Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 10. Juli 2015

Aventura banilor: cum se aleargă cu 48.530 euro în buzunar, pe ploaie :-)

Money, money, money, must be funny ..... - cânta ABBA pe vremea copilăriei mele și pe mine mă durea direct în cot, că nu aveam relații nici măcar tangențiale cu banii. Doar cu lipsa lor!
O zi ciudățică azi. 
După ce ieri a plouat practic întreaga zi, azi s-a scăldat între soare, căldură, ploi, curcubee, vânt, ploicele și alea-alea. 
Pe la două jumate era soare afară și ceva vânt. M-am tras din casă și m-am gândit că-mi bat recordul de anul ăsta cu 20 de km. După 100 de m m-am oprit. Am mers cinci pași și am repornit alergarea. După mai puțin de 100 m iar m-am oprit, am mai mers 10 pași și iar am repornit. Și tot așa am dus-o 1,7 km când m-am gândit că e inutil să insist. Pur și simplu nu merge. Faptul că nu reușesc să revin la un regim normal de hrănire trebuie până la urmă să aibă niște urmări. Sunt deja două luni de ”dietă”. Deci, retour acăsică, la lectură și scriitură. Mi-am luat registrul și caietul și am coborât în grădină. În timp ce mă îndreptam spre masa de lemn și cele două bănci doi copilași ieșeau din altă scară a blocului. ”Hallo!” - zice fetița și începe să-mi povestească ceva. Mă apropii, mă pun în genunchi și o ascult. Nu am înțeles nici măcar un cuvințel, dar mă uitam la ea ..... și-mi venea s-o mănânc ... ochi mari, albaștri, imenși ...... părul blond și îi turuia gurița ...... Am încuviințat tot ce a povestit ea acolo și apoi am întrebat-o cum o cheamă. ”Miriam”. Lângă ea stătea un băiețel, fratele. Pe el îl cheamă David. Și o întreb pe Miriam câți ani are. Și ea se uită la David :-) .... Deci Miriam are trei ani, zice David. Și David are șase ani.  Și o așteptau pe mami să meargă în grădină la joacă. Buuuun .... și vine mami și îi explic că m-am oprit că m-a acosta donșoara :-) .... Și gata. Miriam va activa fie ca avocat, fie ca purtător de cuvânt :-)
Pe seară am ieșit din nou afară. În casă e saună și destul de întunecat, deci afară e singura scăpare.
Un curcubeu dublu imens îmi făcea cu ochiul în fața clădirii. Ploua prin strălucirea soarelui. Și ploua destul de hotărât, ca să spun așa. Era o atmosferă ca dinaintea unei eclipse de soare. Am fugit mai încolo să surprind splendoarea și din alte unghiuri.
M-am încărcat cu energie savurând totul în jurul meu, am dat drumul la ceas și am pornit în alergare ușoară. Nu stabilisem traseu, nu stabilisem viteză, timp, nr. de km. După tentativa de mai devreme acum era important să văd dacă rezist un kilometru, în rest puteam să merg până la 10.
Cred în forțare, uneori, dar nu cred în a te opune la ceva care clar nu funcționează. Mai devreme sau mai târziu tot în găleată ajungi, sau tot moloz ajungi dacă vrei neapărat să spargi ziduri cu capul.
Mă strecuram pe străzile pustii, printre case, vile de vis și făceam slalom printre picăturile mici-mici de ploaie. Apoi ploaia a stat, după 3 km am cotit la stânga spre Dunăre.
Mi-am intrat într-un oarecare ritm și pe la km 7 am simțit că yes, yessss .... e ziua celor 20 de km, aleluia! Nu conta în cât timp, conta că ar fi fost un record personal impresionant pentru ultimele  9 luni din viața mea.
Am intrat prin jungla danubiană la km 8, era încă lumină afară. La km 9,4 a bătut gongul de 60 de minute. Era clar că nu reușeam 10 km sub o oră .... zâmbeam și-mi aminteam că anul trecut pe vremea asta alergam 10 km în 45 de minute. Viața bate filmul, întotdeauna.
După 10 km am întors. Drumul de-a lungul fluviului era absolut pustiu, trecuse de ora 20, se întuneca și începea din nou să plouă. Mai aveam 10 km.
Bicicliștii se răriseră și ei, alergători .... ioc. De regulă, pe-aici e aglomerație mare, sunt zeci de km pe unde se antrenează lumea, în liniște și într-un peisaj sublim.
Întunericul a venit repede. Mă bucuram că trecusem de partea cu jungla, pe-acolo nu mi-ar place să fiu pe-ntuneric. Ultima oară când am fost cu bicicleta era un șarpe argintiu pe mijlocul drumului. Era destul de mare și l-am evitat la milimetru .... brrrrr ....
