Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 9. September 2011

Final de GrandPrix cu surprize pentru fete


În numele corectitudinii, a parolismului, a fair-play-ului care ar trebui să domine orice spaţiu competiţional şi sportiv în general, și nu în ultimul rând în numele unei comunicări oneste și transparente, îmi voi exprima și eu personal gândurile față de abordarea de gen ignorare și persiflare pe care fetele triatloniste au gustat-o prin amabilitatea organizatorilor TriChallenge 2011. Am văzut parțial ce gogomănii s-au iscat pe FB în jurul topicului lansat de Clara și concluzia nu-și are rostul aici, pentru că aș pierde timp aiurea. De asemenea, am văzut că la simpla mea întrebare: ”De ce nu a existat și la fete clasament pe categorii, așa cum a existat la băieți și la toate celelalte 4 etape ale circuitului?”, nimeni acreditat nu a considerat necesar să răspundă în public.
Cum îi destăinuiam și Clarei – îmi pare rău pentru marea ei dezamăgire -, discuția pe această temă, în spațiu virtual public, este orice altceva decât constructivă și nici eu, nici ea nu suntem feministe. Mie îmi place relația de race pe care o simt la concursuri tocmai datorită numărului mare de bărbați și comportamentul lor reciproc, înainte, pe parcursul și după terminarea cursei poate fi o sursă de inspirație. Am mers la atâtea concursuri în ultimii doi ani ..... nu-mi amintesc să fii venit la mine fete să dăm mâna, să ne cunoaștem personal, să ne salutăm. Nici măcar concurenta cu care m-am tot întâlnit anul acesta pe podiumuri nu a fost interesată să ne salutăm. De la bărbați însă am avut parte de această abordare și nu doresc sub nici o formă să stric această relație care mie mi se pare că oferă un echilibru. Așa cum și prezența fetelor oferă un echilibru per total, fără discuție.

Stimată comunitate triatlonistă,
Domni, doamne, domnişori şi domnişoare, foşti, prezenţi şi viitori triatlonişti,

La triatlonul de la Mamaia, de pe 3 septembrie 2011, au participat
16 fete la secţiunea sprint
10 fete la secţiunea olimpică
Şi destule alte fete la junioare (5), ştafetă, la corporate şi în echipele de bloggeri.

Din câte ne putem da seama, se pare că a fost concursul cu cea mai numeroasă prezenţă feminină triatlonistă. Dacă veniți cu comparații că 26 vs. 300 nu înseamnă nimic, batem apa în piua. Mai bine veniți cu comparații de prezență feminină în 2010 sau 2009. Nu prea înţelegem noi (sic!) de ce clasamentul la băieţi a fost făcut pe categorii de vârstă, iar la fete a fost pus totul în aceeaşi urnă, poate ne ajutaţi voi, organizatorii, să dezlegăm acest mister. Faptul că 26/31 de fete nu meritau oboseala, cu siguranţă că este un argument în viziunea domniilor voastre, şi dacă l-am auzi în public probabil că v-am admira curajul (ne referim la organizatori, desigur, că doar ei sunt ”soarele nostru” de pe cerul triatlonului, nu? Fără ei, nici nu am exista!). Supărarea este amplificată prin faptul că ..... noi, fetele, nu am fost informate asupra acestui clasament open. La o adică, per triatlon ați tăiat un clasament pe categorii după cum vi s-a năzărit, iar la final de GrandPrix nici nu ați amintit de un clasament open per Circuit. Interesant, interesant, verrryyyy intereSTING!!

Foarte interesant de observat ni se pare, printre altele, şi faptul că – e un pic redundant, știu, dar am motivele mele - din toate cele cinci triatloane ale circuitului Bioeel GrandPrix 2011, la Triathlon Challenge Mamaia, în ciuda faptului că:
- s-a încasat cea mai mare taxă de participare per concurent,
-  au fost cei mai mulţi participanţi, deci fonduri şi mai mari rezultate din încasări,
-  a fost cel mai bine sponsorizat, că doar am citit şi noi anunţurile din promovarea exacerbată a evenimentului,
- başca că s-au mai trâmbiţat şi nişte suplimentări de fonduri cu doar câteva zile înainte de start,
totuşi, nu s-a obosit nimeni să întocmească şi pentru genul feminin un clasament pe categorii de vârstă (cum de altfel şi scrie în Regulamentului afişat pe site). Ca o urmare logică, dacă nu există clasament, nu există nici premii, nu? Că de podium, ca şi obiect simbolic la faţa locului, nu vrem să ne legăm noi acum (se putea construi un podium şi din navete de bere de la un restaurant de vis-à-vis, se punea pe el o pânză decentă şi gata, ce frumos era!!), nu trebuia să daţi comandă la Mobexpert pentru asta. La a treia ediţie şi tot nu aveţi podium? (nu am participat la primele două, deci nu știu cum a fost. Știu doar că băieții care au organizat prima ediție Fără Asfalt și care chiar erau săraci, au găsit soluție la chestia asta, în 2010.)

Cu siguranţă că pentru a intra în circuitul Bioeel, organizatorii celor cinci triatloane au semnat un protocol şi un regulament care ar fi trebuit respectate, astfel încât evenimentul per total să dea dovadă de o coloană vertebrală şi o conduită unitară, că doar d-aia e circuit cu punctaj, clasamente, premii etc. Să nu fie precum o caracatiță amețită, cu brațele aiurea prin toate direcțiile. Plecând de la această premiză, reiese că TriChallenge a încălcat orice regulament, chiar şi propriul regulament (vaaaai, ce jenant, băieţi! Hai, zâmbiți, că la câtă încrânceneală po- și nepotrivită am văzut pe FB, m-am crispat și eu!!) şi a dat dovadă de o abordare total lipsită de deontologie şi fair-play. Cam aşa se vede de aici, de la noi. Şi ştim sigur că organizatorii acestor triatloane au dorit foarte mult să fie incluse într-un circuit, ca să le crească şi lor cota, renumele şi mai ales numărul de participanţi. Există mulţi concurenţi care nu s-ar fi deplasat la unele dintre aceste 5 concursuri, dacă nu ar fi fost incluse în GrandPrix, asta e clar pentru toată lumea.

Faptul că nimeni dintre cei care au publicat materiale post-eveniment, inclusiv oameni cu publicaţii on-line dedicate sportului, nu a simţit nevoia să observe această mică nedreptate comisă faţă de genul delicat “al maselor”, ni se pare cel puţin interesant, în varianta neplăcută, desigur. Sau a zis cineva ceva şi noi nu am găsit informaţia până azi, 9 septembrie 2011?

