Dieses Blog durchsuchen

Montag, 5. März 2012

dreaming to run through ...

... here
and here ....
and here .....

and here ....
and here, in Lanzarote (oooold dream already) .....
and here ....
and here .....

and here ....
(already have run here :-)) Jan 2012
and here .....
and here ....
and here ....
and here ....
and here ....
and here .....
and here .....
and here ....
and here ....
 and more further ....
După ce am postat conținutul de mai sus, doborâtă și tăvălită prin multe straturi ale melancoliei și frustrării, simt nevoia să și exprim prin cuvinte câteva filosofii, ieftine de altfel.
Trăim în viteză. Urăsc asta. Primul meu contact cu cățăratul a fost pe umerii mamei, prin munți. Cică aveam aproape doi ani. Nu mai țin minte detaliile :-)
La 15 ani am avut permisiunea de a face prima incursiune mai înaltă, fără mama. Pe Vârful Zăganu, Masivul Ciucaș.
La 20 de ani eram într-un club clandestin de alpinism.
La 21 de ani întâlneam revelația vieții mele de adolescent întârziat: Masivul Retezat. A fost un șoc. În sensul pozitiv.
La 34 de ani urcam, pe rând, la altitudini crescătoare: 2.800, 3.700, 4.500, 5.898, 6.300.
La 42 de ani aveam întâlnire cu o altă revelație a vieții mele de adult: Himalaya.
Bla-bla-bla ....
Ideea este că toate incursiunile mele prin munți au fost marcate de o caracteristică, de fapt de un amalgam de caracteristici la care țineam foarte mult: ritmul lent, respirația fiecărei particule, trăirea intensă, la toate nivelele, a absolut tot ce mă înconjura. Nu concepeam să parcurg în viteză măreția Planetei Pământ.
Deci, combinația de munte și alergare era ceva de neconceput din acest punct de vedere.
Apoi na, am descoperit mountain bike-ul. Aveam 38 de ani când am început să îl practic cu tot dichisul. Și am ajuns prin locuri pe unde nu aș fi ajuns altfel. Așa am descoperit, de exemplu, minunății peisagistice în zona Mediaș, Mc. Ciuc. Dar să nu mă întind pe alte cărări acum.
Cert este că în 2011 am ajuns, printr-un duatlon, să combin muntele - esența vieții mele, de altfel - cu alergarea. 14 km de alergare în zona Poiana Brașov, din care vreo 5 km de urcare pieptișă. A fost .... nice, mi-a plăcut. 
A doua încercare a fost în februarie 2012, un concurs de alergare, de vreo 12 km, în condiții de iarnă bine conturată, în Masivul Piatra Mare. Urcarea m-a terminat, coborârea a fost un dans frumos. 
Și acum visez .... stele verzi pe pereți! Acum simt că, deși știam că există acest univers, abia acum îl descopăr și abia acum încep să îl simt. Îmi trec prin fața ochilor minții mai toate traseele de trekking și drumeție pe care le-am parcurs, mii de km .... pe toate le-aș alerga. Pentru că le cunosc, le știu, le-am savurat, le-am inspirat .... deci mi-aș permite să le alerg. Când alergi, pierzi enorm din peisaj. Să alerg, de pildă, pe un traseu nou prin Himalaya sau prin Anzi .... nu prea cred, ar fi păcat. 
Alergăm, alergăm, viața asta a devenit o alergătură continuă, toți alergăm, fiecare în ritmul lui. Nu-mi place, viteza distruge esența, profunzimea. Aleargă ca mișcare, dar nu trăi ca într-o alergare contra cronometru!! Societatea actuală ne-a furat deja aproape toată libertatea pe care noi i-am dat-o dinainte, benevol, ca proștii. Moderați-vă ritmul vieții, căci, așa cum obișnuiesc să spun: ”The life is much too short for such a big world!!”

Kommentare:

  1. Societatea este formata din oameni, iar oamenii creeaza caracteristicile societatii. Disperarea si alergatul 'dupa timp' (ce ineptie) apartin indivizilor, nu e un dat din cer. Ca spiritul de turma preia si duce turbarea de la unul la altul e altceva. Eu insa intalnesc destul de des oameni care nu practica alergarea turbata. Ii cheama oameni liberi.

    AntwortenLöschen
  2. Mensch, jetzt kommt Laufen dazu??!

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)