Iar acum, cu atâta ploaie, e plin de melci, limacși și altă viețuitoare pe care chiar nu vreau să le calc în picioare :-(
Și alergam io așa cu avânt și număram invers kilometri pe care îi mai aveam de parcurs când mă-mpiedic de un pachet. Mă gândeam să-l dau în iarbă, să nu stea așa pe drum, că mai vine naibii vreun ciclist și-și rupe gâtul dacă nu-l vede la timp.
Dau cu piciorul, văd că-i greuț, mă aplec, îl iau .... și-ncep să pice bancnote ..... ups ..... plouă cu bani? În zona mea??!!
Mă uit în spate.... nimeni. Din față nu venea nimeni. E foarte interesant să vezi ce reacții ai când te trezești că găsești .... bani. Un pachet cu bani nu e o glumă. E o stare de spirit în care intri instantaneu. Te blochezi. Nu te bucuri, căci nu-s ai tăi. Pur și simplu te blochezi. Te ciupești. Ce puii mei caută bani aici, în pustiu ..... ai cui să fie?! Ce să faci?
Austria este țara în care mai tot timpul găsești pe garduri câte ceva atârnat, agățat .... cine cum găsește ceva ridică de la sol și agață la vedere. Șansele să te întorci și să găsești ce ai pierdut sunt măricele, în general.
Haine, jucării ... d-astea.
Bani pe garduri nu am văzut, să fiu sinceră :-)
Pe Dunăre venea un vapor de agrement, iluminat ....
Sigur nu pierduse nimeni de pe vapor banii de la picioarele mele. 
Hm .... cum să pierzi un pachet cu bani?
Cum să mergi cu un pachet cu bani la tine, pe-aici? Deci cumva pe bicicletă, că doar nu alergi cu ei în buzunar ..... hm ....
Ce să fac? Să-i număr? Păi puii mei, la ce să-i număr, că e clar .... că e mulți .... nici nu sunt sigură că știu să număr până acolo ....
Lista cu ce ai putea sau ce ai vrea să faci cu atâția bani apare imediat în minte. Eu oricum am o listă d-asta mereu în minte :-), e buzunarul meu cel mai sigur, la care nu ajunge nici un hoț.
Până la urmă scot totul din pungă. Banii erau în cărămizi, împărțiți în trei pungi separate, cu bilețel pe ele. În total: 48.530 euro. Hopa-mitică ..... !!!
Cum nu era nici un gard la-ndemână să atârn banii pe-acolo și cum de ceva vreme tot mă văd eu cum dorm pe un covor de bancnote adevărate, pun frumușel banii în punga mare, neagră, o țin strâns și repornesc alergarea. 
Și reintru în localitate și trec pe lângă diverse chestii aflate prin parcarea caselor :-)
Austria este o țară turistică și agricolă .... și fiecare are în parcare ce poate ..... cum ar fi:
 Și evident că mi s-a încetinit ritmul, îmi tremurau toate alea pe mine ..... ploua mărunt și agonic, punga aia tremura în mâna mea, uitasem pe unde e sediul poliției, aoleu, dacă nu e nimeni la ora asta, io ce fac cu banii?!
Desigur că există cineva de serviciu la poliție, așa că am putut să mă eliberez de povară.
Tentația este enormă. Măcar câteva hârtii să oprești pentru tine. Măcar o cărămidă. Dacă e una, de ce nu două? Eh, și ce diferență ar fi să fie toate?
Săptămâna trecută eram tot așa, în alergare, și am găsit 10 euro. I-am ridicat și i-am luat cu mine. Sincer, nu i-am atârnat pe nici un gard. Pur și simplu i-am luat. Dar acu era deja altă poveste, alt scenariu. Nu poți, nu-ți priește, ceva nu-i în ordine să umbli la asemenea bani, așa că .... mai bine lipsă, că cineva plânge rău după ei.
E greu să alergi cu atâta hârtie după tine. Sau plastic, naiba știe ce mai sunt și banii ăștia ..... E greu, e obositor, emoțional vorbind este de-a dreptul epuizant.
Și cum eu mă ocup acum cu alte probleme, de ce să am și problema banilor altuia?!
Și mi-aduc aminte că aproape am dormit pe bani, la un moment dat ... în Tanzania, prima noapte într-un pat, după o săptămână de dus-întors pe Kilimanjaro - o săptămână de ploi aproape indecent de insistente care mi-au făcut nervii franjuri în ultima zi, pe coborâre .... simțeam cum coloana vertebrală era burlanul de scurgere.
Banii n-aduc fericirea, așa cum nici lipsa lor nu o face!
Și cu asta încheiem ziua de azi. Oarecum mă simt mai bogată :-), poate ar trebui să caut niște așternuturi sau țesătură cu imprimeu de bancnote. Luăm așternutul și dormim pe el și așa atragem apoi și bancnotele reale. Dar să fie ale noastre!

