțăiți bașkeții ... și nu te mai uita cu ochii ăia feciorelnici la mine, că te știu io!!

Dragi viitori triatloniști, bucurați-vă de pe acum la gândul că după așa o distracție care poate dura între una oră și 16 ore (că la 16:05 ești oricum descalificat, dar tu poți continua, așa din mândrie și poți ajunge la 20 de ore, oricum toată lumea te va aștepta să te aplaude! Păi cum să nu te aștepte, din moment ce ei între timp au făcut duș, au mâncat, au tras un pui de somn, au scris și raportul cursei și apoi au revenit la linia de finish să vadă dacă te vezi la orizont....) - deci, după așa o distracție, 

veți beneficia de o serie întreagă de avantaje nesperate:

- odihnă

- duș

- somn 

- hrană din belșug

 - privilegiul de a putea dormi oriunde vreți, toată lumea vă răsfață

deși io aici nu m-aș risca ....

deși de-acuma gata ..... imaginea voastră e alta!

Va urma cu un nou episod: 
”Deliciile unui triathlon” :-) 
și poate chiar ceva despre echipamenul minim și
 ceva ”secrete universale” cunoscute de cei mai experimentați

Un alt maraton gratuit

Din seria ”se întâmplă și de bine în România actuală - click here”, azi am aflat și eu de Ciucaș Trail Running.
Se întâmplă pe 9 septembrie 2012, chiar de ziua mea :-))
Cum toate vacanțele de vară ale copilăriei și adolescenței le-am petrecut în această zonă, timp de vreo 18 ani, ar fi cazul să revin în zonă cu această ocazie.

Ca urmare, vă invit să le accesați informațiile direct la ei acasă :-))

Federații sportive sau de-a baba oarba cu destinele ....

http://www.biciclistul.ro/2012/04/09/stefania-ion-victima-ignorantei-o-campioana-are-nevoie-de-ajutor/

Mi-e greu să mă dezvăț a mai fi caustică în multe comentarii .... deci mai durează :-))

Citind pe Facebook apelul lansat de Tudor Vlad, organizator al triatlonului ”Fără Asfalt”, apoi materialul lui Emilian Nedelcu, din ”Biciclistul”, inevitabil mi-am adus aminte de o mică dispută .... care și la momentul respectiv mi s-a părut hilaro-stupido-amazing, așa că o redau cu plăcere :-)

Pe noul grup de pe FB, intitulat Triathlon Romania, se postează o știre:

2012. Vom avea Federația Română de Triatlon

În Adunarea Generală a Federației Române de Ciclism și Triatlon, de vineri, 9 martie 2012 s-a votat desprinderea triatlonului din FRCT și înființarea FEDERAȚIEI ROMÂNE DE TRIATLON. Este un

· · · Teilen · 11. März um 20:13

Ca să pot citi știrea în întregime, pe site-ul respectiv, eram manipulată, adică obligată sa dau un share sau un LIKE, chestie care, din principiu, îmi displace total. Adică să mă manipulezi pentru propriul tău interes. Așa că nu am dat nici una, nici alta, în mare știam despre ce este vorba. 

Și dialogul apare și se scurge astfel, în marea lui minunăție a noii ere virtuale pe care o savurăm aproape cu toții:

• • 
    

    Anka Berger are nu stiu ce banner fixat pe stanga si nu se poate citi, te obliga sa dai ceva acolo :-(
    

    11. März um 20:23 ·
  • 
    

    I. S. Sorry, eu am facut doar share !
    

    11. März um 20:24 · · 1
  • 
    

    Anka Berger Stiu .... nu-mi place sa fiu obligata sa dau share sau like pentru a citi o informatie, atat. Pacat. Dar am prins ideea din titlu.
    

    11. März um 20:26 ·
  • 
    

    I.S. Oricum, ne bucuram de aceasta hotarare, si speram sa se intample ceva mai mult decat pana acum in lumea triathlonului Romanesc.
    

