Despre echipament: casca de înot

Mi-a plăcut prezentarea. Cum părul meu se lungește și nici când era scurt nu mă scutea de probleme cu pusul căștii pe cap, prezentarea celor de la Speedo mi s-a părut interesantă. De ochelarii lor ce să mai zic? Dar eu îi am pe ai mei, cu dioptrii, deci orice altceva iese din discuție.

TriChallenge: de la București back to Mamaia! Duatlon de Mamaia.

 

Anunțat în primăvară pentru data de 25 august. Undeva prin București.

Descoperit în vară că de fapt e pe 26 august. În București, zona Herăstrău.
Apoi, relocat în zona Piața Unirii.
Apoi ....amânat pentru 22 septembrie. Și relocat. La Mamaia. BAU!
Și la Mamaia a devenit DUATLON!! MIAU!!

9 august 2012

Triathlon Challenge București este, parțial, un eveniment sportiv controversat. Anul acesta mai mult decât anul trecut. Este promovat asiduu și cu foarte multă pompă. Este foarte scump. Nu ne putem plânge sub nicio formă de lipsă de comunicare, e acerbă, gândită, stufoasă, la obiect. Este un eveniment popular și foarte așteptat, cu precădere din cauza faptului că oferă ceea ce nu prea există încă în România: o probă de ciclism pe asfalt. Este ceea ce visează majoritatea triatloniștilor consacrați. Cred. Pedalatul pe asfalt este alt film, oferă alte emoții, are alt fel de riscuri, îl ador! Suferim în această țară și de lipsa unei infrastructuri rutiere care să ne și motiveze mai mult pentru antrenamente. Pentru mine personal, DN1 este semi-suicid din cauza traficului, cu cele două aspecte importante ale sale: poluare maximă și risc maxim de accidente din cauza spațiului prea limitat și a comportamentului încă rudimentar și parțial agresiv al multor conducători auto. În patru ani de Germania, am înghițit mii de kilometri fără cea mai mică teamă. Mi-amintesc că am avut o problemă medicală la un moment dat, aveam mâna stângă paralizată de la umăr în jos și trebuia să merg la spital pentru ”resuscitarea mușchilor” prin șocuri electrice, o dată la două zile. Aveam de parcurs 12 km dus, apoi după terapie, 12 km retur. Timp de o lună de zile cât am făcut această navetă la spital, am mers doar cu bicicleta. Având practic o singură mână și infinit curaj. Dar și condiții pe care în România anului 2012 nu le regăsești. Se întâmpla în urmă cu destui ani.

Ca urmare, și eu aștept desfășurarea de forțe de la proba de bicicletă și nu numai, triatlonul este un eveniment foarte viu, colorat, complex, frumos. Desigur, desigur, dar desigur că nu va egala niciodată un half IRONMAN (click here) sau un full IRONMAN, ever! La polul opus, se află alergarea pe asfalt, care mă indispune de-a dreptul, dar 10 km trec repede.

Când a fost anunțat evenimentul, pentru data de 25 august, am zis: ”Ce bine că e sâmbătă!” Și am așteptat cu mare curiozitate să văd unde vom înota.

Când s-a afișat unde s-ar desfășura proba de înot, am zis: ”Nuuuuu se poateeeee! Câh!!” 

Lacul Herăstrău e sublim privindu-l de pe mal și alergând în jurul lui. Sau din barcă, desigur! Dar nici vorbă să înot în el. Am urmărit discuțiile de pe forum, pro-, contra- și mai ales am tras cu urechea la mulți care au preferat să nu-și exprime nici un fel de opinie în public, dar au declarat în privat că nu participă. Au urmat apoi bancurile, glumele cinice despre pești morți și cadavre de patrupede. Am ascultat ce mi-au spus colegii, prietenii, cunoștințele, amicii. Se crease o oarecare presiune, dar nu relevantă, mai mult pe principiul ”lasă mă, că merge oricum, numa să fie!”. A apărut astfel, pe site-ul evenimentului, o nouă rubrică despre ”siguranța participanților”. Care mie una mi s-a părut cel puțin comică, nicidecum liniștitoare. Și curajoasă prin inconștiența (sau conștiența, ceea ce ar fi mai grav!) celor afirmate, din pură ignoranță (de genul, desigur dus la extreme supraaltitudinale: lasă mă, că dacă e să mori, măcar ai murit erou!):

  ”Proba de inot

Deoarece in jurul lacului Herastrau (n.a. sic! în jurul lacului e drum, potecă, spațiu verde și alte alea :-)) dar desigur că în jurul subiectului legat de proba de înot etc.), din Bucuresti, s-a generat o linie de scepticism privind calitatea apei (pretabila pentru inot - n.a. adică cum ”pretabilă”? Adică este fluidă, udă și poți face mișcarea, nu?!), detaliem mai jos toate motivele pentru care aceasta nu se valideaza (n.a. - adică ”linia de scepticism” :-)) , precum si normele de siguranta ce se aplica in cazul de fata.

I. CALITATEA APEI

Conform celui mai recent studiu (ASPECTE ALE CALITATII APEI RAULUI COLENTINA PE TRASEUL DIN MUNICIPIUL BUCURESTI, de Stelian Valentin STANESCU, publicat in Revista Ecoterra, nr. 27, din 2011), care a cuprins si Lacul Herastrau pentru perioada 2007-2010, citam din concluzii:

“Lacurile formate pe cursul râului Colentina nu se confrunta cu probleme serioase de contaminare cu poluanti [...]“

”se poate observa depasirea valorilor maxime admise pentru cadmiu, cupru si plumb, metale grele ce pot fi un pericol la adresa sanatatii umane daca este consumata apa direct din râu sau daca se consuma pește în mod excesiv, deoarece acestea tind sa se acumuleze în țesuturile animale, ajungând în final în organismul uman.”

