Altă propunere de duatlon :-)

Ca să zic așa, episodul 2. Episodul 1 e aici (click).

Distanța totală:  100 km.

Teren: off road.

Format: participare individuală, ca idee de bază.
Probe: bicicletă și alergare.
Condiții:
Ziua  I, ora 9:00 - start în proba de bicicletă, 60 km.
Ziua II, ora 9:00 - start în proba de alergare, 40 km.
Opțiuni: 

eventual variantă de half, adică un 35-40 bike și un 20-25 alergare. 

Cronometrare & clasament:

Se înregistrează timpul individual la finish-ul fiecărei probe și primii 3 sau 5 clasați în funcție de timpul total cel mai scurt sunt declarați cei mai buni. Dacă traseul este mai greu, sugerez să se premieze primii 5 :-). Prin traseu greu înțeleg de pildă traseul de la ediția I al Cheile Râșnoavei Adventure, traseul de alergare de la Cozia ediția I.

TriChallenge: de la București back to Mamaia! Duatlon de Mamaia.

 

Anunțat în primăvară pentru data de 25 august. Undeva prin București.

Descoperit în vară că de fapt e pe 26 august. În București, zona Herăstrău.
Apoi, relocat în zona Piața Unirii.
Apoi ....amânat pentru 22 septembrie. Și relocat. La Mamaia. BAU!
Și la Mamaia a devenit DUATLON!! MIAU!!

9 august 2012

Triathlon Challenge București este, parțial, un eveniment sportiv controversat. Anul acesta mai mult decât anul trecut. Este promovat asiduu și cu foarte multă pompă. Este foarte scump. Nu ne putem plânge sub nicio formă de lipsă de comunicare, e acerbă, gândită, stufoasă, la obiect. Este un eveniment popular și foarte așteptat, cu precădere din cauza faptului că oferă ceea ce nu prea există încă în România: o probă de ciclism pe asfalt. Este ceea ce visează majoritatea triatloniștilor consacrați. Cred. Pedalatul pe asfalt este alt film, oferă alte emoții, are alt fel de riscuri, îl ador! Suferim în această țară și de lipsa unei infrastructuri rutiere care să ne și motiveze mai mult pentru antrenamente. Pentru mine personal, DN1 este semi-suicid din cauza traficului, cu cele două aspecte importante ale sale: poluare maximă și risc maxim de accidente din cauza spațiului prea limitat și a comportamentului încă rudimentar și parțial agresiv al multor conducători auto. În patru ani de Germania, am înghițit mii de kilometri fără cea mai mică teamă. Mi-amintesc că am avut o problemă medicală la un moment dat, aveam mâna stângă paralizată de la umăr în jos și trebuia să merg la spital pentru ”resuscitarea mușchilor” prin șocuri electrice, o dată la două zile. Aveam de parcurs 12 km dus, apoi după terapie, 12 km retur. Timp de o lună de zile cât am făcut această navetă la spital, am mers doar cu bicicleta. Având practic o singură mână și infinit curaj. Dar și condiții pe care în România anului 2012 nu le regăsești. Se întâmpla în urmă cu destui ani.

Ca urmare, și eu aștept desfășurarea de forțe de la proba de bicicletă și nu numai, triatlonul este un eveniment foarte viu, colorat, complex, frumos. Desigur, desigur, dar desigur că nu va egala niciodată un half IRONMAN (click here) sau un full IRONMAN, ever! La polul opus, se află alergarea pe asfalt, care mă indispune de-a dreptul, dar 10 km trec repede.

Când a fost anunțat evenimentul, pentru data de 25 august, am zis: ”Ce bine că e sâmbătă!” Și am așteptat cu mare curiozitate să văd unde vom înota.

Când s-a afișat unde s-ar desfășura proba de înot, am zis: ”Nuuuuu se poateeeee! Câh!!” 

Lacul Herăstrău e sublim privindu-l de pe mal și alergând în jurul lui. Sau din barcă, desigur! Dar nici vorbă să înot în el. Am urmărit discuțiile de pe forum, pro-, contra- și mai ales am tras cu urechea la mulți care au preferat să nu-și exprime nici un fel de opinie în public, dar au declarat în privat că nu participă. Au urmat apoi bancurile, glumele cinice despre pești morți și cadavre de patrupede. Am ascultat ce mi-au spus colegii, prietenii, cunoștințele, amicii. Se crease o oarecare presiune, dar nu relevantă, mai mult pe principiul ”lasă mă, că merge oricum, numa să fie!”. A apărut astfel, pe site-ul evenimentului, o nouă rubrică despre ”siguranța participanților”. Care mie una mi s-a părut cel puțin comică, nicidecum liniștitoare. Și curajoasă prin inconștiența (sau conștiența, ceea ce ar fi mai grav!) celor afirmate, din pură ignoranță (de genul, desigur dus la extreme supraaltitudinale: lasă mă, că dacă e să mori, măcar ai murit erou!):

  ”Proba de inot

Deoarece in jurul lacului Herastrau (n.a. sic! în jurul lacului e drum, potecă, spațiu verde și alte alea :-)) dar desigur că în jurul subiectului legat de proba de înot etc.), din Bucuresti, s-a generat o linie de scepticism privind calitatea apei (pretabila pentru inot - n.a. adică cum ”pretabilă”? Adică este fluidă, udă și poți face mișcarea, nu?!), detaliem mai jos toate motivele pentru care aceasta nu se valideaza (n.a. - adică ”linia de scepticism” :-)) , precum si normele de siguranta ce se aplica in cazul de fata.

I. CALITATEA APEI

Conform celui mai recent studiu (ASPECTE ALE CALITATII APEI RAULUI COLENTINA PE TRASEUL DIN MUNICIPIUL BUCURESTI, de Stelian Valentin STANESCU, publicat in Revista Ecoterra, nr. 27, din 2011), care a cuprins si Lacul Herastrau pentru perioada 2007-2010, citam din concluzii:

“Lacurile formate pe cursul râului Colentina nu se confrunta cu probleme serioase de contaminare cu poluanti [...]“

”se poate observa depasirea valorilor maxime admise pentru cadmiu, cupru si plumb, metale grele ce pot fi un pericol la adresa sanatatii umane daca este consumata apa direct din râu sau daca se consuma pește în mod excesiv, deoarece acestea tind sa se acumuleze în țesuturile animale, ajungând în final în organismul uman.”

In urma analizelor efectuate in ultimele 2 luni rezulta ca apa nu prezinta risc de infectii pentru o perioada de inot de maxim 1h 30min.

De asemenea, in saptamana 22-28 iulie 2012 vom primi rezultatul unui nou set de analize, astfel incat acestea sa fie cat mai apropiate de data desfasurarii concursului.

Cateva aprecieri:

va fi montata o bolta de 4 metri liniari dusuri cu presiune la iesirea din apa deoarce apa se absoarbe prin pori dupa ce se iese din lac (mai precis in momentul in care pielea intra in contact cu soarele si incepe sa transpire); astfel, o data ce apa din lac va fi eliminata cu ajutorul dusurilor cu presiune nu va mai exista niciun risc de absortie a apei din lac. Apa din Herastrau nu este potabila vara. Ca in orice lac sau lac alimentat de un rau (ex. Herastrau) se intampla sa moara pesti precum carasul ajuns la maturitate

ALPAB (administratorul lacului) se ocupa zilnic de curatarea acestuia. In saptamana dinaintea evenimentului se va curata de 2 ori pe zi si vor exista campanii speciale de curatare cu o luna inainte de eveniment.

De tinut cont ca lacul Herastrau:

- este rau curgator

- nu se mai fac deversari industriale de circa 10 ani (ex: fabrica de la Crevedia)

- are propriul sistem artificial de filtrare si deversare (printre cele mai moderne din tara)

- calitatea apei este mult mai buna decat cea din Dunare (in care se organizeaza Vienna City Triathlon de peste 15 ani) *de citit o N.B. despre ce spun cei din Viena și inestimabilul rol al predocumentării- click here* si Tamisa (in care se organizeaza cel mai mare triatlon din lume – Virgin Active London Triathlon, unde calitatea apei este deplorabila din cauza traficului maritim intens si abia in ultimii trei ani sunt semne de aparitie a faunei si florei)

- indicatoarele cu “Scaldatul interzis” sunt montate de catre ALPAB pentru ca acesta sa nu devina un loc de  scaldat (punctul de vedere ALPAB, solicitat de mine, pentru cultura mea generală, diferă foarte mult de această afirmație, dar cui îi pasă într-o țară a nepăsării?). Concursul de triatlon presupune inot, nu scaldat – o activitate care are loc saptamanal in acest lac (vedeti spre exemplu activitatea Clubului de Yachting sau chiar concursul de triatlon organizat aici – Cupa Olimpia, 2011.).”

