Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 10. August 2010

Triathlon Reci

-->
 Ați auzit vreodată de vreun triatlon la Reci? Adică cum ”la Reci? Ce-i aia?! Ne înjuri?” Nu frate, chiar există un sat și un lac cu această denumire, despre care eu nu auzisem niciodată. Apare și pe harta rutieră!
Triatlonul din satul Reci, de pe malul lacului cu același nume, situat între Brașov și Covasna, se află anul acesta, mai exact pe 1 august 2010, la a 19-a ediție. Eu abia aflasem de el de o săptămână, dornică să mai fac ceva interesant în week-end. Nu auzisem niciodată de Reci sau de acest triatlon și mi se pare impresionant că prima ediție a fost …. În 1991? Chiar așa?! Urmează să aflu mai multe detalii de la Csuri, dar mai peste o lună, că acum e ocupat cu nunta, să-i fie într-un ceas bun!

Acesta era anunțul de pe site-ul competiției:
Triatlonul Cupa “Háromszék” se adresează în special amatorilor şi nu este sub arbitrajul Federaţiei Române de Ciclism !
Inainte de toate, anunt important! Pe traseu nu vor circula masinile!!
DATA DESFĂŞURĂRII
1 AUGUST 2010

PROGRAM
 
31 iulie 2010
        19:00-21:00
Inscriere si preluarea numerelor
 
01 august 2010
        
08:00-9:30  Inscriere si preluarea numerelor
         09:45           Deschiderea festiva sedinta technica
   
                             - s-a întâmplat după ora 10 și nu a fost festivă, ci doar oficială, prin discursul lui 
                               Csuri :-)
         10:00            Start Triatlon Cupa «Haromszek»
   - a fost la 10:30
         
xx:xx            Festivitatea de premiere la toate categoriile – pe la 15:30, improvizat din cauza 
                              ploii

LOCUL DE DESFĂŞURARE
Concursul de triatlon "Háromszék"se organizează la "ex" complexul turistic Nufărul situat pe malul lacului Reci la 3km de satul Reci, pe drumul judeţean care duce spre oraşul Covasna. Complexul este situat la 12 km de Sf.Gheorghe pe drumul judeţean ce duce la Covasna, iar dinspre Braşov pe drumul către Tg.Secuiesc la 37km. 
               
CATEGORII DE VÂRSTĂ
Proba olimpică   cat. 1: 18 - 39 ani (se pot inscrie si concurenți mai tineri, dar concurează cu cei mari)
                            
cat. 2: +40 ani la feminin am fost singura participantă, deci la premiere au desființat categoria
Minitriatlon    cat. 1: 14 - 18 ani,
                        cat. 2: 18 - 39 ani,
                        cat. 3: +40 ani
Stafetă: nu există categorii, echipele fiind mixte (distanța este cea olimpică) 
Limita minimă de vârstă este de 14 ani înpliniți!   

DISTANŢELE DE CONCURS
Proba olimpică: înot 1,5 km; ciclism 40 km; alergare 10 km;
Ștafetă: înot 1,5 km; ciclism 40 km; alergare 10 km;
Mini triatlon: înot 500 m; ciclism 20 km; alergare 5 km; 

Traseele vor fi în felul următor:
înot - ture de 500 m în lacul Reci (care nu este adâncă nu înțeleg sensul mențiunii, dacă e să te îneci, ajung și 2 m), pe lângă balize gonflabile foarte bune, foarte mari, foarte vizibile, nota 10! care delimitează traseul; Se va inota în dreapta fiecărei balize. Nu este permis înotul cu alte echipamente ajutătoare cu excepția costumului de neopren și a ochelarilor de înot.    
ciclism - ture pe asfalt (calitate destul de bună ba chiar foarte bună!) 20 km, de la complex spre intersectia Reci adică drumul ce duce spre Tg.Secuiesc si cel care vine de la Sf.Gheorghe, întoarcere înapoi spre Covasna până la punctul de întoarcere marcat pe traseu; Pentru bucățile de șosea accesibile mașinilor, concurenții sunt obligați să respecte regulile de circulație! Numărul de concurs trebuie purtat pe spate, la vedere! he-he ... dacă nu ar fi căzut !
alergare - tot pe asfalt spre Covasna ture de 5km. Numărul de concurs trebuie purtat în față, la vedere. Concurentul trebuie să respecte regulile de circulație și de conduită civilă conduită civilă? Sună academic, dar mai departe ? pe durata traseului!

ATENŢIE CEI INTERESAŢI
Concursul nostru NU are limite de timp! !
(Ţine de fiecare să vadă dacă nu poate termina concursul) 

 
ÎNSCRIERE
Înscrierea se poate  face online completănd formularului de pe site sau la fața locului în cortul de înscriere comform programului!
Toți concurenți la preluarea numerelor trebuie sa semneze  fișa de înscriere si declarația de  PROPRIE RĂSPUNDERE!
Pentru concurenţii cu vârsta între 14 si 18 ani care nu au o legitimaţie de club valabilă este strict necesar consimţămîntul unui părinte care trebuie să fie prezent la înscriere!
Fiecare concurent înscris online va primi confirmare de înscriere!