    11. März um 20:29 · · 1
  • 
    

    Anka Berger  Da, e o decizie care, cel putin teoretic, ar trebui sa fie vitala pentru triathlonul rom. Din ce stiu eu din alte domenii, federatiile de inot, atletism, chiar gimnastica, nu prea se implica si sportivii sunt cam lasati de izbeliste. Si ... vorba aia, sunt sporturi deja cu traditie, care i-au facut pe romani cunoscuti pe intreg mapamondul. Vom vedea.

    11. März um 20:32 ·
  • K.H. daca federatia va fi facuta de triatlonisti....se vor implica si mai departe. sunt sigura de asta :-)
    

    16. März um 20:44 ·
  • F.G. Treaba asta cu federația de triatlon cu mă impresionează absolut deloc. Aș spune chiar că dimpotrivă … Credeți cumva că vor fi mai multe concursuri de triatlon organizate de federație? Vor fi mai mulți sportivi legitimați? Mai multe cluburi? Se vor implica în selecția copiilor pentru a dezvolta acest sport? Vor crea o bază de selecție mai mare sau un centru de pregătire? Cei câțiva sportivi de talie națională vor avea mai multe oportunități pentru pregătire, mai mulți bani sau o susținere mai mare fără a mai fi nevoiți meargă cu jalba-n proțap pentru a-și căuta sponsorizări în loc să-și vadă de antrenamente? Am mari îndoieli că se va întâmpla ceva din toate astea. Federația de ciclism organizează o singură cursă pe an și campionatele naționale (și aste cu cât tam-tam și scandal), în rest se mai lipesc și ei pe la concursurile organizate de privați, probabil nici cea de triatlon nu va avea altă politică. De ce sunt însă sigur este că noua federație va avea un președinte, un vice președinte, un prim vice președinte, un vice vice președinte, un secretar, un subsecretar, un consiliu, un președinte de consiliu, un antrenor coordonator, un manager și multe funcții plătite din puținii bani pe care i-ar fi putut folosi sportivii iar probabil unul dintre primele obiective va fi acela de a-și face un sediu cel puțin de nivel european. Îmi doresc să mă înșel, raționamentul meu să fie greșit iar eu să vorbesc în necunoștință de cauză.

    16. März um 22:48 · · 4
  • 
    

    Anka Berger Nah, că acu suntem doi optimiști :-))
    

    16. März um 22:50 ·

    

    Și acu ........ începe partea frumoasă :-): 

    K.H. probabil din cauza oamenilor "optimisti" nu se va face nimic. oricum multumesc de "incredere"
    Sincer, habar nu am care a fost chestia cu ironia ”multumesc de ”incredere””, doar dacă face parte din conducerea noii federații .... ce tareee!!!

    
    

    17. März um 13:28 · · 1
  • K.P. da excelent nici nu e gata federatia nici nu stim cine va conduce dar voi deja stiti ca nu e nimic de capul lor ....cred ca anul trecut cu Grand Prix-ul am demonstrat ca se poate face concursuri bune in sportul acesta ,Anul acesta avem 7 concursuri in circuit si culmea o sa fie supravegheata de noua federatie care o sa fie alcatuit daca totul merge bine tot de triatlonisti si tot de cei care au pus umarul la organizarea de concursuri.Statul la margine si comentand pesimist chiar departe ne duce....
  • 17. März um 23:07 · · 7
  • 
    

    Anka BergerPe bune, nu cred ca e cazul sa sarim unii la altii aiurea. Fiecare are dreptul la un punct de vedere si fiecare vorbeste din alte experiente si din alte perspective. Uitati-va in jur, la nivel national, ce se intampla in toate domeniile si nu mai sariti asa in sus pentru niste puncte de vedere care nu coincid cu ale voastre, zau asa. Desprinderea federatiilor a fost salutata cu voiosie de toata lumea, unii sunt mai sceptici, altii mai optimisti, altii mai implicati etc. Deja depasim tematica topicului.