Nu voi face acum o analiză pe text (cele marcate în roșu sunt marcate de mine, desigur) pentru că lungesc povestea mult prea mult și s-ar putea să fiu prea răutăcioasă pe marginea lui, ca formulare și conținut.

  După care, am descoperit tot pe site-ul evenimentului că noua Federație Română de Triatlon este implicată în acest eveniment. Astfel, o simplă titulatură a devenit un fel de garant, așa că am trimis un mesaj organizatorilor prin care le-am comunicat că voi participa și mă bazez pe faptul că există un mare grad de responsabilitate din partea lor, astfel încât să fie siguri că nu ne va fi afectată sănătatea. Am primit feed-back de la ei (nu știu cine anume a scris, pentru că nici unul dintre mesajele lor nu a purtat o semnătură nominală, cum este normal, până la urmă, dar cu siguranță persoana respectivă e mai timidă, d-aia ....) și gata, am zis: ”Asta e, trebuie să le mai acord o șansă după măgăria de anul trecut de la Mamaia!”

Pe 1 august chiar discutam cu șeful meu despre traseul de ciclism, cum vom pedala noi pe la Arcul de Triumf și cum ne miram noi că va fi traficul oprit în zona aceea a Bucureștiului, duminica. Deși un pic sceptici, totuși un BIG LIKE organizatorului pentru această reușită! 

Dintre cei cu care am vorbit - și care nu fac sport de niciun fel -, concursul ăsta li se părea ceva ireal. Înot într-un fel de groapă de gunoi și pedalat într-o zonă cheie de intrare/ieșire din București?!

Pe 2 august suntem anunțați asupra schimbării locației concursului. Bye-bye Herăstrău și Arcul de Triumf, hai să facem cunoștință cu ..... când dai din lac în puț ..... hai să facem cunoștință cu minunata Dâmboviță, hurrrraaaaaa, ce minunat!

Schimbarea bruscă și mai ales motivul invocat mi-au dat mai mult de gândit decât cum ar fi să renunț la acest concurs. Care, apropos, nu mai e sâmbătă, ci duminică. Dar nu contează, legea pe plaiurile mioritice este ”furnizorul nostru, stăpânul nostru”.

Am zis: ”Ia mai bine să arunc și io o-ntrebare la ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București”. Să-mi zică ei cum e cu înotatul în Herăstrău și în Dâmbovița, pentru cultura mea generală. Că dacă ei spun că e OK, atunci nu văd de ce nu aș merge cu copilașii prietenilor la băi fie în Herăstrău, fie în Dâmbovița, că ei tot urlă că vor la scăldat. De la ALPAB am aflat, telefonic, mai multe decât vroiam să știu și atunci mi-a fost clar de ce s-a mutat locația.

  Păcat că nu mai pedalez în concurs pe la Arcul de Triumf :-(

Dar, pentru Dâmbovița, trebuia să întreb la Administrația Apelor Române. Ce am întâmpinat aici este demn de un alt comentariu, pe blogul de social, nu aici. Să fii organizatoru de ceva în România este, la nivel de autorități de stat, un coșmar crunt și trebuie să ai pielea bine de tot tăbăcită pentru a reuși ceva. După ce mi s-a dat – nici măcar nu am cerut! – numărul și data înregistrării petiției celor care organizează triatlonul și mi s-a explicat procedura de eliberare a avizului pentru înotatul organizat în râul Dâmbovița, a doua zi, aceleași Apele Române îmi scriu următoarea chestie:

Deci ..... e jocul cu alba-neagra, din ce-mi dau seama. Au depus, nu au depus, e treaba lor. Pe mine, ca participant, mă interesa în fond:

1.    Dacă înot în Dâmbovița, ce risc?

2. Cine-și asumă responsabilitatea? Este sau nu este necesar un aviz? Dacă da, din partea cui?

Nu de alta, dar sistemul de sănătate din România este inexistent, bani de tratamente la privați nu am și la asigurarea privată de sănătate am renunțat, din motive financiare, în urmă cu 3 ani. Dacă eu nu am grijă de mine, nu va avea nimeni în locul meu.

Cert este că Apele Române mai trebuie să elucideze acest mare mister cu ”uite nu-i” și pun pariu că nu o vor face, din frica de a-și asuma orice fel de răspundere. Ne-ncurcăm în termeni de genul ”îmbăiere”, ”înot”, ”scăldat” ...... Ei, și ce te faci dacă mă anunță că de fapt nu ei eu scris cele de mai sus și că adresa aia cu nr. cutare din 30 iulie, depusă de organizatori, nici măcar nu există?! Atunci să vezi parascovenie! Până una-alta, s-au spălat pe mâini, comunicându-mi că ei ”nu organizează concursuri sportive”, ce dreaku?!!?

În rest, am citit acum noile asigurări din partea organizatorilor, legate de siguranța participanților (mai sărace în detalii decât cele anterioare despre Herăstrău, neexistând informații asupra surselor de unde provin afirmațiile de asigurare. Că așa, hârtia suportă orice și eu pot să spun că sunt regina Angliei):

”I. CALITATEA APEI

Apa din raul Dambovita este pretabila pentru o perioada de inot de maxim 2 ore. Dambovita este apa curgatoare; la Piata Unirii, exact inaintea locului de desfasurare a probei de inot, apa este filtrata. Pentru un plus de siguranta (si spectacol), la iesirea din Dambovita se va asigura o zona mobila de dus sportiv (concurentii vor trece prin jet de apa).

II. ECOLOGIZARE FARA PRECEDENT, in parteneriat cu Apele Romane

1. Destufizarea, taierea vegetatiei si scoaterea acesteia pe mal, cu utilaje speciale  (13-17 august); transportarea acesteia la groapa de gunoi (21-24 august).

2. Scoaterea obiectelor  periculoase din apa si asigurarea perimetrului, prin firma de scafandri profesionisti (20-21 august).

3. Ecologizarea si curatarea zonei din jurul Biblotecii Nationale (curatenie si colectare deseuri).
4. Curatarea luciului apei, impreuna cu Asociatia Viitor Plus.„

Se joacă cărți grele pe masa de joc, e clar. Și nu (pe) degeaba, iar e clar. Le țin pumnii, povestea va continua :-) 

 Nota 10 pentru comunicare (desigur, cu reținerile abundent explicate în materialele de anul trecut http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/final-de-grandprix-cu-surprize-pentru.html și http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/insert-de-etica-constiinta-morala.html)

Update 15 august:

Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Am fost să văd zona de înot, mai ales că organizatorul anunțase, în pomposu-i stil caracteristic, cum că gata, intră cu agregatele-amfibie și face, drege, ecologizează tot mapamondul, că cine mai e ca el, așa altruist și ecologist și protector? Nimeni! 
Vegetație și miros deloc apetisant. Nu știu, habar nu am pe unde fugise claritatea apei, dar sigur la ora când am pedalat eu pe acolo, nu era acasă. Despre filtrarea apei acolo la Piața Unirii, spun doar atât: câh! Și poza aia cu amfibia care lua vegetația din Dâmbovița .... vai, uite un ghiocel, e primăvarăăăă! Hai să fim serioși, măcar acum.

Update 20 august:

Repet, deși credeam că voi avea surprize plăcute la fața locului:
Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Mă întreb unde e amfibia aia care cică trebuia să curețe tot .... că în poză am văzut-o, dar în realitate bai! Din păcate, din ce am văzut azi la fața locului și cum nu exista nici o mișcare de curățare, sunt la fel de sceptică că mă voi ”aventura benevol” în acest canal al scurgerii mizeriilor bucureștene .... La propriu, miroase a fecale, pe malul dinspre Bd. Unirii e șantier, muncitorii dormeau care pe unde pe la umbră, peste apă canicula transforma totul într-un proces de putrefacție exploziv ...... dar în schimb, la aceeași oră, pe site-ul concursului pot citi cât de bine va fi să înot pe-aici. Mă întreb în ce lume trăiesc ceilalți? Nu într-a mea, asta e cert ....

Update 22 august:

Ca să vezi cum frica păzește pepenii!! Deși, pentru oricine privea, fie și în treacăt, starea celor două ape din București - Herăstrău, respectiv Dâmbovița -, ar fi trebuit să fie clar încă de la primul anunț că ”ceva pute și pute rău”, cei înscriși, în marea lor majoritate, nu au mai încetat cu laudele și erau foarte pregătiți să înoate în Dâmbovița. Și în Herăstrău, de ce nu?

Cu referire la întâmplătorul meu material din 8 august, mă bucur că totuși organizatorul acestui concurs a luat decizia nebunească de a reloca, în ultimul moment (cu 4 zile înainte de start), întregul eveniment. Din nou spun: nu aș vrea să fiu în locul lui. Discuția personală de aproape două ore, pe care am avut-o cu Vlad Stoica în această după-amiază a fost destul de edificatoare, sper că pentru amândoi.

Ce face pe viitor: este alegerea lui. Eu personal știu sigur că nu m-am înșelat în niciuna dintre supozițiile avute.

Update 23 august:

Am primit, pe aproape două pagini cu explicații, și răspunsul de la Ministerul Mediului, legat de înotatul în Dâmbovița. Pe scurt, într-un singur cuvânt: EXCLUS! Nicio autoritate din România nu își asumă această responsabilitate - din cele patru, cărora eu m-am adresat, spre liniștea mea și oarecum, cu sentimentul că aș reuși cumva să opresc o stare de lucruri cu urmări neplăcute pentru mulți dintre cei cărora chiar nu le pasă și merg pe principiul împământenit: las' că merge oricum!

Din păcate, organizatorul a refuzat să-mi pună la dispoziție avizele și toate documentele obținute de el, conform cărora afirmă că ar fi avut permisiunea să desfășoare această competiție de proporții, în București în pofida calității clar discutabilă a apelor. No further comments.....

Și, în altă ordine de idei, gândindu-mă pe de o parte la concurenți - au mutat triatlonul cu toate segmentele sale pentru adulți la Mamaia, dar secțiunea TriKids au lăsat-o în București, pentru 30 septembrie, o idee deloc inspirată, căci cu siguranță pentru Triatlonul din București se înscriseseră și părinți cu copii din provincie, câți mai pot face acum două deplasări diferite? Și începe și școala -, dar și la organizatori, i-am propus lui Vlad Stoica să lase tot evenimentul în București și să-l transforme în duatlon, că așa se procedează la nivel internațional atunci când din X motive nu poți derula proba de înot. Nu a vrut. Îmi pare rău pentru toată lumea, mi se părea soluția cea mai bună, ca un compromis decent.

Update 22 septembrie:

Nu m-am mai dus la Mamaia. O decizie complicată, recunosc. Deși pare incredibil .... renumitul triatlon a devenit DUATLON. Din cauza vremii nefavorabile. Deci, ce dreaku să mai zic? Au fost urmăriți de un ghinion ciudat. Eu știu de ce. Cu anumite lucruri nu ar trebui să te ”pui”, viața bate filmul. Întotdeauna! Dar îți trebuie ceva ani de viață - mai multicei - ca să poți judeca corect situațiile de acest gen :-) Be SMART! Din partea mea sunteți oricum ”penalizați” de la ediția din 2011, poate din 2014 să mă mai intereseze o revenire la vreun eveniment organizat de voi. Nu-mi place să fiu mințită, nu-mi place tentativă de înșelarea încrederii etc. etc.

Sunt convinsă că a fost un eveniment de pomină, destui au renunțat să mai participe din cauza vremii de la fața locului. Îmi plac evenimentele extreme, deci din punctul ăsta de vedere mă încearcă regretul că nu am fost acolo, să particip. Dar rămân consecventă unei promisiuni pe care mi-am făcută după Mamaia 2011: 2-3 ani pauză și distanță de acest organizator.

Și aici, ce zic organizatorii triatlonului vienez: http://www.ankaberger.blogspot.ro/2012/08/news-dunarea-si-dambovita.html 

Saint Ana Lake Exterra Triathlon 2012 - ante-event

Ante-event (05.07.2012)
Spre deosebire de ediţiile anterioare, organizatorii de anul acesta ai triatlonului Saint Ana Lake Exterra, respectiv cei de la Extreme Sport Club Băile Tuşnad, au progresat foarte mult legat de comunicarea ante-event. Ce-i drept, în urmă cu aproximativ o lună, situaţia nu stătea deloc aşa, dar măcar acum, cu o săptămână înainte de eveniment, când am mai ajuns şi eu să mă uit pe site-ul lor, căutând informaţii legate de program, am fost plăcut impresionată. Din punctul meu de vedere, nu cred că lipseşte vreo informaţie importantă. Structura site-ului arată altfel şi eu zic că arată mai bine, este mai eficientă. Există şi informaţii despre ediţiile din 2010 şi 2011. Deci A BIG LIKE!
Şi, pe de altă parte, chiar şi răspunsurile la e-mailurile trimise pe adresa de contact parvin prompt. Un alt BIG LIKE, că doar trăim în epoca Facebook, unde lumea se împarte doar în LIKE-uri, fără DISLIKE-uri (o subtilă strategie de manipulare, între noi fie spus. Şi o componentă psihologică benefică la nivel de mental colectiv, aş aprecia eu, deşi nu se aplică în toate situaţiile. Uneori, tocmai din cauză că nu ai posibilitatea să dai un DISLIKE, încep serii de discuţii cu o încărcătură negativă extraordinară. Şi interminabile. Aşa, cu un DISLIKE ai fi eliminat mai rapid reacţia.)
Există lista de înscrieri. Partea bună este că au numerotat participanţii, suntem 262 per total. La alte concursuri lipseşte această componentă şi stai şi numeri tu rând cu rând. Partea mai puţin bună este că toţi suntem puşi grămadă, deci descoperi cu greu dacă ai fost validat, dacă exişti, cu cine te întreci, cu câţi te întreci în categoria ta, e totul de-a valma, individualul cu ştafeta, masculin cu feminin, de vârste nu mai zic. Căutam o fată care m-a apelat lega de Marathhon 7500 și nu o găsesc deloc pe listă. Şi, ca niciodată – probabil curiozitatea jurnalistului din mine – am văzut că au şi secţiune de premii şi m-am uitat, aducându-mi aminte că anul trecut, pe locul I/6 la categorie am primit o cupă, medalie, o şapcă şi un bidon de apă isostar. Şi atât. Cupa chiar o ţin pe birou şi o umplu cu bonboane pentru colegii care mă vizitează.
  Ce mi-a atras rapid atenţia a fost o nouă categorie: masculin 50+. Există 10 participanţi. La feminin, cea mai în vârstă are 46, apoi urmez eu cu 45 la individual. Suntem 6 participante, ca și anul trecut.
   Apoi mi-a mai atras atenţia faptul că se dau bani. Wow, la Saint Ana Lake Exterra Triathlon se oferă bani! Cine s-ar fi aşteptat? Şi mai mult decât atât, se oferă la categoria la care de regulă NU se oferă suport pecuniar, adică tocmai 40+ şi 50+. Eu ştiind că de regulă totul se pompează în cei tineri, că doar potenţialul trebuie motivat, nu cei care şi-au pierdut potenţialul (că aşa-i și în sport), am rămas foarte surprinsă şi încă nu sunt sigură că acolo nu este o eroare. După care......

 m-a frapat diferenţierea pe bază de sex: 

la femei,  premiile  în bani  pentru  locurile  1, 2 şi 3 sunt de 300, 200, respectiv 100 lei, 

în timp ce la bărbaţi, premiile în bani pentru locurile 1, 2 şi 3 sunt de 500, 300, respectiv 200 de lei. 

Ia stai un pic .... 300 vs. 500, 200 vs. 300 şi 200 vs. 100 .... DE CE? De ce ACEST TIP DE DISCRIMINARE? O preferam mult mai mult pe cea cu vârsta, mi se părea mai logică (aia nici măcar nu o pot numi discriminare).
   Am postat pe profilul meu de FB întrebarea, fiind curioasă să văd dacă declanşez nişte reacţii. Desigur că am întrebat, frumos, chiar organizatorul, sunt curioasă ce-mi va răspunde. Ce-a ieşit pe FB, era de aşteptat. Și trist de descris ... Cei care nu aveau răspuns la întrebarea mea sau pur şi simplu nu doreau să recunoască că am punctat corect un aspect care ţine exclusiv de fair-play, au dat-o-n bancuri şi glumiţe. Alţii au găsit acum o falsă oportunitate de „a-mi servi mie” nu ştiu ce frustrări mai vechi de-ale lor sau polițe restante, deviind de fapt de la esenţa problematicii. Există şi cei care au înţeles perfect nuanţa problemei menţionate, printre care o campioană mondială la înot (școala masters) şi chiar un băiat foarte bine clasat la IRONMAN România anul acesta (locul 4, mai exact locul 1 la amatori, că podiumul a cam fost al elitiştilor). Nu mă surprinde nimic în reacţiile iritate ale unora, că doar lumea virtuală alimentează – din păcate pentru noi toţi – cultivarea deviaţiilor comportamentale şi de gândire, în mod normal, mulţi dintre cei care „au curajul” să fie „cocoşi” în discuţiile din faţa monitorului, în viaţa reală nu prea au multe de spus, atunci când apar probleme. Existând pericolul de a se devia spre o tentă de misoginism, respectiv feminism gratuit, am punctat încă de vreo două ori că vorbesc de un PRINCIPIU, de nişte VALORI ETICE, nicidecum de 300 sau 500 sau 100 de lei.
Cică femeile nu merită la fel cu bărbaţii pentru că acolo concurenţa e mai mică. Sau, o ironie a fost cum că „femeile sunt mai puternice, bărbaţii sunt mai slabi, ca urmare ei au nevoie de mai multe stimulente pentru a deveni puternici.” Sigur, confruntarea Venus – Marte a existat şi va exista mereu.
Da, dar traseul e acelaşi, startul e comun, condiţiile sunt identice, efortul fizic al femeilor e mult mai mare de regulă (nefiind o cursă strategică, nu putem vorbi aici de efort mental, în 2-3 ore ai trecut de finish, aproape odihnit chiar).
Şi ce mai zici că la masculin 50+ ai 10 oameni, dar acolo îi recompensezi în mod egal cu cei de la 40+ unde ai 21 de oameni? La femei ai 6. Hai să le dăm la cap, să nu mai vină nici ele. Nu pentru că sunt puţini banii, ci pentru că chiar aşa, în faţă, pe faţă, în public, ele sunt tratate „mai slab”. Asta e societatea sportivă pe care o construim? Că doar noi, acum, aşa construim partea asta de viitor, nu?
Bine a punctat Anca Pătrăşcoiu