Taxa de înscriere : 50 RON
până la  28 iulie 2010 (data foii de vărsământ)
                                
70 RON la fața locului.
Pînă pe 28 iulie 2010 ora băncii, taxa de participare se poate trimite prin virament bancar la contul asociatiei: Asociația Alpin Sport, RO48BRDE150SV01566201500   BRD SFANTU GHEORGHE
                         This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it  
TAXA DE INSCRIERE ASIGURA
Alimente şi apă în pachetul de înscriere cât şi pe traseu la punctele de întoarcere. Recuperare de pe traseul de concurs in caz de abandon (concurentul are obligaţia să ajungă pînă la primul punct de control) Un tricou inscripţionat cu emblema concursului. Medalia de finisher. Harta concursului şi asistență medicală de urgență!

Pachetul de înscriere: chip, 1 măr, 1 banană, 1 cornet drageuri de la Paște, 0,5 l apă plata. Pe traseu a existat doar apă plată la pahar și doar la un singur punct de întoarcere, cel din Reci. Deci te dădeai cu bikla 10 km și alergai 5 km până să revii la o sursă de apă.
Tricoul nu l-am primit nici până pe 11 august. La start nu erau gata și au promis că le vor trimite prin cineva. Tricoul nu l-am primit de fapt niciodată, deși Csuri insistă că le-a trimis la București. Doar că nu m-a anunțat nimeni (12.07.2011)
Harta concursului: nu am văzut așa ceva nicăieri, nici nu prea era ce hartă să faci, fiind trasee de șosea.
Legat de lipsa traficului: ideea în sine era utopică, fiind singura arteră de legătură între Brașov/Sf. Gheorghe cu Covasna! La exact două ore de la start, în timp ce eu pedalam de zor, poliția a dat drumul, cu surle și trâmbițe, la trafic, căci la ambele apete de traseu se formaseră cozi lungi de mașini și șoferi nervoși. Pe bună dreptate, din moment ce li se blocase drumul și nu li se oferise nici o altă alternativă! Unde s-a mai pomenit așa ceva??
P.S. Am aflat că nu era singura arteră de legătură și că fusese anunțat corespunzător concursul, deși eu sâmbătă, ca șofer, nu am văzut nicăieri vreun anunț. Pur și simplu poliția locală a cedat presiunilor șoferilor și nu și-a respectat angajamentul de a ține zona liberă de trafic. Că așa e în România, se emit legi și se fac înțelegeri de dragul de a fi încălcate.

REGULILE DE CONCURS
Vârsta minimă admisă pentru participarea la Triatlonul Cupa “Háromszék” 2009 este de 14 ani ! Concurenţii legitimaţi la un club sunt obligaţi să participe la categoria Olimpică. Concurenţii işi vor fixa numărul de ordine care le-a fost înmânat de organizatori în loc vizibil pe echipament. Numerele de ordine trebuie să fie vizibile pe tot parcursul cursei ! Toate bicicletele folosite la Triatlonul CupaHáromszék” 2010 trebuie propulsate numai prin forţă umană ! Purtarea căştii este obligatorie !! Fiecare participant este obligat să urmeze indrumările comisarilor de traseu şi a organelor de poliţie. Va atrage descalificare asistenţa motorizată din exterior! Comportamentul lipsit de Fair Play faţă de ceilaţi concurenţi duce la descalificarea participantului. Va atrage descalificare împiedicarea acţiunii altor sportivi, alegerea scurtăturilor, substituirea alergătorilor. Schimbarea pieselor importante în timpul competiţiei este permisă. Concurentul care estimează că a fost prejudiciat în timpul cursei va putea să facă contestaţie către Comisarul Sef, imediat ce a trecut linia de sosire. Contestaţia va fi prezentată în scris, semnată şi data Comisarului Sef în timp de 15 minute de la sosirea sportivului. Dacă reclamaţia pune in cauză pe unul dintre cei mai buni din primii cinci alergători, ceremonia de acordare a premiilor va fi amânată până se va cunoaşte decizia finală. Necunoaşterea regulamentului nu va fi admisă ca scuză! Organizatori sunt exoneraţi de răspundere dacă în timpul cursei publicul deteriorează marcajele de ghidare! Concurentul care nu va trece prin toate punctele de control, stabilite la categoria sa, va fi descalificat!
Toate materialele media făcute pe perioada concursului (fotografii,filme,reportaje) sunt proprietatea Alpin Sport și pot fi folosite ca material promo fără acordul persoanelor apărute pe acestea!                                                                                                      Persoane de contact :  
Vrabie Kovács Zsolt (Csuri) tel.: 0723.177.325 Yahoo ID: csuribacsi
 Pulugor József (Joco) tel.: 0746.092.717

  e-mail : iroda@alpinsport.ro
      Dacă aveţi întrebări nu ezitaţi să ne scrieţi vă vom răspunde cu multă plăcere!