Am participat, am fost la start, am acceptat startul întârziat fără nici o scuză exprimată, am acceptat şi faptul că ne-am luat pumni, coate şi lovituri puternice prin şi de prin toate părţile la proba de înnot, că ne-am zdrelit degetele la ieşirea aceea ambiguă şi cam prea abruptă – se vede clar din poze că aproape toţi au dat nas şi genunchi la ieşire, că parcă era un concurs de supravieţuire, nu alta! -, am acceptat şi faptul că de fapt nu pe covorul roşu trebuia să intrăm în zona de tranziţie, aşa cum se anunţase la şedinţa tehnică şi multe alte nebunii. Ne-a plăcut la nebunie să ne întrecem cu băieţii. DAR cel mai mult ne-a plăcut să ne urmărim concurenţa directă. Adică noi,  fetele de 23 de ani, ne ştiam concurenţa de vârstă. Cele de 30 de ani sau 40 de ani la fel. Având în vedere că ne ştiam separate pe categorii de vârstă, nu ne-am gândit că la 40 de ani ar avea vreun sens să ne luptăm pe asfaltul încins cu fetele care ne-ar fi putut fi fiice. Nu de alta, dar conform regulamentului de concurs, “Cursa este divizata pe categorii de sex si varsta, iar organizatorul isi ia libertatea, pe langa clasamentele obisnuite unui astfel de concurs, sa faca un clasament separat pentru angajati corporate.” Foarte clar, nu? Fiecare se bucura de categoria sa. Desigur că cele mai performante dintre noi am luptat neapărat pentru un podium şi am luptat cu toată lumea, să scoatem cel mai bun timp personal posibil. Totuşi nu putem ignora să ne bazam pe informaţia conform căreia eram şi noi tratate în acelaşi mod ca şi băieţii, fiind încadrate (ce nașpa sună, dar așa-i în sport!) în categorii separate de vârstă. Este un element psihologic mai puternic decât bănuiţi voi. Nu pentru că nu aţi putea, ci pentru că nu vreţi să acceptaţi această realitate.
Ah, și să nu uităm că NU NOI am stabilit categoriile la Bioeel GrandPrix – asta așa, pentru cei care vor să măcăne și să spună că ”vin unii de-și cerșesc o categorie doar ca să urce pe podium!” Eu personal, fără categorie, probabil nu urcam pe nici un podium. Recunosc, este evident, nu am nici o vină că sunt atât de puține tipe la 40+, dar chiar și în contextul acesta mai recunosc și faptul că un podium te motivează de 10 ori mai mult, mai ales când ești pe locul 1 din 3 (Sf. Ana, par egzamplă :-) Faptul că am avut șansa și contextul să urc pe podiumuri, mi-a dat un avânt nou și față de aceleași distanțe parcurse în august 2010, în septembrie 2011 am câștigat 47 de minute la timpul per total al cursei, ceea ce este .... cum este, ziceți voi?
Aș saluta - chiar ca și o dovadă că pot fi nepărtinitoare - o regândire a marjelor de vârstă, a.î. organizatorii să fie siguri că au categoriile acoperite: 18-25, 26-37, 38-49, 50+

Chestia e că toate am terminat triatlonul cu brio și din clasamentul ăla open la olimpic se vede clar că lupta a fost strânsă, diferențele dintre unele dintre noi fiind de ordinul secundelor.

Asa, doar din spirit de amară distracţie, că tot s-au calmat valurile de laude şi cârcoteli paralele, să disecăm un pic partea următoare a regulamentului afişat de către organizator (în mare fie spus, conţinutul este foarte sărac, în mod vădit şi ostentativ ambiguu şi interpretabil şi cu destule exprimări care lasă de dorit. Le-aș sugera, cordial, să caute un lingvist):

