Etapa a III-a: St. Ana Lake Exterra Triathlon
Nu prea am realizat că de fapt particip la un GrandPrix Triatlon de România, atunci când m-am înscris la Fără Asfalt și la triatlonul de la Tg. Mureș. Acum, după experiența triatlonului de la Sf. Ana stau și mă întreb în baza căror criterii au fost alese aceste 5 triatloane să facă parte din acest circuit. Pentru că evenimentul din Băile Tușnad s-a detașat vădit de celelalte, în mod negativ: organizare, comunicare și consistență premii. Recunosc că sunt parțial ignorantă, dar mă gândeam că într-un circuit toate etapele se caracterizează, printre altele, prin respectarea acelorași criterii și valori.
Pregătiri, antrenamente, training:
La capitolul acesta punctez pe zero. Rușinos, dar asta e .... încă particip just for fun și nu acord atenție și timp antrenamentelor. Cele cinci zile care se scurg între două triatloane sunt insuficiente pentru a găsi timp și de antrenament fizic. Cel puțin eu nu reușesc. Că de fapt nu sunt cinci zile, ci doar patru. Duminica seara vii de la concurs și începi cu despachetatul, curățatul, aranjatul, refacerea inventarului pentru concursul care va urma peste 5 zile. Luni dimineață începi munca, program normal. După programul de muncă, ajungi acasă și continui cu despachetatul spălatul, uscatul etc. Descărcat poze, scris comentarii. Marți la fel. De miercuri începi să refaci bagajul de plecare, trebuie să ajungi să și cumperi câte ceva de mâncare, mai există și o altă viață, alte necesități, nu doar echipament, energizante, cățel, pisică și jurnale. Vineri, de la servici, pleci deja spre locația de concurs.
Ca urmare, antrenamentul a fost de fapt scurtul triatlon canicular din Tg. Mureș.
Comunicare ante-event:
Ca să nu zic ”de proastă calitate”, voi spune doar ”de destul de slabă calitate”. Hotel Fortuna nu a răspuns la solicitarea scrisă prin care solicitam tariful de cazare și eventual o cazare. Fiind hotelul recomandat de organizator și co-sponsor. Cand am început să mă interesez de cazare și am scris organizatorului, pe adresa de @ menționată pe site, răspunsul a sosit după vreo lună, cu scuza că ..... ei mai au și alte evenimente de organizat, sunt foarte ocupați ..... OOOOOOk, scuzați deranjul!! Sau, cum am ajuns să spun uneori: ”Îmi cer scuze pentru că exist și stau în calea fericirii dumneavoastră prin simpla mea prezență!”.
Pe site, informațiile sunt rare precum dinții unei greble învechite și incomplete precum kilometrii de autostrăzi construite în țara asta. Dacă dai click, de exemplu, pe ”premii”, vei avea oroarea :-) să îți izbești privirea de un ecran alb. Și sec.
Istoric: Ediția I din 2010 http://ankaberger.blogspot.com/2010/07/exterra-triathlon-relatare-event.html
Proba de înot – pe scurt:
Startul de pe malul opus, ca și anul trecut. Apa foarte caldă, ciorbă în toată regula. Punctuali, dar la locul de start un haos de nedescris: concurenți și turiști și copii laolaltă. Organizatorul nu s-a implicat absolut deloc în a restricționa cu severitate zonele de concurs, ceea ce mi se pare o lipsă fantastică pe care nu o pot înțelege.
Startul ..... nu se știe exact când s-a dat. A fost foarte discret, să nu cumva să deranjeze broaștele. Care broaște, că doar lacul e ”nelocuit”?! Alea din Lacul Ciucaș, vreo 20 de km mai jos, în Băile Tușnad. Deci startul, ca și anul trecut, de tip australian, adică toată lumea deja în apă. Un concurent s-a dus să întrebe în ce zonă ar trebui să ne situăm pentru start. Răspunsul primit: ”Nu contează. Oriunde, în apă.” Deci, probă ”a la mișto”.
Am fost atentă la start, dar tot l-am pierdut. Mi-am dat seama că s-a dat undă verde prin reacția lui Mugur Frățilă, care s-a prins cu jumătate de secundă mai devreme decât mine că de fapt concursul a început. Și dă-i de înoată, după grămadă, eram undeva pe la 200 de inși în apă.
Eu fiind mai mioapă, m-am chinuit puțin, nu am văzut marcajul deloc, decât atunci când ajungeam lângă geamandurile de demarcație. Așa că norocul meu a constat în a avea permanent în față și în stânga alți concurenți cu vederea mai bună. Cele aproape 23 de minute nu se justifică, prea mult pentru doar 900 de metri, cât a fost declarată lungimea probei de înot. Nu am avut sentimentul că ar fi mai lungă, dar mă așteptam la un timp mai bun, măcar 18 minute.
Apa excelentă: curată, caldă, îmbietoare.