Revenind la ideea pe care o inițiasem când comentam concursul de mountain bike de la Azuga, organizat de Surmont pe 18 iulie, cea mai buna metodă să nu vii deziluzionat de la un astfel de eveniment sportiv constă în a-ți imagina că de fapt nu va exista nici o organizare sau una minimă. Și că din promisiunile de pe site, doar max. 50% trebuie luate în considerare. Fără glumă! Îți imaginezi că ieși la o socializare, unde toată lumea vrea să facă, aparent și parțial organizat, aceleași trasee ca și tine. Deci nu te aștepti să primești ceva de mâncare sau de băut pe traseu, ci îți aduci de-acasă. Nu te aștepta ca traseul de concurs să nu fie împodobit cu turiști care nu au nici educație, nici respect pentru un eveniment sportiv. Nu te aștepta ca în locul unde dormi, lângă startul de a doua zi, să fie liniște, căci e week-end și oamenii au ieșit la o manea, o sămânță, un grătar cu mult-mult fum, o bălăceală și o bere la pet. Așa că noaptea va fi aproximativ ca pe litoral, cu multă muzică, dar de o calitate mult mai  îndoielnică (De gustibus non est disputandum).

Sâmbătă dimineață m-am trezit la 5. Cu excepția bicicletei și a cutiei frigorifice, toate bagajele le pusesem în mașină încă din seara precedentă (așa credeam eu, dar de fapt uitasem total de sacul de dormit). La 5,45 a.m. demaram spre DN1 și la 8,30 eram deja în Brașov, (...)  Era deja caniculă și abia pe la 9,30 am pornit mai departe spre Covasna, găsind destul de greu ieșirea corectă. Până în Reci sunt 37 de km, exact cum se specificase pe site-ul concursului. Pe drumul prin localități sunt mulți localnici care oferă spre vânzare cartofi albi și roșii, în săculeți de câte 5 kg, ceapă, pâine de casă, mare, albă, precum și kürtos kolacz făcuți chiar la poartă, pe mașinăria aceea antică. Un drum idilic aproape, așa cum sunt majoritatea drumurilor de prin România rurală.
Complexul turistic Nufărul se află pe partea stângă, cam la 1,8 km după ce ieși din satul Reci, chiar pe  malul lacului cu același nume. Este ceva mai bine întreținut decât ruina de la Sf. Ana, de exemplu. Când am ajuns eu, înainte de 11, era destul de pustiu, vreo 6 mașini în parcarea din față, nu prea știam încotro să o iau. Am văzut un ciclist și l-am întrebat dacă se poate intra cu mașina pe alee în complex și dacă există deja corturi puse pe undeva. Primind răspunsuri afirmative am intrat pe poarta larg deschisă, o poartă din aceea străveche de vreo 40-50 de ani probabil, din plasă de sârmă. Aleea te conducea max. 100 de m spre clădirea hotelului dotat cu restaurant și terasă. Pe dreapta și pe stânga era loc de corturi, iarbă și copaci foarte înalți. Așa liber, la orele dimineții, era un loc foarte plăcut, răcoros, lacul părea să fie foarte mare și invita la scăldat. La prima vedere, mi-a plăcut imediat, dar nu știam ce va urma.
Fără prea mare dificultate am găsit un loc de parcare chiar lângă terasa hotelului și am pornit să explorez puțin, să văd dacă mă pot orienta pe unde ar urma să fie startul, pe unde s-ar putea pune cortul, pe unde sunt toalete și dușuri. În fața hotelului este spațiu verde, o terasă cu umbrele mari, un loc de joacă cu trei facilități vechi, din fier, pentru copii, un teren de bătut mingea, dușuri rudimentare, o clădire pentru toalete și vestiare. Intrarea în apa lacului se face direct de pe pajiște, nu este nimic construit în acest sens. La stânga hotelului, cum stai cu fața spre lac, se face un fel de vale nu foarte mare, unde erau vreo 15 corturi și mașini, ba chiar una-două rulote.  Deci camping în toată regula, parțial amenajat, gratuit, spațiul verde fiind neîngrijit, cu stuf, bălți, mocirlă …. Natură pură s-ar putea spune, un loc unde oamenii veneau pentru un week-end sau mai multe zile. Amestecul de mașini, corturi, locuri de grătare și de foc nu prea îmi deschidea apetitul, așa că am decis să nu pun încă cortul. Era clar că nu erau participanți la concurs, ci turiști din zonă, veniți la scăldat.

Am telefonat organizatorului, care mi-a spus că va veni pe la ora 13 să înceapă aranjamentele legate de start. M-am schimbat la mașină și m-am gândit să ies cu bicicleta, în recunoaștere, doar de aceea am vrut să ajung mai devreme. Am ieșit din complex și am văzut vreo doi tipi alergând pe șosea. Am luat-o la stânga spre Covasna, să văd cum e traseul, ce urcușuri și coborâșuri are. Dacă de proba de biklă nu mă temeam, cei 10 km de alergare pe asfalt mă cam puneau pe gânduri, asta în situația în care aș fi făcut față celor 1.500 m de înot! Luasem în calcul și varianta abandonului la proba de apă, era dublu față de celelalte triatloane și antrenament la înot nu aveam chiar de loc.
Când am văzut că până în Covasna sunt doar 18 km, m-am decis să pedalez până acolo, era un bun antrenament pentru cursa de a doua zi. Am făcut o oră, cu destul de multe opriri pentru fotografii, imensele cuiburi de barză pe care tronau uneori chiar și trei păsări mă făceau să mă opresc și să imortalizez scenele. Plus imaginile pe care le crează de regulă canicula în sine, cu aerul acela vălurit și culorile orbite și blocate parcă de căldură.
Am ajuns în Covasna pe la amiază și am intrat în centrul urbei. O urbe odinioară cochetă, cu siguranță, cu amprenta patinei socialismului, cu construcții în derulare, cu ruine. Găurile de canal de pe carosabil sunt adâncite și în jurul lor e vopsit cu alb (fosforescent?), astfel încât să fie văzute noaptea de șoferi. În centru este o sursă de apă minerală unde oamenii se pot alimenta gratuit, are un gust absolut mirific!!!
Tot în părculețul din centru se află și Balta Dracului – ”monument al naturii, ivire naturală de apă naturală și gaz mofetic, martor al activităților post-vulcanice cu numeroase erupții în trecut. Odinioară, baie terapeutică.” Bolboroseala are o culoare maronie-pământie și, în lumina puternică a soarelui, bulele minerale sunt precum niște steluțe agitate.
Nu am zăbovit foarte mult prin oraș, pedalând retur spre lac. Era deja ora două când am ajuns, am sperat să pot da un ocol lacului, dar drumul se bloca la un moment dat, așa că m-am întors la asfalt și am intrat tot pe poarta complexului. Nici urmă de organizator, nici o nouă mișcare care să aibă legătură cu concursul. Complexul se aglomerase incredibil însă, nu mai era nici un loc liber, peste tot mașini și oameni, parcarea din față era plină până la refuz. Nu-mi venea să iau loc la soare, nu vroiam să stau între copii, grătare și bere, așa că am pornit-o agale pe lângă mal, spre dreapta, în cautarea unui loc liniștit. Am găsit ceva, am pus prosopul jos, am mâncat din ce aveam, am citit puțin și am adormit un pic. La un pas de mine malul se căsca abrupt spre apă și la nivelul de jos, prin vegetație, erau câțiva fluturi albaștri cu aripi foarte interesante, care se zbenguiau neîncetat în perechi, fiind greu de surprins pe lentila camerei. Era un albastru sidefat și aripile erau lungi, prima jumătate fiind precum o dantelă foarte fină, astfel încât din bătaia lor agitată nu știai dacă e vorba de două rânduri de aripi sau de doi fluturi. Nu mai văzusem specia și acum îi admiram relativ fascinată. Oboseala mă ajungea din urmă și mi-aș fi dorit să mă pot odihni într-un loc curat, liniștit, fără alte griji.

Cred că în jur de cinci a sosit și tipul din Tg. Mureș, Csobi, care luase telefonic legătura cu mine în ideea de a face echipă pentru Carpathian Adventure. (...) 
Pe la șase am putut afla și unde va fi zona de tranzit și de start și unde ar fi indicat să îmi plasez cortul. Era foarte cald, așa că am pus doar partea interioară a cortului, fără prelată, practic mă apăram de țânțari. Așteptasem toată ziua momentul, așa că am intrat în apă și am făcut o tură lungă, aproape până pe celălalt mal, împreună cu Csobi. Noi înotam și vorbeam și nu ne dădeam seama că disturbăm o importantă activitate de pescuit și au strigat unii la noi că le speriem peștele, așa că ne-am întors. Mai pe la opt, Csobi m-a dus și mi-a arătat o rezervație de mesteacăni, în care totuși nu m-am aventurat, era prea pustiu. Un loc demn de poeziile eminesciene. Am prins câteva fotografii cu apusul de soare, am mai pălăvrăgit și pe la nouă jumate cam eram gata de culcare. Din păcate, fiind un ștrand public, cu mulți petrecăreți, printre care și cel puțin o duzină de iubitori ai trabantului, care se reuniseră cu mașinuțele lor cochete și pictate și curățate lună, atmosfera nu a fost foarte diferită de cea de pe plaja zgomotoasă din Vama Veche, doar că aici nu duduia nisipul din cauza sonorului la maximum venit din toate tavernele, discotecile și cluburile. Practic până la ora două dimineața nu s-a putut dormi din cauza hărmălaiei de prost gust și cam înjuram condițiile generale de organizare a unui concurs sportiv destul de complex. Este foarte greu să accepți mizeria reală, așa cum ți-o oferă o Românie după 20 de ani de ”libertate, integrare, tranziție și democrație”, așa cum nu este nici ușor să renunți în a mai participa din cauza condițiilor. (...)
M-am trezit duminică înainte de ora 8, apucasem aproape 5 ore de somn. Era cald și se anunța o zi toridă, ca și precedenta. Am mâncat o porție de cereale în lapte și am făcut un ness mic, din care am înghițit doar 4 guri, nu mă omor după băutura asta mai deloc, o agreez în cu totul alt fel de context în general. Sportivii se treziseră, mișunau pe acolo, mulți abia soseau de prin Sf. Gheorghe, Brașov, Sibiu, majoritatea aveau cursiere de mare viteză în dotare, aproape că mă rușinam cu ditamai mountain bike-ul meu full suspension, atât de greoi și nepotrivit pentru traseu de asfalt. Ca să nu mai spun că roțile mele de 26 nu puteau concura nici ele cu cele de 28. Nu se vedeau prea multe fete, să fi fost 10 per totalul concursului, inclusiv ștafetele? Nedumerirea legată de locul exact de start și de traseul de înot persista încă pentru toți cei care nu mai fuseseră în zonă. M-am prezentat la înscriere, să semnez declarația și să-mi iau în primire chitul de participare. Tricoul promis lipsea, nu fuseseră gata și Csuri, organizatorul, a promis că le va trimite în orașele de proveniență ale participanților în cursul săptămânii următoare. Punga verde pe care am primit-o (”kitul de înscriere”) conținea o banană, un măr, un cornet cu drajeuri de la Paște, chipul și o sticlă de jumate litru apă plată. Erau și numerele, de data asta autocolante, o idee foarte proastă, șansele să ți se dezlipească de pe tricou erau inevitabile. Nu am acordat prea mare atenție conținutului, eram liniștită că vom fi alimentați pe traseu, așa cum se întâmplase și la celelalte două triatloane la care mai participasem. A fost altfel, căci pe traseu nu am fost alimentați cu absolut nimic (!), a existat un singur punct, la întoarcerea de la intrarea în satul Reci, unde aveai apă la pahar. Atât și nimic mai mult. Jalnic. O glucoză ar fi fost mai mult decât binevenită, iar o băutură energizantă ar fi fost deja un mic lux.