    17. März um 23:11 ·
  • S.B.  Eu cred ca noua federatie de triatlon va face o treba foarte buna. Succes!

    17. März um 23:14 · · 2

    De multe ori mi-am dorit să nu mai am dreptate în nimic din ceea ce simt, presimt, judec, prevăd etc ..... Și .... iaca ce citim acum

    

    la nici o lună după știrea și disputa respectivă?! Un prim caz. Mai departe judecați singuri și luați decizia care vi se potrivește cel mai bine.

    http://www.biciclistul.ro/2012/04/09/stefania-ion-victima-ignorantei-o-campioana-are-nevoie-de-ajutor/

    

    Și aici, un pic de documentare pe internet. Informativ. Chiar și disputa iscată în comentariile de la final: este sau nu este campioană?
    

    UPDATE cândva la început de octombrie 2012:

    1. La momentul postării acestui material, nu exista oficial nicio federație. Așa cum nici acum nu există oficial. Este un fenomen bulversant despre care nici măcar nu vreau să discut.

    2. Deși federația nu există, funcțiile sunt deja ocupate. De ce ar trebui să ne mire? Așa că ”enervarea” lui K.P. este de înțeles, făcând parte din conducerea federației neoficiale. 

    3. În pofida celor afirmate de K.P. mai sus - permit să citez din nou: ”da excelent nici nu e gata federatia nici nu stim cine va conduce dar voi deja stiti ca nu e nimic de capul lor ....cred ca anul trecut cu Grand Prix-ul am demonstrat ca se poate face concursuri bune in sportul acesta ,Anul acesta avem 7 concursuri in circuit si culmea o sa fie supravegheata de noua federatie care o sa fie alcatuit daca totul merge bine tot de triatlonisti si tot de cei care au pus umarul la organizarea de concursuri.Statul la margine si comentand pesimist chiar departe ne duce....” - acest GrandPrix 2012 nu s-a ridicat niciun pic peste nivelul celui de anul trecut, ba chiar apreciez că s-a mers pe cantitate, nicidecum pe calitate. La 2 săptămâni de la încheierea oficială a circuitului, nu există nicio comunicare pe site, clasamentul nici măcar nu este actualizat, o chestie care consuma maximum o oră de muncă, să zicem, deși practic 15 minute erau de ajuns.

    Din cât am urmărit eu GrandPrix-ul ediția 2012, era practic imposibil ca acesta să fie supravegheat de o federație încă neautorizată și faptul că Federația Română de Triatlon apare cu nume sonor pe ici pe colo nu mi se pare tocmai legal (a se vedea mai jos răspunsul ANST din 18 septembrie 2012).

    Cam așa „merg” lucrurile în România de peste 20 de ani și suntem gata să sărim unii la gâtul celorlalți, în loc să ne moderăm, să ne auto-criticăm, să ne îmbunătățim, să ne controlăm afirmațiile și mai ales promisiunile către public și clienți.

    Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret îmi scrie la data de 18 septembrie 2012:

    ”1. La data prezentei, Federația Română de Triatlon nu deține Certificat de Identitate Sportivă emis de ANST, întrucât se află în cadrul procesului de avizare și recunoaștere.” 

    Da, destul de trist .... din martie până în octombrie acest proces nu a putut fi finalizat, sezonul s-a încheiat din septembrie (deja cu o întârziere de 2 săptămâni datorată amânării ultimei etape a circuitului GrandPrix, dacă acesta are o valoare juridică).

    Abia în data de 22.08. a.c. ANST a emis un aviz referitor la Actul Constitutiv și la Statutul viitoarei noi federații, în vederea dobândirii personalității juridice.

    După completarea dosarului cu o hotărâre judecătorească definitivă, abia atunci vom putea discuta despre o Federație Română de Triatlon, pe care mulți o așteaptă, de la care mulți speră multe și tot așa.

