Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 1. März 2014

Mitul testării VO2MAX_Dr. Philip Maffetone_ep. 8

Aici, episodul 7 - Creierul
Aici, episodul 6 - Timpul este relativ
Aici, episodul 5 - ce este antrenamentul? 
Aici, episodul 4 - spectrul anduranței
Aici, episodul 3 - condiția fizică vs. starea sănătății, aerobic vs. anaerobic 
Aici, episodul 2 - antrenament și competiție 
Aici, episodul 1 - despre detaliile care contează - de Mark Allen

Medicina sportivă tradițională, precum și majoritatea atleților și antrenorilor susțin cu tărie că performanța sportivă este limitată de factori precum oxigenul, fluxul sanguin, acidul lactic ș.a.m.d. Dar toate acestea nu sunt nici pe departe la fel de importante precum este creierul care monitorizează și reglează practic toate activitățile, inclusiv funcționalitatea mușchilor, care limitează performanța noastră.
Decade întregi de ani au fost alocate cultului consumului maxim de oxigen pe parcursul activităților sportive de anduranță. Dar acest presupus semn distinctiv al anduranței nu este într-atât de semnificativ pe cât este pentru mulți antrenori, cercetători, atleți și mass-media sportivă.
Mulți sportivi fac textul specific de VO2MAX și apoi, plini de mândrie sau de frustrare își publică ”numărul alocat”.
VO2MAX-ul nostru este asociat cu capacitatea de a folosi oxigenul din aerul pe care îl respirăm - fiind definit ca abilitatea maximă a organismului de a obține acest oxigen. Poate fi măsurat  ca suma oxigenului (în ml) per kg (câte kg aveți) per minut (ml/kg/min). Bărbații au un coeficient semnificativ mai ridicat comparativ cu femeile și ambii pierd odată cu înaintea în vârstă. Pe lângă gen și vârstă mai există o serie-ntreagă de factori care influențează acest coeficient, cel mai preponderent fiind antrenamentul. Deși la unele persoane antrenamentul nu poate crește coeficientul de VO2MAX.
Valoarea VO2MAX mai este asociată și cu maximum ratei ritmului cardiac și rata inimii aflată în repaos.
Un alt factor care poate influența coeficientul este și eficiența respirației.
Există două probleme în acest mit prin care coeficientul de VO2MAX este ridicat la rang de ”semnificativ absolut”.
1. felul în care este realizat testul;
2. relația coeficientului rezultat cu performanța individului.
O mai profundă analizare a felului în care testul este realizat poate ajuta în a explica de ce nu este o metodă bună de măsurare a performanței umane sau a potențialului atletic.
Una dintre marile legende ale triatlonului, Mike Pigg, și-a testat acest coeficient într-o clinică specializată din New York.
Conform protocolului standard, sportivului i s-a spus că va alerga pe bandă la o viteză în continuă creștere până la momentul când nu va mai putea continua. Nu i s-a dat nici un indiciu despre:
1. ce distanță va alerga,
2. cât timp va alerga.
Ori, după cum deja am explicat în capitolele anterioare, aceste informații joacă un rol foarte important pentru creier. Și cum creierul ... știți deja :-)
De asemenea, nu i s-au dat nici un fel de instrucțiuni de care să țină cont înainte de a începe testarea (când să mânânce, dacă da sau nu, dacă poate face alt tip de efort/antrenament în dimineața respectivă sau nu).
Înainte de testare, Mike a avut la dispoziție doar câteva minute pentru încălzire. În zorii zilei respective derulase deja o sesiune de antrenament. I s-a plasat un tub în gură, fixat cu o bandă, prin care se putea măsura oxigenul și dioxidul de carbon. Nu putea bea apă și nu putea vorbi.
Testul a început, banda rula cu viteză crescândă și concomitent era ridicată treptat, simulând alergarea în urcare, deci creșterea semnificativă a efortului.
Testul s-a terminat în mai puțin de 10 minute pentru Mike, deoarece acesta a atins un moment de epuizare care nu i-a mai permis să continue (!!) Cel puțin ciudat pentru una dintre legendele triatlonului pe distanță lungă, nu?
(Eu am făcut testul de curând și după 12 minute am spus stop. Nu alergasem niciodată la o înclinație de 16%, mai mult de 3 minute, la un pace de aprox. 4min30sec, să fim serioși!!! Am spus că nu vreau să continui, pur și simplu. Era prea ciudat. Și mă gândesc frate, de multe ori, cât de berbeci suntem în majoritatea timpului nostru cheltuit pe acest Pământ, fiind dispuși să ne supunem la tot felul de nebunii a căror logică nici măcar nu o percepem. Efectul de turmă la oameni funcționează perfect, spre fericirea unora.)