Proba de bicicletă – tot pe scurt:
Traseul a fost același ca și anul trecut. Dar majoritar uscat, ceea ce a făcut diferența. Anul trecut fusese noroios și chiar mi-era teamă de el. Acum însă a fost o minunăție de traseu, majoritar uscat, cu puține noroaie, foarte frumos, variat, mult push-bike, multe coborâri un pic prea tehnice pentru mine, dar din 24 de km nu am coborât de pe bicicletă mai mult de 2 km. Excelent traseu, bine marcat.
Partea proastă - și aici chiar nu pot înțelege organizatorul și nu pot da dovadă de prea multă toleranță – este că se anunțase unicul punct de alimentare la km 18, ținutul fiind stăpânit de o cruntă caniculă!
Conform ciclocomputerului meu, punctul de alimentare s-a situat la km 15, la câțiva metri de șosea. Am fost inspirată și am luat un litru de isostar în camel bag, dar tot așteptam punctul de alimentare. Când am ajuns acolo, singura chestie care mai stătea la dispoziția concurenților ..... erau două banane. Nici un strop de apă, absolut nimic!!!!! O concurentă s-a oprit și a spus că ea vrea banii de taxă înapoi, că asta e bătaie de joc! Am strigat și eu din mers că e bătaie de joc, dar mi-am văzut de traseu. Nu, nu-mi venea să cred că nu ni se oferă nici măcar apă, dar am avut puterea să continui următorii zece kilometri. Pe tipa respectivă am recunoscut-o pe podium la ștafetă, pe locul I, mixt.
Urcuș la greu. Teren divers: potecă, drum forestier, urcuș, plat fals, nisip, noroi, băltoace, iarbă, tot ce vrei. Coborâș la greu. Au fost și segmente cu umbră, dar mi s-a părut majoritar în plin soare. Un soare strivitor. Au fost și vreo 5 km de șosea în urcare. Pe la km 20 era punctul de alimentare care oferea ambelor probe provizii, celor de la alergare și celor de la bike. Am rugat oamenii să arunce două-trei pahare cu apă pe mine, nu am oprit nici aici pentru revitalizare.
Prea accidentat traseul, bolovăniș, pietroaie, am trecut pe lângă 5 oameni care făcuseră pană, altuia îi sărise schimbătorul chiar în stadiul incipient al traseului și se întorcea din drum, prin pădure. Păcat.
Proba de alergare - și mai pe scurt:
Traseul a fost scurt, ca și anul trecut. Doar prin umbră, ceea ce era excelent, chiar dacă canicula te urmărea cu fiecare respirație. Din cei 6,5 km cred că am alergat 6 și am mers la pas cam jumătate de km. Am depășit vreo 6 oameni și am fost depășită cam de 3. Doar ideea că erau atât de puțini kilometri de alergat m-a motivat și după urcările abrupte care te seacă, au urmat coborâri prin pădure, o reală melodie pentru organism.
Pe urcări, obstacolele au fost turiștii care nu țineau cont de nimic și deși eram în rampă, considerau că eu trebuie să mă opresc din alergat ca să coboare ei pe scurtătură, către lac. O nație de needucați, ignoranți și idioți, e tot ce pot adăuga. Și o absolută dovadă de neimplicare din partea organizatorilor, care fie au suferit de lipsă de voluntari, fie pur și simplu s-au gândit ”lasă mă, că se descurcă ei, concurenții!” Dragilor, unii s-au descurcat, alții nu prea. Oricum, din relatările celor de pe margine, am înțeles că la început, când au terminat primii, pe drumul de bicicletă spre finish erau turiști care stăteau liniștiți la soare și care s-ar fi putut trezi loviți din plin de vitezomanii care au terminat concursul în mai puțin de două ore. Un impact ar fi putut fi fatal, dar cui să-i pese? Românii sunt credincioși, trăiesc ei cu credința că ”le rezolvă dumnezeu pe toate” și cu asta se duc liniștiți la culcărică.
Am terminat probele obosită de caniculă, nu de trasee, după trei ore și 22 de minute. Un timp mai bun ca anul trecut, având o probă de înot mai lungă cu 200 de m. Anul trecut știu că fuseserăm așteptați la linia de finish și fiecare primea o medalie simbolică, de finisher. Anul acesta nu a mai venit nimeni. A venit la mine cineva din echipa de organizatori, cerându-mi chipul. Eram atât de terminată de căldură, că mi se părea ireal să mă aplec să mi-l scot de la picior. Plus că eram obișnuită de la celelalte concursuri să ne fiu luat, nu cerut. A fost probabil o secundă de penibil, am făcut un gest cum că este jos, la gleznă, să-l ia de-acolo.
A venit și Ovidiu Sima să se uite la mine, că aveam numărul atârnat pe față. Deci clar ceva nu funcționase cu cronometrarea. Și da, din păcate, timpii mei individuali la bicicletă și alergare nu au fost înregistrați. Doar timpul de înot și cel final.
