Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 24. April 2016

Arbitraj Sprint Duathlon Maissau

După ce, din cauza fracturii de coastă am fost nevoită să anulez primul arbitraj pe 2016, acum m-am prezentat la post, sezonul de duathlon/triathlon în Austria fiind deja în toi, ca să spun așa. Nu mi-am propus multe prezențe anul acesta, din varii motive, dar măcar una pe lună tot ar fi.

UNDE și CE/DE CE
3712 Maissau este o comunitate de aproximativ 1.950 de locuitori situată la granița dintre Waldviertel (zonă forestieră) și Weinviertel (zonă viticolă). În 1869 aici locuiau aproximativ o mie de suflete în plus. Suprafața localității măsoară 43,14 kmp din care 28% sunt împăduriți.
Maissau se remarcă și prin cel mai mare filon de ametist din Europa. 
Tot aici se impune, țâșnind parcă din pădure, un vechi castel din piatră, foarte bine întreținut și datând din 1122.
Am ales să evit autostrada pentru a vedea mai mult din peisaj, așa că pentru cei 125 de km am avut nevoie de două ore, întâlnirea cu restul echipei de arbitraj fiind stabilită la ora 9 în zona de tranzit. Check-in-ul pentru atleți începea la 9:4 și startul era la ora 11:00.
Drumul se prelinge de-a lungul Dunării pe segmentul Wachau Valley, un punct de atracție incontestabil al Austriei Inferioare, indiferent dacă ajungi aici pe un vas de croazieră, cu bicicleta, cu autocarul sau cu mașina personală. Este probabil cea mai renumită zonă viticolă a țării și mai multe detalii/imagini am oferit în acest material din 2014.
Pe 23 aprilie s-a desfășurat în Maissau, în cadrul unui week-end cu activități sportive multiple și pentru toate vârstele organizat de un club sportiv împreună cu autoritățile locale (primăria, pompierii), Campionatul de Duathlon Sprint al Austriei Inferioare, ediția a 6-a. Asta înseamnă că în bătălia pentru podium se luau în considerare doar cluburile, respectiv atleții din Austria Inferioară, participarea fiind însă deschisă oricui. 
Check-in și zona de tranzit (sau despre cum îți iei penalizare în T1 și T2, dacă ești bleg :-))
La o temperatură de sub 10°C la ora 9 locul de start era în plin proces de amenajare. Rastelele din zona de tranzit și porțile gomflabile de start și finish erau singurele montate, in rest se agitau toți cu montarea gardurilor metalice și a covoarelor de cronometrare.
La 9:45 se deschidea check-in-ul și sportivii au început să curgă-n șir destul de constant, fiecare cu experiența lui.  
Nu ar trebui să spun chestia asta, dar .... recunosc că este destul de distractiv să vezi fiecare cum vine, cu ce vine, cum se prezintă, ce întrebări se pun (”Avem voie să alergăm cu mănuși?”) și ce discrepanțe sunt la echipament. Unii vin doar cu bicicleta, alții vin cu ..... valiza (!no joke!) La cursele mari anul trecut am mai văzut, dar la o cursă de sprint încă nu văzusem. Singura explicație este că a venit cu trenul mai de departe și de la gară îi e mai comod să pedaleze și să tragă troller-ul după el (omul chiar făcea chestia asta fără probleme, l-am văzut la intrare și la plecare) decât să-și ia un rucsac pe spate. Nu știu alt motiv, o să-l întreb data viitoare.
Cele mai dese erori la check-in:
* atletul se prezintă fără casca de ciclism. E pe undeva prin geantă sau prin portbagaj. În cazul ultimei situații, evident că trebuie să facă drumul retur la mașină sau la hotel or what ever și să-și aducă casca.
* atletul are casca, ba chiar o are așezată pe cap, dar nu e închisă sub bărbie. Deci nu poate trece. Dacă cu o mână ține bicicleta și cealaltă mână e ocupată cu o cutie ce conține restul echipamentului situația devine complicată pentru el, căci are ambele mâini ocupate. Tu, ca arbitru, nu-i poți ajuta pe toți și nici nu te poți ocupa de unul singur lăsând nesupravegheată intrarea celorlalți. Deci atletul ar trebui să se retragă de-o parte și să-și rezolve problema. Majoritatea se opresc taman în mijlocul porții de intrare în zona de tranzit blocând inutil accesul celorlalți. 98% din cazuri așa se prezintă situația. Dar cu puțin simțul umorului, dacă nu e nebunie prea mare - și la un eveniment de sub 200 de sportivi nebunia chiar nu e mare - lucrurile se dizolvă cu zâmbetul pe buze.
* atletul nu poartă numărul de start la vedere. Deci .... vezi pe unde e, scotocește sau fugi înapoi după el.
* atletul nu și-a lipit numărul de concurs pe cască. ”Aoleu, de unde iau număr pentru cască?! Ah, era în chitul de participare? Serios?!” Deci .... scenariul e cunoscut deja :-)
* atletul are casca pe cap, e închisă sub bărbie, poartă numărul de start pe talie sau pe tricou .... doar că și-a prins numărul de start cu ace de siguranță pe tricou pe față, iar la bicicletă trebuie să fie pe spate. Ce face în situația în care nu are un elastic? Trebuie să-și găsească o soluție. Desigur că are voie să intre în T1, dar îi atragi atenția că ”are o problemă” la momentul celor două tranziții, deci acum ar mai avea timp să vadă cum se rezolvă.