In urma analizelor efectuate in ultimele 2 luni rezulta ca apa nu prezinta risc de infectii pentru o perioada de inot de maxim 1h 30min.

De asemenea, in saptamana 22-28 iulie 2012 vom primi rezultatul unui nou set de analize, astfel incat acestea sa fie cat mai apropiate de data desfasurarii concursului.

Cateva aprecieri:

va fi montata o bolta de 4 metri liniari dusuri cu presiune la iesirea din apa deoarce apa se absoarbe prin pori dupa ce se iese din lac (mai precis in momentul in care pielea intra in contact cu soarele si incepe sa transpire); astfel, o data ce apa din lac va fi eliminata cu ajutorul dusurilor cu presiune nu va mai exista niciun risc de absortie a apei din lac. Apa din Herastrau nu este potabila vara. Ca in orice lac sau lac alimentat de un rau (ex. Herastrau) se intampla sa moara pesti precum carasul ajuns la maturitate

ALPAB (administratorul lacului) se ocupa zilnic de curatarea acestuia. In saptamana dinaintea evenimentului se va curata de 2 ori pe zi si vor exista campanii speciale de curatare cu o luna inainte de eveniment.

De tinut cont ca lacul Herastrau:

- este rau curgator

- nu se mai fac deversari industriale de circa 10 ani (ex: fabrica de la Crevedia)

- are propriul sistem artificial de filtrare si deversare (printre cele mai moderne din tara)

- calitatea apei este mult mai buna decat cea din Dunare (in care se organizeaza Vienna City Triathlon de peste 15 ani) *de citit o N.B. despre ce spun cei din Viena și inestimabilul rol al predocumentării- click here* si Tamisa (in care se organizeaza cel mai mare triatlon din lume – Virgin Active London Triathlon, unde calitatea apei este deplorabila din cauza traficului maritim intens si abia in ultimii trei ani sunt semne de aparitie a faunei si florei)

- indicatoarele cu “Scaldatul interzis” sunt montate de catre ALPAB pentru ca acesta sa nu devina un loc de  scaldat (punctul de vedere ALPAB, solicitat de mine, pentru cultura mea generală, diferă foarte mult de această afirmație, dar cui îi pasă într-o țară a nepăsării?). Concursul de triatlon presupune inot, nu scaldat – o activitate care are loc saptamanal in acest lac (vedeti spre exemplu activitatea Clubului de Yachting sau chiar concursul de triatlon organizat aici – Cupa Olimpia, 2011.).”

Nu voi face acum o analiză pe text (cele marcate în roșu sunt marcate de mine, desigur) pentru că lungesc povestea mult prea mult și s-ar putea să fiu prea răutăcioasă pe marginea lui, ca formulare și conținut.

  După care, am descoperit tot pe site-ul evenimentului că noua Federație Română de Triatlon este implicată în acest eveniment. Astfel, o simplă titulatură a devenit un fel de garant, așa că am trimis un mesaj organizatorilor prin care le-am comunicat că voi participa și mă bazez pe faptul că există un mare grad de responsabilitate din partea lor, astfel încât să fie siguri că nu ne va fi afectată sănătatea. Am primit feed-back de la ei (nu știu cine anume a scris, pentru că nici unul dintre mesajele lor nu a purtat o semnătură nominală, cum este normal, până la urmă, dar cu siguranță persoana respectivă e mai timidă, d-aia ....) și gata, am zis: ”Asta e, trebuie să le mai acord o șansă după măgăria de anul trecut de la Mamaia!”

Pe 1 august chiar discutam cu șeful meu despre traseul de ciclism, cum vom pedala noi pe la Arcul de Triumf și cum ne miram noi că va fi traficul oprit în zona aceea a Bucureștiului, duminica. Deși un pic sceptici, totuși un BIG LIKE organizatorului pentru această reușită! 

Dintre cei cu care am vorbit - și care nu fac sport de niciun fel -, concursul ăsta li se părea ceva ireal. Înot într-un fel de groapă de gunoi și pedalat într-o zonă cheie de intrare/ieșire din București?!

Pe 2 august suntem anunțați asupra schimbării locației concursului. Bye-bye Herăstrău și Arcul de Triumf, hai să facem cunoștință cu ..... când dai din lac în puț ..... hai să facem cunoștință cu minunata Dâmboviță, hurrrraaaaaa, ce minunat!

Schimbarea bruscă și mai ales motivul invocat mi-au dat mai mult de gândit decât cum ar fi să renunț la acest concurs. Care, apropos, nu mai e sâmbătă, ci duminică. Dar nu contează, legea pe plaiurile mioritice este ”furnizorul nostru, stăpânul nostru”.

Am zis: ”Ia mai bine să arunc și io o-ntrebare la ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București”. Să-mi zică ei cum e cu înotatul în Herăstrău și în Dâmbovița, pentru cultura mea generală. Că dacă ei spun că e OK, atunci nu văd de ce nu aș merge cu copilașii prietenilor la băi fie în Herăstrău, fie în Dâmbovița, că ei tot urlă că vor la scăldat. De la ALPAB am aflat, telefonic, mai multe decât vroiam să știu și atunci mi-a fost clar de ce s-a mutat locația.