Prin eliminare, luându-mă după timpul înregistrat de ciclocomputer, am parcurs cei 24 de km de bicicletă în 2h13min, iar proba de alergare în 44 min.
Cum știam că pe categoria mea eram șase tipe, nu mi-am făcut nici un gând de podium, mă vedeam undeva pe locul 4 și cam asta era aspirația mea. Să nu fiu ultima din concurs și nici din categorie. Totuși, pe traseu, nu văzusem nici o concurentă care să pară la 40+ și eram curioasă. Am văzut două sosind, dar după ce eu terminasem deja și făcusem și baie în lac, de curățare. Apoi m-am pomenit cu felicitări din partea altor 3-4 concurenți care mă clasau pe locul I. Mă gândeam că e o bășcălie. Până în momentul când, la vreo jumătate de oră după ce terminasem, s-a anunțat la microfon că mai erau de sosit în jur de 60 de concurenți. WTF?!?!?! Și eu care aveam impresia că în urma mea mai erau cel mult 10 oameni!
CLASAMENT:
12 fete open:
Cel mai bun timp: 2h38min22sec
Al doilea timp: 2h44min17sec
Al treilea timp: 2h44min54sec
Al patrulea timp: 3h07min05sec
Al cincilea timp: 3h22min23sec (eu)
Al șaselea timp: 3h22min27sec – deși aș jura că nu a mai sosit nici o fată la diferență de doar 4 secunde în spatele meu. M-am uitat și pe o filmare și tot nu apare nimeni atât de curând după mine.
Al șaptelea timp: 3h31min13sec
115 bărbați open:
60 ștafete.
Nr. concurenți la start: 187 concurenți.
Clasament după competiţiile "Fără Asfalt" Vama Veche şi "Xterra triatlon challenge" - Târgu Mureş (pentru rezultatele detaliate ale competiţiei vizitaţi www.faraasfalt.ro şi http://bioeeltriatlon.blog.hu/)
- Băieţi:
- Adulţi 1: 20-29 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- ALBERT GASPAR: 60 puncte
- CIPRIAN BALANESCU: 60 puncte
- ROBERT GOMOESCU: 37 puncte
- CRISTIAN BORNAZ: 34 puncte
- SERGIU BUCIUC: 16 puncte
- KOVACS ARPAD GEZA: 16 puncte
- MIHAI LAZAR: 14 puncte
- MIHAI PAUL ANTON: 13 puncte
- MIHAI ZLAVOG: 12 puncte
- PRECUP LIVIU: 12 puncte
- Adulţi 2: 30-39 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- SZASZ ATTILA: 40 puncte
- TUDOR BUTU: 34 puncte
- SZATMARI DANIEL: 34 puncte
- RAZVAN IONESCU: 26 puncte
- BUTCOVAN SEBASTIAN: 20 puncte
- GABOR DODO: 20 puncte
- RADU COSTIN MARGA: 20 puncte
- ENDRE MOLNAR: 19 puncte
- LASZLO BEGIDZSAN: 16 puncte
- PAPP JOZSEF: 16 puncte
- Master 1: 40-49 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- DANIEL BRATEANU: 34 puncte
- SZIKSZAI BRUNO: 34 puncte
- CRISTIAN BADOIU: 31 puncte
- MUGUREL FRATILA: 30 puncte
- ADRIAN NANULESCU: 26 puncte
- MIRCEA ROBERT: 26 puncte
- MIHAI IANCU: 24 puncte
- MARC DANIEL: 20 puncte
- COSTEA DRAGOS: 16 puncte
- ALBERT ATTILA: 14 puncte
- Master 2: 50 +
- MARIUS NICHIFORESCU: 34 puncte
- IONESCU DANIEL: 34 puncte
- GAGY JOZSEF: 26 puncte
- CEONTA DAN: 20 puncte
- LORINCZ ANDRAS: 18 puncte
- YVONNICK DAVID: 17 puncte
- Fete:
- Adulţi 1: 20-29 ani:
- ALBERT ZSUZSANNA: 51 puncte
- ANJA KARSCHAU: 34 puncte
- TRIF EVA LINDA: 26 puncte
- TEGZESIU RALUCA: 20 puncte
- ALINA TROFIN: 13 puncte
- ELENA OLARU: 10 puncte
- Adulţi 2: 30-39 ani:
- SZABO SZERENA: 34 puncte
- POP ELIZA OANA: 26 puncte
- CLARA UNGUREANU: 17 puncte
- ILEANA MARIA PANTU: 13 puncte
- ADA PALEA: 10 puncte
- ILEANA SCHWARZ: 8 puncte
- SIMONA VASILIU: 7 puncte
- GABRIELA DUMITRESCU: 6 puncte