Anca Pătrășcoiu (Wikipedia)
Anca Pătrășcoiu (detalii) „E o cursă sportivă, concursul nu este o societate comercială care merge pe balanţă de profit şi pierdere!” Unde a rămas mitul fair-play-ului sportiv?! L-a mâncat pisica și pe pisică a păpat-o lupul, sau cum? D-aia a-nebunit lupul .... :-)) Trecând peste toate aceste discuţii care sunt deviate de la dorita tentă constructivă, mă bucur să văd că, poate şi datorită criticilor mele din anii anteriori, comunicarea dinspre organizator către publicul participant s-a modificat radical în bine şi din acest motiv mă duc – sper să ajung la acest triatlon, zona este foarte frumoasă şi merită revăzută – cu mare plăcere şi mă bucur de fiecare activitate sportivă la care mai pot fi parte, căci deja văd că sunt „aruncată” în categoria de 45 (pe care încă nu i-am împlinit, mai sunt câteva luni ) şi .... toţi ştim ce trăim în prezent, eu una nu-mi mai fac planuri de viitor cu bătaie pe termen lung.
Citiţi rubrica Recomandări, o să vă placă.
Recomandări
CLUBUL SPORTIV EXTREME VA RECOMANDA
  INOT
* Inotati la doua brate si luati-va ca punct de reper baliza prin dreptul careia urmeaza sa treceti.
* Daca aveti, folositi costumul de neopren chiar daca apa are peste 18 grade C. Va asigura o flotabilitate mai mare si un timp mai bun.
* Nu va speriati daca inghititi apa. Nu este periculos, in schimb panica este FOARTE PERICULOASA.
* Folositi ochelari de inot cu lentila deschisa la culuoare.
* Daca nu aveti experienta, luati startul cat mai din spate.
BICICLETA
* In timpul cursei nu depasiti decat daca v-ati asigurat foarte atent.
* Semnalizati depasirea cu mana si verbal.
* Mergeti cat mai pe dreapta si incercati sa nu riscati inutil.
* Daca nu aveti experienta NU MERGETI IN PLUTON. Riscul de accidente este foarte mare!
* Purtati ochelari de protectie sau de soare. Exista riscul sa va intre ceva in ochi sa sa cadeti cu bicicleta.
* Luati curbele cu prudenta. Tineti pedala din interiorul virajului sus, pentru a evita un derapaj.
* La curbele in ac de par incetiniti la maxim si aveti grija sa nu intrati in busculade. Daca este nevoie opriti-va de tot.
ALERGARE
* Hidratati-va si alimentativa corespunzator, sunte-ti dupa doua probe epuizante organismul dvs are nevoie. Astfel evitati crampele sau blocajele musculare.
* Nu va supra hidratati sau alimentati, tot la blocaje si crampe ajungeti.
* Daca este soare puternic purtati o sepcuta.
* Nu va grabiti in zona de tranzitie.
TEHNICE
* Inainte de concurs faceti o revizie a bicicletei si asigurati-va de buna functionare a acesteia.

 RECOMANDARILE SUNT INSPECIALI PENTRU AMATORI, NU VREM
SA JIGNIM NICI UN PROFESIONIST CU ELE.
SUNTEM CONVINSI CA EI LE STIU FOARTE BINE.

UPDATE 06.07.2012

Pot spune că asta este o ştire "bombă". Cel puţin pentru mine. Fără alte comentarii, cu permisiunea organizatorului, voi da copy paste la conversaţia noastră electronică din cursul zilei de astăzi (Sorry guys, cei cu ironiile şi plesnelile verbale de pe postarea mea pe FB, dar nu m-aţi convins că aveţi dreptate, deci am cerut informaţii direct de la organizator, că aşa e "mumos":) Dialogul a fost funny!!): A se urmări în ordinea cronologică reală, from the bottom to the top:

Anca,
Mersi mult, si sper ca in continuare vei fii o persoana care indiferent de chestii pozitive sau negative vei ajuta la buna organizare a competitiilor .
Multumesc pentru cea ce esti si tot respectul fata de tine si oamenii ca tine.
Daca totusi va razganditi aveti o camera dubla la (....) langa pensiunea (.....) cu cafea +masa +ce vreti sa serviti.
Multumesc
Zsolt

--
Butyka Zsolt
Extrem Sport Klub
Vicepresident
0740-078812

2012/7/6 <anca.moraru@b......>

Zsolt,
este o mare surpriză mesajul tău şi îţi mulţumesc foarte mult pentru ofertă. Pentru mine, faptul că mi-ai scris acest mesaj contează foarte mult şi chiar am pregătit un material pe care îl voi publica pe blogul meu, despre voi, pentru că am constatat cu plăcere că aveţi îmbunătăţiri remarcabile la partea de comunicare. Am găsit la voi pe site toate informaţiile de care un participant fără experienţă are nevoie şi faţă de anii trecuţi este o schimbare care merită menţionată de cineva. Şi eu voi face acest lucru în seara asta, când voi putea posta pe internet materialul respectiv (acum sunt la servici).
Mă bucur că s-a lămurit şi dilema cu premiile, pentru liniştirea unor spirite. Eu, sincer, am interpretat diferenţa mare de valori ca un fel de discriminare pornind de la sex, adică bărbaţii primesc mai mulţi bani decât femeile şi acest lucru prezentat aşa, public, nu poate decât să demotiveze participantele. Desigur că mi-am atras din nou nişte ironii şi duşmănii de la alţi participanţi bărbaţi, dar faptul că tu spui că a fost o eroare, mă face să cred că ne îndreptăm pe drumul cel bun în lumea acestor competiţii. Şi nu mulţi organizatori apreciază faptul că pun întrebări şi îmi bag nasul peste tot.
E puţin atipic faptul că premiaţi categoriile de masters, cu siguranţă se vor supăra cei de 20-29, 30-39. Dacă crezi oportun, poate menţionaţi acolo pe site şi motivul acestei decizii, nu vreau să intervin prea mult.
Cu permisiunea ta, voi publica în materialul meu şi mesajul tău de mai jos, mi se pare un mesaj bun pentru mulţi (concurenţi care critică pe la colţuri şi organizatori care se supără când sunt criticaţi).
Revenind la oferta ta de cazare, sub nici o formă nu vreau să creez costuri suplimentare pentru voi!
Faptul că ai făcut acest gest, mi se pare deja foarte mult :-) (....)  Eşti, cred, unicul organizator care apreciază şi asta e mare lucru (deşi trist).
Cu urări de bine,
Anca

Butyka Zsolt <zsolt@extremesport.ro>
07/06/2012 02:28 PM
2012/7/6 <anca.moraru@....>

Servus.
Stau la cineva in Tusnad, undeva langa calea ferata, jos spre lac, sunt niste case. O casa simpla, fara conditii.
Dar m-am uitat pe pensiunile sugerate pe site la voi si nu-mi permit tarifele de acolo sub nici o forma.
Asa, aici, impart camera cu cineva si platim fiecare 20 de lei si ceva mancare de-acasa.

De aia te-am intrebat, ca esti singura persoana care daca are ceva de zis ne spune in fata si chestia asta ne ajuta foarte mult in organizare, si in felul asta poate putem de la an la an sa avem performante mai bune in organizare. Pentru a multumi pentru sinceritatea ta m-am gandit ca anul asta am plati noi cazarea si masa cat esti la noi (+ persoana cu cine vii). Sper ca nu te superi (...) 