  Păcat că nu mai pedalez în concurs pe la Arcul de Triumf :-(

Dar, pentru Dâmbovița, trebuia să întreb la Administrația Apelor Române. Ce am întâmpinat aici este demn de un alt comentariu, pe blogul de social, nu aici. Să fii organizatoru de ceva în România este, la nivel de autorități de stat, un coșmar crunt și trebuie să ai pielea bine de tot tăbăcită pentru a reuși ceva. După ce mi s-a dat – nici măcar nu am cerut! – numărul și data înregistrării petiției celor care organizează triatlonul și mi s-a explicat procedura de eliberare a avizului pentru înotatul organizat în râul Dâmbovița, a doua zi, aceleași Apele Române îmi scriu următoarea chestie:

Deci ..... e jocul cu alba-neagra, din ce-mi dau seama. Au depus, nu au depus, e treaba lor. Pe mine, ca participant, mă interesa în fond:

1.    Dacă înot în Dâmbovița, ce risc?

2. Cine-și asumă responsabilitatea? Este sau nu este necesar un aviz? Dacă da, din partea cui?

Nu de alta, dar sistemul de sănătate din România este inexistent, bani de tratamente la privați nu am și la asigurarea privată de sănătate am renunțat, din motive financiare, în urmă cu 3 ani. Dacă eu nu am grijă de mine, nu va avea nimeni în locul meu.

Cert este că Apele Române mai trebuie să elucideze acest mare mister cu ”uite nu-i” și pun pariu că nu o vor face, din frica de a-și asuma orice fel de răspundere. Ne-ncurcăm în termeni de genul ”îmbăiere”, ”înot”, ”scăldat” ...... Ei, și ce te faci dacă mă anunță că de fapt nu ei eu scris cele de mai sus și că adresa aia cu nr. cutare din 30 iulie, depusă de organizatori, nici măcar nu există?! Atunci să vezi parascovenie! Până una-alta, s-au spălat pe mâini, comunicându-mi că ei ”nu organizează concursuri sportive”, ce dreaku?!!?

În rest, am citit acum noile asigurări din partea organizatorilor, legate de siguranța participanților (mai sărace în detalii decât cele anterioare despre Herăstrău, neexistând informații asupra surselor de unde provin afirmațiile de asigurare. Că așa, hârtia suportă orice și eu pot să spun că sunt regina Angliei):

”I. CALITATEA APEI

Apa din raul Dambovita este pretabila pentru o perioada de inot de maxim 2 ore. Dambovita este apa curgatoare; la Piata Unirii, exact inaintea locului de desfasurare a probei de inot, apa este filtrata. Pentru un plus de siguranta (si spectacol), la iesirea din Dambovita se va asigura o zona mobila de dus sportiv (concurentii vor trece prin jet de apa).

II. ECOLOGIZARE FARA PRECEDENT, in parteneriat cu Apele Romane

1. Destufizarea, taierea vegetatiei si scoaterea acesteia pe mal, cu utilaje speciale  (13-17 august); transportarea acesteia la groapa de gunoi (21-24 august).

2. Scoaterea obiectelor  periculoase din apa si asigurarea perimetrului, prin firma de scafandri profesionisti (20-21 august).

3. Ecologizarea si curatarea zonei din jurul Biblotecii Nationale (curatenie si colectare deseuri).
4. Curatarea luciului apei, impreuna cu Asociatia Viitor Plus.„

Se joacă cărți grele pe masa de joc, e clar. Și nu (pe) degeaba, iar e clar. Le țin pumnii, povestea va continua :-) 

 Nota 10 pentru comunicare (desigur, cu reținerile abundent explicate în materialele de anul trecut http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/final-de-grandprix-cu-surprize-pentru.html și http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/insert-de-etica-constiinta-morala.html)

Update 15 august:

Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Am fost să văd zona de înot, mai ales că organizatorul anunțase, în pomposu-i stil caracteristic, cum că gata, intră cu agregatele-amfibie și face, drege, ecologizează tot mapamondul, că cine mai e ca el, așa altruist și ecologist și protector? Nimeni! 
Vegetație și miros deloc apetisant. Nu știu, habar nu am pe unde fugise claritatea apei, dar sigur la ora când am pedalat eu pe acolo, nu era acasă. Despre filtrarea apei acolo la Piața Unirii, spun doar atât: câh! Și poza aia cu amfibia care lua vegetația din Dâmbovița .... vai, uite un ghiocel, e primăvarăăăă! Hai să fim serioși, măcar acum.

Update 20 august:

Repet, deși credeam că voi avea surprize plăcute la fața locului:
Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Mă întreb unde e amfibia aia care cică trebuia să curețe tot .... că în poză am văzut-o, dar în realitate bai! Din păcate, din ce am văzut azi la fața locului și cum nu exista nici o mișcare de curățare, sunt la fel de sceptică că mă voi ”aventura benevol” în acest canal al scurgerii mizeriilor bucureștene .... La propriu, miroase a fecale, pe malul dinspre Bd. Unirii e șantier, muncitorii dormeau care pe unde pe la umbră, peste apă canicula transforma totul într-un proces de putrefacție exploziv ...... dar în schimb, la aceeași oră, pe site-ul concursului pot citi cât de bine va fi să înot pe-aici. Mă întreb în ce lume trăiesc ceilalți? Nu într-a mea, asta e cert ....