- Master 1: 40 +
- ANCA MORARU: 68 puncte
- MARIA-CRISTINA BADOIU: 43 puncte
Clasament după competiţiile "Fără Asfalt" Vama Veche, "Xterra triatlon challenge" - Târgu Mureş și "Saint Ana Lake Exterra Triathlon" - Băile Tușnad/Lacul Sf. Ana (pentru rezultatele detaliate ale competiţiei vizitaţi www.faraasfalt.ro , http://bioeeltriatlon.blog.hu/ , http://www.xsalt.ro)
- Băieţi:
- Adulţi 1: 20-29 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- CIPRIAN BALANESCU: 94 puncte
- ALBERT GASPAR: 86 puncte
- CRISTIAN BORNAZ: 54 puncte
- ROBERT GOMOESCU: 38 puncte
- KOVACS ARPAD GEZA: 32 puncte
- SILVIU MARTIN: 21 puncte
- STROIA RADU CATALIN: 18 puncte
- SERGIU BUCIUC: 16 puncte
- MIHAI LAZAR: 14 puncte
- MIHAI PAUL ANTON: 13 puncte
- MIHAI ZLAVOG: 12 puncte
- PRECUP LIVIU: 12 puncte
- Adulţi 2: 30-39 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- SZASZ ATTILA: 56 puncte
- SZATMARI DANIEL: 54 puncte
- TUDOR BUTU: 50 puncte
- ROSCA METAXA VLAD: 34 puncte
- GABOR DODO: 30 puncte
- RAZVAN IONESCU: 28 puncte
- LASZLO BEGIDZSAN: 28 puncte
- MOGA CATALIN: 26 puncte
- BUTCOVAN SEBASTIAN: 22 puncte
- MOLNAR ENDRE: 21 puncte
- Master 1: 40-49 ani (pentru rezultate detaliate daţi clic aici):
- SZIKSZAI BRUNO: 68 puncte
- DANIEL BRATEANU: 50 puncte
- MUGUREL FRATILA: 40 puncte
- CRISTIAN BADOIU: 37 puncte
- COSTEA DRAGOS: 36 puncte
- MIHAI IANCU: 28 puncte
- ADRIAN NANULESCU: 26 puncte
- MIRCEA ROBERT: 26 puncte
- MARC DANIEL: 20 puncte
- ALBERT ATTILA: 16 puncte
- Master 2: 50 +
- IONESCU DANIEL: 60 puncte
- YVONNICK DAVID: 51 puncte
- MARIUS NICHIFORESCU: 34 puncte
- GAGY JOZSEF: 26 puncte
- CEONTA DAN: 20 puncte
- IOANIDIS YORGOS: 20 puncte
- LORINCZ ANDRAS: 16 puncte
- CDRECEA MARIAN: 16 puncte
- Fete:
- Adulţi 1: 20-29 ani:
- ALBERT ZSUZSANNA: 85 puncte
- ANJA KARSCHAU: 34 puncte
- TRIF EVA LINDA: 26 puncte
- JAKAB BENKE HAJNALKA: 26 puncte
- ILINCA DANA: 20 puncte
- TEGZESIU RALUCA: 20 puncte
- SIMONA IULIANA: 16 puncte
- ALINA TROFIN: 13 puncte
- ELENA OLARU: 10 puncte
- Adulţi 2: 30-39 ani:
- POP ELIZA OANA: 52 puncte
- SZABO SZERENA: 34 puncte
- SZAKACS MARIA: 34 puncte
- DUMITRESCU DANIELA: 20 puncte
- CLARA UNGUREANU: 17 puncte
- IVANCIOIU LAURA: 16 puncte
- ILEANA MARIA PANTU: 13 puncte
- ADA PALEA: 10 puncte
- ILEANA SCHWARZ: 8 puncte
- SIMONA VASILIU: 7 puncte
- GABRIELA DUMITRESCU: 6 puncte
- Master 1: 40 +
- ANCA MORARU: 102 puncte Păstrez cu plăcere tricoul galben :-)
- MARIA-CRISTINA BADOIU: 63 puncte
- DAVID NATHALIE: 26 puncte
Ce aș defini ca și măgării, găinării și erori absolut idioate:
1. Am fost obligați să achităm taxa pentru mașină. 10 lei dacă lăsai mașina în drum în apropiere de camping și 20 de lei dacă vroiai să o cobori în parcarea de lângă lac. Deci organizatorul nu a dorit să se complice și să gestioneze acest mizilic, a.î. tu, ca și concurent, să ai măcar impresia că beneficiezi de un statut aparte. Am achitat 85 RON pentru a participa, de ce trebuia să mai achit încă 20 de RON pentru a mă deplasa decent către locația concursului? Și nici măcar de decența asta nu am avut parte, pentru că a trebuit să mai merg cel puțin 1 km pe jos. Desigur că existau soluții viabile, dacă îți respectai participanții la concurs. Dar nu, de ce să îi respecți? Ce sens are?
