Consider informația foarte utilă amatorilor de triatloane. I-am propus lui Peter să încerce să ne creeze o posibilitate de a achita totul dintr-o plată unică. Un alt participant la circuitul din 2011, Ianosz, a propus ca cei care s-au clasat pe locul 1 la finalul ediției din 2011 nici să nu achite taxele de participare.
Așteptăm vești.
Update 21 septembrie 2012:
Eroarea mea este întotdeauna că am așteptări. Dacă așteptările sunt mari, dezamăgirile sunt și mai mari. Trebuie să recunosc că a doua ediție a acestui eveniment a fost o deziluzie fantastică. Regret cel mai mult că am achitat suma integrală paușală de la început, 420 ron. Din motive descrise pe parcursul anului în diverse materiale publicate pe acest blog, până la urmă am participat la doar 3 etape din cele 7: Vama Veche, Lacul Sf. Ana și Mediaș. Etapa de la Reci a fost, ca și anul trecut pare-se, cea mai slabă din toate punctele de vedere, am auzit doar plângeri, căci eu nici nu m-am mai obosit să mă deplasez, despre Tg. Mureș am auzit că a fost la un nivel mult inferior față de 2011, de Sf. Gheorghe nu știu decât că s-a organizat la altă dată și nu în Sf. Gheorge, ci la Reci (!). TriChallenge București are o istorie fantastic de agitată și am decis să nu mai particip (startul se dă abia mâine, 22 septembrie, în Mamaia!).
Grand Prix, ca și eveniment unitar (doar teoretic), a ”beneficiat”, ca și anul trecut, de aceeași acută:
1. lipsă de comunicare
2. lipsă de management
3. prezență oficială, puncte de vedere, persoane de contact - TOTUL ZERO!
4. lipsă de reglementări
5. lipsă de regulamente unice pentru organizatori și participanți.
Da, s-a mers mai mult pe cantitate, s-au colectat 7 organizatori, nu s-a comunicat spre public, nu s-a simțit o coloană vertebrală, s-a schimbat date de desfășurare fără să fie anunțate într-o manieră decentă și elementar vizibilă.
La final, sentimentul meu este că motto-ul a rămas incredibil de fidel abordării ”lasă că merge oricum, e mulți, dar e proști!”.
Update 21 septembrie 2012:
Eroarea mea este întotdeauna că am așteptări. Dacă așteptările sunt mari, dezamăgirile sunt și mai mari. Trebuie să recunosc că a doua ediție a acestui eveniment a fost o deziluzie fantastică. Regret cel mai mult că am achitat suma integrală paușală de la început, 420 ron. Din motive descrise pe parcursul anului în diverse materiale publicate pe acest blog, până la urmă am participat la doar 3 etape din cele 7: Vama Veche, Lacul Sf. Ana și Mediaș. Etapa de la Reci a fost, ca și anul trecut pare-se, cea mai slabă din toate punctele de vedere, am auzit doar plângeri, căci eu nici nu m-am mai obosit să mă deplasez, despre Tg. Mureș am auzit că a fost la un nivel mult inferior față de 2011, de Sf. Gheorghe nu știu decât că s-a organizat la altă dată și nu în Sf. Gheorge, ci la Reci (!). TriChallenge București are o istorie fantastic de agitată și am decis să nu mai particip (startul se dă abia mâine, 22 septembrie, în Mamaia!).
Grand Prix, ca și eveniment unitar (doar teoretic), a ”beneficiat”, ca și anul trecut, de aceeași acută:
1. lipsă de comunicare
2. lipsă de management
3. prezență oficială, puncte de vedere, persoane de contact - TOTUL ZERO!
4. lipsă de reglementări
5. lipsă de regulamente unice pentru organizatori și participanți.
Da, s-a mers mai mult pe cantitate, s-au colectat 7 organizatori, nu s-a comunicat spre public, nu s-a simțit o coloană vertebrală, s-a schimbat date de desfășurare fără să fie anunțate într-o manieră decentă și elementar vizibilă.
La final, sentimentul meu este că motto-ul a rămas incredibil de fidel abordării ”lasă că merge oricum, e mulți, dar e proști!”.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen