Dieses Blog durchsuchen

Montag, 30. Dezember 2013

Un clasament calitativ al competițiilor/2013_ep.3

Aici se află lista completă a curselor la care fac referire în acest clasament, episodul 1 din ”foileton” :-).
Aici se află ”clasamentul” din 2012.
MEDALIILE 2013
Cea mai frumoasă medalie, ca design:
1. Maratonul Pietrei Craiului
2. TriChallenge Mamaia
3. Maratonul Internațional Cluj
4. Xman Oradea Triatlon
5. EcoMarathon (mi-a plăcut mai mult cea din 2012)

6. Semi-maraton Debrecen


Aș face unul și cu cele mai urâte, da nu vreau să supăr lumea :-)
S-ar mai putea face cel puțin un clasament al celor mai interesante/dotate chituri de participare și al celor mai interesante/bogate premii, dar vreau să evit să contribui și eu la ridicarea nivelului de comercializare al sportului amator. Nu aș vrea să ajungem să fim martori la o străduință a organizatorilor și nașterea unui alt fel de competiții: care oferă cel mai mult și cel mai valoros în aceste pachete, pentru că totul se oglindește în cuantumul taxei de participare pe care noi o achităm. Și ideea este să ne și permitem participarea la aceste curse, nu?
Căci, uite, viața se scumpește, ca în fiecare an românesc, 1 ianuarie este o sinistră celebrare a majorării prețurilor pe mai toate segmentele vieții domestice, dar salariile stagnează lamentabil de ani de zile sau ”sunt majorate” cu 100 de lei.
Aici, back to episodul 2.

Kommentare:

  1. Felicitări pentru că le-ai obţinut :)!
    Mie personal cea de la TriChallenge Mamaia mi se pare cea mai frumoasă.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Merci. Cea de la TriChallenge Mamaia este aproape identică cu cea de la MIB 2012, diferența fiind că a fost făcută pe conceptul de triatlon si de aniversare 5 ani. Cea de la MPC a câștigat prin originalitate și finețea prelucrării :-) O să fac și un clasament al celor mai frumoase medalii din toate pe care le am, dar treb să caut fotografiile sau să le fotografiez special pentru a le putea posta.

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)