O sa incerc maine sa fac tot posibilul sa rezolv aceasta problema cu parcarea la lac. 

Butyka Zsolt
Extrem Sport Klub
Vicepresident
0740-078812
Butyka Zsolt

 <zsolt@extremesport.ro>

Butyka Zsolt <zsolt@extremesport.ro>   07/06/2012 02:06 PM

To anca.moraru@b..... Subject Re: sugestie

Buna,

Mersi pentru sugestie (....) 

Din pacate taxa de parcare este impusa de composesoratul Lazaresti. Maine dimineata voi fii acolo si o sa dau toate datele pe care le ai cerut.

 Cu turisti de pe traseu incercam sa rezolvam mai bine ca anul trecut. 

 Cazare ai gasit? daca da unde?

Multumesc pentru intelegere
Zsolt

2012/7/6 <anca.moraru@b......>

Zsolt, am o sugestie: să modificati in regulament chestia asta:

"Pentru a concura la concursul Off-road "SAINT ANA LAKE EXTERRA TRIATHLON", concurentul trebuie sa se inscrie pana in data de 1 IULIE 2012 si este necesar sa participe la sedinta tehnica cu o zi inainte de cursa pentru a primii kit-ul departicipare."

Ca nu mai e sedinta tehnica vineri si kitul se da sambata dimineata, nu?

Si a ramas taxa aia de parcare jos langa lac? Ne poti spune cat mai costa, te rog?

Anul trecut a fost nebunie mare cu chestia asta, cred ca ar trebui sa fiu cu masina la 7 dimineata, ca sa nu mai merg 1 km pe jos, cu echipamentul.

Si incercati sa monitorizati turistii, sa nu mai stea pe potecile de traseu, ca iese cu accidente, suntem si mai multi sportivi anul acesta. Anul trecut stateau si ei la plajă pe poteca de bicicleta sau de alergare, din zona lacului.

Anca 

<zsolt@extremesport.ro&gt

Butyka Zsolt <zsolt@extremesport.ro>   07/05/2012 06:40 PM

To anca.moraru@b Subject Re:curiozitate

Servus. 

Am vazut ca premiati si in bani anul asta, ceva total neasteptat. Multumim :) 

Dar sunt foarte curioasa (ca orice jurnalist) sa stiu 2 chestii direct de la organizator: 

1. de ce premiati in bani doar categoria de masters? De regula se dau bani la cei tineri (nu spun eu ca e bine sau rau, e doar o constatare).

Fiind o competitie exterra ne-am gandit ca din bani stransi de la sponsori si din inscrieri sa premiem din respect doamnele/domnisoarele la categoria master si open.
Ne-am uitat la Tg Mures care sunt premiile si am zis ca este o competitie mult mai grea si din aceasta cauza am decis la master si open
 Premii TG Mures
- feminin open loc I-II-III : 400 - 200 - 100  ron diplome,medalii,cupe loc I.
- baieti 20-29 ani loc I-II-III: 400 - 200 - 100  ron diplome,medalii,cupe loc I.
- baieti 30-39 ani loc I-II-III:400 -200 - 100 ron diplome,medalii,cupe loc I.
- baieti si fete 14-19 ani : articole sportive diplome,medalii,cupe loc I.
- baieti 40-49 ani si +50 ani ,fete 19-29,30-39,+40 ani  articole sportive diplome,medalii,cupe loc I.
- stafete : diplome,medalii,cupe loc I.

2. de ce la feminin premiile in bani sunt mai mici ca si valori?

Din cauza oboselii si multumesc ca ai semnalat voi corecta aceasta eroare. Multumesc. 
Apreciez un raspuns, merci.
Ai gasit cazare? Unde?

Zsolt

UPDATE 11.07.2012

Ce nu am reușit să înțeleg, este de ce suntem obligați să avem un start atât de târziu, la ora 11, când taman e canicula mai mare. Și regret că nu am reușit să îi fac pe organizatori să se pună și în pielea concurenților și să regândească ora de start a acestui concurs. Au devansat cu o oră față de edițiile precedente, dar ora 9 era perfect. Sau cel târziu 10. La cele 40-50 de grade cât avem vara asta, nici nu se mai pune problema de ”apa prea rece a lacului”. Mi se pare aberant, dacă nu mi se dă un argument viabil.
UPDATE 11.07.2012
 Mă întreabă azi un amic:
"Şi ce faci în week-end cu canicula asta?"
Zic: "Ah, mă târăsc spre Sf. Ana."
"Sfânta ce .... ?!" (ştiind că la capitolul "sfinţi" şi "sfinte" nu-s tocmai persoana cea mai potrivită ca şi partener de discuţie.)
"E un triatlon micuţ acolo, e frumos."
"Ah, da. Dar ştiu că e off road ... tu mai ai mountain bike?"
"Eh, mai am, treb să-l şterg de praf."
"Adică vrei să faci traseul ăla şi nu ai mai mers cu mtb-ul de când?"
"Am mai mers la triatlon la 2 Mai ....."
"Lasă mă ăla, că aia-i plimbare. Şi până la Fără Asfalt de când nu ai mai mers off road?"
"Păi .... să tot fie iulie 2011, Pădurea Craiului."
"Ah, nebunia aia de IBO! Tu te-ai dilit? Cum să te duci la Sf. Ana să faci traseul ăla când tu practic nu ai mers off road de un an?"
"Eh, las că văd eu, doar ştii că la mine drumul e important, nu vârful pe care ajung!"
Şi a-nceput cu o mică pledoarie despre esenţa termenului de competiţie, concurs, loc în clasament, viteză, cei mai buni .... asta venind din partea unuia care participă doar la mtb cross country şi e chiar maniac cu partea asta.
Adevărul e că ... OOOOK, nu e chiar plat, e şi un piculeţ tehnic, dar puii mei, e unul dintre triatloanele cele mai scurte, deci oricum termin pe zi lumină.
Ce nu am reuşit să conving pe partea organizatorică este chestia cu startul. Exterra are o "boală" cu datul startului la ora prânzului, când bate soarele cel mai naşpa peste creiere. Nu am înţeles deloc faza asta şi discuţii au existat încă din 2010. Totuşi, anul acesta,  băieţii au mai oferit o oră, deci startul nu mai este la 12, ci la 11. Mai mult decât deloc, dar tot nu pricep de ce trebuie să porneşti atât de târziu. Primul argument a fost că cică abia la ora aia se mai încălzeşte apa. Da frate, anul trecut am avut vreo 38 de grade C, anul ăsta avem probabil peste 40 în aer. Cât stai în apă? Juma de oră, nu? (au prelungit şi proba de înot, au început cu 700 m, au lungit la 750 în 2011 şi acum e de 900 m). Dar te dai pe coclauri, bătut de soare, cel puţin 3 ore. Trei-patru ore de efort fizic pe uscat, prin caniculă, e naşpa şi nu ştiu de ce trebuie să fie naşpa, dacă se poate organiza astfel încât să fie plăcut. Măcar la 10 să fi fost startul. 

 

La croșetat pe munte. 40 de km, picioruș cu picioruș

Câtă lume mai știe, în ziua de astăzi, ce înseamnă exact să croșetezi? În limbajul croșetătorilor, se lucrează cu ”piciorușe mici” și ”piciorușe mari”. Am învățat această artă de la probabil cea mai talentată femeie de pe Pământ: mama mea. Ca urmare, cunosc acest meșteșug absolut senzațional, copilăria mea a fost adânc marcată de tot ceea ce implică el.

Croșetatul diferă de tricotat. Este mai migălos și se lucrează cu o singură unealtă, nu cu două, ca la tricotat.

Ca să tricotezi un fular de 40 de km îți poate lua ... hai să zicem 150 de ore. La urma urmei, ai două andrele, nu doar un singur croșet.

Dar ca să croșetezi un fular de 40 de km îți ia dublu. Deci măcar 300 de ore.

Ei bine, cam așa și cu primul maraton al vieții mele (42 km, 2.400 m diferență pozitivă acumulată de nivel). Fiecare pas făcut, alcătuiește traseul pe lungimea lui. Și la final, ai produsul finit: un maraton finalizat :-) Fiecare picioruș croșetat alcătuiește un rând. La capăt de rând întorci și începi iar cu piciorușe. Milioane de piciorușe pentru mii de rânduri care vor crea frumosul tău fular de 40 de km .... Tu alegi culorile, modelul, combinațiile, viteza, terminația, intervalele de repaos.

Dintr-un anumit punct de vedere, e puțin cam târziu să mă apuc de maratoane, dar mă fac că nu știu chestia asta.

