CLICK AICI pentru a citi materialul de la început
ÎNCHEIERE (a mea) - materialul se poate citi AICI.
Una dintre ”declarațiile” cele mai charmante pe care le-am citit de la organizatorii care au dorit să contribuie la acest material destul de complex merită să deschidă capitolul de concluzii:
”Nu suntem profesionisti in organizarea de concursuri sportive, dar punem suflet si ne dam tot interesul ca oamenii sa se simta bine la concursurile noastre. Nu suntem super organizati si fiecare ajuta cum/cat poate. E obositor, e mult, am invatat multe, ne asumam riscuri foarte mari, dar continuam. Trebuie sa schimbam oamenii. Oricine face sport gandeste mai limpede, este mai relaxat si mai concentrat pe propria dezvoltare. Speram ca suntem MAD (Make a Diference) enough s-o tinem asa pana la editia 100 :).”
De ce o consider ”charmantă”?
ÎNCHEIERE (a mea) - materialul se poate citi AICI. Una dintre ”declarațiile” cele mai charmante pe care le-am citit de la organizatorii care au dorit să contribuie la acest material destul de complex merită să deschidă capitolul de concluzii:
”Nu suntem profesionisti in organizarea de concursuri sportive, dar punem suflet si ne dam tot interesul ca oamenii sa se simta bine la concursurile noastre. Nu suntem super organizati si fiecare ajuta cum/cat poate. E obositor, e mult, am invatat multe, ne asumam riscuri foarte mari, dar continuam. Trebuie sa schimbam oamenii. Oricine face sport gandeste mai limpede, este mai relaxat si mai concentrat pe propria dezvoltare. Speram ca suntem MAD (Make a Diference) enough s-o tinem asa pana la editia 100 :).”
În primul rând, pentru că
vine din partea unui organizator al cărui eveniment, în aprilie 2012, a fost
perfect organizat, deși aflat la prima ediție.
În al doilea rând pentru că este, cu siguranță, sinceră.
Pentru că transpiră de entuziasm, transparență și determinare, pentru că își asumă din start un fel de ”dacă ceva nu a mers, noi suntem de vină, nu starea vremii, nu furnizorul, nu participantul sau ăla de a furat banda de marcaj din pădure. Și noi suntem oameni, greșim, învățăm din mers, ne cerem scuze, dar continuăm fără a repeta greșelile. Iar dacă greșelile costă, ne costă pe noi, nu pe participanți.”
Eu așa interpretez acest paragraf, desigur că în contextul de ansamblu al răspunsurilor pe care Teodora Bucuțea de la CPNT a avut amabilitatea să mi le dea și pentru care îi mulțumesc.
Din păcate, pe parcursul colectării de informații m-am lovit de reticență, de ironie, de ”las că merge și-așa”, de ceea ce eu numesc ”dusul cu preșul”, de eschivare și răspunsuri date în ”doi peri”, valori de genul ”puțin, mult”.
Nu că nu m-aș fi așteptat. Totuși am sperat ca aceste abordări să nu vină și din partea unora care chiar ar avea ceva de spus în lumea asta a concursurilor organizate de persoane private/fizice/asociații sau cluburi pornite din inițiativă privată, fără amestecul statului. Sau poate că eu m-am înșelat, și că aceștia de fapt contează cel mai puțin pe lunga listă a organizatorilor. Poate că cei care vor avea ceva de spus în acest domeniu abia se formează acum și ultimii 10 ani nici nu contează de fapt. Timpul le va rezolva pe toate. Interesant a fost să remarc, la acest final, că exact organizatorii cei mai ”discutați și controversați” în culise au refuzat să trateze demersul cu un minim interes, trezindu-mă chiar și cu o replică de genul: ”Eu nici nu am înțeles chestionarul și nici nu am timp d-astea, mi-ar lua 2-3 ore să răspund la tot ce este acolo. Dacă vrei, stăm de vorbă”. (Asta după ce mă asigurase că ”Da, sigur, cum să nu, cu plăcere!”).