REGULAMENT GENERAL PROBE TRIATHLON
Pentru a participa la concursul de triatlon “TRIATHLON CHALLENGE MAMAIA 2011″, concurentul trebuie sa se inscrie la timp si sa participe la sedinta tehnica programata cu o zi inainte de cursa pentru a primi kitul de participare.
Participantii sunt profesionisti si amatori, juniori si seniori, femei şi barbati. Startul este comun.
Majoritatea concurentilor (99%) sunt AMATORI. Astfel, concursul “TRIATHLON CHALLENGE” se inscrie in categoria concursurilor dedicate sportului de masa.
Cursa este divizata pe categorii de sex si varsta, iar organizatorul isi ia libertatea, pe langa clasamentele obisnuite unui astfel de concurs (prea ambiguu, domnilor, textul e fie negândit, fie gândit cu mare skepsis!!), sa faca un clasament separat pentru angajati corporate.”
Deci, să repetăm în gând, ca să fim siguri că am înţeles corect:
Cursa este divizată pe categorii de “sex şi vârstă”. Puţin discutabilă formularea, dar să nu ne legăm de nimicuri. Hilarul intervine aici: Adică cum este cursa divizată? Cursa e cel mult divizată pe 3 probe. Ah, organizatorul a vrut să spună că de fapt criteriile de întocmire a clasamentelor, implicit a podiumurilor, se bazează pe două elemente: genul concurentului – fete vs. băieţi – şi vârstele acestora – şi aici categoriile sunt, în mare parte, cunoscute de la toate celelalte triatloane din circuit.
Eu sunt un simplu concurent amator. Când citesc acest anunţ, ştiu ce am de urmărit în cursă, dacă am chef să urmăresc concurenţa: dacă eu am 22 de ani, mă doare-n cot că mă va depăşi o concurentă de 35, pentru că ştiu că nu concurez cu ea în acelaşi clasament. Dacă am peste 40, la fel, nu mă lupt cu o concurentă de 20 sau de 30. Corect? Da, este corect, pentru că discutăm aici de nivel amator, nu elitist. OK, asta este o opţiune. Dacă am ambiţii mai mari, atunci mă lupt oricum şi cu oricine, chiar şi cu băieţii de 20, faptul că eu am 32 sau 45 nu mai contează. Este un element psihologic foarte important într-o cursă la care nu te prezinţi “just for fun” şi asta o ştiu cei care au trecut de faza “just&only for fun”.
Concluzia este foarte clară aici:
Organizatorul a indus în eroare participantele de gen feminin. Le-a păcălit. Pentru că nu a precizat cum că, spre deosebire de genul masculin, la fete va exista doar un podium open (cum au făcut cei de la RECI, bravo lor!! Când au precizat că premiile în bani vor fi acordate doar podiumului open!! Citez: ”Vor fi premiate categoriile open!” Ei bine, pentru corectitudinea comunicării ridic o lauda celor care au organizat Triatlonul Haromszek!! Da, ne-au urcat pe podiumuri pe categorii, ce i-a costat??? Pe ei mai nimic, dar nouă ne-a oferit o super-motivație!!). Aşa ar fi fost corect, chiar şi într-o lume strâmbă şi imperfectă. Doar că România nu se mulţumeşte doar cu strâmbăciunea şi imperfecţiunea, ci concurează şi la mizerii şi găinării.
”Organizatorul isi ia libertatea de a premia si alte persoane in afara de locurile 1, 2 si 3 de la fiecare categorie.”
Importantă devine aici micuţa conjuncţie ŞI !! Vedeţi, dragilor, dacă nu cereţi opinia unui lingvist, înainte de a da regulamentul pe site? V-aţi cam luat leapşa!
”Organizatorul isi ia libertatea de a da si premii pe criterii absolut subiective.”
Importantă devine şi aici micuţa conjuncţie ŞI !! Vedeţi, dragilor, dacă nu cereţi opinia unui lingvist, înainte de a da regulamentul pe site? V-aţi cam luat leapşa şi aici!
”La categoria open (amatori), participantii concureaza pe baza de semnatura.
Profesionstii sunt obligati sa aiba vizita medicala si legitimatia de sportiv valida.
In timpul total sunt inclusi si timpii de tranzitie.
In zona de tranzitie nu este permisa atingerea sau miscarea echipamentului unui alt concurent.
Respectarea traseului se face in proportie de 100%. Este obligatorie trecerea pe la toate punctele de control. Orice “taiere” sau “scurtare” aduce descalificarea concurentului.
Acceptarea inscriptionarii numarului de concurs pe bratul drept (de catre organizator) este obligatory.”
Nu înţeleg noima acestei prevederi, pentru că nu s-a întâmplat nimic de acest gen. De fapt, au fost mai multe aspecte care au fost declarate ca fiind obligatorii, dar care nu s-au respectat (căştile au fost amestecate, am văzut în poze şi o cască albastră, care nu avea nici o legătură cu logo-ul concursului, dar la şedinţa tehnică ţi se impunea cu mare severitate să porţi casca, altfel eşti descalificat. Chestia cu covorul roşu şi ieşirea din apă a fost aşa o zăpăceală iarăşi. Nu contest faptul că se mai întâmplă şi erori. Eu contest tendinţa de “înfierare foarte strictă” a unor reguli care nu sunt respectate chiar de cei care le fac şi le publică. Eu văd acest lucru ca absolut periculos pe termen lung şi singurul meu argument sună: “Uitaţi-vă în jur la situaţia generală a României şi veţi vedea rezultatul unor astfel de practici! (cineva dintre cititori cu siguranţă a studiat ştiinţele politice, implicit strategii de manipulare, propagandă, versul şi reversul publicităţii etc., poate că a chiulit la etică și deontologie ....) Şi nu limitaţi România la ţara în stat denumită “Bucureşti”!).
La regulamentul probei de înnot se precizează: Casca de inot este obligatorie. Dar nu se precizează deloc cum, că doar casca cu logo-ul competiţiei este permisă. Nu e o critică, ci o sugestie de reformulare a acestui regulament care cam “înnoată în ape tulburi”.
Concurentii participa pe propria raspundere si pe baza de semnatura.
Acest lucru era menţionat şi mai sus, doar că se aplica doar categoriei open (amatori). Acum, sincer, eu nu înţeleg de când amatorii sunt o categorie de open, din moment ce clasamentul a fost făcut la grămadă. Nu există clasament pe amatori şi profesionişti. Profesioniştii, dacă nu ar avea “masa” de amatori în spate, nici nu ar avea concursuri la care să participle, ştim asta cu toţii. Pe când amatorii, fără profesionişti, ar îndeplini criteriul numeric pentru “a face de-un concurs” (sic!)
La regulamentul probei de bicicletă se precizează:
La intrarea in Zona de tranzitie se va efectua o inspectie tehnica de catre un specialist acreditat de organizator. Inspectia tehnica consta in: verificarea franelor, a roţilor, a cablurilor si a legaturii de la casca de bicicleta. Daca inspectorul tehnic considera bicicleta ca fiind necorespunzatoare tehnic, are libertatea sa nu primeasca in cursa concurentul.
Aş fi aplaudat punerea în practică a prevederii de mai sus. Dar aşa, nu pot decât să constat că a fost o altă frază de bla-bla. Dă bine la imagine, denotă implicarea, seriozitatea şi credibilitate organizatorului care-şi construieşte un CV perfect. Ce să faci, frate, cu el, că lumea tot imperfectă rămâne, că altfel nu ar mai fi umană!

Numarul de concurs trebuie sa fie pozitionat in spate.
Concurentii nu au voie sa primeasca ajutor de pe margine.
Depasirile se fac numai pe partea stanga. Puţin posibilă această regulă, pentru că riscai să te loveşti de cei care derulau din sens invers, partea stângă fiind, pentru ambele sensuri, pe interiorul şirului format de concurenţi. Eu ştiu sigur că pe un sens am depăşit doar pe dreapta, iar pe alt sens am depăşit doar pe stânga. Şi fiecare a depăşit pe unde se putea, nu se putea ţine cont permanent de acest lucru.
La aceasta proba nu exista puncte de realimentare si rehidratare. Da, ştiam acest lucru. Nu pot spune că pe vreme de caniculă îl şi aprob, dar măcar chestia asta a fost respectată cu stricteţe. Deci o bilă albă, pe lângă multe altele.
Fiecare concurent trebuie sa-si numere singur turele efectuate.
Concurentii au voie sa foloseasca ORICE FEL DE BICICLETA daca corespunde tehnic (frane, capace de ghidon, cabluri, presiune corespunzatoare etc.) Aici am o mare curiozitate şi aş ruga să primesc un răspuns: care e chestia cu capacele de ghidon? Ce rol au capacele de la ghidon şi de ce ar fi acesta un motiv de descalificare?! Acest lucru ar fi trebuit explicat la şedinţa tehnică. Aşa cum ar fi trebuit explicat – că doar ai în faţa ta “o masă” de amatori – 99%, cum bine a numărat organizatorul – şi termenul de “mers la plasă”, “purtarea trenei”. Mulţi aud, puţini pricep. Spaţiul alocat bicicliştilor a fost cam îngust şi distanţa dintre punctele de întoarcere nu prea mare, aşa că ieşirea din trenă era în sine o provocare pentru destui bicicişti, din ce mi-am dat seama pe traseu.

Când una dintre concurente a întrebat organizatorul care e chestia cu ignorarea clasamentului la fete, răspunsul a fost multilateral dezvoltat şi plin de substanţă: “aşa s-a decis la noi.” Bine-bine, măi băieți, dar când?! Noi de ce aflăm ultimele???