    Desigur că, în lipsă de informații, concluziile pe care le poți trage în general pot fi total eronate. De aceea am preferat să mă informez pe canale oficiale. În lumina noilor informații primite, materialul de mai sus cu titlul respectiv devine total paralel cu realitatea. Totuși, îl las așa cum este. Am plecat de la comunicatele din mass-media românească la nivelul lunii martie și aprilie. S-au obosit să anunțe înfiițarea unei noi Federații, dar pe urmă nu s-au obosit, deontologic și coerent vorbind, să anunțe și etapele procesului, statusul la nivel de lună și tot așa. E greu cu jurnaliștii ăștia ..... 

    
    

    
    

semi-maraton Gerar

10 ianuarie 2012

Și iată-mă cum, pe negândite, particip deja la al doilea semi-maraton al meu! Primul mi se-ntâmplă (:-) nocturn, undeva pe un tărâm de vis al Terrei (Polar Night Half Maraton 2012). Nu am alergat niciodată în echipă la un concurs, mai mult decât atât, particip cu două fete dintre care pe una nu o cunosc, iar cu cealaltă m-am intersectat de puține ori, în anii trecuți. Deci e și asta o premieră, pentru că de regulă evit situațiile de acest gen, din motive lesne de înțeles. Să fii condiționat să poți participa doar în echipă la un semi-maraton nu mi se pare o idee interesantă și nu pot spune că dau LIKE la acest concept, dar am fost întrebată dacă doresc să mă alătur și, după ce am depășit complexele de inferioritate prin comunicare, am zis ”OK, dar să nu zici că nu ți-am zis :-)! (adică că momentan, din motivul X, am timp foarte slab pe orice distanță de alergare). Plec de la convingerea că ambele fete sunt mai bune decât mine și că eu, așa cum mă cunosc, mă voi putea mobiliza chiar și peste limitele mele. Nu suport ideea de a fi ”frâna” echipei.
Așa că hai la alergare-n parc!

Deci, eu sper să ningă și să fie frig, sincer. Pe 28 am un examen la facultate și pe 29 ianuarie, duminică, voi fi la start împreună cu R. și I., în Parcul Politehnicii din București. Să vedem ce iese, cu aproape inexistentul antrenament pe care-l avem. De nu aveam sesiunea acum, jur că ieșeam la ture, mai ales că piciorul meu cu probleme dă semne de revenire (ah, tot materialul despre pregătirea pentru semi-maratonul din Norvegia a dispărut în mod miraculos de pe blog, acolo descriam cu lux de amănunte problemele medicale pe care le am cu un picior, începând de la finalul lui octombrie 2011).

Vor fi 80 de echipe a câte 3 alergători la proba de 21 de km, restul vor participa la crosul de 3,6 km. Din ce am citit pe www.gerar.ro, la momentul de față se anunță aproximativ 500 de participanți per total. Va fi fun, cu siguranță :-)) Ah, și noi nu vom alerga 3, ci ... 4! Ghici ghicitoarea mea?!
www.gerar.ro

Pasiunea mea nr. 1 rămâne totuși
trekking-ul de anduranță. 

26.01.2012, 22:00

Ninge cam de 40 de ore în București. În restul țării este nu doar haos, ci nenorocire, deja cu victime. Deci ..... deși incredibil, dorința mea ca Semi-maratonul Gerar să-și merite numele și-l va merita cu vârf și îndesat la această a doua ediție. Traseul va fi acoperit de zăpadă înghețată și duminică se anunță -17°C. Dacă va fi și vânt, atunci ce ne putem dori mai mult?! Va fi extrem. Probabil. După lipsa totală a iernii, avem acum, comasat și cumulat, tot ce se poate numi iarnă: nămeți, ger, viscol. Unii mor, alții aleargă...... Asta este legea vieții și a supraviețuirii. Na, că o dau în bălării. Am mustrări de conștiință probabil.

