Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 13. März 2012

Frica de un full marathon – 42 km


Există frica de maraton?!
 În urmă cu un an nici nu mă gândeam că s-ar putea pune în discuție ca eu să revin, după aproape 30 de ani de pauză, la alergare constantă. Nu de performanță, dar relativ constantă, așa, între 20 și 100 km / săptămână (deocamdată stagnez cam la 25 doar). Și așa cum e tradiția la mine, ideea de a alerga mai des a apărut printr-o suferință, așa cum a apărut și nebunia cu mountain bike-ul, în urmă cu 7 ani.
   Acum mă gândesc că, deși nu intenționez să mă ”înregimentez” armatei de maratoniști, totuși parcă mă gâdilă curiozitatea să văd cum e să alergi dintr-o bucată 42 de km. Am alergat până acum bucăți de 21 de km de exact de 8 ori. Cam puțin pentru a mă gândi deja la dublul distanței, dar nu-mi iese din minte, din câte constat.
Ia să vedem de ce mă ”tem” (ordinea este absolut aleatorie):
1. că voi începe ceva ce nu voi termina. Puțin demotivant. Aici nu e ca la trekking – pasiunea vieții mele, printre altele -, unde contează prioritar drumul în sine, cu tot ce implică, aici prioritară este destinația, să termini dintr-o bucată cei 42 de km + 195 m. Iar dacă te bagi să faci nebunia asta și într-un concurs, atunci descalificarea e tot ce-ți mai lipsește ca să te poți bucura de ceea ce implică acest efort.
2. Dacă îți propui să parcugi 42 de km tu, de capul tău, dând cercuri în jurul blocului, umilința de a abandona nu te va ucide și cu timpul te vei ierta. Dar dacă faci nechibzuința să încerci chestia asta prima oară într-un concurs și vei termina ultimul – asta în cel mai bun caz -, atunci s-ar putea să ai o mare probleme la piticii de pe creier. Deși .... eu zic că primele 3 maratoane din viață nici nu contează la aceste aspecte și ar trebui să-ți permiți să abandonezi public, cu zâmbetul pe buze. Iar dacă termini ultimul, chiar și descalificat din cauză că nu te-ai încadrat în timpul impus de regulamentul concursului, ar trebui să termini chiuind. Și ultimul loc este un loc și este mereu înaintea celui care a abandonat deja! Așa am terminat eu primul meu concurs de mountain bike, 50 de km în 7 ore, prin zona Mc. Ciuc!!! Eram pur și simplu fericită .... cincizeci de kilometri frateeeee și nu abandonasem ...... Dar acum, șapte ore, mi se pare o jumate de săptămână!! Eh, dar și ce poze frumoase am făcut pe traseu, aia nu mai zic, sîk!
3. Ratarea. La ce mă refer? De pildă, mă prezint la start cu obiectivul clar de a ajunge la finish în timp util. Și acest lucru nu se întâmplă. Abandon sau timp peste limita impusă. Ca să scap de teama asta ar trebui să mă prezint la start fără nici un obiectiv. Doar cu o curiozitate, să văd cum mă voi simți după kilometrul 21. Atât. Și să renunț atunci când îmi simt limita aproape. În fond nu merg acolo pentru a mă distruge, ci pentru a mă bucura de traseu, de mișcare, de atmosferă. Este și o cale de a-mi verifica și analiza corpul și psihicul.
4. Frica de durerea fizică. Uite, mie nu mi-e teamă de moarte, ci doar de o moarte dureroasă. Cam așa mă raportez eu la durere. Dă-mi orice, dar nu durere. Mă îndoiesc că se poate parcurge un maraton fără să ai dureri fizice de la km X. Nu poți evita asta. Trebuie probabil să exersezi durerea, să comunici cu ea, să o gestionezi ca pe ceva normal, este un drept al corpului tău de a reacționa la ceva pe care tu îl supui, probabil fără voința lui expresă. Deci asumă-ți riscul. Dacă poți, împrietenește-te cu durerea .... când o să știu cum, vă anunț :-))
5.    Teama de o accidentare – câh!
6. Teama de distanță se cam subînțelege, nu?
7. Brrrrr, teama de PRIMUL maraton !! Că nu prea știi ce te așteaptă, că doar din ce auzi și citești nu simți mare lucru.
Cam la atât mă pot gândi. Și cred că știu exact ce pot să fac pentru a nu avea teamă de primul maraton. Cu siguranță voi încerca unul anul acesta și voi alerga trei anul viitor, nu am nici un dubiu. Nu știu de unde mi-a venit, pur și simplu. Am timp să îmi acord cel puțin trei abandonuri de care nu îmi va păsa. În fond, dacă alerg așa ceva, o fac de plăcere și doar de plăcere. Atâta timp cât nu am nimic de pierdut, totul rămâne doar o nouă experiență și cu siguranță că orice experiență are un rol în viață.
So, NO FEAR about a first marathon!!! Două variante sunt clare: termin vertical sau orizontal :-)) Îl termin eu pe el, sau eu pe mine, e destul de tranșantă situația!
Aproape că sunt curioasă cum voi fi eu la primul meu finish de maraton, indiferent că va fi anul acesta sau anul viitor. Că un start va fi curând, asta e clar!
octombrie 2013, primul maraton urban, București
octombrie 2012
aprilie 2013, al doilea maraton urban, Cluj
iunie 2013, al treilea maraton urban, Oradea
decembrie 2013, al patrulea maraton urban, București
Deci iaca cum am alergat io 3 + 1 maratoane pe asfalt într-un singur an!

Kommentare:

  1. aceeasi frica ma incearca si pe mine si cred ca este ceva psiho, altfel sunt pregatit dar.....

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Cea mai mare frica este ca nu pot termina maratonul sau voi ajunge 4x4 adica in patru labe, asa ca mai astept ceva poate reusesc in aceasta toamna, vroiam sa merg la Cluj dar este criza pe toate fronturile.

      P.S. multumesc pentru comentariile pozitive de pe forum nu trebuie sa consumi inspiratie toti au sarit ca arsi stiindu-se cu ceva pe caciula, parerea mea!

      Cu stima,

      Löschen
    2. Nu prea stiu cine esti si la care dintre discutiile de pe care forum te referi, sorry. Daca lasi un nume, poate imi dau seama.

      Löschen
    3. Cine eu? cel mai Coyoty dintre coioti, si spuneam despre forumul de pe ro club maraton.
      Chestia cu sportul de masa sau de mase si cu taxele in ieuro din ce in ce mai mari.

      Löschen
  2. Care dintre toate fricile de-aici?
    Eu una măcar știu ceva sigur: fizic NU sunt pregătită pentru distanța asta. Nici s-o parcurg în mers dintr-o bucată, d-apăi în alergare ....

    AntwortenLöschen
  3. Tгemеndous issuеs here. I'm very glad to see your article. Thank you a lot and I'm lookіng forward to сontact уou. Will уou kindlу drop
    me a maіl?

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)