2. Zona era ca un furnicar. De ce dai startul la ora 12??? Aceeași discuție a fost și în 2010. Anul acesta au fost și mai mulți turiști, și mai mulți participanți. Ca alergător și ca biciclist ai fost pus în situații de a stagna sau de a-ți stagna pipota în trahee din cauza pericolului de a accidenta turiștii care se plimbau fără nici o grijă pe traseele de concurs sau care se întinseseră la plajă pe drumul pe care veneau în viteză mare bicicliștii. Abominabil, penibilă lipsă de educație și de respect. Și de organizare. De ce organizați fraților un concurs care face parte dintr-un circuit pompos intitula The GrandPrix, dacă nu aveți resurse, idei, timp și chef?
3. Caniculă. Punctul de alimentare de pe traseul de biclă a fost anunțat la km 18. De ce atât de departe? Din comoditate doar, pentru că era amplasat exact la șosea.
4. Păi măi frate, dacă tot pui punct de alimentare la cucuieții din deal, la șosea, de ce dracu nu alimentezi măcar cu apă potabilă cât să ajungă pentru toți concurenții???? Cum e posibil să ajung acolo la o oră jumătate de la start și să nu mai găsesc nici un strop de apă????? Bătaie de joc.
Ce mi-a displăcut profund, mai mult sau mai puțin subiectiv:
1. Startul de la ora 12. A fost cam discret, cam târziu, haotic, pe șoptite. Deci start pierdut, clar.
2. Nu le-a păsat că printre concurenți mai există și oameni cu vederea slabă, traseul de înot nu a fost marcat prea bine, ne chioram la start să localizăm geamandurile. Eu nu le distingeam, noroc că am avut permanent oameni în fața mea și pe laterală. Nu era deloc greu să marcați cu un șirag de peturi. Aceeași discuție de anul trecut. Luați exemplu de la IRONMAN Oradea, vă dă clasă absolut la toți!
3. Punctul de alimentare de la bicicletă mult prea târziu, pe canicula dată. Bine, observația e hilară oricum, că tot nu mai era nimic acolo după o oră. Dar așa, ca chestie, la un 10 km nu ați putea voi să amenajați ceva? Că doar nu e Adventure Challenge, e un concurs de viteză, nici măcar de anduranță, deci nu trebuie să supraviețuim, nu ăsta este scopul concursului.
4. Nu înțeleg de ce diplomele de participare s-au scris abia după încheierea concursului. Pentru că din această cauză s-a întârziat festivitatea de premiere. Diplomele de participare pot fi scrise începând imediat după start, nu?
5. De ce oamenii de podium au primit ”DIPLOMĂ DE PARTICIPARE” și nu au primit diplomă de câștigător?! Da, știu, detaliile astea, fir-ar să fie ..... Dar e penibil. Abia acasă, în fotografii, am sesizat și mi s-a părut că nu văd bine. Eu vă propun ceva foarte simplu: știți câte categorii aveți, știți câți înscriși, deci nu e greu să scoateți X număr de diplome pentru cei de pe podium. Să scrie DIPLOMĂ și ”cutare a câștigat locul X”. E complicat?
Iar pentru cei care nu ajung pe podium, dar termină concursul, să fie DIPLOMĂ DE FINALIST. Este propunerea mea de a reveni la anumite valori care contează.
6. Am ocupat locul I. Am primit ca premiu 4 doze de Isostar, o șapcă Isostar, o medalie pe care nu scrie anul și locul ocupat și o cupă argintie. Ce-ar mai fi de comentat? Doar că rămâne un gust amar după acest concurs. Regretabil. Compensat doar prin charmul zonei și frumusețea traseului.
Concluzii:
Este greu să organizezi un eveniment de acest gen. Nici un dubiu. Dar au trecut deja prea mulți ani de la scuza ”e prima ediție, fiți toleranți.”. Ajung la concluzia că vor trebui instituite niște reguli foarte stricte și niște controale foarte riguroase pentru organizatori. Frate, ai tot ce-ți trebuie, acoperi toate riscurile pentru toți concurenții, atunci ai voie să organizezi. Dacă nu, mai stai de bară, mai strânge tu niște resurse și niște experiență și mai fă o cerere la anul. Taxele de participare sunt tot mai mari, dar încă ne lovim de erori grave și penibile, încă ne lovim de organizatori deranjați în propriul orgoliu atunci când vor citi criticile, ne lovim de lipsă de implicare și organizare.
Eu personal sunt mulțumită, nu am avut nici un incident pe traseu. Dar au fost oameni performanți care au avut probleme mari la acest triatlon și care au terminat în 5-6 ore, ei fiind de fapt oameni de podium. Nu comentez, pentru că nu știu ce s-a întâmplat și nu știu cum de s-au rătăcit atât de mulți.
Știu doar că un număr impresionant de concurenți au dat dovadă de un real ”eroism” pentru a finaliza acest triatlon aparent banal și nesemnificativ. Robert Gomoescu a mai avut voința să facă proba de alergare! Vasi Mădălin – cred că el e tipul care a făcut alergarea într-o oră jumate și a fost ultimul care a trecut linia de sosire – a pornit, cu un picior șchiopătând, să facă proba de alergare la ora 17 și a sosit în aplauze puternice. Merita omul, m-a impresionat determinarea lui și aici trebuie să apreciez faptul că organizatorii l-au așteptat !!! Pe la alte concursuri se întâmplă că nu așteaptă, ci închid traseele și își retrag oamenii pur și simplu.