Am observat în unele discuţii pe FB, atât înainte de concurs, cât şi ulterior, că tendinţa organizatorului, la aspectele problematice, care adună sămânţă de dezbatere, este de a-l trimite pe “neavenit” la plimbare (şi citez: Draga Marius si Radu, daca prezentam triathlon-ul ca ceva exclusivist nu puteam s a crestem fenomenul, sa ma ierte domniile voastre, dar angajamentul si viziunea mea sunt sa fac sport-ul in general si triathlon-ul in particular accesibile pentru toata lumea si de la acest lucru nu ma voi abate nici o secunda. Vis-a vis de treaba cu comunismul sa stiti ca eu aveam 9 ani la revolutie si nu s-a lipt nimic rosu de mine! Fiti ingaduitori fratilor, daca o sa fim un cer exclusivist de cateva mii de oameni care facem sport nu o sa ajungem nicaieri.. Partea cu 5000 de specatori care se asteapta la mici gratuiti mi se o rautate si o tampenie. Am rugamintea sa nu mai faci astfel de remarci la noi pe grup.Multumesc.

Dar surpriza şi mai mare şi mai rotundă a fost să constat că “neavenitul” a început să-şi ceară scuze pentru cele afirmate anterior. Nu citez, pentru că nu este un atac la persoană, ci la lipsa unei coloane vertebrale de care dă dovadă individul sau un grup de indivizi.

Premierea a fost frumoasă. Nu a existat podium, simbolul suprem al unei premiere. Nu au existat medalii. Nu au existat cupe. Doar ...... una singură am văzut. Consider că dacă ai 5 sau 6 sau 3 podiumuri, fiecare cu câte un loc I, nu poţi da cupă doar unui singur loc I. Ce faci cu restul care au fost pe locul I, dar pe altă categorie? Care este mesajul tău pentru ei, de fapt? Că se află accidental pe locul I şi că nu merită cupă, ca vecinul de la categoria X?! Hăăă?!?!?!

Nu a existat un podium unic al Circuitului, cu locurile I, II şi III. Cel puţin ciudat. După un sezon de etape şi eforturi, cred că se merita osteneala şi pentru un clasament open mixt alocat exclusiv circuitului Bioeel Grand Prix şi aici ar fi apărut probabil un loc I de 20 de ani, un loc II de 40 şi un loc III de 30, nu mai conta. Nu mai conta pentru că se ştia că este un podium open mixt, fete şi băieţi împreună, fiecare cu punctajul acumulat la categoria sa, pe parcursul întregului sezon. Măcar aici se putea face o diferenţiere relevantă şi cu premii substanţiale, ca la orice final de circuit (nu în România). Sau treacă de la mine, fără premii substanțiale, dar cu evidențiere :-)) Între a câştiga un concurs şi a câştiga consecvent un circuit, apare o diferenţă de valoare şi efort. Care nu, desigur că nu trebuie răsplătită de nimeni, că doar nu discutăm aici în termeni de motivare, încurajare, recunoaştere, promovare şi alte bazaconii. Rețetele românești sunt unice și nu se discută.

Evit să discut pe tema designului şi calităţii medaliei de finisher şi a tricourilor din chitul de participare. De gustibus non est disputandum. Dar mi-e greu să mă abţin şi să nu spun că insignele acelea de finisher sunt cel puţin discutabile. Mi-aduc aminte de acum 1-2-3 ani când finaliştii nu primeau nimic. Ajungeau la finish şi îşi vedeau de viaţa lor, pe cont propriu. Nu aşteptau medalii, strângeri de mână. Intervenea o tristeţe a sentimentului de ignorare şi de lipsa de apartenenţă la evenimentul din care tocmai fuseseră parte. De anul trecut începând, nici nu se mai concepe ca finalistul să nu primească ceva. O medalie, o diplomă de finalist. Când aceste două mici obiecte simbolice lipsesc, ceva parcă nu e complet. Şi partea plăcută este atunci când organizatorul te surprinde cu ceva nou. De exemplu, la duatlonul de la Brasov a existat un medalion făcut din lemn natur, inscripţionat foarte frumos şi atârnat de un şnur tricolor. Frumos gestul, cu siguranţă că fiecare finalist îl apreciază. În fond, cu ce rămâi, peste ani, după toate aceste concursuri, dacă nu cu micile simboluri specifice? Chiar şi medalionul din plastic de la triatlonul de la Reci a fost un element de noutate prin forma lui. Cele mai frumoase simboluri le-am primit, ca finalist, de la concursul de mountain bike din Mediaş.Triatlonul de la Reci s-a resimţit ca deosebit de sărăcăcios şi toată lumea a trecut peste plasticul din care era confecţionat acel medalion. Dar un event atât de pompat cu bani şi publicitate cum a fost TriChallenge Mamaia şi-ar fi putut respecta numele şi renumele pe care încearcă să şi-l construiască prin ceva de mult, mult mai bună calitate. O insignă improvizată, poate fi din orice an şi o poate face oricine, la orice colţ de stradă.
(poze mai târziu) 
P.S.01
Atitudinea unuia, care se adresează organizatorului, în plin topic de dezbatere:
Bogdane, uite o alternativă, zic eu (sâc!) constructivă: angajați un psiholog pentru un chestionar cu maxim 30-40 de întrebări legate de concurs și problemele concursului și le distribuiți în kitul de la intrarea în concurs împreună cu banana, gelul, bidonul, tricoul și celelalte... dar cu OBLIGATIVITATEA de a le primi înapoi completate. se vor mai domoli spiritele sau nu? rămâne de văzut! :)Fiecare după cum îl duce capul, nu? Nu merită comentarii suplimentare.
P.S. 02 - mă bucură intervenția lui Klosz Peter, inițiatorul Bioeel Grand Prix 2011!! Este o dovadă în plus că niciunul dintre raționamentele mele nu a fost un moft, ci chiar a existat un regulament unitar pe care tocmai etapa finală nu a vrut să-l respecte. Dau mai jos citatul fidel de pe FB și îi mulțumesc și aici lui Peter din Tg. Mureș:
Klosz Peter
nu poti sa atragi fetele sa concureze daca nu le dai acelasi sanse ca si la baieti si oricum e greu sa faci un clasament de grand prix pentru fete daca nu avem la toate concursuri acelasi categorii.....Chiar imi e greu sa fac asa clasamentul final pentru ca nu stiu exact fetele care au participat la Mamaia care citi an are. Oricum in mod normal conform intelegerii nici nu tebuia sa avem aceasta discutie Bogdane trebuiau clasemente separate de age group pentru fete.Spre ca nu te ai suparat ...

Dan Shine
Nu este vorba despre ce iti doresti, ci de ceea ce ti se promite. Daca nu era specificat clar criteriul comasarii categoriilor, nu aveti nicio scuza. Absolut. Cand platesti taxa de inscriere la un concurs, in momentul in care banii nu mai sunt ai tai, organizatorul se obliga sa iti ofere ceea ce scrie in regulament in momentul acela. Da, se obliga, nu e o chestie optionala. Desigur, exista cazurile de forta majora, ceea ce nu a fost cazul. Bogdan, fetele nu vor premii de jdemilioane, ci doar sa li se ofera ceea ce li s-a promis. Garantez ca daca faceati un podium ad-hoc si le dadeati fetelor cate-o diploma si noi le dadeam aplaudele pe care le merita, nimeni nu ar fi comentat deloc. Suntem convinsi ca anul viitor veti reusi sa va tineti de promisiuni! ;) Eu era sa o patesc la un concurs, cand s-a modificat regulamentul peste noapte si de atunci am o problema cu respectarea acestora. Arpopo, Bogdan Antohe in explicatia voastra nu gasesc practic niciun argument. Punctul 1: "doar asa ati putut sa simtiti concurent". Crezi ca pe cele tinere nu le-ar fi ofticat sa treaca Anka in viteza pe langa ele doar ptr ca era la o alta categorie? Sau ca Anka s-ar fi relaxat vazand ca trec 4 pustoaice pe langa ea? Punctul 2: bicicleta teoretic s-a oferit ptr fata cu cel mai bun timp. Nu trebuia oferita ptr o anumita categorie. Asa cum se face de obicei. Deci, de ce open? sau de fapt. De ce open doar in cursa, nu si inainte, ca aici e buba. Oricum, initiind acest topic, recunosteti ca a fost o problema, ceea ce inseamna ca sunteti pe drumul cel bun.
P.S.03 - 10.09.2011
Știți strategia aia cu politica externă, nu? Adică, când ai probleme interne importante, tu discuți despre probleme externe. Și distragi atenția. Aceasta strategie a prins rușinos pe topicul de discuție. Una la mână, s-a creat un topic nou cu un link, unde au început să se adune comentariile. Astfel, topicul inițiat de una dintre concurentele care s-a simțit nedreptățită, unde se enunțau datele problemei, a fost uitat rapid. Rezultatul au fost comentarii ca nuca-n perete, care se refereau direct la noul subiect, nicidecum la topicul de esență al fetelor. Doi la mână, într-un final foarte întârziat, a apărut și un comentariu din partea celuilalt reprezentant al organizatorilor (evit numele, ca să nu se perceapă ca atac la persoană, nu am nimic cu persoana, ci cu statutul ei). Care, bravo lui, și-a asumat ”lipsa de comunicare vis-a-vis de fete”, dar care a început, într-un topic total nepotrivit, să invite oamenii (nemulțumiții mai ales) să fie voluntari la organizarea viitoare. Și dă-i și descrie greutățile din procesul de organizare.  Bravo băieți, arătați că aveți onoare, pe bune! Și că nu vă pricepeți deloc la manipulare. Că doar cine se manipulează cel mai lesne, dacă nu ”masele”?! Nota 10. 
P.S.04
În altă ordine de idei, deși nu pe acest topic trebuia plasat, s-a propus un pool de ale cărui rezultate să se țină cont pentru anul următor:
 Situatia pe 10.09.2011, 13:00:
1. Profi (Open) Amatori (categorii varsta, masculin si feminin) - 4 voturi
2. un clasament pe categorii de varsta este mai motivant | concurenta mica 12 voturi
3. Mai degraba categorii PROFI si Amator, functie de palmares sau auto-evaluare 9 voturi
4. un clasament open ste mai motivant | concurenta mare 2 voturi
Situatia pe 11.09.2011, 13:00:
1. Profi (Open) Amatori (categorii varsta, masculin si feminin) - 9 voturi
2. un clasament pe categorii de varsta este mai motivant | concurenta mica 20 voturi
3. Mai degraba categorii PROFI si Amator, functie de palmares sau auto-evaluare 10 voturi
4. un clasament open ste mai motivant | concurenta mare 2 voturi 