După înscriere mi-am strâns tot calabalâcul, inclusiv cortul. A fost o idee bună, scăpam de o grijă după finish, niciodată nu știi ce se întâmplă și fiind și singură la drum, era mai bine să am grijă preventiv de toate aspectele. Putea interveni o furtună, un accident sau putea dispare cortul pur și simplu.

Zona de tranziție fusese amenajată cu suporții pentru biciclete și fusese frumos împrejmuită cu plasă portocalie, spre intrarea în apă se derulau niște covorașe de izopren, așa că am aflat și cum este cu startul: intra toată lumea pe rând, în șir indian, după care se dădea semnalul, toți concurenții având timp să se alinieze și cosmetizeze (cronometre, ochelari, cască și orice avea nevoie fiecare în parte).

Mi-am așezat și eu bikla printre zecile de cursiere, am mai făcut fotografii, am întâlnit-o pe Roxana, pe care o cunoscusem cu ocazia Triatlonului din 2 Mai, de la final de iunie și chiar m-am bucurat tare mult să văd o față cunoscută, cu care să pot schimba câteva vorbe, am mers împreună să ne inscripționeze numărul pe braț și pe picior și așteptam să înceapă ședința tehnică. Roxana se înscrisese la tura scurtă și pleca imediat după finish, deci nu mai aveam ocazia să o întâlnesc.
Am profitat de pompa pe care o avea Csobi și am rugat un băiat să mă ajute să umflu roțile. Pe ele scrie 4,5, așa că a umflat la maxim, deși l-am rugat să nu o facă, nu e recomandat să umbli pe roți foarte dure, pierzând aderența la teren ud sau curbe. (Acest lucru mi-a fost fatal peste 3 zile, în București, căci am uitat pur și simplu să scot aer din roți și am luat o căzătură pe cât de stupidă, pe atât de dură).

După cum se mișcau lucrurile, și aici startul avea să fie întârziat, ca de altfel la toate dintre ultimele patru competiții la care participasem, recordul fiind bătut cred că de triatlonul din 2 Mai. E oarecum de înțeles, la un triatlon sunt mai multe aspecte de reglat, decât la un concurs de mountain bike. Întârzierea a fost doar de jumătate de oră, deci în termeni decenți de timp. La ședința tehnică Csuri a explicat turele fiecărei probe și recunosc că am avut nevoie de explicații suplimentare până să înțeleg despre ce este vorba. Proba de înot însemna 3 ture sub formă de dreptunghi cu laturile de 200 x 50 m, cea de ciclism părea la prima vedere mai alambicată: ieșeai pe poartă și o luai la dreapta pe șosea, spre intrarea în satul Reci. Asta însemna 1,7 km. Acolo întorceai, ajungeai din nou la intrarea în complexul Nufărul și pedalai mai departe pe șosea, până la un alt punct, unde întorceai din nou până la intrarea în complex, tura aceasta însumând 10 km, deci aveam de făcut 4 astfel de ture. La prima vedere se putea organiza un dus și un întors Covasna, dar pe drum erau două treceri de cale ferată, obstacole pentru cei cu roțile subțiri, plus că se punea probabil problema promisei blocări a traficului. Proba de alergare era compusă din două ture a câte 5 km, practic pe același traseu ca cel de bike, dar întoarcerea dinspre Covasna avea loc mai aproape de complex. În felul acesta, măcar pe o bucată de drum cei care mai erau încă la pedalat puteau scăpa de grija alergătorilor.