Update 22 august:

Ca să vezi cum frica păzește pepenii!! Deși, pentru oricine privea, fie și în treacăt, starea celor două ape din București - Herăstrău, respectiv Dâmbovița -, ar fi trebuit să fie clar încă de la primul anunț că ”ceva pute și pute rău”, cei înscriși, în marea lor majoritate, nu au mai încetat cu laudele și erau foarte pregătiți să înoate în Dâmbovița. Și în Herăstrău, de ce nu?

Cu referire la întâmplătorul meu material din 8 august, mă bucur că totuși organizatorul acestui concurs a luat decizia nebunească de a reloca, în ultimul moment (cu 4 zile înainte de start), întregul eveniment. Din nou spun: nu aș vrea să fiu în locul lui. Discuția personală de aproape două ore, pe care am avut-o cu Vlad Stoica în această după-amiază a fost destul de edificatoare, sper că pentru amândoi.

Ce face pe viitor: este alegerea lui. Eu personal știu sigur că nu m-am înșelat în niciuna dintre supozițiile avute.

Update 23 august:

Am primit, pe aproape două pagini cu explicații, și răspunsul de la Ministerul Mediului, legat de înotatul în Dâmbovița. Pe scurt, într-un singur cuvânt: EXCLUS! Nicio autoritate din România nu își asumă această responsabilitate - din cele patru, cărora eu m-am adresat, spre liniștea mea și oarecum, cu sentimentul că aș reuși cumva să opresc o stare de lucruri cu urmări neplăcute pentru mulți dintre cei cărora chiar nu le pasă și merg pe principiul împământenit: las' că merge oricum!

Din păcate, organizatorul a refuzat să-mi pună la dispoziție avizele și toate documentele obținute de el, conform cărora afirmă că ar fi avut permisiunea să desfășoare această competiție de proporții, în București în pofida calității clar discutabilă a apelor. No further comments.....

Și, în altă ordine de idei, gândindu-mă pe de o parte la concurenți - au mutat triatlonul cu toate segmentele sale pentru adulți la Mamaia, dar secțiunea TriKids au lăsat-o în București, pentru 30 septembrie, o idee deloc inspirată, căci cu siguranță pentru Triatlonul din București se înscriseseră și părinți cu copii din provincie, câți mai pot face acum două deplasări diferite? Și începe și școala -, dar și la organizatori, i-am propus lui Vlad Stoica să lase tot evenimentul în București și să-l transforme în duatlon, că așa se procedează la nivel internațional atunci când din X motive nu poți derula proba de înot. Nu a vrut. Îmi pare rău pentru toată lumea, mi se părea soluția cea mai bună, ca un compromis decent.

Update 22 septembrie:

Nu m-am mai dus la Mamaia. O decizie complicată, recunosc. Deși pare incredibil .... renumitul triatlon a devenit DUATLON. Din cauza vremii nefavorabile. Deci, ce dreaku să mai zic? Au fost urmăriți de un ghinion ciudat. Eu știu de ce. Cu anumite lucruri nu ar trebui să te ”pui”, viața bate filmul. Întotdeauna! Dar îți trebuie ceva ani de viață - mai multicei - ca să poți judeca corect situațiile de acest gen :-) Be SMART! Din partea mea sunteți oricum ”penalizați” de la ediția din 2011, poate din 2014 să mă mai intereseze o revenire la vreun eveniment organizat de voi. Nu-mi place să fiu mințită, nu-mi place tentativă de înșelarea încrederii etc. etc.

Sunt convinsă că a fost un eveniment de pomină, destui au renunțat să mai participe din cauza vremii de la fața locului. Îmi plac evenimentele extreme, deci din punctul ăsta de vedere mă încearcă regretul că nu am fost acolo, să particip. Dar rămân consecventă unei promisiuni pe care mi-am făcută după Mamaia 2011: 2-3 ani pauză și distanță de acest organizator.

Și aici, ce zic organizatorii triatlonului vienez: http://www.ankaberger.blogspot.ro/2012/08/news-dunarea-si-dambovita.html 

concurs de înot?! Who? ME!?!?!?!

20.11.2011 

Când mă gândesc că până anul acesta nici măcar costum de baie nu aveam (!!) .... și acum mă duc la Cupa de Toamnă Masters!!!

uitați-vă un pic ce ținută perfectă! brrrrrr .... 
I love this picture și am aflat și cine este: Laura Damian

Da, o să fiu ultima din coada cozilor, dar m-am înscris! 

Cum așa? Hm ..... În urmă cu două zile, pe Facebook, am intrat în vorbă cu Carmen Bunaciu, așa, pe negândite. De ce?! Pentru că, văzând un ”like” de-al ei pe o postare, mi-am adus brusc aminte că o cunosc și că în copilărie mă uitam mută de admirație cum făcea întoarcerile în același bazin unde și eu, mai mititică fiind, mă antrenam. Era prin anii 1976/1978, că pe urmă din bazinul de înot am zburătăcit direct pe pista de alergare a stadionului Dinamo, unde am petrecut următorii 6 ani ai vieții mele.

Nu am fost niciodată o bună înotătoare, eram codașă la concursuri, nu am avut niciodată viteză, la nici o probă. Era demotivant, rușinos să fii ultimul dintre toți copiii aliniați la start. La antrenamente eram singura care rezista cu orele, fără să tremure, fără să i se învinețească buzele, dar la concursuri eram melcul grupei.