28.ianuarie 2012

M-am trezit la 05:10, să mai apuc să mai citesc pentru examen, că doar sunt în sesiune, nu? Aseară nu am mai rezistat și nu terminasem să parcurg toată materia. Până la 8,30 când plecam de-acasă spre Universitate era să adorm de două ori! 

Foarte frig afară, un ger uscat. Orașul era aproape paralizat, foarte puține mașini. Maidanezi zgribuliți, mă uitam la ei și-mi venea să plâng .... Am coborât la Izvor, ca să am ocazia să înfrung gerul. Îmi place gerul, scârțâitul zăpezii și imaginea unui oraș - precum Bucureștiul - blocat este aproape fascinantă. Pot românii să reziste sâmbăta dimineața fără să gonească către mall-uri și supermarketuri?! Eh, asta da noutate! Am intrat prin Cișmigiu și apoi am urcat spre Piața Universității. În fața Teatrului Național, la kilometrul zero, erau 2 oameni care fluturau fiecare câte un drapel. Erau doi reprezentanți ai protestatarilor care se odihneau, după 15 zile de proteste. În mijlocul bulevardului, o mașină a poliției staționa. Pe platforma din părculeț era o colecție de oameni de zăpadă, fiecare purtând câte un slogan protestatar. Era ora 09:35.

Am intrat la examen, profesorul și vreo zece studenți din 36 erau deja în sală la 09:45. Mă simțeam doar 30% pregătită, dar nu aveam emoții. Eram curioasă de subiecte. Ne-a împărțit pe două rânduri și am avut chiar noroc să-mi pice niște subiecte de sinteză despre care mai aveam ceva habar. În sensul că puteai scrie ceva doar în baza unei priviri de ansamblu asupra materialului de curs. Subiectele de la celălalt număr erau mai mult teorie pură, chestie de toceală, așa că ... eu zic că am avut un pic de noroc și că voi scoate măcar un 7. Am părăsit amfiteatrul după o oră și m-am dus la km 0 să stau oleacă, să contemplu, să fac fotografii, să simt. N-am mai văzut de ceva vreme locul acela fără mulțimi de oameni, la lumina zilei. Erau adunați cam zece oameni mai în vârstă, discutau între ei, era ca un sfat al bătrânilor. Un cățel apărut nu știu de unde se plimba printre omuleții de zăpadă protestatari. Un loc care transmite ceva. Un loc care te face să te gândești la 21 decembrie 1989 - nu voi uita niciodată imaginile, mirosurile, culorile și sângele de atunci, tunurile de apă și efectul gazelor lacrimogene, fuga, tancurile, disperarea, lumânările -, la cultură - grupul statuar din față mi se pare de-a dreptul miraculos, să trăiască Caragiale, din a cărui operă este inspirat și să trăiască cei care au muncit la el! -, sacrificiu, crimă, sânge, suferință, durere, extraz, bucurie, revoltă, protest, tristețe, disperare, dorință, lacrimi, speranță, putere, slăbiciune.

(....) Am ajuns acasă, am schimbat ținuta, mi-am luat bicicleta de off road și m-am aventurat în trafic pe Iuliu Maniu. Era aproape trei. O idee deloc inspirată cu bicicleta în trafic, cei care aveți pornirea asta, mai bine nu! Dar am vrut neapărat să probez. Am ajuns la Politehnică, am predat declarația semnată, am cunoscut-o personal și pe Diana Gal, am luat chitul de participare și m-am aventurat din nou spre casă. Frig, nene, frig!

Și acum să vedem ce înseamnă chitul de participare: chipul per echipă, un deo-roll woman și un deo-roll man și câte 3 mostre de creme diverse, plus un buffer cu design de sezon. Avem numărul 81.

29.ianuarie 2012, 15:30

Cum a fost? Departe de a fi extrem, asta e sigur.