Ne-am îndreptat spre intrarea în lac, eu m-am întors din drum exact când să intru în apă, căci uitasem pantalonii de bike pe mine și nu aveam de gând să înot în ei. Era prea cald și bănuiam că apa era destul de caldă, așa că nu am folosit costumul de neopren. La primul impact, apa era mai rece decât în seara precedentă. Nerăbdarea era destul de mare printre sportivi, toți erau însoțiți, pe mal era o adevărată galerie, unul din concurenți a furat startul din greșeală și noi toți ceilalți rămăseserăm pe loc și râdeam de el cum înota cu avânt în larg. Și-a dat însă seama după vreo 10 metri, s-a întors și s-a reluat numărătoarea inversă. Eu mă plasasem mai în spate, dar nu chiar pe ultimul rând. Pe de o parte vroiam să evit  loviturile celor grăbiți, iar pe de altă parte știam că nu am viteză și nu avea sens să îi încurc și pe ceilalți. Am pornit, ca de obicei, în stil bras. Noroc că geamandurile aduse, care delimitau colțurile dreptunghiului, erau imense, deci orientarea fără ochelarii de vedere a fost posibilă și pentru mine. După primul dreptunghi, adică 500 m, mi-aș fi dorit să pot ieși deja la mal și mi se scurgeau privirile după cei care o făceau, norocoșilor!! Pe de altă parte, simțeam că hai, mai merge o tură, pe urmă mai vedem cum e cu abandonul! Eram cam printre ultimii zece cred și înnotam la o distanță permanent egală de un tip, pe care nu am putut să îl depășesc sub nici o formă. Simțea când mă apropiam, depunea un efort și impunea exact aceeași distanță între noi. Apoi, la vreo sută cincizeci de metri după ce intrasem de dreptunghiul al doilea m-a mai depășit o fată cu cască albastră, Elena (avea galerie pe mal și era de la una din ștafete, cu siguranță). Hm, nu-mi convenea deloc. Ea înota doar krawl, am început să alternez și eu cu krawl și spate, așa că la începutul ultimei ture, a treia, am depășit-o. Era clar că îmi lipsea antrenamentul la brațe. Pe ultima linie de 200 m m-am intersectat cu 2 turiști veniți la scăldat, care jucau mingea și cărora nu le păsa ca e un concurs. Pur și simplu nu se mai putuseră abține 15 minute să terminăm și noi și să aibă apoi tot lacul doar pentru ei. Mai aveam vreo sută de metri până să ies din apă când am simțit-o pe Elena apropiindu-se. Ea a pierdut timpi prețioși din cauză că înota puțin haotic și pierdea mereu linia, astfel încât trebuia să revină la traseu pentru a putea ocoli geamandurile prin dreapta, altfel ar fi fost descalificată. Am ieșit pe uscat cu vreo 3 pași înaintea ei și m-am îndreptat rapid spre zona de tranzit, la bicicleta mea. Făcusem 40 de minute pe 1500 m înot, mi se părea incredibil. O chestie nebuloasă la înot a fost faptul că din partea organizatorilor nimeni nu a ținut contul numărului de ture făcute, se putea trișa foarte simplu. Puteam înota mai încet și puteam ieși după doar două ture din apă, nu exista nici o modalitate de control. Am totuși certitudinea că nu a apelat nimeni la acest șiretlic.
Ca de obicei, în zona de tranziție urma moșmondeala, dar am fost mai rapidă ca altă dată, căci mi-am tras pantalonii pe mine, sandalele și maieul. Am mai pierdut timp cu casca, ochelarii, mănușile, lăsatul restului de lucruri în cutie și trasul bicicletei. Aveam de facut turul zonei de tranziție, pe lângă bicicletă, trecutul prin poarta de finish unde se înregistra timpul de înot și abia după aceea puteam urca pe biklă.  Eram puțin nedumerită, de câte ori trebuia să trec pe la întoarcerea din Reci și mă gândeam că voi obține răspunsul chiar acolo. Am intrat pe asfalt și am început cursa de 40 km pe asfalt, rulând printre bicicliști care veneau din sens opus și printre alergători pe ambele sensuri. Când am ajuns la intrarea în Reci traficul era blocat și era coadă de mașini, mă minunam ca blocajul să reziste încă 2-3 ore cât aveam noi treabă să mișunăm pe-acolo. Trecuse o oră de la start. I-am întrebat pe cei doi voluntari care notau numerele concurenților: ”De câte ori trebuie să trec pe la voi, dacă sunt pe proba olimpică? De patru ori, nu?” Răspunsul m-a plesnit peste ceafă: ”Ăăăă … nu știm! Noi nu știm….”. Am oprit puțin chiar în curba de întoarcere, ca să înalț puțin șaua. Am fost cam toantă la faza asta, căci în spatele meu veneau doi vitezomani și unul a căzut din cauza opririi mele puțin cam în dungă! Ulterior mi-am cerut milioane de scuze și băiatul chiar a citit și le-a acceptat, ce ușurare!!
Am fost decepționată atunci de faptul că acolo cică era punct de alimentare și singurul aliment văzut era apa plată pusă în pahare de plastic …. Ar trebui denumite puncte de hidratare CO2, măcar știi o chestie. Mi-am dat seama că voi avea ceva de suferit, căci nu luasem nimic cu mine, nici apă, absolut nimic. Renunțasem la orice fel de bagaj, sigură fiind că vom fi alimentați pe traseu. Bilă neagră pentru mine!
Informațiile legate de ture le-am obținut la capătul celălalt al turei, unde băieții erau mai joviali și mai informați, chiar știau pe ce lume se află. Lungi 10 km, dar să-i și faci de 4 ori …. pe caniculă … semn că nu ai alte treburi pe-acasă! Era antrenant, căci tot timpul îi vedeai pe ceilalti concurenți pe traseu, fiecare la proba lui și cu moaca lui, îți dădea sentimentul că ești chiar bine poziționat. M-am ales cu destule ”bravo, mai e puțin!” și ”te admir!” de la necunoscuți. Eram atât de puține fete la proba olimpică pe individual, încât desigur că stârneam admirații. Ulterior am aflat că am fost doar patru fete.
Partea proastă a fost că s-a dat drumul la trafic dinspre Reci și o coloană de mașini, în frunte cu cea a poliției, a cotropit asfaltul dintr-un sens. Asta înseamna ”de acum disciplină” și atenție la mașini. În ciuda promisiunilor făcute pe site, cu litere roșii, de-o șchioapă, acest lucru nu a putut fi respectat. La exact două ore de la start ne desfășuram concursul pe lângă mașini, fiind mai atenți la depășiri, ocolind turiștii care se deplasau pe șosea în linie de câte 3-5 inși, pur și simplu lăbărțați ca în propria ogradă, fără pic de respect pentru nimic. Unii erau atât de idioți încât, deși te vedeau venind, ca sportiv, pur și simplu nu se dădeau un pas mai pe margine, tu trebuia sa îi ocolești. Mai bine nu comentez.

Cam pe ultimii 6 km s-a rupt cerut și a bubuit, a trăznit, a început ploaia și apoi o grindină în toată regula. Nu aveam nimic de protecție la mine, dar nici nu simțeam nevoie. Apa căzută pe asfaltul încins ridica un val de căldură și timp de jumătate de oră teribila caniculă de peste zi s-a simțit răzbunată. Îmi doream ca ploaia să dureze mai mult, dar până să fac tranziția și să încep turele de alergare eram deja uscată! În cutia cu lucrurile mele singurul obiect care ar fi trebuit să fie mai bine protejat era aparatul de fotografiat, dar a scăpat cu bine din demența ploii. Terminasem cei 40 de km de bike într-un timp record pentru mine, o oră și douăzeci, mă simțeam foarte bine și mă gândeam cu semi-groază la zece kilometri de alergare …. Știam că voi fi un finisher al triatlonului, nu mai conta în cât timp. Știam că cele cinci ore pe care mi le rezervasem erau departe de realitate, chiar dacă ar fi fost să merg cei zece km. Primii 5 km cred că au fost dominați de mers. Am întâlnit pe traseu doi băieți care mi-au zis de fiecare dată (ne-am intersectat de două ori): ”Hai că poți, dar nu te mai opri din alergat! E foarte bine, mai ai puțin, aleargă!” Foarte mulți alternau alergarea cu mersul. Pornisem cu o sticlă de jumate de litru de energizant, pe care o luasem cu mine de-acasă și m-am străduit să o termin în primii 4 km, să nu mă mai încurce sticla din mână. La fiecare schimb de probe luasem și trei înghițituri de gel, băusem apă și speram să nu mi se facă foarte foame până la final. Era prima oară când încercam să înghit gel energizant și mi se pare oribil la gust, nu am putut consuma un plic întreg, așa cum e recomandat pentru parcursul unei ore. E posibil că m-a ajutat, dar sincer nu îmi dau seama decât de faptul că nu mi-a dăunat.
La proba de alergare mi-am dat seama că mă plictisesc și că degeaba îmi luasem micul radio în bagaje, dacă uitasem să îl și iau cu mine în cursă. Pe la km 7 am simțit cum îmi cade numărul autocolant de pe maieu, de pe spate și nu vroiam să las gunoaie pe traseu, așa că m-am întors 3 metri să mi-l recuperez și l-am mototolit prin pantaloni. Foarte neinspirată ideea cu aceste numere, erau destule pierdute pe șosea și destui concurenți nu mai aveau numere la vedere. Pe la km 4 era a doua întoarcere din tura de alergare și acolo stăteau, lângă o mașină-dubiță, pe un șezlong, cei care notau trecerea concurenților. Nu voi înțelege niciodată de ce nu s-a pus și acolo apă la dispoziția alergătorilor. Din punctul de vedere al alimentării, dau nota 2 organizatorilor. Cu minus.
Pe ultimii doi kilometri m-am mobilizat și chiar îmi intrasem în ritm, abia așteptam să termin, am intrat pe poarta complexului, a trebuit să parcurg zona de tranziție și să intru din celălalt sens prin poarta de finish, unde am fost așteptată cu medalia din plastic, cuvenită fiecărui finisher. Eram încântată că terminasem, tristă că nu era nimeni cunoscut să mă ia în brațe la finish, mi-au luat chipul de la picior, m-au întrebat cum mă simt, dar eram în afara suflului, așa că nu am răspuns. Eram bucuroasă și m-am îndreptat spre bagajul meu din zona de tranzit, să mă relaxez, să beau apă și să îmi duc lucrurile la mașină, să mă schimb și gata.
Mi-am găsit toate lucrurile în ordine, ceea ce era foarte frumos. Foarte puține biciclete, păcat că nu m-am gândit să fac poze atunci. M-a salutat un tip și am dat mâna cu el, mi se părea cunoscut, era Dudu, cel care organizase primul triatlon din sezon, unde luasem locul 2. Participase și el aici și m-a întrebat cum mi s-a părut ca și organizare, comparativ cu al lor. Mi-a făcut plăcere să-l revăd.
Am rugat pe cineva să îmi facă mie câteva fotografii și apoi am intrat în lac, să fac o baie pe-ndelete, cu medalia de gât. M-am spălat, m-am răcorit, eram a new born child :-). Când intram eu în apă, Csobi tocmai ieșea. El terminase cu jumate de oră înaintea mea, totuși ne-am despărțit fără să îmi dea răspunsul legat de echipa pentru Carpathian, detaliile sunt mai sus povestite.