* atletul are de toate acolo unde trebuie .... mai puțin numărul de concurs de pe cască. E lipit pe dreapta deși trebuie să fie lipit pe stânga sau ”pe frunte”. Deci îl oprești și aștepți până remediază eroarea, altfel nu intră în zona de tranzit. Punct, fără câr/mâr și alte vocalize. Mă uitam chiar că a participat și secretarul general al federației și nu a ”intrat pe pile”, nici nu a ieșit pe pile. Avea totul regulamentar, l-am controlat ca pe toți ceilalți.
Cam astea ar fi. Deci e activitate la check-in. Destul de puțin atleți intră ca ”prin brânză”, în sensul că totul e perfect. Poate 10%.    
Prefer să arbitrez pe ciclism, sinceră să fiu. E mai provocator și mai scurt. În zona de tranziție, unde are loc check-in-ul și check-out-ul cam ești blocat toată ziua pe loc. Ai mai multă libertate acolo, cum ar chestia cu mersul la toaletă sau să mănânci ceva. Dar căpiezi să stai toată ziua pe loc și să aștepți până ce ultimul atlet își scoate echipamentul din zonă!! Pe motocicletă știi că ai 3 sau 11-12 ore și pe urmă ești liber să pleci de regulă, nu mai ai treabă cu zona de tranzit sau mai știu eu ce. Desigur, aici responsabilitatea e mai mare și adios mers la toaletă sau mâncat, uneori chiar și hidratarea devine o problemă, în funcție de câți arbitrii sunt pe traseu. Ca să nu mai spun ce riscuri ai pe motocicletă (!!!!), că nu uit o fază de la IM St. Pölten 2015 când am fost la cm distanță de un carambulaj și măcel carnal pe o coborâre unde atleții rulau cu 70 kh și arbitrii cu 100-120 kh!!!
Ca orice în viață, totul e cu plus și minus.
Revenind la Maissau:
Sportivii au avut noroc să nu plouă și să nu fie chiar foarte frig, chiar dacă pentru noi nu a fost prea plăcut să stăm pe loc. Mi-au cam înghețat măruntaiele, nu mă așteptam să fie atât de .... ”răcoare”. Dar măcar nu a plouat și nu a fost vânt. Cu două perechi de colanți, două tricouri și geaca de ploaie căptușită a fost suportabil. Mănușile ar fi făcut bine și ceva peste urechi.
În T2 s-au aplicat două penalizări. A treia a fost iertată, fiind ultima concurentă. 
Motivul:
Au intrat în T2 având casca desfăcută și alergând cu bicicleta spre locul desemnat în rastel! Penibil, frustrant, dar chiar se întâmplă chestii d-astea și nu e de râs. Zece secunde nu e un capăt de țară, oricum d-astea nu prea se întâmplă primilor clasați, aceia sunt în general prea rutinați pentru astfel de erori copilărești. Conform regulamentului, sportivul are voie să atingă bicicleta doar dacă are casca de protecție pe cap și cureaua închisă sub bărbie. Ca urmare, când intră în T1 aleargă până la bicicleta sa și înainte de orice își pune casca pe cap, o închide și după aia își execută restul rutinei. Când intră în T2 aleargă cu bicicleta până la locul lui în rastel, ”parchează” regulamentar bicicleta pe rastel, ia mâna de pe ea și abia atunci își poate deschide curelușa căștii. E bine să o facă imediat, altfel se pomenește că pornește alergarea cu casca pe cap :-) (Știe Stan-Pățitul ce știe, amintiri din aprilie 2014!)
În T1/T2 am fost eu și șeful arbitrilor. Eram amândoi pe alee printre biciclete când am văzut ultima concurentă venind în alergare și terminată de efort, cu casca desfăcută. Am căzut de acord că nu are rost să o penalizăm, dar îi spunem ”prietenește” că în mod normal chestia asta o costă zece secunde.  Reacția ei a fost: ”Chiar nu-mi pasă!” și a plecat să-și alerge ultimii km din cursă :-) Era obosită-leșinată, nu a fost agresivă, altfel doar pentru o replică de genul ăsta își poate lua penalizare pe motiv ”comportament neadecvat față de arbitru”.
Check-out:
Aici erorile sunt minime, adică lipsește în general numărul de concurs, pentru că mulți atleți nu înțeleg care e logica, de ce trebuie să aibă ȘI numărul de concurs (ăla de-l porți pe tricoul sau pe talie), nu e de ajuns numărul lipit pe cască și pe bicicletă?! 
Păi nu este, că oricine poate lua din rastel o cască și o bicicletă. Singura verigă de legătură este numărul de concurs, ăla cu elastic sau cu ace de siguranțe prin care ți-l prinzi pe tricoul. 
Am avut un caz ciudățel, în sensul că sportivul nu mai avea nici un număr! Era o fată. Din spirit de gospodină probabil își curățase bicicleta de toate etichetele, casca la fel, numărul de concurs îl aruncase ..... deci nu mai avea nimic! 
Fiind o cursă mică și fiind printre ultimii concurenți, ne-am gândit noi că nu sunt riscuri și am lăsat-o până la urmă să plece. Altfel .... singura opțiune este să o lași să aștepte până iese ultimul concurent ca să fii sigur că toți și-au luat echipamentul și nimănui nu-i lipsește nimic. Bafta ei/a lui! 
va urma mâine seară cu programul de după cursă sau ce se întâmplă când nu ai astâmpăr :-)

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)