Deși pare un pic aiurea să ”ataci” ”atât de curând” o astfel de distanță (teama de un full marathon) - vechimea mea în ale alergatului având doar câteva luni, cel mult jumătate de an -, ceilalți spun că mai aiurea decât atât este să o începi printr-un maraton montan! Dar acum, după ce l-am parcurs cu bine, mă felicit pentru această alegere. 

Aș fi leșinat de plictiseală să ”croșetez pe asfalt” (!) Cred că acolo aș fi avut realmente o problemă mentală. Dar cum eu mă regăsesc pe munte, alergarea de sâmbătă a fost ceva foarte natural.  Pur și simplu a fost frumos. Ce nu poate fi frumos pe munte, la urma urmei?! Muntele, natura în general este DIVINUL pe care omul îl distruge în mod sistematic.... Alergam pe-acolo pe culmi la un moment dat și mă gândeam că sunt o norocoasă să ajung pe acele poteci și prin acele fânețe, unde nu aș fi ajuns dacă nu aș fi alergat la Eco Marathon. Deși în acest week-end am uitat total de faptul că în ziua concursului colegii meu de grupă erau la examen, fiind ultima noastră sesiune studențească, acum mi-am adus aminte că pentru EcoMarathon mi-am amânat acest examen. Și nu regret.

Excelentă fotografia de mai sus!!!

Deși prognoza indica ploaie chiar la start și apoi mai pe la orele două ale după-amiezii, norocul a fost maxim din acest punct de vedere. A picurat un pic dimineață, înainte de ora 9 și atât.

În ziua concursului, destul de nefericită după o noapte scurtă – din cauza unor ocupanți extrem de gălăgioși și needucați ai casei în care m-am cazat și care, conform tricourilor albastre pe care le purtau toți duminică, la plecarea din locație, s-au dovedit a fi chiar din marea echipă de voluntari (a big DISLIKE here!) -, m-am trezit pe la șapte dimineața, m-am echipat și am plecat spre start, să îmi iau micul dejun în Cabana Bradul, unde se cazaseră Sebi și Cornelia, din Baia Mare (ne știm de la triatloanele de anul trecut). La micul dejun am avut o ciocolată fiebinte și două pliculețe de supă cu tăiței chinezești. Altceva nici nu aveam, din păcate, dar asta e altă poveste.

Din Cabana Bradul se vede direct locul de start și finish. Când am ajuns eu, la șapte jumate, erau doar câțiva oameni. Pe la ora opt a-nceput să se umple spațiul și pe la opt jumătate am ieșit și eu afară. Lumea venea și se canaliza spre locul de start din toate direcțiile. Dacă eram înscriși aproximativ 800 de oameni pentru cele două curse – cea de 14 km și cea de 40 -, pe lângă acești 800 mai existau cel puțin alți 500, deci bănuiesc că Moeciu de Sus a suportat în aceste două zile de week-end o populație de vreo mie cinci sute de oameni în plus. Senzațională transformare de peisaj, dacă stai să o observi, satul fiind foarte mic.

Startul a fost punctual. Surorile David, cele care organizează de trei ani acest eveniment cu tendințe de mega-eveniment, au un stil mai abrupt, dar sunt foarte îndrăgite. Și sunt foarte implicate. Organizarea denotă ceea ce nemții numesc ”dragostea pentru detalii”, grija pentru concurenți și nevoile acestora, respectul pentru toți cei implicați în organizare: voluntari, fotografi, săteni. Se simte SUFLETUL și PLĂCEREA de a oferi surprize și emoții! Ceea ce este destul de rar în ziua de astăzi, majoritatea concursurilor organizate de-a valma în ultimii 2-3 ani excelează prioritar prin tenta pur comercială, lipsa de comunicare și parțial lipsa de organizare.

Deși am plecat în primele 10 rânduri (cred), chiar aproape de baza podului, în primii doi kilometrii de asfalt am fost depășită de 90% dintre concurenți. Ceeee noooostiiiim!!! Curgeau pe lângă mine precum mierea dintr-un borcan înclinat. E mult prea pretențios să spun că îmi făcusem o strategie, nici vorbă, chiar nu le am deloc cu strategiile. Obiectivul meu era foarte limitat: să testez distanța. Desigur că mi-ar fi plăcut să nu abandonez și timpul limită de 9 ore îmi permitea să visez că nu va fi nevoie să abandonez dacă nu mă voi lăcomi în primii 25-30 de km. Asta însemna un foarte clar ”festina lente”. Așa că primii 25 de km trebuiau să fie ”de socializare”, chiar dacă aș fi rămas coada plutonului celor 800 de participanți.

Recunosc că mi-e ciudă să fiu atât de lentă, dar nu le-am avut niciodată cu viteza. Primii 3-4 kilometri sunt întotdeauna cei ai melcului și într-un concurs chiar contează începutul. Știu asta de la concursurile de mountain bike, unde, dacă nu pornești mai din față, ai cam pierdut primul pluton. Șansele de a-l ajunge sunt foarte reduse. Doar cei cu adevărat geniali recuperează pierderile mari, iar eu nu am fost niciodată genială la ceva.

Am măsurat asfaltul, pas cu pas, mai mult de 2 km. Era soare, plăcut, aveam grijă să nu mă epuizez. După 2 km mă și gândeam: ”na, că mai sunt 40!”

Intrarea pe traseul montan era marcată de așteptatul la rând pentru trecerea unui podeț din lemn. Eh, aici parcă aș schimba ceva .... aș da startul celor care fac distanța scurtă cu măcar 20 de minute mai devreme. Astfel nu s-ar mai încurca crosiștii de maratoniști și viceversa. Recunosc că îmi scapă puțin rațiunea startului comun la două probe pe un traseu comun, mai ales că acesta prespune o diferență foarte mare de distanță. Din punctul meu de vedere, crosiștii buni au toate motivele să facă o cursă de viteză care nu se compară cu viteza maratoniștilor buni, pentru că aceștia din urmă mai au de alergat încă 26 de km după ce crosiștii au trecut de finish. De ce să îi las pe crosiști să se încurce de maratoniști și invers, la o adică? Nu știu. Ca să fie mai vesel, cu siguranță :-)

Traseul EcoMaraton se compune din trei bucle distincte, e un fel de trifoi cu trei foi.

Bucla 1: cca: 14,2 km

START: Moieciu de Sus - La Mandru - Fundatica - Scoala Fundata - Moieciu de Sus

Startul Ecomarathonului va fi din centrul satului Moieciu de Sus, din fata Caminului Cultural. Prima bucla urmeaza drumul asfaltat de pe Valea Popii dupa care continua cu 1 km de drum forestier.

Se traverseaza raul peste un podet de lemn pe dreapta vaii si se parcurge poteca ce urca abrupt prin padure pana „La Mandru” unde va fi amplasat primul punct de hidratare cu apa. 

Dupa inca 700m de urcare lina, traseul coteste brusc si coboara urmand poteca marcata (drum forestier - banda rosie) dinspre Muntele Sf. Ilie catre satul Fundatica in Valea Cheii. Traseul merge spre dreapta pe drumul forestier si se paraseste imediat urmand o urcare sustinuta dar scurta, si dupa inca 1.5km de urcare valurita, se ajunge la punctul de control CP1 si punct de alimentare. 

De aici traseul continua 800 m pe drumul asfaltat dupa care merge la dreapta coborand pe o ulita printre case si ajunge din nou in drumul forestier. 

Dupa o scurta coborare pe drum, traseul traverseaza si continua cu ultima urcare din Bucla 1, spre Drumul de Hotar. De aici traseul coboara la inceput lin si apoi tot mai abrupt spre Moieciu de Sus de-a lungul „Potecii lui George”. Ultima bucata din coborare este destul de abrupta si trebuie urmat zig-zagul potecii fara a calca faneata. 

Ultimii 300 de metri parcurg drumul asfaltat din Moieciu de Sus pana la punctul central (CP2), zona de SOSIRE pentru participantii la Cross si incheierea Buclei 1 pentru cursa de Marathon.

Bucla 2: cca 14,5 km

Moieciu de Sus - Culmea Lunga - Valea Lunga - Cheile Gradistei - Moieciu - Cheile Gradistei - Fundata - Moieciu de Sus

Traseul continua in urcare prin fata scolii generale. Urcarea are o lungime de aprox 1,3 km si o diferenta de nivel de 240m. In aceasta portiune poteca este ingusta si marginita de gardurile fanetelor. Pe timp de ploaie poteca devine foarte alunecoasa si foarte dificil de alergat. Urcusul se termina la o altitudine de circa 1200m langa Coltul Zilistea, la km 15,5 al intregului traseu dupa care urmeaza o portiune de circa 2 km destul de plata de-a lungul muchiei numita Culmea Lunga. 