Am ales să nu ”stăm de vorbă” și pentru că ar fi însemnat mai mult de 2-3 ore, în timpul unei discuții apărând permanent noi aspecte, noi lămuriri, noi dezvoltări și analize. Dacă vroiam să finalizez un material de acest gen, abordând organizatori din toate colțurile României, aveam nevoie de un chestionar-cadru și de răspunsuri clare, la obiect, complete. Așa am procedat. M-am rezumat la puținii care au răspuns în scris, lista rămânând deschisă, desigur, oricărui doritor și de aici înainte. Vorbele ”vorbite” nu sunt de ajutor în astfel de documentări, fiind mult prea volatile și neputând fi vreodată probate, dând și naștere la eventuale interpretări nedorite.
Cei care până la urmă au acordat atenție chestionarului și au considerat că demersul este util, și-au rupt din timpul lor și în proporție de 99% au dovedit aceeași seriozitate, meticulozitate și dragoste pentru detalii care respiră și din concursurile lor sau la a căror organizare pun și ei umărul.
Pe lista mea de organizatori se mai aflau cel puțin patru-cinci dintre cei cunoscuți, pe care însă nu i-am abordat, pentru a nu mă lovi de refuzuri date ca urmare a faptului că materialele scrise de mine în ultimii trei ani nu le-au lăudat evenimentele. Alții pur și simplu nu sunt interesați. Așa că ”short list-ul” cu care am lucrat oferă doar un fragment al întregului, dar eu consider că informațiile sunt relevante în direcția pe care am pornit acest material.
Din multe răspunsuri rezultă determinarea lor, pozitiva încăpățânare de a răzbi prin labirintul birocratic. Oamenii care au vena, energia, tăria, răbdarea și toleranța de a face față reprezentanților autorităților române sunt oameni care au abilitatea de a construi lucruri durabile și, după ce au reușit o dată, parțial pot înțelege de ce vor să mai încerce din nou și din nou. Felul în care statul român, prin reprezentanții săi, înțelege să nu respecte cetățeanul și instituția privată, este în sine un studiu de caz extrem de complicat și consumator de resurse și eu personal am experimentat și experimentez încă astfel de situații. Avem un minister al turismului care răspunde peste 2 luni sau deloc, avem un minister al mediului care nu răspunde de 6 luni, un minister de interne care nu răspunde nici el de vreo lună de zile, o secție de poliție care în 2 ani nu a răspuns niciodată la o sesizare de vătămare, o altă secție de poliție care nu a răspuns niciodată la o sesizare de furt bicicletă petrecut în 2009, mai nou un minister al tineretului și sporturilor inexistent în mediul on-line și care nici nu reacționează în nici un mod, o slabă comunicare din partea Comitetului Olimpic Român .... înțelegi ce vreau să spun, nu? Plătim un aparat birocratic care pur și simplu ne persiflează. Pentru a trece peste această persiflare, ai nevoie de ”mult din acel ceva”, dacă vrei să ajungi la un rezultat final. Și oamenii aceștia au ”acel ceva”.
M-am adresat organizatorilor de competiții
mountain bike,
natație,
triatlon,
alergare urbană și
alergare montană,
fiind discipline din directa mea sferă de interes și la care particip din 2005, în fiecare an.
În al doilea rând pentru că este, cu siguranță, sinceră.
Pentru că transpiră de entuziasm, transparență și determinare, pentru că își asumă din start un fel de ”dacă ceva nu a mers, noi suntem de vină, nu starea vremii, nu furnizorul, nu participantul sau ăla de a furat banda de marcaj din pădure. Și noi suntem oameni, greșim, învățăm din mers, ne cerem scuze, dar continuăm fără a repeta greșelile. Iar dacă greșelile costă, ne costă pe noi, nu pe participanți.”
Eu așa interpretez acest paragraf, desigur că în contextul de ansamblu al răspunsurilor pe care Teodora Bucuțea de la CPNT a avut amabilitatea să mi le dea și pentru care îi mulțumesc.
Din păcate, pe parcursul colectării de informații m-am lovit de reticență, de ironie, de ”las că merge și-așa”, de ceea ce eu numesc ”dusul cu preșul”, de eschivare și răspunsuri date în ”doi peri”, valori de genul ”puțin, mult”.