Cu toate plusurile și minusurile a fost un concurs pe cinste și o bună atmosferă. Sper să ne revedem și anul viitor. Poza de mai jos reflecta bucuria după ce am citit clasamentul pe categorii :-)
Zona de desfășurare:
Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent-Anna tó) este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).
Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în aceasta nu trăiește nici o vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.
Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că "Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții". Fenomenul are o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.
Lacul Sfânta Ana, este o rezervație complexă naturală, geologică, floristică și faunistică, fiind legat de Băile Tușnad prin poteci turistice.
Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.
Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost încă determinată cu exactitate, diverși cercetători estimând că ultima erupție a avut loc cu 32.000 de ani în urmă (Juvigne et al. 1994), cu 10.500 de ani în urmă (Morya et al. 1996) sau chiar 9.800 de ani în urmă (Magyari et al. 2006).
Studiile palinologice, având ca obiect studiul polenului și al sporilor, au ajuns la concluzia că istoria lacului Sfânta Ana a început în urmă cu circa 9.800 – 8.800 ani, cu stadiul de turbărie și lac puțin adânc.
A urmat o perioadă de acumulare continuă de apă pluvială și de creștere a nivelului apei până la valoarea maximă de 12 metri, cu 2.700 – 700 de ani în urmă, atunci când lacul Sf. Ana a avut un caracter puternic oligotrof.
Ultimele măsurători efectuate în anul 2005 de către o echipă de scafandri profesioniști împreună cu Organizație GeoEcologica ACCENT au găsit pentru suprafața lacului o valoare de 19,3 ha și un perimetru de 1617 m, în scădere față de valorile de 21,3 ha și respectiv 1749 m raportate în anul 1909 de Geley Josef, pentru o suprafață de retenție a bazinului de colectare de circa 2,15 km². Cota oglinzii apei variază între 949 și 950 m.
Lacul are o formă ovală, semiaxa mare fiind de 680 m iar cea mică de 470 m.
Conform măsurătorilor efectuate în anul 2005, adâncimea maximă de a lacului este de 6,4 m. Conform acelorași măsurători, grosimea maximă a sedimentelor este de circa 4 m. Lacul Sf. Ana este alimentat exclusiv din precipitații, gradul de mineralizare al apei fiind din acest motiv extrem de scăzut. Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheață de până la 1 m.
Despre acest lac există și unele legende.
- Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului. În seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.
- Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani care erau frați. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetății de pe Puciosul avea o caleașcă minunată, câștigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămășag că a doua zi va veni în vizită cu o caleașcă și mai măreață. Pentru a câștiga rămășagul, tiranul pune să fie înhămate la caleașca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleașca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănțuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârșav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere și tunete, cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetății de odinioară s-a format un lac albastru și liniștit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.
O prezentare tridimensională:
D I V E R S E alte detalii sesizate
Concordanțe și neconcordanțe:
Ce scrie pe site:
„(...) Fiecare inscris la proba de triatlon va primi un kit de participare. In kit-ul de participare asigurat de organizator intra urmatoarele:
* tricou - alb, inscripționat cu multe, de bună calitate, tricou de alergare, dar din păcate doar L și XL.
* casca de inot - foarte bună idee.
* cip
* numar de participare
* alimente si apa pe traseu - DA, mai puțin la traseul de biklă!!! Deci organizezi concurs, pui punct de alimentare la dracu-n praznic, km 15 din 24, la 5 m de șosea, dar după primii 100 de oameni tu mai ai pe masă doar două banane și nici un pic de apă??? Nu e absolut incredibil?! Și afară e caniculă. Bătaie de joc!
KIT-UL SE VA RIDICA IN DATA DE 15 IULIE DUPA SEDINTA TEHNICA
Conform programului afișat, ședința tehnică avea să se desfășoare sâmbătă, pe 16 iulie, nu vineri, pe 15. Unde, nu se știe.
Vineri, 15 IULIE
Sosire Baile Tusnad , check in la pensiuni – Nu face parte din programul organizatorului, căci fiecare sosește pe cont propriu. Poate veni de joi sau de sâmbătă.
Sosire Baile Tusnad , check in la pensiuni – Nu face parte din programul organizatorului, căci fiecare sosește pe cont propriu. Poate veni de joi sau de sâmbătă.
* Ora 19.00 vizionare concurs 2010 Hotel Fortuna Baile Tusnad
Deci, nici vorbă de ședință tehnică și de predarea chitului de participare.