De aici incepe coborarea abrupta catre Complexul turistic Cheile Gradistei - Moieciu. Pe acest segment este obligatoriu sa urmati traseul marcat pentru a nu distruge faneata parcursa.

De la Complexul turistic Cheile Gradistei – Moieciu (punct de alimentare cu apa situat pe terasa de la piscina) traseul urca mini-partia de ski, coteste la stanga si pe langa instalatia de cablu se urca in padure. De aici se urmeaza un drum forestier lin si apoi se intra pe un traseu forestier si se urca destul de sustinut prin culoarul marcat pana intr-o poiana unde este si punct de control. 

Mă mândresc cu această fotografie :-) făcută în cursă

De aici se porneste in stanga si se urca pe curba de nivel pe o poteca de piatra bine definita si dupa doua randuri de serpentine largi se iese intr-o poiana. Se trece de bariera si pe un drum in urcare lina de 700m se ajunge la Complexul Cheile Gradistei – Fundata – CP3 situat in fata restaurantului, unde e punctul de alimentare cu energizante si mancare. In continuare se porneste pe un drum forestier in paralel cu poligonul de trageri si dupa 500m se traverseaza partia de ski din Fundata si apoi se urca usor pe o carare pitoreasca dar foarte tehnica pana intr-o mica sa, dupa care incepe o coborare pe langa un gard de piatra. 

Se continua pe curba de nivel pe langa limita fanetelor pana se ajunge la gardul care delimiteaza partia de ski-fond. De aici se parcurge un drum si in urcare lina se traverseaza o padure deasa si se revine intr-o ulita bine delimitata care duce spre Biserica din Fundata.

De aici traseul coboara pe o poteca vizibila in Moieciu de Sus, trece pe langa biserica din Moieciu de Sus si ajunge din nou la punctul central, CP 4 – punct final al buclei 2. Aici va fi si prima bariera orara – 6h si 30 de minute de la start.

Bucla 3: cca 13,2 km

Moieciu de Sus - La Bisericuta - Valea Bangaleasa - Poiana Gutanu - Poiana Plesii - Moieciu de Sus - SOSIRE

Km 29 al maratonului - traseul pleaca pe Valea Popii si dupa 50m urca in stanga catre Varful Bisericuta, o ascensiune de 320m diferenta de nivel. Urcarea este la inceput mai abrupta, dar se amelioreaza dupa primii 500m ai traseului. 

Traseul parcurge poteca ondulata in lungul crestei Dealului Bisericutei pana la crucea de lemn, inceputul unei coborari abrupte care duce in Valea Bangaleasa. Urmand Valea Bangaleasa in urcare lina, respectiv drumul forestier 700m, se ajunge la ultima mare urcare a concursului: urcarea catre Poiana Gutanu. 

Dupa punctul de alimentare cu energizante, mancare si apa, traseul traverseaza Raul Bangaleasa, urca prin padure circa 360m altitudine pana ajunge in cel mai inalt punct al traseului - 1460m, km 36. Traseul ajunge in poiana Gutanu unde va fi punctul de control CP 5, de aici traseul parcurge in lungul Muchiei Plesii ultimii 6 km ai maratonului.

Se continua mai departe marcajul turistic banda rosie, care coboara din Muntii Bucegi si la bifurcatia cu poteca ce duce in Simon se continua la stanga spre Moieciu de Sus. Se parcurge muchia pana deasupra de centrul satului, unde zona se deschide larg, dupa care traseul coboara abrupt in Moieciu de Sus. 

Se traverseaza din nou Raul Bangaleasa 

si traseul continua spre centru circa 300 de metri de asfalt pana la punctul de SOSIRE.

   Mi-e foarte greu să descriu fiecare buclă-n parte. Multă informaţie nouă într-un timp redus, confuziile sunt inerente. 

Ţin minte că alergarea de după start, pe asfalt, mi s-a părut mult prea lungă. Bătuse ceasul deja de 2 km şi eu tot pe asfalt croşetam, fiind depăşită în cascade de toţi pe cei care-i avusesem în spate la start.  Dacă la start te plasezi în ultimul rând, măcar scapi de această „strigare a catalogului” şi eviţi demotivarea asta lentă. Adică fiecare picior care te depăşeşte, fiecare cap care-ţi trece înainte e un fel de drum sigur către „ha-ha, uite-i şi p-ăştia ce rapizi sunt! Da io ce puii meu caut aici?” 

Desigur că luând cursa ca pe un test al simţurilor, am zis că e musai să o şi abordez cu vrăjeală, dacă tot vreau s-o termin la finish. Aşa că nu am depus nici un efort, am pornit în ritm de lălăială, să nu cumva să istovesc prea devreme, că nu-mi suport gâfâitul. Mă deplasam în ritm de codobelc săltăreţ, cu răbdare, şi făceam inventarul. Ah, uite-o pe Mariana, ce tare e tipa! Cu siguranţă e cu 10 ani mai mare, dar e tare la alergare. 

Oh, uite-o şi pe Cornelia, ce obosită pare .... eh, da ea-i la cursa scurtă, de doar 14 km, pe mine m-a gâdilat în tălpi să iau 14 x 3! (La categorie de gen și vârstă, la cross aș fi nimerit locul 3, tocmai ce s-au afișat și rezultatele.). De unde-l cunosc pe X-lescu ... vai ce-mi scapă! Ah, uite un curajos în cinci degeţele .... am şi io modelul ăsta, ce bine că i-am lăsat acăsică. Are număr verde, să-l văd io în FiveFingers 40 de km pe coclauri, o să ia la muchii şi cataroaie ...! 

Cam mulţi cu beţe. Las că văd io, dacă am nevoie de ele, mi le iau la final de buclă. Sebastian m-a sfătuit să-mi iau bețele deja pe bucla a doua.  Da, asta-i mişto la traseu, că la fiecare final de buclă poţi întra acolo în zona de start, în Căminul Cultural, unde ţi-ai lăsat nişte chestii personale. Dacă vrei beţele pe bucla a treia, ţi le poţi lua. Dacă vrei să laşi vreo jachetă, ţi-o poţi lăsa. Pierzi câteva minute, dar ce mai contează?!

Ce mai ţin minte, ca pe o imagine destul de hazlie, este faptul că la km 14-15, 18-20, 30-32 cam toată lumea se plimba la deal . Dealuri și câmpii populate cu plimbăreți numerotați. Cred că din cer, ochiul acela omniprezent a avut o imagine tare drăguță. Picățele colorate pe tăpșanul verde viu, soare, vânticel din pupă. 
Căpițe idilice, stâne originale, poteci șerpuitoare, ici și colo un gogoloi de noroi, vreascuri, gâfâieli .... DAR, peste tot și toate, un zâmbet colectiv din toate direcțiile parcă acoperea toată zona, într-o sinergie pozitivă fantastică. Cred că din cauza asta nu am simțit cum că aș fi făcut o cursă epuizantă. Ce-i drept, nici nu m-am străduit să mă epuizez, din motive bine definite am mereu grijă să nu dau mai mult de 80% din potențialul pe care mi-l cunosc.

Pe la km 35, când mă gândeam să sunt puţine şanse să mă mai depăşească cineva, trece pe lângă mine, zglobie nevoie mare (cred că o cheamă Mate Monika Julia, categoria 23-39, conform clasamentului a ieșit cu 5 minute în fața mea), o fată cu părul lung, strâns frumos în coadă şi zice ceva de genul „bravo” sau „succes”, nu mai ştiu. Nici nu am avut replică. A dispărut destul de rapid, eram pe o curbă de nivel deschisă şi o vedeam cum se duce ca o nălucă (nu năucă :-) ), nu-mi dau seama ce făcuse atâţia km în spatele meu, din moment ce ea avea atât de multă energie şi o viteză relevantă.

Apoi, altă fază a fost după urcarea mare de la începutul buclei a 3-a. Intrasem pe teren plat şi am ajuns din urmă, pe o potecă îngustă, care nu permitea depăşirea, un şir indian: un concurent în vârstă, cu barbă mare, albă, urmat de vreo 4 băieţi. Io, aparent zglobie, zic: „Mai cu talent băieţi, ce-i asta?” Şi urmă un oftat dureros ..... „Da tu de unde ai atâta energie?” „Habar n-am. De la Mr. Mouse probabil”. Şoarecul meu de pluş atârna de brâu şi era fixat pe la spatele meu, deci cu siguranţă că mă-mpingea cu spor :-) Sper să descopăr pe undeva și o fotografie cu el în cursă :-)

Vremea a fost aproape ideală. Cu tentativa de a se face prea cald, totuşi s-a abţinut. Apoi, înainte să termin bucla a doua, se auzeau nişte tunete voioase, aşa că la zona de start/finish am intrat să-mi pun foiţa de ploaie, cea roşie, o achiziţie senzaţională pentru alergări. Până la urmă, a mai tunat, dar nu a plouat sâmbătă, a fost excelent.