Kommentare:

  1. Poate suna răsuflat într-o lume din ce în ce mai disperată după acumularea a tot felul de lucruri și aflată într-o perpetuă, iluzorie goană după timp, dar, ca să poți face ceva cu niște bani sau cu orice altceva ce găsești pe drum, trebuie să ai o legătură cu lucrul respectiv. Să fi muncit pentru a-l căpăta, să te fi străduit, să vă lege mai mult decât faptul că v-ați încrucișat drumurile la un moment dat, ca la cazino. Ca o concluzie personală - desigur discutabilă - cu cât pui preț mai mare pe material, cu atât pierzi exact ceea ce voiai să ajungi cu acel material. Când ai tot echipamentul de alpinism din lume, ajungi să vezi că de fapt între timp nu prea mai mergi la munte decât în fugă, între două deplasări cu serviciul, menite taman pentru a strânge bani de echipament. Nu sunt eu vreun reper și nici nu mă interesează fă fiu vreunul, dar îmi vine în minte când mi-a dispărut bicicleta din parc, unde mergeam cu ea să alerg dimineața. După o tură de alergare, am văzut că bicicleta nu mai este acolo. Fără să mă opresc din alergare, am întors capul la stânga, la dreapta, apoi am continuat până la terminarea turei obișnuite de două ture de parc, mi-am făcut exercițiile aerobice ca de obicei și m-am întors acasă pe jos. Două zile mai târziu aveam o bicicletă nouă și o datorie pentru câteva luni. Ceea ce mi-a rămas în minte însă sunt locurile și experiențele prin care am trecut atât cu vechea, cât și cu noua bicicletă, restul prea puțin contează. Se mai minunează câte unul când vând necunoscuților câte ceva pe internet și nu trimit, conform uzanței, cu ramburs, ci pur și simplu expediez obiectul respectiv, apoi îi dau omului contul să îmi plătească după ce i-a ajuns coletul și e mulțumit de ce e în el. Desigur, banii își au rolul lor și fără ei nu se poate în lumea în care trăim, dar cu cât le acorzi mai multă valoare dincolo de aceea de intrument, de mijloc de plată și nimic mai mult, cu atât devii tu instrumentul lor și nu invers.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Am avut mereu o relație proastă față de bani și acum înțeleg de ce nu i-am putut atrage. Știu din proprie experiență că banii picați din cer nu-ți aduc chestii de durată, se duc pe apa sâmbetei, cum se zice. Și știam asta și acum 10 ani, când am avut bani. Există teoria ”legii atracției” conform căreia, dacă te concentrezi pe lipsa banilor, exact de lipsa aia ai nevoie. Dacă îți repugnă subiectul ”bani”, nu îi vei atrage niciodată spre tine. Și tind să cred că așa este, așa că acum încerc să-mi remodelez relația mea vis-a-vis de bani și de material. Trebuie să definesc de ce îmi place banul sau de ce îmi place să am foarte mulți bani și să mă împrietenesc cu ideea materialismului ăsta consumatorist, altfel continuă târâiala printre suspine și frustrări determinate de lipsuri materiale. Ideea este ca banii respectivi să aibă legătură cu tine, cum zici și tu. Să fie un produs al tău. Nu știu care ar fi relația mea cu o sumă mare de bani - să zicem câteva milioane de euro - câștigată peste noapte la loto, e ceva ce nu pot palpa acum. Dar cred că între banii câștigați la loto și între banii găsiți pe câmp există o mare diferență. Deși aparent, pentru tine ca individ, sunt bani nemunciți. Totuși deși au același statut de bani nemunciți de tine, nu au aceeași legătură sau lipsă de legătură cu tine. Așa că m-am decis să joc la loto :-)

      Löschen
    2. Ah, și mai e un aspect: orice chestie importantă are succes sau mai mult succes pentru tine personal dacă o pregătești. Când să zicem muncești pentru o anumită sumă de bani, o pregătești, organismul și mentalul tău contribuie. Așa că atunci când vei avea suma aia de bani vei știi ce să faci cel mai eficient cu ea ca să nu te trezești că ți-a curs printre degete. Cred că mulți care se bucură la bani picați din cer nu sunt pregătiți pentru ceea ce urmează, de aceea mulți milionari la loto sau staruri din lumea artistică ajung la faliment la un moment dat. Așa cred. Mereu ai impresia că știi exact ce să faci cu 10 milioane de euro ... dar dacă îi ai mâine .... o să vezi că îți mai trebuie un an măcar ca să știi exact ce să faci cu ei .... Deci joc la loto, am zis!! :-)

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)