Testul arăta cât de mult oxigen și dioxid de carbon poate regla organismul său, care era ritmul respirației și alți parametri. Deoarece toată lumea prezentă era impresionată de cât de repede poate alerga Mike fără să-i crească ritmul cardiac - un pace de sub 5:25 la un ritm cardiac de 155 -, apărea deja o problemă. Având în vedere că sportivul supus testării nu știa dinainte valorile aproximative de distanță și timp pe care avea să alerge, creierul său nu a participat la test. Acest lucru arată clar că evaluarea se dovedește a fi artificială. A fost pur și simplu o măsurare sterilă, de laborator, de pe urma căreia a rezultat un mare volum de cifre aproape inutile. Lipsind participarea creierului, organismul său nu a putut mima o sesiune grea de antrenament sau o cursă.
Despre diagnozele ”oamenilor în halate albe, din laborator”, povestește și Macca de altfel, o altă legendă a sportului de anduranță.
Deși testul a fost o experiență interesantă, nu a contribuit cu nimic în a-i recomanda lui Mike cum să se antreneze. Practic nu i-a oferit nicio informație care să-i fie de folos.
Realizând un test pe teren, în timpul unui antrenament, alergând la viteza sa aerobică maximă și folosind o curea de măsurare a ritmului cardiac, Mike a obținut mai multă informație utilă - a obținut confirmarea că devine mai rapid pe măsură ce se antrenează doar aerobic.
Dr.Timothy Noakes, autor al cărții ”Lore of Running” și fiziolog sportiv, care a publicat foarte mult în jurnale științifice, a scris mult despre testarea coeficientului de VO2max. Într-unul din articolele sale din British Hournal of Sports Medicine (2008), intitulat ”Testing for Maximum Oxygen Consumption Has Produced a Brainless Model of Human Exercise Performance” (= testarea pentru consumul maxim de oxigen a produs un model fără creier al performanței sportive umane), Noakes scria că mulți oameni din sport ”sunt practic căsătoriți cu conceptul conform căruia puterea de mișcare a membrelor este dată exclusiv de livrarea oxigenului,rămânând surzi și orbi la o interpretare conversă (= CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei.)
Noakes consideră, pe bună dreptate de altfel, că promovarea ca atare a testării coeficientului de VO2MAX explică de ce majoritatea oamenilor implicați în sport apelează mult prea rar la conceptul potrivit căruia creierul este cel care generează funcționalitatea mușchilor, putând fi astfel un factor important al performanței atletice. Testarea evaluează corpul fără a avea participarea creierului.
Nespunând alergătorului testat, de exemplu, ce distanță și pentru cât timp trebuie să alerge, creierul este practic pus în imposibilitatea de a monitoriza eficient și de a regla activitatea fizică (gândiți-vă că atunci când alegeți să vă înscrieți la o competiție prima informație pe care o vreți și de care simțiți că aveți nevoie este distanța. Chiar și pentru alergarea aceasta din data de 4 mai, Wings for Life, care se va desfășura pe tot mapamondul, se oferă indicii clare despre ce distanță aproximativă se poate alerga într-un timp estimat de X minute. Alergi în neștire și cu viteza ta maximă doar atunci când ești hăituit/vânat prin sălbăticie și vrei să scapi de un pericol iminent, corect?).
Testul implică alergarea până la epuizare - și nici un eveniment de anduranță nu este derulat în această manieră, căci știm întotdeauna dinainte cât de lungă este distanța, ceea ce permite creierului să-și pregătească corpul pentru a duce la bun sfârșit cursa în cel mai eficient mod posibil, fără a periclita organismul.
Un al doilea motiv pentru care nu ar trebui să fim entuziasmați de coeficientul VO2MAX astfel obținut este relația sa cu performanța de anduranță. Atât Noakes cât și alții sunt ferm convinși că VO2MAX estimează într-o măsură infimă performanța ce poate fi obținută de un sportiv. De pildă, atleți mai în etate, al căror coeficient scade odată cu înaintea în vârstă, au deci un coeficient mult mai scăzut decât cel al atleților tineri, dar adesea cei mai în etate performează mai bine într-o competiție decât cei mai tineri. Sau, multe femei cu un coeficient mai mic decât al bărbaților lasă de multe ori în urmă atleți bărbați.
 
P.S. 
 E distractiv să văd pe statistica blogului că materialul despre CREIER a fost vizualizat de 15 ori în 9 ore, iar acesta are deja 21 de vizualizări în mai puțin de 30 de minute .... wow!!!! Nu e interesant?!

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)