Era ora 2 p.m., nu mă grăbeam spre Brașov, spre aglomerație și trafic, aș fi vrut să beau o bere – dar nu puteam, căci urma să conduc - și să savurez promisul gulaș - de care nu am avut însă parte, fiind pare-se servit după ora 16, după ceremonia de premiere -. Nu știam la momentul acela câte fete fuseseră în cursa olimpică, dar vroiam să rămân la premiere. Pe la 3 s-a pornit o ploaie puternică și îndelungată, la patru și un sfert abia dădea semne să se oprească. Ploaie și vânt, frig, am stat îngrămădiți sub o prelată lângă finish, în timp ce se muncea la clasament. Nu a putut avea loc premierea care s-ar fi meritat după așa un concurs, mulți au plecat, complexul s-a golit practic. Pe la patru fără 20 ne-am putut retrage în recepția hotelului, unde s-au strigat câștigătorii fiecărei categorii. Eu fiind singură pe categoria mea de vârstă, am fost pusă pe locul 3 la categoria mai tânără și am primit o diplomă, 50 RON în plic (deci mi-am acoperit taxa de participare), o mică chestie din lemn de brad, pe care scrie locul 3 și cam atât.
Când m-am auzit strigată, l-am rugat pe Alex Diaconu, care stătea lângă mine, să îmi facă niște poze, lăsându-I aparatul meu. Pozele au ieșit prost, nefiind aparatul reglat, dar ca și amintire au valoare personală. Din partea organizatorului nu a făcut nimeni fotografii, habar nu am de ce. A fost o premiere într-un spațiu restrâns, foarte modestă, din aproximativ 100 de participanți să mai fi rămas 25-30, afară ploua de rupea …. deci regim de improvizație.

36 baieti (18-39 ani)
10 baieti (40+ ani)
  4 fete (18-39 ani)
  1 fată (40+ ani)
51 concurenti mixt proba olimpică

Cred că mă aflu pe locul 43 la clasamentul general mixt proba olimpică, luat dupa timpul total. Alex Diaconu, leader-ul incontestabil la triatloane mici, a terminat in 2 h 12 min. Eu am 3 h 39 min per total, din care apreciez  25 min pierdute la tranzitul dintre probe.

Concluzii:
Mi-a plăcut tot ce s-a-ntâmplat, a fost o experiență nouă și mă bucur că am bătut drumul până acolo. Gustul pentru triatloane a pornit de la ”Fără Asfalt” și sper să pot participa și anul viitor la cel puțin la fel de multe competiții ca anul acesta.
Puncte negative:
numerele autocolante, lipsa tricourilor promise, lipsa unei alimentări decente pe traseu, nerespectarea promisiunii legată de oprirea traficului pe tot parcursul concursului. Și întârzierea startului, chestie cu care ne-am obișnuit deja și, în mod regretabil, ni se pare chiar normală.
Dacă mi-ar sta în putere, aș închide accesul publicului în complex pentru întreaga zi de duminică și aș bloca traficul. În rest, traseul chiar mi-a plăcut, deci nu e mare lucru de plăcut, nu e nimic deosebit în el, dar fiind o experiență nouă, mi-a plăcut mișuneala de atleți în toate direcțiile, nu te simțeai așa de singur :-)))

E un text urât, ceva nu-mi place la el, dar altul nu am. Probabil din cauză că a trecut prea mult timp de la desfășurare, am suferit un mic accident între timp și acu zac un pic imobilizată, să îmi revin și au cam fost zile grele și nu am avut chef de scris :-(( 

30.08.2010
Nu, tricourile nu au sosit nici până în ziua de astăzi și organizatorul a lăsat-o baltă, nu a mai considerat oportun să țină legătura cu participanții, finaliștii, premiații, deși eu l-am întrebat de trei ori până acum cum aflăm de tricouri sau, dacă nu le mai împarte, măcar să ne spună. Specific românesc, nu ai ce respecta în astfel de atitudini. Jenant și penibil. 
12.07.2011 
Tricouri? Care tricouri? Și mai penibil a devenit aspectul atunci când Csuri mi-a tot insistat, acum vreo lună și ceva, când l-am abordat în glumă pe FB, că ar fi trimis tricourile în București încă de anul trecut. Interesant că nu m-a anunțat, deși promisese că dă mesaj la toată lumea. Oricum nu contează, că am prea multe tricouri de la concursuri și nu mai am loc de ele. Dar așa, principial. Care principii? Că sunt deja elemente de muzeu în societatea asta!! 
Cursa din 2011 - ciclismul a devenit off-road 

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)