Ah, altă chestie haioasă a fost că în timp ce mă apropiam să termin bucla a doua, eram prin pădure, în coborâre, se aude la microfon cum se anunţă câştigătorii cursei! La feminin, prima care terminase cursa era o italiancă de 40+ ani! Ho-ho, ea terminase în patru ore și vreo 20 de minute şi io mai aveam vreo 15 km de alergat. Bine-bine, alţii mai aveam vreo 25 – 30 de km de alergat, asta e altă poveste.

Doamne, ce-aș mai putea povesti? Atmosfera din zona de finish era electrizantă. De fiecare dată când am trecut pe-acolo, oamenii strigau, aplaudau. La finalul buclei 1 l-am văzut pe Mugur Frățilă, care mă încuraja. De emoție, am greșit și drumul, am luat-o spre finish, în loc să o iau pe bucla 2. Apoi mi-am dat seama și am intrat în Căminul Cultural pentru a-mi lăsa bidonul de apă (punctele de hidratare și alimentare erau îndeajuns pe traseu, foarte bine gândite și alimentate, felicitări!) și aparatul foto (muriseră bateriile).

Pornisem deja pe bucla a doua când m-am uitat la ceas și am văzut că făcusem exact 2 ore.

La finalul buclei a doua am auzit încurajările de la Mihaela, de la Air France. Am zărit-o, mititică cum e, ca prin ceață. Tocmai ce auzisem la megafon, cu vreo 10 minute în urmă, câștigătoarea la feminin, în timp ce eu abia mă pregăteam să pornesc pe bucla a treia. Mi se părea o diferență de timp uluitoare și oricât aș ascunde, aș fi o ipocrită să nu recunosc că mă simțeam slabă și rușinată de ritmul meu, pe de o parte.

La finalul buclei a treia, după 6 ore și 47 de minute, nu am mai văzut pe nimeni dintre cunoscuți. Veșnica poveste a vieții mele.

Pe ultimii metri de asfalt au fost câțiva băieți care au sprintat nebunește, cred că m-au depășit 4-5 pe bucata asta. Oricum pentru mine nu conta, eram la finish, nu eram epuizată, mă simțeam grozav și nici nu realizam încă că parcursesem primul maraton al vieții mele într-un timp decent de deplasare. Ca orice om care se respectă, avusesem în spate o săptămână foarte ciudată, cu simptome și mai ciudate, cu vreo 4 nopți albe, motive destule pentru a renunța de tot la concurs. Și bașca o gașcă teribil de terorizantă în casa unde mă cazasem și care a ținut-o într-o hăhăială până după ora 1 dimineața, vineri spre sâmbătă. Așa că la start eram deja obosită de nesomn. Gașca cea veselă și lipsită de orice valori care au legătură cu respectul față de ceilalți se pare că - și ce rău îmi pare să am dreptate – făcuse parte din echipa de voluntari, căci duminică, când au plecat, purtau toți tricouri albastre pe care doar la voluntari le-am văzut. Calitatea de om este cea care primează întotdeauna, așa că faptul că erau voluntari devine insignifiant în această discuție.
 Am trecut și eu linia de finish și o fetiță mi-a pus medalia de gât.

Îmi venea să o sărut, dar cred că mi s-a părut stingher gestul și am renunțat la el. M-am îndreptat rapid spre masa cu iaurturi, fluide, fructe tăiate. Mi-era o foame teribilă, mi-era sete. Fără toate punctele de hidratare și alimentare de pe traseu, așa cum au fost ele organizate, cu siguranță că nu aș fi terminat acest maraton montan. Ca și la half Ironman și half Ironbike din 2011, ambele concursuri de anduranță, și aici am petrecut timp generos cu reîncărcarea bateriilor. O fac absolut preventiv, din dorința de a nu colapsa din motive ridicole cum ar fi foamea sau setea acută. Am observat că fac chestia asta la orice concurs de lungă durată, la prima participare. Probabil, în subconștient, este o teamă de abandon. 

Nu cred că mi-ar place abandonul. Când eram mic copil, antrenorul nostru de atletism, Zoltan Vamosz, ne spunea că orice am face într-o cursă, să nu uităm că doar abandonul nu este permis. Nu conta că ești ultimul, conta să nu abandonezi. Am abandonat prea multe la viața mea, benevol. Acum nu-mi mai place. Pentru multe lucruri este puțin prea târziu, dar tot încerc să repar unele aspecte. Cu siguranță că pe cele ratate sau distruse nu le voi putea recupera, dar dacă de acum încolo nu voi mai abandona, tot este un lucru bun.

Nu am o încheiere potrivită pentru acest comentariu. A fost frumos. Mai vreau și la anul. De fapt, mie mi-ar mai place unul și în septembrie. EcoMarathon de toamnă, de ce nu? Cu siguranță voi reveni în 2013, dacă situația îmi va permite. Din toate punctele de vedere, este pur și simplu un eveniment frumos. Surorile David reușesc să creeze nu un eveniment, ci un fenomen! Și de aici nu ar trebui să lipsească televiziunea, să fim serioși! Și de la această afirmație (EcoMarathon = fenomen) aș putea începe să scriu un nou material despre EcoKids, sătenii din Moeciu și cash-flowul din acest week-end, organizarea, abordarea, premierea, sponsorii, premiile, publicul, comunicarea, implicațiile educaționale chiar ș.a.m.d.

O singură tristețe am totuși:

Nici la ședința tehnică de vineri seara, nici la premierea-spectacol de sâmbătă seara, timp în care cele două surori David au vorbit publicului, spre folosul acestuia, publicul nu a știut să respecte munca și efortul lor și să mențină liniștea în sală. Păcat, păcat, păcat. Și acest regret l-am avut și peste un an, pe 11 mai 2013, la ediția a IV-a: aceeași indisciplină și lipsă de una-alta ..... în timp ce pe scenă unii chiar spuneau chestii importante și de suflet.

Evaluare eveniment:

Comunicare:                 10

Organizare:                 10

Alimentare:                10

Traseu:                     10

Premiere:                    10

Kit participare vs. taxă:  10

Atmosferă:                   10

Comunicare post-event:  10

Voluntari pe traseu:      10

Fotografi:                         10

Promptitudine afișare rezultate: 10

Am pus (n-am mai pus, doar zic) un minus la alimentare pentru că nu înțeleg rolul cașcavalului. Dau un mare +10 pentru cantități și diversitate, dar cașcavalul se digeră greu și cade greu la stomac (comentariul acesta rezultă din urma a diverse discuții post-event, eu oricum sunt lacto-vegetariană). Prune uscate și glucoză/dextroză nu se regăseau în meniu, chestii care sunt mai eficiente la astfel de eforturi. Oricum evaluarea este subiectivă, mă aștept la argumente contra și sunt oricând binevenite.

Locul 31/58 la feminin open
23/60 în 2013

Locul 222/400 în clasamentul open.
257/507 în 2013

Aș fi ocupat locul 3 la cross/categorie (sub 2 h bucla 1) 2/29 în 2013 și locul 185/400 la cross open 167/528 în 2013.

GALERII FOTO (multe mulțumiri celor care au depus efort să facă toate aceste fotografii și au dat share liber la ele):

Fotografii 1

Fotografii 2

Fotografii 3
  Să nu uit, să nu uit ... nah, că am uitat!!!! Vineri seara mi-am ridicat kitul de participare. În general nu mai acord foarte mare atenție la ce este acolo, important e să existe cipul de cronometrare. Dar ..... VAI!!!!!! ..... când am deschis punga .....!!!!

mi s-au tirit ochii la viteză maximă! O superbă, superbă șapcă Salomon, de alergare, pentru vară, material foarte bun (am una albă acasă), ROȘIE, era acolo! Iubesc roșul, deci e singura explicație pentru plăcerea pe care am simțit-o. Așa că era cazul să fac loc în acest comentariu și acestui detaliu :-)) Cu tricoul nu am avut noroc, îmi este prea mic, căci în 99% din cazurile în care am bifat măsura M la tricou, am primit tricouri în care mai încăpea încă o persoană, deci am o colecție de viitoare cârpe cu care voi lustrui bicicletele și vor șterge șoșonii de alergare. Așa că acum am bifat S și nu m-am gândit să încerc să văd dacă pot face schimb cu un M dintre tricourile care se vindeau acolo în stand.

Citiți aici despre un alt eveniment excepțional, semi-maratonul Cetatea Brașovului, din 7 aprilie 2012. Acolo am prins curaj pentru un full.