Nu că nu m-aș fi așteptat. Totuși am sperat ca aceste abordări să nu vină și din partea unora care chiar ar avea ceva de spus în lumea asta a concursurilor organizate de persoane private/fizice/asociații sau cluburi pornite din inițiativă privată, fără amestecul statului. Sau poate că eu m-am înșelat, și că aceștia de fapt contează cel mai puțin pe lunga listă a organizatorilor. Poate că cei care vor avea ceva de spus în acest domeniu abia se formează acum și ultimii 10 ani nici nu contează de fapt. Timpul le va rezolva pe toate. Interesant a fost să remarc, la acest final, că exact organizatorii cei mai ”discutați și controversați” în culise au refuzat să trateze demersul cu un minim interes, trezindu-mă chiar și cu o replică de genul: ”Eu nici nu am înțeles chestionarul și nici nu am timp d-astea, mi-ar lua 2-3 ore să răspund la tot ce este acolo. Dacă vrei, stăm de vorbă”. (Asta după ce mă asigurase că ”Da, sigur, cum să nu, cu plăcere!”).
Am ales să nu ”stăm de vorbă” și pentru că ar fi însemnat mai mult de 2-3 ore, în timpul unei discuții apărând permanent noi aspecte, noi lămuriri, noi dezvoltări și analize. Dacă vroiam să finalizez un material de acest gen, abordând organizatori din toate colțurile României, aveam nevoie de un chestionar-cadru și de răspunsuri clare, la obiect, complete. Așa am procedat. M-am rezumat la puținii care au răspuns în scris, lista rămânând deschisă, desigur, oricărui doritor și de aici înainte. Vorbele ”vorbite” nu sunt de ajutor în astfel de documentări, fiind mult prea volatile și neputând fi vreodată probate, dând și naștere la eventuale interpretări nedorite.
Cei care până la urmă au acordat atenție chestionarului și au considerat că demersul este util, și-au rupt din timpul lor și în proporție de 99% au dovedit aceeași seriozitate, meticulozitate și dragoste pentru detalii care respiră și din concursurile lor sau la a căror organizare pun și ei umărul.
Pe lista mea de organizatori se mai aflau cel puțin patru-cinci dintre cei cunoscuți, pe care însă nu i-am abordat, pentru a nu mă lovi de refuzuri date ca urmare a faptului că materialele scrise de mine în ultimii trei ani nu le-au lăudat evenimentele. Alții pur și simplu nu sunt interesați. Așa că ”short list-ul” cu care am lucrat oferă doar un fragment al întregului, dar eu consider că informațiile sunt relevante în direcția pe care am pornit acest material.
Din multe răspunsuri rezultă determinarea lor, pozitiva încăpățânare de a răzbi prin labirintul birocratic. Oamenii care au vena, energia, tăria, răbdarea și toleranța de a face față reprezentanților autorităților române sunt oameni care au abilitatea de a construi lucruri durabile și, după ce au reușit o dată, parțial pot înțelege de ce vor să mai încerce din nou și din nou. Felul în care statul român, prin reprezentanții săi, înțelege să nu respecte cetățeanul și instituția privată, este în sine un studiu de caz extrem de complicat și consumator de resurse și eu personal am experimentat și experimentez încă astfel de situații. Avem un minister al turismului care răspunde peste 2 luni sau deloc, avem un minister al mediului care nu răspunde de 6 luni, un minister de interne care nu răspunde nici el de vreo lună de zile, o secție de poliție care în 2 ani nu a răspuns niciodată la o sesizare de vătămare, o altă secție de poliție care nu a răspuns niciodată la o sesizare de furt bicicletă petrecut în 2009, mai nou un minister al tineretului și sporturilor inexistent în mediul on-line și care nici nu reacționează în nici un mod, o slabă comunicare din partea Comitetului Olimpic Român .... înțelegi ce vreau să spun, nu? Plătim un aparat birocratic care pur și simplu ne persiflează. Pentru a trece peste această persiflare, ai nevoie de ”mult din acel ceva”, dacă vrei să ajungi la un rezultat final. Și oamenii aceștia au ”acel ceva”.