Totuși, în realitate, ședința tehnică și predarea kitului au avut loc și am aflat acest lucru cu totul întâmplător de la Mugur Frățilă, seara, după ora nouă. Ei abia sosiseră și montau cortul, eu abia sosisem dintr-o preumblare cu bicicleta pe cărări ale copilăriei mele. Am încălecat imediat și am pornit năucă cei doi km pe șosea în sus, fără cască, fără nici un semn de vizualizare sau ceva de iluminare. Era grozav dacă scăpam de grija asta și am avut noroc. Echipa de organizatori era încă în plină desfășurare în recepția hotelului, cu toate chestiile întinse pe peste tot. Merită aprecieri pentru faptul că au stat târziu, cu siguranță erau terminați de oboseală. Pe de altă parte, dacă ar fi anunțat pe site, nu ar fi fost nevoie să stea atât de târziu după concurenți, mai ales că startul de a doua zi era abia la amiază (se pare că, comentariile de anul trecut, legate de ora foarte târzie a startului, nu i-a impresionat deloc!)
Din păcate, tricoul, deși de bună calitate și frumos inscripționat, este imens. Degeaba bifezi o anumită dimensiune la înscriere, că ei îți dau tot un L sau un XL. Femeile, ca și concurente, oricum nu prea contează, totul e la grămadă gândit. În tricoul ăla încap și io și încă unul ca mine.
Ar fi fost o surpriză prea frumoasă dacă aș fi avut tricoul personalizat doar cu prenumele, cum rugasem. Din partea lor, efortul era practic nul. Eu vroiam 4 litere, ei scriseseră și numele și prenumele. Dar nu contează, ar spune 99% din populație. Așa este, în țara asta nimic nu contează și acest lucru respiră în fiecare bulă de oxigen din jurul nostru.
Sambata, 16 IULIE
· Ora 10.00 instructaj si predarea chipului/explicarea traseului si a regulamentului – OK, dar unde anume? La Hotel Fortuna sau pe malul lacului? Oricum, s-a ținut la zona de start și nu la ora 10, ci la 11:30.
· Ora 11 cheking in zona de tranzitie/sedinta technica
· Ora 12 START.
· Ora 19 festivitatea de premiere la Lacul Sf. Ana (se asteapta ultimul concurent). Asta mi-a plăcut, mai ales că ultimul concurent merita și el un premiu, frateeee.... s-a chinuit foarte tare, a făcut pe alergare o oră jumătate, era supraponderal, sosise abia la ora 17 de la bicicletă și alergarea a făcut-o într-o oră și jumătate, suferind de ceva la unul din picioare. Bravos, indiferent cine este tipul!!!
· Ora 20 party time. – De asta nu mai știu, dacă a fost ceva și unde. Oricum, la premiere au rămas foarte puțini oameni. Cu siguranță nu a fost nici un ”party”.
Informațiile de mai sus se regăsesc pe pagina de home.
Dacă ai destulă dibăcie și găsești util, vei găsi și câmpul de ”program” sub fereastra ”info evenimente”.
Și acolo apare același program, dar puțin mai completat:
Vineri, 15 IULIE
Sosire în Băile Tușnad , check in la pensiuni
* Ora 19.00 vizionare concurs 2010 Hotel Fortuna Băile Tușnad
Sambata, 16 IULIE
* Ora 09.00 -10.00 instructaj si predarea chipului/explicarea traseului si a regulamentului, Lacul Sfânta Ana. Deci, în paralel, dar în alt câmp al aceluiași site, afli că de fapt degeaba te duci tu la 10 pentru instructaj, că la ora aia este deja încheiat și toată lumea se agită cu
* Ora 10.00 Start pentru copii
* Ora 11.00 cheking in zona de tranzitie/sedinta technica
* Ora 12.00 START
* Ora 19.00 festivitatea de premiere la Lacul Sf. Ana (se asteapta ultimul concurent).
* Ora 20.00 party time.
Sosire în Băile Tușnad , check in la pensiuni
* Ora 19.00 vizionare concurs 2010 Hotel Fortuna Băile Tușnad
Sambata, 16 IULIE
* Ora 09.00 -10.00 instructaj si predarea chipului/explicarea traseului si a regulamentului, Lacul Sfânta Ana. Deci, în paralel, dar în alt câmp al aceluiași site, afli că de fapt degeaba te duci tu la 10 pentru instructaj, că la ora aia este deja încheiat și toată lumea se agită cu
* Ora 10.00 Start pentru copii
* Ora 11.00 cheking in zona de tranzitie/sedinta technica
* Ora 12.00 START
* Ora 19.00 festivitatea de premiere la Lacul Sf. Ana (se asteapta ultimul concurent).
* Ora 20.00 party time.