Așa că, din 2 ani chinuiți de înot - că aveam doar 8 ani și făceam naveta din Giulești la Dinamo, zilnic, singură!, iar iarna la Floreasca -, am rămas doar cu faptul că știu să înot.

Carmen m-a invitat foarte inimos la concursul de la Izvorani și uite-așa, pe negândite, după vreo 35 de ani de la probabil ultimul meu concurs specific de înot, iată-mă căutându-mi costumul de triatlon și ochelarii de înot cu dioptrii, pe care tocmai ce-i comandasem luna trecută, din Baia-Mare, pentru sezonul de triatloane din 2012! Deci nimic nu e chiar întâmplător.

Să văd cu ce se ajunge la Izvorani, că sâmbătă proba e abia la ora 16, deci exclus cu bicicleta pe DN1 (!)

Despre Carmen Bunaciu, extras dintr-un CV on-line:

 S-a consacrat la Clubul ‘Dinamo” Bucuresti (1974 - 1986), unde s-a pregatit cu antrenoarea Cristina Sopterian (dacă nu mă înșeală memoria, este antrenoarea din cauza căreia am lăsat eu bazinul de înnot și am trecut la atletism! Era cam brutală cu copiii, mulți plângeau la ea, i-am dus dorul antrenorului Drăgușanu!). A castigat 70 de titluri de campioana nationala in probele individuale si a stabilit 39 de recorduri ale Romaniei.

- Prima inotatoare care a coborat recordul tarii sub un minut la 100 m liber, realizand 59,90 la 17 decembrie 1977, in bazinul din Baia Mare (50 m).

- Componenta a loturilor nationale, in perioada 1975 - 1986, a reprezentat inotul romanesc la 3 C.E., 3 C.M., 2 editii ale J.O. si la numeroase competitii internationale, realizand un palmares impresionant. A obtinut: 10 medalii (5 de aur,

3 de argint si 2 de bronz) la J.M.U. din 1979 (Mexic), 1981 (Bucuresti), 1983 (Canada), 1985 (Japonia); 30 de titluri de campioana balcanica; 2 medalii de aur la

concursul preolimpic din 1979 (Moscova). La C.E. cucereste prima sa medalie in 1977 (Suedia) clasandu-se pe locul III la 200 m - spate si pe locul VI in finala la 100 m spate, precum si doua medalii de bronz, la 100 m spate, la "europenele" din 1981 (Iugoslavia) si 1983 (Italia). La C.M. din 1978 (Berlin) se califica in doua finale, clasandu -se pe locul IV la 200 m spate si pe locul VII la 100 m spate. La editia din 1982 a "mondialelor", de la Guayaquil (Ecuador), cucereste medalia de bronz la 200 m spate (2:15.40), prima medalie obtinuta pentru inotul romanesc la un C.M. si se claseaza pe locul V la 100 m spate, iar in 1986 (Madrid) ocupa locul VI in finala probei de 100 m spate.

Calificata in 3 finale la J.O. din 1980 (Moscova) se claseaza pe locurile IV la 100 si
200 m spate si pe locul VII cu stafeta de 4 x 100 m mixt, iar la editia din 1984 (Los
Angeles) pe locurile IV la 100 m spate si VII la 200 m spate.
Dupa 1986 s-a dedicat muncii de antrenor, reusind sa pregateasca o serie de sportivi cu performante notabile pe plan intern si international. In perioada 1989 - 1992 a facut parte din colectivul tehnic care s-a ocupat de pregatirea lotului olimpic si national de inot. I s-au acordat diferite ordine, medalii si diplome ca o recunoastere a contributiei sale la afirmarea inotului romanesc. 

Duminică, 27 noiembrie 2011

Indecisă

Am ajuns la concurs datorită lui Carmen Bunaciu. Am și avut o probă în aceeași serie cu ea. Incredibil, după .... 10, 20, 30, 33 de ani de când făceam și eu pe sirena prin bazinul Dinamo!

Vineri seara eram, ca niciodată în viața mea când a fost vorba de o plecare, o mișcare, un concurs, foarte indispusă și lipsită de interes. Căzusem cu bicicleta în seara anterioară (vezi povestea aici http://ankaberger.blogspot.com/2011/11/cazaturi-de-biciclist-urban.html), piciorul drept mă ținea în continuare (de o lună mă chinuiesc cu el) cu un șchiopătat ceva mai discret, avusesem o zi mai tembelă la birou – de fapt o săptămână mai tembelă! -, nu găsisem o variantă sigură de transport și perspectiva unei noi dimineți de weekend în care să mă trezesc devreme nu mă încânta deloc. 
Telefonul de sâmbătă dimineața m-a tras de urechi :-) 
Sâmbătă dimineață m-am trezit pe la 7 jumate. Era frig și ceva vânt afară, dar uscat. Nu avusesem o noapte prea bună, așa că m-am băgat din nou la culcuș, adormind rapid. La 10:15 suna  telefonul. Carmen Bunaciu! Aoleu, ce mă fac acu? Că uite nah, când am încercat și io o dată să fiu așa cum nu sunt – adică să nu comunic, să fiu oarecum neparolistă -, ca să încep odată procesul ăla de adaptaree la România, uite că nu am nimerit-o bine. Ce jenant. Am deschis ochii, m-am învârtit de două ori pe lângă pat, am analizat cum se descurcă picioarele, mi-am dat seama că era prea târziu oarecum să mă gândesc la a mai merge cu bicicleta, așa că am sunat-o înapoi, de rușine! Habar nu aveam ce-i voi spune! E clar că nu am raționat corect, pentru că aș fi avut timp să mă mobilizez să plec și cu bicicleta, dar nu mă simțeam în stare mai mult din cauza bagajului, căci urma să înnoptez la Complexul Olimpic și nu știam ce să apuc să iau cu mine, plus că, din lipsă de bani, trebuia să apuc să pun și ceva de mâncare pentru seara și dimineața de duminică.

Una peste alta, Carmen mi-a spus că are loc la ea în mașină și ne vedem la ora 12 la Piața Victoriei, la metrou. Heirup, m-am spălat și am început să adun la repezeală chestii de pus în rucsac. Aveam la dispoziție doar 30 de minute ca să o pornesc spre locul de întâlnire.  Costumul, ochelarii de înot, casca, halatul de baie, un prosop mai mare, un tricou de schimb, slip, o conservă cu ravioli (cina și micul meu dejun de duminică, dinainte de concurs), o sticlă cu apă de băut, ciocolată, 3 chifle și o bucată de cașcaval. Și dă-i și fugi șchiopătând spre metrou. Noroc că aveam o cartelă cu 3 călătorii, cumpărată prin iunie, ca să nu mai dau bani acum.

Am ajuns bine, la 11:45. Era frig și vânt afară, pe sub blugii mei subțiri, de vară, nu aveam nimic, pusesem șosete scurte, eram îmbrăcată ca de primăvară, nicidecum ca de final de noiembrie.  În același loc mai aștepta o doamnă și după cum arăta puteam să pariez că este o fostă înotătoare. Și așa și era, Caraion Camelia, după cum am făcut cunoștință ceva mai târziu, fiind în mașina lui Carmen.

Aventuri organizatorice, că doar suntem în rOMÂNIA

Am ajuns cu bine la Complexul Olimpic și Sportiv din Izvorani.  Mica aventură care ține de totala lipsă de organizare, practicată cu atâta indiferență pe plaiurile mioritice, fără a se ține cont de implicații, o voi rezuma în câteva fraze: Carmen îmi reținuse un loc într-o cameră din hotelul sportiv cel nou. Am mers împreună la recepția hotelului vechi mai întâi, pentru a caza alte participante. De acolo, am trecut de bazin și ne-am dus la recepția hotelului nou. O tânără recepționistă acolo, total indiferentă și ignorantă, ne-a comunicat pur și simplu că ea nu mai are locuri în hotel. Carmen probabil a considerat că e o glumă. ”Păi am rezervat aici, X locuri.” Că cică poate, doar la două dintre camere ar fi căzut tencuiala tavanului sau alte minuni, așa că ... nu mai sunt locuri, să ne ducem la hotelul cel vechi. Atitudinea angajatei de acolo era, așa cum sunteți obișnuiți din comentariile mele legate de prestatorii români, dintre cele șocante. Pentru mine personal, care tot nu-mi învăț lecția se pare - NU MĂ POT ADAPTA ȘI BASTA! - , era o surpriză foarte mare să constat că până ce și în singurul Complex Olimpic al României trebuie să ne lovim de totala lipstă de profesionalism, ospitalitate și politețe a personalului prestator. Într-un loc unde vin campioni internaționali nu ar trebui să-ți permiți să angajezi orice figură obosită și plictisită de muncă, care n-are nici un chef să-și trateze oaspeții la un nivel decent de interacționare și servire. Îngrozitor.

Așa că ne-am întors la recepția hotelului vechi. Recepționista de acolo, Anca, era o doamnă foarte preocupată de ceea ce se întâmplă și ne-a tratat coresponzător, adică și-a făcut profesia pentru care avea dreptul să ocupe acel loc, să aibă acel ecuson pe piept și să primească salariul pentru munca prestată. Se pare că toate problemele cu cazările anulate, dar necomunicate ca fiind anulate, căzuseră pe capul ei. Mi-a găsit un loc într-o clădire unde erau 3 camere single reținute, ale căror oaspeți anunțaseră că nu mai vin. Cam la 1 km distanță. A fost foarte amabilă și a chemat un șofer al Complexului, care m-a condus până acolo. De acolo, urma să fac transferurile următoare prin amabilitatea altor două sportive care fuseseră cazate în aceeași clădire.

Persoana care administra locația aceea mi-a spus că, dacă nu mai vine nimeni să se cazeze cu mine în cameră, va trebui să achit 80 de lei pe noapte, pentru că la ei tariful nu este pe persoană, ci pe cameră. Am înghițit puternic în sec, mi se părea total aiurea, mi se părea incorect, dar ce să fac? Nu am zis nimic. M-am felicitat pentru că nu îmi rezervasem loc și la cina festivă, care m-ar fi costat 45 de lei.

Ca să închei comentariul acestor aspecte negative: duminică dimineața, la check-out, am avut surpriza să îmi ceară doar 40 de lei. Carmen se implicase în chestia asta și vorbise cu ei, d-aia! Gest care, în România de astăzi, valoarează nespus, sincer!

Concursul

Startul era programat pentru ora 16, dar a întârziat aproape o oră. Întâi, echipa de la înscrieri s-a organizat întârziat și acolo trebuia să plătim. Plus că au fost unii care s-au înscris la fața locului și acest lucru întârzie mereu orice procedură dinaintea startului.

Am achitat câte 10 lei pentru fiecare probă la care mă înscrisesem: 100 m liber individual și 50 m liber individual.

Nu pot spune că am avut emoții. Emoții ai atunci când măcar speri la ceva, la un rezultat. Eu știam că voi fi ultima, nu exista nici un dubiu. Era un exercițiu de a învăța să pierd cu demnitate. De fapt nu să pierd, ci să ies ultima. Pentru că nu există pierderi aici, ci doar câștig de experiență, interacțiune și mișcare. La 40+ ani nu te mai apuci de performanță și participi de dragul participării, participarea în sine și terminarea cursei este provocarea ta. Cine nu pricepe asta, va suferi ca un idiot, degeaba.

Cum nu cunoșteam regulile, înainte de start cu câteva minute m-am dus la o concurentă și am întrebat-o pur și simplu:
1. se ține seama de respirația la 3 bătăi sau pot să respir și la 2 și la 4? Nu se ține seama.
2.  Se dă startul din apă sau cu săritură? Cu săritură.
3. Trebuie să întorc sub apă la finalul lungimii de 50 m? Nu e obligatoriu.
Nu am mai apucat să pricep cu e cu startul și a trebuit să mă orientez acolo, pe marginea culoarului meu de start. Eram chiar în prima linie, prima serie din concurs, 100 m liber fete, culoarul 4. Deci nu aveam șansa să văd cum arată un start.

 ha, ocupanta primului loc ieșea deja din plonjon 

până am priceput și noi că startul se dăduse!!

Se anunță ”prezentarea la țarc”, nominal. Adică fiecare concurent trebuie să se ducă în fața culoarului pe care a fost alocat. Pe urmă toți se urcă pe blocurile de start. Se anunță ”luați poziția de start” și urmează un piuit. Ei bine, ăla e startul!! La noi, arbitrul probabil s-a amuzat și l-am auzit: ”Acum ar fi trebuit să săriți, gata!” Și am sărit :-)). Cu întârziere.

Meine Güte, luuuung e bazinul de 50 m!! Da’ luuuung răuuuuuu, o fi elastic!

Cu siguranță că am întors ultima și am atins ultima finish-ul, dar cum venisem singură nu a avut cine să mă urmărească și să-mi spună. Timpul scos l-am aflat de pe diplomă și mi s-a părut catastrofal, pentru că este catastrofal: 2min15sec.

Duminică dimineața aveam 50 m liber și speram din tot sufletul să scot măcar sub 55 de secunde. Startul zilei a fost întârziat cam cu jumătate de oră, nu-mi dau seama de motive, că doar astăzi nu mai erau înscrieri. Sau poate da?! Oricum, se începea cu băieții și erau 7 serii. Eu eram în seria a 3-a din cele 4 la fete, cu Carmen Bunaciu (1961) pe culoarul 6, eu (1967) pe 1, Camelia (1959) pe 2. Am forțat, față de ziua precedentă, era o singură lungime de bazin. Am scos 53 secunde, ceea ce este cu vreo 25-27 de secunde mai mult decât primul care termină și această diferență se vede fantastic în bazin. Eh, dar eram împăcată.

 Premierea

 Au fost foarte, foarte generoși cu premierele. În sensul că s-au premiat absolut toți primii 3 clasați la fiecare categorie de vârstă și la fiecare stil și lungime si separat pe genuri, în condițiile în care categoriile de vârstă erau din 5 în 5 ani!

Premierea de sâmbătă, unde ieșisem pe locul 3 – din probabil un total de 3 concurente – la categoria 40-44, am pierdut-o, pentru că nu cunoșteam procedura organizatorică. Premierele au loc între probe. Adică, între stilul liber și spate se face o pauză, timp în care are loc premierea celor de la liber. Acustica sălii fiind destul de îngrozitoare și eu neștiind ce urmează și neașteptându-mă la podium, m-am schimbat în haine de stradă și am urcat în tribune, să mă uit la celelalte probe. De acolo nu se înțelegea absolut nimic din ce se striga la microfon. Pe partea cealaltă a bazinului era amplasat podiumul și am văzut un șir lung de sportivi care se duceau acolo, urcând apoi, pe măsură ce erau strigați, pe podium. Primeau o diplomă și o medalie, frumos atârnată de gât. Așa mi-am dat seama că locul 3 de la proba mea fusese strigat dar nu se prezentase, cu siguranță că era vorba de mine.

Am coborât și am așteptat acolo la secretariatul improvizat și într-adevăr, așa fusese. Arbitrul se întorcea acum cu diploma și medalia mea și mi le-a înmânat.

Duminică am fost mai pe fază și m-am dus și eu la podium. Eram pe locul 2 din 2 concurente la categoria de vârstă, este ceea ce denumesc eu ”medalie de context”. Dar a fost drăguț. Am două medalii, una de bronz și una de argint. A existat și un podium cu o singură concurentă la categoria ei de vârstă :-).

 Cunoscuți, necunoscuți, prieteni, amici – bilanț slab

Dintre triatloniști nu am văzut figuri cunoscute. Florin Leonte a apărut sâmbătă și duminică, pe bicicletă, făcându-mă să regret în mod suplimentar faptul că nu venisem și eu cu bicicleta, pe așa o vreme ideală (adică uscată, un ger uscat și foarte însorit duminică). Un băiat cu tricou negru de la ”Fără Asfalt” – ediția 2010 și cam atât.