M-am adresat organizatorilor de competiții
mountain bike,
natație,
triatlon,
alergare urbană și
alergare montană,
fiind discipline din directa mea sferă de interes și la care particip din 2005, în fiecare an.
La final, i-am întrebat (ca feed-back :-)), ce părere au de chestionar și de materialul ieșit. Mă bucur că am primit aprecierilor lor! Nici unul nu a dorit să fie nominalizat, chiar dacă din material îți mai poți da seama despre cine este vorba, în linii mari (nu aveam cum să evit, pentru relevanța afirmațiilor). Unul dintre ei mi-a spus:
”Cred ca noutatea si lungimea acestui chestionar a facut ca multi sa-l priveasaca mai reticient la inceput si sa nu-i acorde suficient timp sau sa-l ignore - dar este bine facut si e bine ca e detaliat. Noi ne bucuram ca am ajutat cu aceste informatii si sper ca in timp sa trimita si alti organizatori raspunsurile la el.”
M-aș fi bucurat de o participare mai numeroasă, dar ... pentru un început, e mai mult decât aș fi putut realiza la acest moment.
P.S.
Câțiva dintre cei care au spus ”DA”, dar până la urmă s-au dat ”mult prea ocupați și importanți” pentru a participa la acest demers, se numără printre cei care contribuie cu mult sârg la comercializarea spiritului de competiție sportivă, care nu renunță la ”conceptul lor” indiferent de costurile pe care doritorii de mișcare ar trebui să le suporte pentru a participa. Unii nu doresc să se adreseze ”iubitorilor de mișcare în aer liber și celor care caută să adopte un alt stil de viață”, ci se adresează anumitor segmente de public. Segmente care, întâmplător sau nu, trebuie să fie potente financiar, altfel nu vor putea accesa competițiile respective. Dar acesta este un capitol cu totul separat și peste câțiva ani lucrurile vor fi mai limpezi pentru toată lumea. Organizatorii se vor detașa și ei în cel puțin două direcții diferite, deocamdată multe interese de ordin comercial, de capital de imagine, de acaparare a unui anumit segment fiind mai mult sau mai puțin ascunse sub declarații bine gândite cu impact precis asupra psihicului colectiv. Dacă e vorba de spirit capitalist sau de manipulare .... este greu, dacă nu aproape imposibil de dovedit. Până la urmă, ”clientul alege” și se bucură de iluzia ”libertății de a alege”.
”Cred ca noutatea si lungimea acestui chestionar a facut ca multi sa-l priveasaca mai reticient la inceput si sa nu-i acorde suficient timp sau sa-l ignore - dar este bine facut si e bine ca e detaliat. Noi ne bucuram ca am ajutat cu aceste informatii si sper ca in timp sa trimita si alti organizatori raspunsurile la el.”
M-aș fi bucurat de o participare mai numeroasă, dar ... pentru un început, e mai mult decât aș fi putut realiza la acest moment.
P.S.
Câțiva dintre cei care au spus ”DA”, dar până la urmă s-au dat ”mult prea ocupați și importanți” pentru a participa la acest demers, se numără printre cei care contribuie cu mult sârg la comercializarea spiritului de competiție sportivă, care nu renunță la ”conceptul lor” indiferent de costurile pe care doritorii de mișcare ar trebui să le suporte pentru a participa. Unii nu doresc să se adreseze ”iubitorilor de mișcare în aer liber și celor care caută să adopte un alt stil de viață”, ci se adresează anumitor segmente de public. Segmente care, întâmplător sau nu, trebuie să fie potente financiar, altfel nu vor putea accesa competițiile respective. Dar acesta este un capitol cu totul separat și peste câțiva ani lucrurile vor fi mai limpezi pentru toată lumea. Organizatorii se vor detașa și ei în cel puțin două direcții diferite, deocamdată multe interese de ordin comercial, de capital de imagine, de acaparare a unui anumit segment fiind mai mult sau mai puțin ascunse sub declarații bine gândite cu impact precis asupra psihicului colectiv. Dacă e vorba de spirit capitalist sau de manipulare .... este greu, dacă nu aproape imposibil de dovedit. Până la urmă, ”clientul alege” și se bucură de iluzia ”libertății de a alege”.
***
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen