Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 20. Mai 2011

Buturuga mică și carul ăla mare. Sau punga de plastic și bikla.

Eram obosit, după 130 km superbi. Mă apropiam de casă. Odată cu mine și furtuna. Se înnorase, bătea vântul. Primele picături. Mai aveam 30 de m să intru în casă. Așa cum suntem din păcate obișnuiți, când bate vântul prin București, începe și dansul diverselor chestii pe care oamenii le lasă din mână direct pe spațiul public. 
Pentru că, de ce să n-o zicem p-aia dreaptă, românul nu are conștiința spațiului public. Are și el o scuză: nu se învață la școală! Pentru el, spațiul public, indiferent că e boschetul de pe stradă, brăduțul frumos plantat prin parc, pădurea, plaja, banca de pe alee, parcarea, scara blocului sau bulevardul, spațiul public este locul unde se ușurează (și mică, dar și mare, cică e pe post de îngrășământ), își scuipă cojile de semințe, își aruncă cojile de fructe și legume, face concursuri de flegmă, dă drumul la ambalaje, își bate copiii și animalele etc. etc. - toți cunoașteam aceste scene. O conștiință a spațiului public ar însemna chiar și o anumită conduită care ar denota respect pentru ceilați. De exemplu, când mergi pe o stradă unde e trasată o pistă de biciclete, nu mergi ca struțul și taurul Ferdinand taman pe pista de biciclete, că nu degeaba s-o fi cheltuit gologanul cu dungile alea galbene. Când mergi pe o stradă, pe un trotuar normal, nu mergi taman pe mijlocul aleii, o iei și tu cătinel pe dreapta. Când treci zebra, nu o faci cu 20 de m înainte sau după și nici într-o diagonală cu o traiectorie de 20 de m. Mă rog, prostii d-astea.
Deci, pedalam eu ușurel și văd o pungă din plastic, neagră și rebelă. Mai avea un pic și sărea în fața roților bicicletei mele. Dar veni o pală de vânt și o devie de la entuziasmul ei, așa că negricioasa a rămas undeva pe dreapta mea, trăgând totuși spre biclă.
Toată chestia s-a întâmplat în secunde, desigur. Probabil că mai aveam 3 pedale până la intrarea în bloc. Ceva ciudat. Pedala se învârtea, schimbătorul mergea, dar lanțul nu se urnea. Și era clar că pedalam în gol.
OK, mă dau jos și mă uit. Și văd ceva ce nu mai văzusem:
Frate, era atât de bine împachetat tot discul cu foile de viteze, că nu-mi venea să cred! Îmbârligat și etanș, ceva de speriat!
Cu vârful foarfecii și cu ceva răbdare am reușit să înlătur fără probleme husa formată atât de strâns.
Așa că .... nu ignorați pungile de plastic. Feriți-vă de ele ca de câinii turbați :-) Și, evident abțineți-vă, la rândul vostru, să le aruncați aiurea prin spațiul public.

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)