Un pic despre leziunile musculare

„Daunele” determinate de activităţile sportive se manifestă în multiple variaţiuni. În majoritatea cazurilor este vorba de leziuni ale masei musculare.

Cel mai comun şi uşor, ca intensitate, tip de leziune apărută în urma unei activităţi sportive este febra musculară. Febra musculară este o leziune la un nivel microscopic al muşchilor (= sarcomere, adică → SARCOMÉR s. n. Unitatea morfofuncţională a miofibrilelor musculaturii striate. Fiecare s. este delimitat de două membrane Z (de care se ataşează filamentele de actină) şi este alcătuit dintr-un disc întunecat central (format din filamente de actină şi miozină) şi două discuri luminoase laterale (formate din filamente de actină). În timpul contracţiei musculare, filamentele de actină alunecă printre cele de miozină, membranele Z se apropie una de alta şi se scurtează.

Febra musculară apare de regulă după efectuarea unor activităţi neobişnuite pentru organism şi ca urmare a unor aşa-numite contracţii musculare excentrice. Sub efectul întinderii intense, muşchiul se alungeşte. Eforturile tipice care determină aceste reacţii de întindere sunt alergările pe teren cu diferenţe de altitudine, ca de altfel tot felul de alte modalităţi de alergare, unde febra musculară se instalează în partea superioară a piciorului (coapsa) şi la nivelul gambelor. Simptomul se simte ca o tragere de fibră în momentul de efort. De regulă, febra musculară apare în interval de 10 - 20 de ore de la efort şi dispare după cel mult cinci zile.
Terapeutic, febra musculară se poate ameliora prin acţiuni care să optimizeze circulaţia sanguină, cum ar fi masaje uşoare, băi calde şi întinderi uşoare.

Următorul nivel al febrei musculare este tensionarea muşchiului (nu cunosc termenul de specialitate, cu siguranță există unul, în engleză parcă e ”muscle strain”). La acest nivel, este perturbată funcţia de control a creierului asupra muşchilor, astfel că impulsurile nervoase nu mai sunt transferate în mod corect muşchilor. 

Rezultatul: muşchiul nu se mai relaxează. Tensiunea în muşchi apare la întinderile bruşte. Un tratament rapid al acestor cazuri ar fi "Schema PGCR" (=RICE Method) : pauză - gheaţă - comprimare - ridicare (= Rest, Ice, Compression and Elevation). Pauza imediată este foarte importantă. O continuare a efortului poate duce la o rupere a fibrei musculare. Gheaţa, compresia şi poziţia ridicată a zonei inhibă durerea şi diminuează hemoragia în ţesutul lezat, astfel încât procesul de vindecare este mai rapid.
Un alt scenariu îl oferă ruperea țesutului muscular:

 Aici intervine o leziune structurală a mușchiului și a întregii zone de țesut din proximitate: țesutul conjunctiv, vasele de sânge, fibrele musculare. Apare hemoragia în interiorul mușchiului. Senzația de durere acută apare imediat la punct fix. Durata de vindecare depinde de cât de mult țesut a fost lezat. Dacă este vorba de leziuni minore, o tratare corespunzătoare a acestora poate diminua intervalul de vindecare undeva la 10-12 zile.
Pe lângă măsurile enunțate anterior, se adaugă: drenajul limfatic, electroterapie, gimnastică acvatică, bandaje adezive.
În cazul sportivilor de performanță, bine antrenați, vindecarea se petrece într-un interval de timp mai scurt, fapt explicabil prin faptul că aceștia au o circulație sanguină mai bună și un metabolism mai eficient. Și, desigur, în cazul lor, terapia aplicată este mult mai intensă, ajungându-se și la șase ore pe zi.

Există câteva sugestii pentru prevenirea marilor probleme musculare:
* încălzirea generală a sistemului circular. Cu cât efortul care urmează a fi făcut este mai intens și mai rapid, cu atât se impune o sesiune serioasă de încălzire de minimum 10 minute. Alergătorii de viteză, care se pregătesc pentru o cursă de 100 m, fac sesiuni de încălzire care pot dura și o oră.
* Antrenament coordinativ (scopul acestuia este reducerea consumului de energie pe parcursului activităților care angrenează mușchii, menținându-se o eficiență a efortului sau majorându-se eficiența generală) - se recomandă oricărui sportiv care se respectă, de cel puțin o dată / două ori pe săptămână. Se exersează astfel un mai bun control al mușchilor prin intermediul impulsurilor nervoase și leziunile musculare în cazul unor mișcări bruște neașteptate devin tot mai rare. 
* Dezechilibrare musculară - fenomen care apare atunci când un mușchi se dezvoltă mai mult decât celălalt, prin raportare. De pildă: mulți mușchi din organismul nostru au un așa-numit ”adversar”, astfel că de exemplu, îndoirea brațului se realizează prin mușchiul superior al acestuia (biceps), pentru întinderea brațului intervine un alt ”adversar”, tricepsul. Dacă un mușchi se dezvoltă mai mult decât ”adversarul” său, apare fenomenul de dezechilibrare musculară. Se ajunge la o situație de genul acesta printr-o antrenare eronată a anumitor mușchi, fiind neglijați și corespondenții, prin adoptarea unor poziții defectuoase în activitățile zilnice și lista poate continua. Aici se aplică o procedură de ”scurtare a mușchilor”.
* Alimentație echilibrată.
* Eforturi noi, mișcări noi, durate noi - toate acestea trebuie introduse în timp, astfel încât țesutul să se poată obișnui și adapta.

N.B.
Materialul este o traducere, ca urmare orice corectări legate de termeni este binevenită.    
DE CITIT și:
http://barefootrunnerslife.com/silly-soleus-strain/
http://www.koerperwerk.com/training-55/articles/549.html 
un program de întindere pentru alergători (DE) 
http://www.physioadvisor.com.au/9704850/hamstring-tendonitis-hamstring-injuries-physio.htm