Frig - parcă mușcau minus 15 grade pe la ora 11, dar apoi s-a înmuiat, cred că am avut minus 5 -, mult soare cald, traseul acoperit cu zăpadă înghețată în mare parte, traficul de mașini oprit pe durata concursului, ceai, apă, suc (nu știu de care, nu știu dacă a fost energizant), glucoză, lămâi, portocale, banane - toate frumos tăiate și pregătite. Înainte de start, pe timpul cursei și după finish. Nimic de reproșat, a fost chiar prea mult, prea multe. Eu am servit două pahare de ceai, două bucățele de banană și una de glucoză.

Cursa în echipă a fost (mult) prea lentă pentru mine. De la tura a patra - aprox. km 12 - am început să obosesc din cauza ritmului chinuit, mi se părea că staționăm. Să bat pasul pe loc era o solicitare istovitoare și pentru piciorul meu drept, cel cu probleme. Dar echipa a terminat cursa, și eu, dar mai ales R. am încurajat-o aproape permanent pe I., am mai tras de ea, am mai staționat, am mai împins. Însă eu de la tura a cincea mă simțeam un pic depășită de situație și mă concentram pe ideea de a nu mă depărta cei 5 m, pentru a nu fi echipa descalificată. Probabil că I. ar fi abandonat după primele patru ture, cred că i-a fost extrem, extrem de greu și știu exact ce implică să te forțezi și să tragi de tine. 21 de km nu este o distanță scurtă și să o parcurgi prima oară într-un concurs, și ăla pe echipe, nu e un lucru ușor, ba chiar dimpotrivă. Din punctul meu de vedere a greșit că nu a ascultat sugestia mea insistentă legată de protejarea respirației, și respirația a fost cea care a terminat-o. În 2h34min am atins și noi linia de finish, sper să mai fi fost câteva echipe în urma noastră, deși am mai văzut doar una. Pentru începători, e un timp la limita decenței, aș spune, având în vedere și condițiile (temperatura scăzută și terenul un pic accidentat).
Nu am înțeles încă de ce un astfel de concurs trebuie condiționat de participarea în echipă. De ce nu s-ar permite ambele categorii, echipe și individuali? Ar fi foarte fein, în loc să blochezi participarea unora care fie nu vor, fie nu pot, fie nu găsesc echipă, dar ei de fapt aleargă, fac maratoane, trag, trăiesc prin asta. Dacă și la alergare suntem condiționați să participăm, deși obiectivul declarat este ”pentru încurajarea unui stil de viață sănătos”, atunci eu nu mai înțeleg lumea și declarațiile. Nu ne naștem cu obligația de a fi co-echipieri la absolut orice activitate din viața asta, tocmai de aceea există sporturi individuale și sporturi de echipă, proiecte individuale și proiecte de echipă. Există oameni care au rezultate mai bune pe individual și alții care nu pot realiza ceva decât în echipă și mi se pare normal să fie așa. Nu există bine sau rău aici, este diversitatea ființei umane. Să fii condiționat pentru echipă, într-un sport care de regulă este un sport pentru individualiști .... mă mai gândesc, poate îmi mai schimb percepția pe viitor, nu știu. Cu siguranță acum sunt foarte subiectivă și explicația se regăsește în culisele mult mai vechi ale autobiografiei mele (pe care nu o pot schimba, asta e clar). Dar e păcat pentru cineva care aleargă, să se lovească de o condiționare de acest gen, pentru că există puțin semi-maratoane organizate. Dacă pierzi Gerar-ul, pierzi destul de mult, ca atlet. Eu așa simt acum.
Pentru mine personal, a fost mai puțin o provocare fizică, a fost însă un exercițiu mental de toleranță, răbdare și înțelegere. Probabil că are un sens, totul are un anumit sens în viața asta.

 O parte dintre fotografii au fost realizate de Florian Raducanu si de aici puteți intra pe blogul lui