Mihaela Cornea, cu siguranță o triatlonistă junioare, întreabă azi, pe 11 septembrie, pe forumul cursei de pe FB:
”o intrebare: DECE NU S-AU PUS REZULTATELE DE LA COPII (toate grupele) pe site-ul oficial?????”
Ca să fiu un pic ironică: Dragă Mihaela, cum de nu s-au sesizat părinții oare? Nu te agita .... doar o mică eroare de comunicare. Nu v-a ajuns premierea, acum vreți și clasament pe site-ul oficial? Faceți și voi ca fetele celelalte, care se smiorcăie după clasament pe nu știu ce categorii? Hai să nu ne pierdem în detalii, fericirea masei contează mai mult și voi, copiii, precum și fetele, ați fost entități mai ... neglijabile. Reparăm noi la anu, happy? Bravos, acu hai la alergare, vă așteptăm cu drag, sportul e sănătos!! 
Eu mulțumesc organizatorilor pentru cronometrarea și afișarea clasamentului open cu timpii intermediari, mă ajută foarte mult. În principiu, pentru existența în sine a concursului. Pentru echipa de voluntari. Pentru parțiala siguranță pe traseu, nu am avut nici un incident cu urmări, deci nu mă pot plânge.
Pentru faptul că am achitat o taxă mai mare cu 15 RON, din eroarea lor, nu le pot mulțumi (și nu am primit diferența înapoi, dar nu mai contează). Și pentru toate celelalte lucruri subînțelese și implicite nu le pot mulțumi în mod deosebit (traseu, informații, comunicare, chit de participare, tricou), pentru că sunt elemente comune tuturor concursurilor. Nici pentru o deosebită medalie de finisher nu le pot mulțumi (pentru că este o insignă de duzină, din tablă, cu un plastic colorat aplicat, care nu comunică nici măcar anul desfășurării concursului. Nici nu știu dacă scrie finisher pe ea, pentru că nu știu pe unde este, atât de mult m-a impresionat!), nici pentru un tricou mult prea mare (pentru că eu am comandat cea mai mică măsură posibilă, dar nu s-a ținut cont de comanda din formularul de înscriere).  
Culmea este, fără să exagerez, că dezamăgirea mea față de acest mega-promovat eveniment stă pe o scală de 85% față de presentimentul avut încă din 2010, cum că în spatele sclipiciului sunt multe zone cenușii. A fost motivul pentru care nu m-am înscris în 2009 și în 2010. Eu personal prefer un eveniment modest și moderat promovat, dar care să mă suprindă prin calitatea informațiilor utile, prin organizare, prin corectitudine, prin punctualitate și, de ce nu, prin surprize (de exemplu, surpriza de la Ironman Oradea a fost că băuturile au fost foarte diverse, la discreție și la rece! Surpriza la triatlonul de la Reci a fost că am primit apă rece, nu coclită de soare. Surpriza de la Reci a mai fost că în zona de tranziție era un acoperământ pe jos, care te proteja. Surpriza neplăcută de la FărăAsfalt a fost super-înghesuiala din zona de tranziție și căderea standurilor pentru biciclete. Și la Mamaia a fost cam aglomerat în zona de tranziție, am fost nevoită să-mi pun lucrurile și prin dreptul altei biciclete! Surpriza la Ironman Oradea au fost cutiile acelea spațioase, cu etichete clare, mari, cu numele și numărul fiecăruia! Și lista ar putea continua. Asta înseamnă să ”fi gospodar pentru propria ta organizare”, să te pui în pielea concurentului și să încerci să-i oferi tot confortul, exact așa cum ți-ar place și ție. Și Mamaia a avut condiții să facă acest lucru, spiritul de gospodină i-a lipsit, părerea mea.)
  Sunt curioasă cui (numeric vorbind, de fapt) îi surâde ideea ca într-o România atât de instabilă, când nici nu știi dacă mai ai ce pune pe masă într-un an (e un exemplu potrivit pentru masele de oameni, că doar mâncarea este prioritatea nr. 1, nu?), să achite de pe acum taxa de participare la ediția din 2012? Este și asta, fără îndoială, o subtilă strategie de promovare forțată. Te face să râvnești să participi la un eveniment atât de colosal, te face să ai o imagine conturată asupra unui eveniment perfect organizat, care este capabil să își planifice totul încă cu 12 luni înaine. Sper din tot sufletul să fie așa cum se promovează! Eu am avut intenția să achit taxa, dar după ce am văzut reacția la discuțiile cu subiecte neplăcute organizatorilor, mă abțin să pompez bani pe o incertitudine. Să trăim și să fim sănătoși până anul viitor!! Deși nu-mi plac declarațiile absolute, de genul ”eu niciodată nu voi mai ....”, am așa un feeling puternic că prea curând (1-2 ani, dacă nu cumva 3) nu voi mai participa la vreun eveniment organizat de SmartAtletic.
Update ianuarie 2013: Cert este că în 2012 nu am participat, deși tentația pentru Mamaia era mare. Dar contextul creat în 2012 mi-a confirmat suspiciunile legate de corectitudinea lor și până la urmă am zis, din principiu, ”pas”. Și nu regret. Oricum, concursul din Mamaia, după multă tevatură cu Bucureștiul și înotul în Dâmbovița (apropos de corectitudinea informărilor publice / ce spun unii, ce spun alții, cu sănătatea cui ne jucăm?), s-a transforma într-un duatlon. La varianta de iarnă din 2012 nu am fost, la cea din februarie 2013 nu am de gând să merg .... pur și simplu nu pot trece peste anumite ..... să le zicem incorectitudini. 
”2012
Triathlon Challenge Mamaia 2012 va fi un triatlon olimpic. La propriu. Se va pastra numai componenta olimpica:
1.   PROBA OLIMPICA | 1.5km inot, 40km bicicleta, 10km alergare
2.   STAFETA OLIMPICA | echipa 2/3 concurenti; un concurent face una/2 dintre cele 3 probe
3.   CORPORATE CHALLENGE – stafeta corporate pe distanta olimpica
Se va pastra componenta TRIKIDS CHALLENGE. Triatlonul pentru copii va deveni un eveniment in sine. SPRINT INDIVIDUAL si STAFETELE pe distanta SPRINT se vor muta la TRIATHLON CHALLENGE BUCURESTI.
Taxa pentru concurentii care se inscriu la Triathlon Challenge Mamaia 2012 in luna septembrie 2011 va fi urmatoarea:
OLIMPIC – 65 lei/pers | STAFETA OLIMPICA – 50 lei/pers | STAFETA CORPORATE – 75 lei/pers

16 Kommentare:

  1. e clar dovada de autosuficientza sa nu zic ingamfare a organizatorilor, cand te vezi cu conturile pline asfel de subiecte sant mici si oamenii sant niste cifre in catastife care nici statistic nu sant bagate in seama -daca ai o salupa ,un megafon si mai apare si un elicopter, e clar, iti permiti un comentariu gen "asa s-a hotarat la noi". "puterea corupe" se aplica si la scara mai mica. nu tara noastra, nu capitala este de cacao, noi santem pt ca nu avem repere morale, civice ci numai un dram de bun simt care este acoperit de lacomie, indolenta . avea dreptate Cioran ca romania este Tara lu' "Ma, tu stii cine sant eu!?"

    AntwortenLöschen
  2. A,inca ceva: " Intr-o societate fara printipiuri va' sa zica ca nu le are"

    AntwortenLöschen
  3. F E L I C I T A R I pentru acest articol!! Cu siguranta ai suparat pe multi, dar, cu aceeasi siguranta cred ca organizatorii si-au luat o lectie de bun simt si pe viitor sa nu mai invoce o minora lipsa de comunicare. Daca faceau la baieti minora lipsa de comunicare, oare cum iesea? FELICITARI, cred ca doar asa se poate atrage atentia ca societatea romaneasca este pe un drum gresit si este si asta o maniera de patriotism. Desi stiu ca ai declarat ca nu esti din lista patriotilor! Succes!!
    Mircea

    AntwortenLöschen
  4. auci, ma doare!!!! pun pariu ca nu ti-ai atras nici o simpatie cu materialul asta, te mai pomenesti ca nici nu te mai primesc organizatorii pe la concursuri, de frica ca observi si comentezi public!! Sunt de acord cu tine legat de manipulare, este subtila si discreta, dar este si spun asta ca si prezent la sedinta tehnica. Dar stii cum e, ADEVARUL USTURA, asa ca ai grija pe viitor la cauciucuri prin zona de tranzitie :-)
    Pik&Pok

