”Ajunsese acasă cu o foame cât o casă. După
10 ore de muncă, ieșise și la o
alergare. Destul de frig afară, plouase o bună parte din zi. La micul dejun
mâncase 3 felii de pâine cu unt și cu miere și sorbise o cafea, lungindu-se pe
vreo 3 ore, din cauza agitației de la birou. Prânzul constase într-o porție de
supă de legume, cu zero calorii. A mai băut o ceașcă de ceai cu lămâie, 4 mieji
de sâmbure de caisă și a ieșit la alergare cu jumate de litru de apă minerală.
După 12 kilometri în ritm susținut, a-ncălecat bicicleta și a mai pedalat prin
ploaie încă zece km. Cei 12 km sunt o donație, o picătură dintr-un mare ocean care va face un bine undeva în lume, căci ei strâng bani. Nu pentru el, ci pentru alții.
Când să spargă al doilea ou, i-a scăpat pe
jos. ”Na, că mi-au trebuit două ouă, fir-ar să fie, unul nu mi-era de-ajuns!”
”Dar ți-era atât de foame, omule! Două ouă deodată nu e un lux!” ”Pentru mine,
a cam devenit un lux. Erau ultimele două ouă, știi? Trebuia să mă abțin, să mai
păstrez unul și pentru mâine. Ce mănânc mâine?”
Vorbea cu sine. Nu s-a îndurat să arunce
oul tolănit pe jos. A recuperat cu o lingură din el. A reușit să prindă mare parte din gălbenuș. Așa că acum avea un
ou și jumătate în tigaie, un cartof prăjit cu roșii și usturoi și mămăligă. La bere a
renunțat de vreo doi ani, decând banii sunt o problemă reală. De fapt, lipsa
lor. Așa că, a băut apă. De la robinet.”
Ei bine, nu e o poveste – fantezie. Este
cotidianul unora dintre cei care suferă la propriu de foame, dar continuă să
alerge. Este realitatea unora dintre cei pe care îi ignorăm la startul sau la finishul
aceluiași concurs unde mulți dintre noi ne cronometrăm după ceasuri cu GPS de ultimă generație și pe care s-au dat atâția bani cât ”ei” câștigă în aproape o lună de zile, care nu au bani de fripturi și bere sau de cazare, care vin
cu trenul sau mai găsesc câte un loc prin mașina vreunui amic. Și asta nu pentru că nu ar munci sau pentru că s-ar fi pensionat suferind de lene, să fie clar! Și care tac, aud
fără a asculta descrieri de echipamente, programe sofisticate de nutriție și tonele de aberații care se scurg pe internet. În luna în care participă la mai
mult de un concurs, ceva este sigur: FOAMEA este substantivul principal din
viața lor și nimeni nu trebuie să știe. Pentru că aceia care se bat în discuții
pe forumuri despre tot felul de mofturi, nu ar înțelege nimic și ar ploua cu întrebări stupide. Pentru ei,
FOAMEA și ALERGAREA sunt singurele realități la care apelează pentru a nu o lua
razna într-o societate care ignoră, umilește și calcă în picioare orice trecut,
orice sacrificiu, orice volum de muncă depus, orice bine făcut. Sunt oameni dintr-o generație
care au asudat pentru o Românie mai bună, în care oamenii să nu mai cunoască sentimentul
acerb de foame și care acum, în loc să-și găsească demnitatea și recunoașterea
societății și a generațiilor mai tinere care năpădesc, stau pitiți prin colțuri
și aleargă de regulă prin parcuri, la întuneric, în vreun trening ponosit din
bumbac și cu un fular la gât când e vânt și ploaie. În parc, încă se mai poate
alerga GRATIS, prețul plătit fiind uneori glumele idioate din partea unor puști
igoranți care au ieșit la o țigară. În parc ”sunt trimiși” să alerge de unii cărora nu le convin discuțiile pe teme de ”taxe prea mari la concursuri”. ”Da du-te-n parc, dacă vrei să alergi, că e gratis!” Și se duce.
Și s-ar putea spune încă multe …. Sunt
destui și sunt tăcuți. Sărăcia nu este o stare de spirit. Sărăcia este o
condamnare din momentul în care te pune la zid și nu-ți dă de ales. Sărăcia înseamnă și foame,
foamea înseamnă și tăcere. Altfel, riști să fii umilit. Riști să ți se dea
lecții de viață de către unii care au prea puțin habar ce înseamnă VIAȚA REALĂ! Uneori, oamenii ca ei aleargă ca să uite de foame. Nu e banc, nu e glumă. E viață.
P.S.
În seara aceea a mâncat jumate. Restul a doua zi, la servici. Mai departe .... e altă poveste.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen