Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 30. Oktober 2015

La frunze ....

Unii au devenit vestiți scriind ”La Medeleni”, eu scriu doar ”La frunze” .... de vestită sunt și eu vestită, nu de asta-mi fac griji :-) 
”Să mă bag .... să nu mă bag ....?!”
S-a băgat leul prin frunziș până la urmă, că știi cum se zice: ”Curiozitatea a ucis pisica”. Doar că atâta timp cât io sunt cu ochii pe el, nu-l va ucide nimeni și nimic.
Acum două zile am dat anunț că birmanezul meu caută familie iubitoare. Anunțul e încă valabil. 
Nu pe el m-am supărat, ci pe mine.
În urmă cu patru zile l-am plesnit. Era dimineața la cinci și mieuna prin hol, eu eram în pregătiri să plec, obosită de multe alea și forțată și de mai multe d-alelalte.
Și l-am plesnit. A ușchit-o în camera haotică care ar trebui să devină dormitor, în întuneric. Când am venit seara acasă era tot acolo, mieuna din întuneric, dar nu a venit la mine.
A doua zi la fel, tot ascuns a stat și eu nu am avut putere de el. Nu mai am putere nici de mine ....
Finally, aseară a reapărut la orizontul sufrageriei, unde de fapt dorm deocamdată, că e mai cald. Cu ochii mari, temători .... cu o schiță de mieunat printre mustăți ..... se uita la mine de jos în sus .... ”să mai fac oare vreun pas? Dacă mi-o iau iar pe spinare?!” .... Cu o lacrimă la colțul ochilor l-am privit mămos în ochi și l-am strigat calm. Explozia patrupedului ar înmuia și o rocă .... ”Mi-auuuu ....” .... un miau trepădat prin pași alergători și țup în pat peste mine..... ca un tun detunat, tragi de mâner și pleacă bomba. Așa și birmanezul meu, aștepta să-l strig, era semnul cum că are voie, cum că nu va fi pocnit, ci iubit.

Urăsc bătaia. 
Urăsc violența.
Mi se face rău când văd/aud violență, agresiune, batjocorire. Nu pot ucide o muscă. O prind și o dau afară. Țânțari plesnesc, recunosc.
Copil fiind am încasat la ”papară” cât o grădiniță-ntreagă de zvăpăiați. Pedepse crunte, inumane .... pentru că ”am furat” din borcanul de dulceață de căpșuni mama a înroșit o lingură pe flacăra de aragaz și mi-a bătut gura cu ea până mi s-au umflat buzele. Așa trebuia să înțeleg că totul e cu porția în casă, că dacă ea spune ”nu”, atunci e NU și că nu am voie să ”fur”. Să fii avut 6-7 ani pe atunci. Nu mai povestesc și alte pedepse că mi se face rău ... sigur cu buzele umflate și dureroase nu prea am mai putut mânca în zilele următoare. Pedepse de neuitat.

Mi-am dorit să am copii doar din dorința de a-mi demonstra că eu nu voi fi niciodată ca mama mea ..... dar mă rog, ăsta e alt capitol, eu parcă vroiam să scriu despre frunze.

Pe terasa casei mele sunt doi nuci mari. 
Trăiesc rural acum.
Vin acasă, urc sus pe terasă și mă așteaptă nuci căzute din nuci .... la fiecare pas adun 2-3 nuci și intru în casă. E o plăcere și o bucurie pe care citadinul nu ți le oferă, ci ți le fură de-a dreptul.

Ruralul implică muncă. Alt fel de muncă.
De pildă .... frunze!!
Doi nuci atât de mari care dau gratis mii de nuci gustoase desigur că au și mii de frunze care mor.
Și muribunde se aștern pe terasă.
E minunat să vii acasă pe lumină și într-o zi de toamnă să ai pe terasă un covor foșnăitor și colorat și destul de gros .... dar când plouă nu mai e atât de minunat.

Așa că, azi am măturat covorul de frunze.
O activitate foarte deconectantă printre altele.
Mi-am dat seama ulterior că deși pare o jumătate de oră cu tine însuți, când ai putea să îți auzi gândurile și grijile cum ți se sparg în sau pe creier, practic atenția îți este captată de mișcările pe care le faci, de melodia miilor de frunze decedate, de efortul fizic depus, de toată mecanica procesului în sine ....
Afară e friguț, aerul e un pic tăios .... și te trezești că iei atât de în serios activitatea asta banală încât aluneci în altă lume.

Sau doar mă uit la un film unde personajul principal sunt eu?

Mă dureau mâinile, dar plăcerea de a face ceea ce făceam compensa .... durerile astea de mâini sunt ca o traumă din care sper să ies în câteva luni.... 

Recomand tuturor să iasă ”la frunze” .... poți transforma activitatea în antrenament. E încălzirea pentru ”la dat zăpada” :-) și toate la un loc ne ajută subconștient să ”dăm la vâslele din barca vieții”. Da, nu e glumă.

Că uneori așa vâslim împotriva curentului și ne minunăm ca proștii că nu mai ajungem odată la destinația aia?!?!?

Care destinație frate? Că unica destinație e Pământul și cine nu pricepe asta, a ieșit degeaba de-acolo.

Pentru că mă uit la fotografie și nu prea mă recunosc. Lipsește un suflu, lipsește ceva ..... fusesem puțin cu bicicleta ”prin centru”, venisem acasă și înainte să intru în casă am apucat peria de curte și am început dansul cu frunzele .... după două minute m-am dus să descui ușa la casă și am scos patrupedul la aer curat. Vroiam să-l văd cum pășește și el prin frunze .... fiecare cu călătoria lui, nu?!



Posted by Anka Berger on Freitag, 30. Oktober 2015
Update a doua zi dimineață:
Frunzele se lăbărțau din nou pe terasă, răsfățându-se la soarele cu dinți! M-am uitat la ele, m-a pufnit un râs și m-am așezat puțin pe dale să stăm la taclale .... ”bine măi frate, de ce ați venit înapoi?!” Tăceau, foșneau pe limba lor și-și vedeau mai departe de rostul lor natural ..... 
Ca în viață .... uneori, orice faci sau nu faci .... tot palme și castane atrage!



Kommentare:

  1. Antworten
    1. Hast Du Übersetzungsprogramm?! Ich glaube, dadurch kann man vielleicht nur 50% davon richtig verstehen oder weniger .....

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)