    AntwortenLöschen
  5. Unii spun ca participarea la gramada, fara nici o categorie, este mai motivanta. Este, la inceput sa zicem. Cand esti mai mic, mai incepator si te duci si tu acolo sa vezi cum miroase aerul dintr-un concurs. Dar dupa 3-4 concursuri, cand tot alergi si vezi ca esti un urias anonim intr-o uriasa masa de oameni cu diverse motivatii, nu-ti mai place atat de mult. Vrei sa ai sansa sa iesi in evidenta. Si asa s-au inventat categoriile. D-aia exista si d-aia e bine ca exista. Omul nu e oaie totusi, chiar daca instinctul de turma functioneaza perfect pe masele de oameni. Uneori chiar si cate o oaie o ia pe aratura si iese din turma. Deci e bine sa oferi fiintei umane ceea ce are nevoie. Provocare reala, iesire din anonimat. Daca pui laolalta 500 sau 1000 de oameni si lasi totul open, vor exista doar 3 care ies din anonimat. Daca daca faci categorii, vei avea 3 x 5 sau 3 x 10, in functie de numarul de categorii. De aici rezulta ca aplici principiul acela de largire a gradului de satisfactie pe un numar cat mai mare de subiecti. Deci, si din punctul meu de vedere, excelente observatiile tale, bravos!
    Dr. psih. Matei Cerna - fost sportiv de performanta, actualmente in Suedia

    AntwortenLöschen
  6. Putin teatratizata analiza, pentru efect artistic, dar dealtfel foarte pertinenta.
    O concurenta 2010 si 2011, care nu va mai avea chef si pentru 2012. Pacat de munca depusa, pe care o apreciez. Dar cu astfel de micute erori de comunicare si abordari va dati cu stangu-n dreptu. Am urmarit discutia si pe FB si nu ati fi raspuns, daca nu tragea de voi cele doua fete care au initiat subiectul. La prima intrebare, de ce nu exista clasament, nu ati luat nici o pozitie. Abia dupa ce a trimis tipa aceea scrisoarea semnata si inca o data alta tipa a trimis si ea scrisoarea si comentariile, abia atunci v-ati miscat. Bravo pentru punctele albe din concurs, dragi organizatori. Dar un minus mare la partea de clasament cu fetele, cu juniorii si cu abordarea cu tenta de manipulare. La anul veti fi mai buni, cu siguranta. Mai ales ca anulati partea de sprint, tocmai secitiunea menita sa atraga participanti.
    E.S.

    AntwortenLöschen
  7. Mult consum de energie sa faci o asemenea analiza punctuala. Se merita? Nu vei indrepta lumea si nu o vei face mai corecta sau mai buna. Ceri prea mult de acolo de unde nu vei primi probabil niciodata.

    AntwortenLöschen
  8. Cu siguranta nu a fost doar o neatentie de comunicare. Au profitat de faptul ca nu s-a afisat nici un regulemant al circuitului. am cicit intamplator aceasta postare si de curioazitate am citit si regulemantul triatlonului si reiese clar ca va exista clasamentul obisnuit si, in plus, ceva clasamente si premieri subiective. Cine stabileste care este clasamentul obisinuit? Normal, cel afisat pe site-ul bioeel Grand Prix si acolo categoriile sunt foarte clare si la toate cele 4 etape, la final de cursa, s-au strigat toate categoriile enumerate acolo, atat pentru cursa in sine, cat si pentru circuit. Ce e neclar? Aveti mai multa grija de fete, ca ele sunt majoritare si viata fara ele, inclusiv concursurile, ar fi mult mai urate si cenusii. Pacat ca nici unul din barbati nu s/a sesizat ca s-a facut o nedreptate.

    AntwortenLöschen
  9. dovada de lipsa de organizare cel putin la fara asfalt si la mamaia a fost ca se tot anunta la megafon inainte de start tot ceea ce se presupune ca toata lumea stie chiar inainte de inscriere pot aparea cateva schimbarii datorita temperaturii apei cum a foat la "fara asfalt" dar sa renunti la ceck point-uri
    este o mare prostie/smecherie/indolenta/nesimtire din partea organizatorilor care nu numai organizatori nu sant . La "fara asfalt" s-au promis filmulete nici acum nu au aparut, in plus a disparut si pagina de fb. Filmulete reprezinta cum m-ai facut sa constientizez, momente de bucurie "de dupa" de care santem privati . Sa dai banii in avans in romania(cum se cere pt mamaia 2012) este cel putin ciudato-masochistic si sa ceri bani cu 1 an inainte mi se pare tupeisto-manelistic.

    AntwortenLöschen
  10. @Florin: din pacate, suntem o minoritate care are curajul sa spuna in public ceea ce este atat de evident. La finalul unui triatlon, a venit un tip la mine, pe care nu-l vazum vreodata in viata mea, care mai urca pe podiumuri uneori si a-nceput sa critice si sa injure medalia de finisher care arata ca dracu, sa injure faptul ca, pe podium fiind, a primit niste vouchere pentru cumparaturi ..... m-a si speriat. Problema este ca individul respectiv, ca foarte multi altii, injura si scuipa pe ascuns, dar nu trimit niciodata vreun feed-beck in acest sens organizatorilor. Ba te mai trezesti ca intr-o discutie ii si sustin pe acestia impotriva unora ca mine sau ca tine ..... deci gradul de disimulare si prostitutie in interesul unor relatii, nu are margini. O mana se spala pe alta, daca ar putea sa ma bage pe mine la-naintare sa injur si sa scuip, ca sa indrept lucrurile pentru el eventual, ar fi perfect. Mi-am luat uneori leapsa pe chestia asta.

    AntwortenLöschen
  11. @Florin: legat de poze și filmulete promise și niciodată primite. E chestia că tu spui că au fost promise, altfel nu mi se pare că organizatorul are vreo obligație în sensul ăsta. Dacă devin atât de importante, pozele și filmulețele se vor primi doar pe bani pe viitor. Așa că, dacă nu mergi cu cineva care să te urmărească în cursă și să-ți facă poze, poți să uiți că te vei bucura după cursă de imagini în care să te regăseșt. Din fericire, în 2011 au existat mulți însoțitori ai concurenților care au făcut zeci de mii de fotografii și le-au postat, gratuit, pe internet. Eu le mulțumesc tuturor pentru acest lucru și în mod special soției lui Mugur Frățilă, Geta :-) Ca urmare, nu pot considera că oferta de fotografii face parte din organizare și nu i-aș putea reproșa organizatorului așa ceva. Doar în măsura în care voi ajunge să fiu taxată pe așa ceva sau mi se va spune că nu e nevoie să îmi fac griji, că el va pune la dispoziție o armată de fotografi voluntari. Chiar și pentru mine ar fi o pretenție exagerată, oricât de mult mi-ar place să se întâmple acest lucru. Pe de altă parte, nimeni nu te pozează mai bine decât cineva care te cunoaște și știe ce înseamnă participarea ta acolo :-)

    AntwortenLöschen
  12. http://www.facebook.com/pages/Fara-asfalt/129971777016683
    Pagina de FB a triatlonului Fara Asfalt nu a disparut, e acolo :-)

    AntwortenLöschen
  13. MOTIV PENTRU ORGANIZATORII TAI SA SE BATA IN PIEPT! Cititi si socati-va! Pestele de la cap se-mpute si asta e universal valabil, asa ca gainariile din rOMANIA aproape ca pot fi considerate acte de deplina normalitate.