Deși dintre prietenii mei străvechi pe care îi invitasem nu venise nici măcar unul (aveau cu ce, altfel nu îi invitam), am încercat și de data asta să îmi reevaluez propriile valori legate de anumite întâmplări și relații. Și să-mi înec tristețea care uneori devine incontrolabilă. În ziua de azi, toți epatăm cu ”friends”, dar conținutul s-a pierdut pe apa sâmbetei.

 Diverse

O atmosferă diferită de ceea ce văd la triatloane, mtb races și duatloane. Echilibrul dintre genuri și etate probabil că, contează. Adică aici nu te afli chiar într-un univers preponderent masculin, căci sunt multe înotătoare. Care sunt respectate, culmea!! Daaaa, chiar și de bărbați, ca să vezi (!) Am văzut în astea două zile gesturi pe care la concursurile la care particip eu vara nu le-am văzut niciodată, în câțiva ani. Probabil se datorează ochelari de înot cu dioptri :-)) pe care îi port doar în bazin și pe care îi am doar de o lună. Cu siguranță asta e, ce iluminare!

Nu există nici cea mai mică intenție de a se discuta și analiza și răsdiscuta chestia cu premierea pe categorii atât de strânse, adică să faci categorii din 5 în 5 ani chiar bucură pe toată lumea ..... Desigur, alt sport, alte reguli, dar oricum merită amintit.

Atmosfera relaxată, veteranele de aur ale înotului, doamne de peste 50 de ani, sunt joviale, implicate, caldeeeee, se distrează, comunică. Pe mine m-au impresionat foarte mult. Anca Pătrășcoiu (1967), Carmen Bunaciu, Camelia Caraion ... și altele, pe care chiar nu le știu după nume, pentru că nu am urmărit universul natației. Pentru mine, înotul era doar o amintire din copilările, scoasă un pic la prezent doar prin participările la triatlon, deci abia din 2010. În 2010 am înotat pentru prima oară, după 1977 (!)

 http://www.gsp.ro/sporturi/altele/umiliti-144457.html

”Fiindcă Federaţia de Naţaţie refuză să le pună o viză, mari înotători ai anilor '70-'80 nu pot participa pentru România la "Europenele" veteranilor, care se vor desfăşura în Spania
Au adus glorie şi medalii. S-au retras de mult, dar se simt încă legaţi de apă, de înot. Vor să mai concureze. Pentru România şi pentru ei. De luni de zile se lovesc însă de indiferenţa Federaţiei de Nataţie. Nu cer fonduri, diurne sau alte avantaje materiale. Au nevoie doar de o şampilă care să certifice că sînt foşti sportivi de performanţă, pentru a participa la "Europenele" de veterani care vor avea loc în septembrie la Cadiz, în Spania.
Camelia Caraion (50 de ani), fostă multiplă campioană naţională la 100 şi 200 de metri bras: "Federaţia mă plimbă de la o zi la alta. E incredibil! Mă simt umilită! Vreau să particip, nu cer nici un ban, doar o amărîtă de ştampilă pe o hîrtie. Dar domnul Iamandi, secretarul Federaţiei, îşi bate joc de mine".
Carmen Bunaciu: "Mi-e dor de concursuri"
Fosta mare campioană Carmen Bunaciu (48 de ani), de 5 ori cîştigătoare a medaliilor de aur la Universiadele din perioada '79-85, este în aceeaşi situaţie. "Am încercat şi eu, dar mă izbesc de ziduri! Vreau şi eu să mai văd cum e în bazin, mi-e dor să concurez, să văd de ce sînt în stare. E păcat că se întîmplă asta, noi sîntem români şi vrem să concurăm pentru ţara noastră".
Alături de ea, o altă sportivă importantă, Luminiţa Dobrescu (38 de ani), medaliată la "europene", încearcă să obţină viza prin clubul de la Reşiţa, care are secţie de masters, rezervată veteranilor.
Federaţia: "Mergeţi cu alţii dacă aveţi oferte!"
Sportivii au încercat, ca ultimă variantă, să se afilieze unui club din Ungaria. Vestea a ajuns şi la Federaţia noastră. "Am auzit că aveţi oferte de la unguri. Mergeţi cu ei la Cadiz!", le-au transmis sportivilor Ştefan Iamandi şi Viorel Păunescu, preşedintele de onoare al Federaţiei de Nataţie. Ultimul nu e de găsit la telefon. Ori nu răspunde, ori anunţă prin secretară că este ocupat.
Vor participa pentru Ungaria
În aceeaşi situaţie se află 30 de foşti sportivi care vor să participe la Cadiz. Mulţi dintre ei s-au înscris la Clubul de Înot Masters Timişoara. Zilele trecute au primit acceptul clubului Szentes, din Ungaria, care nu are probleme cu vizele pentru sportivi, astfel că vor concura la "europenele" de veterani pentru ţara vecină.
"Federaţia nu are secţie Masters, pentru veterani. Nu mă interesează subiectul"
Ştefan Iamandi, sec.gen. Federaţia de Nataţie
"Mă şi gîndesc cum o să anunţe organizatorii: Carmen Caraion, sportiva româncă din Ungaria! N-aş face asta, dar mă duc să le demonstrez celor din ţară cît de mult au greşit"
Carmen Caraion, fostă înotătoare
"Eu tot mai sper ca pînă la 1 iulie, cînd e data limită, să obţinem avizul de la Federaţie. Dacă nu, voi participa şi eu pentru altă ţară, deşi mi se pare incredibil"
Carmen Bunaciu”