PROBELE:
900 m inot - 23.km bicicleta - 6.2 km alergare
STAFETA
900 m inot - 33 km bicicleta - 10 km alergare
Intrecere pe echipe - un concurent participa la o singura proba
Concurs copii
Traseu separat
50 m inot - 1.1 km bicicleta - 500 m alergare
Categorii:
Copii: fete și baieti
Feminin: sub 19 ani
adulti 1: 20 - 29 ani
adulti 2: 30 - 39 ani
master1 : peste 40 ani
Masculin: sub 19 ani
adulti 1: 20 - 29 ani
adulti 2: 30 - 39 ani
master 1: 40 - 49 ani
master 2: peste 50 ani
Stafeta: masculin, feminin, mixt, familie
STAFETA
900 m inot - 33 km bicicleta - 10 km alergare
Intrecere pe echipe - un concurent participa la o singura proba
Concurs copii
Traseu separat
50 m inot - 1.1 km bicicleta - 500 m alergare
Categorii:
Copii: fete și baieti
Feminin: sub 19 ani
adulti 1: 20 - 29 ani
adulti 2: 30 - 39 ani
master1 : peste 40 ani
Masculin: sub 19 ani
adulti 1: 20 - 29 ani
adulti 2: 30 - 39 ani
master 1: 40 - 49 ani
master 2: peste 50 ani
Stafeta: masculin, feminin, mixt, familie
Wow! Am citit articolul tau si cred ca ai acoperit exhaustiv subiectul. E cea mai completa descriere pe care am gasit-o despre triatlonul de la Sfanta Ana.
AntwortenLöschenFelicitari pentru rezultatele de pana acum.
Da, este un material lung si dezordonat, pur si simplu nu am avut cand sa ma ocup de un comentariu mai coerent. Cel putin mie personal mi se pare un pic haotic, dar imi asum chestia asta. Merci de aprecieri!
AntwortenLöschenSunt intru totul de acord cu ce ai scris tu aici. As vrea sa mai adaug faptul ca am participat prima data la un triatlon si ca organizarea mi s-a parut cam slabuta. Inca de la inscriere am observat anumite probleme. Organizatorii mi-au dat kitul de participare (care nu continea mare lucru, ma asteptam la mai multe energizante...) si binenteles ca nu au gasit sa-mi tricoul (care presupun ca era o amintire). Cand le-am cerut sa caute mai atent, au inceput sa vorbeasca im maghiara si o dmsoara mi-a raspuns ca o sa-l primesc dupa concurs (binenteles ca nu l-am mai vazut). Concursul pentru copii a fost foarte PROST organizat, acestia neavand traseul deloc eliberat. Concursul in general mi s-a parut unul foarte misto, cu toate ca era sa ma pierd de cateva ori(din punctul meu de vedere a fost si un concurs de orientare turistica). De ex am avut o mica dilema cand eram aproape de finish la proba de aergare, nu observasem semnalistica agatata in pom, erau atat de multi turisti incat nu stiam pe unde sa o mai iau si am inceput sa-i intreb pe ei. Pana la urma am gasit drumul...
AntwortenLöschenDin pacate sau din fericire am mai venit cu un grup de prieteni si daca nu ar fi avut la ei provizii nu stiu cum ar fi supravietuit deoarece in zona nu era nici un magazin deschis care sa vanda ceva.
In legatura cu nefunctionare cronometrarii...no comments.
Sincer,inainte de participare citind pe anumite site-uri, blog-uri in legatura cu acest triatlon, am amas cu o impresie placuta. Ma asteptam la o amintire la sfarsitul cursei (pentru mine si pentru altii ca si mine care erau la prima participare poate ca acest gest ar fi fost motivant). Dupa participare, am ramas asa cu un gust putin amar...multe lipsuri din partea organizatorilor. Am ramas dezamagit si de pensiunile din zona care erau foarte scumpe si nu prea ofereau nimic (in afara peisajului minutat al zonei).
In concluzie, chiar daca ma repet, subscriu la tot ce ai spus tu mai sus. Din pacate anul urmator cred ca o sa evit acest concurs. Din punctul meu de vedere organiztorii au ramas repetenti...pacat...
Intr-adevar o relatare completa si obiectiva.
AntwortenLöschenEu am participat si anul trecut (primul meu triatlon) si atunci organizarea mi s-a parut muuuult mai buna.
90% dintre problemele pe care le-ai mentionat le-am avut si eu (mai putin problema cu apa pentru ca m-am fript de prea multe ori la concursurile din Ro si acum imi iau cu mine tot ce am nevoie ca sa nu depind de organizatori).
Sper ca organizatorii sa inteleaga aceste reactii si sa imbunatateasca organizarea in 2012.
EU personal nu am avut probleme cu apa, pentru că, asa cum spui si tu, am invatat de la organizatori ca nu trebuie sa ma bazez pe ei (!), dar asta nu inseamna ca nu sesizez lipsurile. Si obiectivitatea cere sa sesizezi si acele aspecte care nu te lovesc direct pe tine. De aceea scriu aceste comentarii. Gustul amar este faptul ca multe din aspectele descrise au fost si anul trecut, dar reactia lor anul trecut au fost ca s-au suparat extrem de tare pe criticile aduse. Ca urmare, s-au razbunat si au zis probabil: ”Uite nah, ca facem tot cum vor muschii nostrii!” Abia astept sa pot iesi la concursuri in afara tarii!!
AntwortenLöschen