    Recordul mondial al Paulei Radcliffe la maraton a fost invalidat
    Recordul mondial la proba de maraton feminin stabilit de britanica Paula Radcliffe în 2003, de 2h15min25sec, a fost invalidat de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), care a modificat criteriile acestei probe la recentul Campionat Mondial de la Daegu, a anunţat, pe 20 septembrie, agenţia britanică Press Association.
    În urma acestei decizii, atleta britanică rămâne deţinătoarea unui singur record mondial, cel al probei de distanţă, stabilit în 2005, a precizat agenţia, citată de AFP.
    Modificările regulamentului IAAF prevăd că numai timpii obţinuţi strict la probele de maraton feminin pot fi validaţi ca recorduri mondiale, în timp ce un nou timp de referinţă obţinut la o cursă mixtă va fi clasat drept “cel mai bun timp mondial” (World Best).
    La maratonul de la Londra, Paula Radcliffe s-a dovedit a fi cea mai rapidă femeie din istorie la proba de distanţă, dar această performaţă a fost realizată în cadrul unei curse mixte, la care au participat şi bărbaţi.
    Aşa cum era de aşteptat, decizia IAAF a provocat protestele World Marathon Majors (organism din care fac parte cursele de maraton din Boston, Londra, Berlin, Chicago şi New York) şi ale Asociaţiei Curselor de Maraton Internaţionale (AIMS), care au catalogat această decizie drept “incorectă”.
    “Ar trebui să existe două recorduri mondiale pentru cursele la care participă şi atlete, care ar lua în calcul condiţiile specifice unei curse mixte şi pe cele ale unei curse feminine”, au propus cele două organisme.
    World Marathon Majors şi AIMS vor dezbate această posibilitate alături de membrii IAAF.
    http://www.ghimpele.ro/2011/09/recordul-mondial-al-paulei-radcliffe-la-maraton-a-fost-invalidat/

    AntwortenLöschen
  14. ma pish pe mine de ras citind, dar mai mult de plans. si chestia aia cu declaratia organizatorului care cica isi dedica, vezi doammne, viata la o adica, ca sa faca "sport-ul" (!!!) accesibil pentru toata lumea .... cum dracu sa fie accesibil, la ce taxe ati bagat in 2012, demagogilor? Mergeti doar pe profit acum si ne prostiti pentru ca stiti bine ca este cerere, dar va doare-n cot de cati renunta din cauza ca nu au bani sa plateasca taxele de participare, la care se mai adauga si costuri destul de mari de transport, hrana si cazare. O sa distrugeti si o categorie sportiva abia constientizata in Romania, prin comercializarea ei la maximum, fara scrupule.
    Un sportiv

    AntwortenLöschen
  15. C E D R E P T A T E A I A V U T L A F A Z A C U C O M U N I C A R E A C U I Z D E M A N I P U L A R E!! ANUL ASTA AU DAT-O IN BARA, BA CU HERASTRAU, ACUM CICA CU DAMBOVITA ... DIN LAC IN PUT, ABIA ASTEPT SA VA VAD CUM VA SCALDATI IN RAUL CARE ADUNA TOATE FECALELE CAPITALEI!! NICI CU HERASTRAUL NU MA JENAM, ALA AVEA SI HOITURI, CA BONUS. N-AS PARTICIPA NEAM LA ASA O SPALARE DE CREIER, BASCA SUB EGIDA FEDERATIEI DE TRIATLON, BAAAAAAAAAAAAAAAAA, ESTI NEBUN?!?! cica da un plus de siguranta? la ce? ca parca era totul sigur si asigurat in herastrau, acum cautati surplusuri de siguranta? multi, da prosti, zise autorul ala din sec. 19, SA TRAIASCA EL BINE!

    AntwortenLöschen
  16. nota 1000 la abordare si la faptul ca i-ai citit corect anul trecut cand eu, recunosc, am fost importiva ta. ceea ce fac ei in bucuresti anul acesta mi se pare o mascarada. eu am sunat la APLAB saptamana trecuta si un director de acolo, parca Radulescu, mi-a spus ca niciodata APLAB nu ar fi dat acordul sa se inoate in herastrau si ca indicatoarele cu ”scaldatul interzis” sunt montate acolo conform legislatiei europene, nu de florile marului, cum zicea antohe pe facebook. sa le fie rusine. iar cei de la apele romane mi-au spus ca smart atletic nici nu a depus cerere de aprobare, deci nu exista nici un aviz. eu le-as sugera sa elimine inotul la editia asta, ca au dat-o rau in bara. sa faca ca la copii, un fel de duatlon, ca sa nu faca lumea infarct. dau au tupeu infinit si e senzational ca masele alea de participanti ii adora. ... si hitler era adulat, la o adica, nu? mentalul colectiv ... sa nu te pui cu el. e cel mai simplu de manipulat. sunteti multi, dar prosti fratilor, naveti decat sa le pompati bani si sa le scrieti cantecele, ca ei o duc bine pe prostia voastra. ma intreb ce dracu pazesc aia de la federatie si de la grand prix, chiar asa, nimeni nu ia nici o masura, nu se implica nimeni, e legea junglei, nici un control? am cautat sa dau de federatie dar nu cred ca exista, nu e nimic pe internet. oare ministerul stie de federatia asta de triatlon care nu apare pe nicaieri? o fi tot din bani de la contribuabili, logic! oricum, baietii nu degeaga se numesc SMART, dar din pacate intr-un mod malefic care nu face mare bine societatii asteia. manipulare - foarte bun cuvant, foarte potrivit. ca petrom care se imbogateste din vandut benzina, dar face piste pentru biciclisti ... ha-haha ce soecitate bolnava si oamenii E orbi! io nu mai particip la concursuri in romania, prefer sa dau banii civilizatilor din afara tarii, unde totul este imaginea perfectiunii. ce sa te mire in tara asta, nu vedeti ce haos si furt total e pe toate domeniile? hai sa fiti sanatosi cu romanica voastra cu tot, eu ma pregatesc sa sting lumina si sa plec fara sa ma uit in spate macar o secunda!!!! plec chiar in ziua triatlonului smart, sa fie cu succesuri, daca va mai fi. oricum, pentru cei care vor inota in dambovita ... le doresc distractie placuta si o sa le cam miroasa a KKT :))))

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)