ideile vin .... alergând prin parcuri :-)

Ideile vin alergând vs. Ideile aleargă

Când mi-am pus azi șoșonii de alergare, mă gândeam la trei, poate patru ture de Herăstrău (patru ar fi fost în avanpremieră pentru mine, nu am încercat niciodată mai mult de trei). Cum nu am reușit să-mi rezolv pana de pe față la bicicleta cocoțată de ieri pe stativ, am recurs la metrou. Am plecat un pic cam prea târziu, era deja nouă fără un sfert când mă aflam pe peron, așteptând trenul. Desigur că planul era ca la 8,30 să fiu deja pe aleea, transpirând, dar nu prea îmi iese cu trezitul și plecatul atât de matinal, mi-e de-ajuns că cinci zile pe săptămână trebuie să mă trezesc la 6,30, o oră mult prea matinală și incomodă pentru mine.

Pe când trenul se apropia de stația Politehnicii – eu, conform planului, urmând să cobor la Unirii -, am decis brusc să cobor acolo. A fost o schimbare de plan spontană, mintea parcurgând în câteva secunde un traseu nou: Politehnica – Eroilor – Izvor – Parcul Carol și mai vedem.

Coborând din tren, am avut o clipă de incertitudine: ”Ce naiba mi-a venit?”

Picioarele nu m-au purtat spre dreapta, ci spre stânga, ieșind în Parcul Politehnicii. ”Eh, dacă tot sunt aici, de ce nu aș alerga o tură, de încălzire, pe traseul de la Gerar?” Am dat drumul la ceas și am pornit ușor. Ceasul și-a reperat locația foarte greu, nu-mi dau seama de ce, că doar era senin afară. Dar abia după zece minute m-am localizat și eu pe harta lumii.

Soare, un pui de geruleț matinal, dâre de apă înghețată pe asfaltul înghețat, apoi poduri vechi de gheață și șleauri, deci o alergare cu obstacole. Câini întinși la soare se uitau nedumeriți la mare. Din biserica complexului se auzea vocea preotului.

După o tură completă am ieșit sus la bulevard, am traversat pe unde nu aveam voie – carosabilul gol în ambele părți, abia era trecut de ora 9 duminică dimineața, parol! - și am lăsat picioarele să se urmărească reciproc spre intersecția de la Leul, pe partea dreaptă a bulevardului Iuliu Maniu. Am traversat și am început să cobor Dealul Cotroceni spre Grădina Botanică, am virat la dreapta, cu grijă, pe stratul foarte gros de zăpadă înghețată. Mă gândeam că uite, președintele ar trebui amendat că nu și-a curățat zăpada din dreptul locuinței, nu? Că parcă avem și legi pe tema asta.

După Facultatea de Medicină mi-a venit ideea să completez și o tură a părculețului de la Eroilor, după care am continuat spre Izvor, cu gândul să-l traversez spre Piața Constituției. Dar, dacă tot eram în al treilea parc al zilei, am zis hai să fac și aici un tur complet.  Parcuri mici, tururi scurte, dar kilometri parcurși se adunau. Și motivația mea era distanța. Nu viteza, nu moda, nu neapărat pregătirea pentru ceva anume, ci distanța. Vroiam să văd cât pot alerga fără să mă uit la ceas, fără să știu câți km am parcurs și să mă opresc când oboseala ar fi devenit mai puternică decât cheful meu de mișcare. Și abia atunci să mă uit pe coordonatele înregistrate de ceas.

Dând tura de Izvor, mi-am adus aminte că la 10 pași peste drum este Parcul Cișmigiu și eu aveam destul timp la dispoziție. Ba chiar puteam să renunț la Parcul Carol, nu mă presa nimeni și nimic.

Am completat și o tură de Cișmigiu, am revenit în Izvor, l-am traversat și am pornit-o spre Parcul Carol. Știam că am vreun kilometru jumate până acolo. Am intrat pe sus, pe la Gara Filaret. Ce mizerie începe să apară de sub zăpada care se topește .... este înfiorător. E acolo un parc foarte mic, pe care l-am traversat. Am călcat prin resturi menajere, ambalaje, zăpadă, zloată. Dezgustător. Cred că din spațiu Pământul arată precum o groapă de gunoi.

Am coborât prin stânga, pe zăpada semi-înmuiată și apoi am luat-o pe aleea principală spre scările care urcă la mausoleum. Când mă gândesc că mausoleumul acela era gata-gata să fie demolat .... 

De câte ori alerg pe aleea aceea mă întreb de ce nu se organizează nici un concurs în acest parc. Când alergi pe aleea principală te prinde așa un sentiment de măreție, de grandoare, mi-aș dori un concurs acolo, cu finish-ul sus, după ultima treaptă, chiar în fața flăcării păzite de soldați.
Ador Parcul Carol și este tragic să-l vezi lăsat aproape de drumul paraginei, semi-uitat de timp și îngrijire și suflet .....

Acolo sus m-am oprit să beau din ceaiul pe care îl purtam cu mine într-o sticlă de alergare pitită în buzunarul bluzei. Soare, se încălzise, doar câțiva oameni ieșiseră la plimbare cu copilașii. Am luat-o la dreapta în jos și apoi am urcat spre stânga, înconjurând mausoleumul și coborând pe extrema dreaptă spre ieșirea din parc. Simțeam că e cazul să încep întoarcerea spre Izvor, de unde aveam să iau metroul. Nu mă simțeam pregătită să mai dau încă o tură de Parcul Carol. Și bine am făcut .... căci planul iar a suferit modificări mari pe parcurs.

Nu am mai ajuns la Izvor!

Am ajuns pe Bulevardul Libertății și de acolo am început urcarea în stânga, spre Hotel Marriott, evitând Piața Constituției. Deci clar trebuia să alerg acum până la Eroilor sau ..... nu, nu am luat-o la dreapta în coborâre spre Eroilor, ci la stânga, spre Șoseaua Panduri, îndreptându-mă spre Răzoare!!

Și de aici, foarte simplu, pe lângă zidul care împrejmuiește Palatul Cotroceni am ajuns din nou la Leu, la Politehnică, am intrat în parc și am decis să mă opresc. Parcursesem 20 de km și acum eram pregătită să iau metroul spre casă. Mi-ar fi plăcut să ajung la un record personal, adică 25 de km, dar nu a fost să fie astăzi. E mai bine să evit stările de epuizare fizică neargumentată, mai ales că nu alerg în mod constant și nu reușesc să mă disciplinez pe segmentul ăsta. Teoretic, și 20 de km este prea mult dintr-o bucată, la jalnica frecvență cu care ies eu la alergare.

Și cam atât. A fost frumos, relaxant, revigorant, motivant.

Să ieși la o alergare fără direcție 

și să ajungi să schimbi tot timpul direcția, iar la final să iasă o frumoasă hartă a unor parcuri parcurse în lanț (ca în viață, dar nu pentru toată lumea!). Este o idee pe care o pot extinde la alergările viitoare, căci de la Parcul Carol se poate ajunge în Tineretului. Sau din Cișmigiu se poate ajunge în Herăstrău. De la Izvor pot trece pe la Răzoare și intra în Moghioroș. Și, dacă mă prinde virusul alergării, anul ăsta pot face turul principalelor parcuri bucureștene.