Dieses Blog durchsuchen

Montag, 23. November 2015

Hochpyhra - Verirrt! / rătăciri_ep.2

episodul 1 aici

Până ce și copacii au așa câte un singuratic care se depărtează de pâlc ....
Și e privit de regulă cu invidie, cică ”e puternic” și reușește prin orice viscol, prin orice furtună, prin orice secetă, prin orice caniculă și epidemie.
***
Au dispărut cirezile de vaci de pe văi, dealuri, pajiști. A rămas verdele intens, maroniul pământului proaspăt răscolit de utilajele imense care bântuie drumurile asfaltate ale ținutului.
Agricultura locală pare a fi o farsă și detaliile povestite în ultimele zile i-au întors lumea pe dos într-o oarecare măsură.
Au dispărut cirezile de vaci de pe văi, dealuri, pajiști. A rămas verdele intens, maroniul pământului proaspăt răscolit de utilajele imense care bântuie drumurile asfaltate ale ținutului.
Și au rămas căzile din care vacile norocoase beau apă atunci când sunt lăsate libere la păscut.
Pe scurt:
În Austria există două tipuri de ferme de vaci. Ca urmare, două tipuri de agriculturi. 
1. Fermele standard.
     Vacile nu sunt lăsate să pască pe pajiști, ci de-a dreptul chinuite. Își petrec viața în staule din beton. Dar nici măcar acolo nu au libertate de mișcare. 
Stau fixate în niște bare metalice. Totul e betonat, îmi pot imagina că bovinele astea care stau la cheremul omului suferă toată viața de dureri de încheieturi, spate, picioare ..... 
Balega cade într-un șanț și de acolo fie este colectată manual, depozitată afară, încărcată în cisterne și împrăștiată pe câmpuri, fie urmează drumul urinei. Adică, în funcție de teren, șanțul are o înclinație și totul se scurge pe sub pământ într-un recipient enorm săpat afară și betonizat. De acolo, ajunge tot în recipiente uriașe care sunt cărate de colo-colo cu tractoarele și împrăștiate pe câmpuri. Acesta este îngrășământul natural. După cum îți dai bine seama, aceste procese necesită muncă permanentă. Muncă umană permanentă
Din punctul meu de vedere, ”cooperativa munca în zadar”. 
Dacă vaca ar fi lăsată să pască liber pe câmp, atunci câmpul ar primi direct de la ea îngrășământul natural de care are nevoie. Nu mai trebuie colectat, nu mai trebuie încărcat, transportat etc.
Apoi altă poveste cu hrana:
Fermierul taie iarba, o adună, o încarcă, o transportă, face căpițe, o porționează în staul ca să poată fi accesată de vacile chinuite. Totul costă timp, sudoare, bătături la mâini uneori, combustibil, utilaje etc. 
Dacă vaca ar fi lăsată să pască liber pe câmp, nu ar mai exista tot acest lanț de munci parțial inutile. Vaca ar face absolut toată munca. Și-ar lua hrana vie  natură și și-ar face nevoile pe câmp. Intervenția omul nici nu ar fi necesară și omul ar avea tot ce-i trebuie. Bașca că ar fi frate odihnit!
Cum s-a ajuns aici ..... depășește abilitatea mea de imaginație. 
Sigur este că nu de om mi-e milă, ci de bovină! 
De ce să-mi fie de omul care muncește ca un bou pentru că nu lasă vaca liberă să trăiască și să-l facă și pe el fericit?! 
Și povestirea poate continua în același stil din păcate, deși nu intenționam să scriu despre asta.
Vacile sunt practic aproape condamnate la viață, țintuite în staule.
Nu fac mișcare.
Se hrănesc cu iarbă moartă.
Se îmbolnăvesc.
Sunt tratate, primesc antibiotice.
Antibioticele ajung în lapte.
Laptele ajunge, golit de orice substanțe nutritive, la consumator.
Foarte mulți aici au intoleranță la lactoză.
De când sunt aici am și eu probleme cu epiderma și orice consum de lapte îmi provoacă mâncărimi de piele. Ca urmare, nu prea mai consum lapte.
Și ne mirăm că nu suntem sănătoși .... ne mirăm ca proștii, căci ne otrăvim singuri. Bașca chinuiala animalelor .... nașpa!
Pământul cică primește îngrășământ natural de la vacile .... tratate cu antibiotice. 
Deci cerealele au de suferit. 
Utilajele imense și grele presează pământul.
Când vine dezghețul sau când vin ploile, pământul nu mai are capacitatea de a absorbi cantitățile uriașe de apă. Așa apar inundațiile.
S-a inventat un soi de porumb fără rădăcini.
Sau mă rog, cu rădăcini extrem de mici. Cică rădăcinile normale nu se mai pot dezvolta într-un sol condensat, evident. Plus că rădăcinile mari, normale, naturale, deranjează planurile fermierului. Au nevoie de spațiu. Deci de pământ afânat. Care nu mai există. Dacă planta nu se poate hrăni, moare. Deci iaca porumbul inventat. Ca usturoiul ăla chinezesc plastifiat, fără mustăți, care nu are gust. În Austria nu prea îl vezi, eu una nu l-am văzut. Usturoiul neaoș de aici e bun, dar scump. O funie costă cam 14 euro.  Dar .... e usturoi ”bio”. Și chiar e bun, eu îl folosesc de doi ani. Cam două funii pe an. Plus că se mai strică din căpățâni. Păi da, fiind usturoi natural, se mai strică .... nu ține la infinit.  
Într-o inexistentă ordine de idei:
Încă nu am întâlnit austrieci încântați de globalizare.
Calitatea comunicării și a vieții este clar inferioară.
Statul nu e departe de faliment. 
Am o groază de detalii și de povestiri, de aspecte de care mă lovesc în coșmarul prin care trec .... și prin care aflu o bună parte din realitate. Trebuie să trec de pasul ăsta, să mă liniștesc, să reușesc să mă uit înapoi fără mânie și să scriu calm despre toate aberațiile care practic îți ruinează viața de cetățean și sănătatea de om. Un Minister al Finanțelor care te obligă să plătești un impozit, dar pe care ministerul - prin circa financiară - refuză să ți-l calculeze!!!! Trebuie tu, ca cetățean, să îl calculezi!! Sau să apelezi la un prestator de servicii. Dacă te faci membru și achiți 100 euro/an, îți face calculul. Dacă nu te faci membru, nu-ți calculează nimic. Aberații mari cât Universul. Cum s-a ajuns aici? Sigur prin nepăsarea cetățeanului de rând și dacă România nu a putut să ia exemplele bune din vest, ar fi cazul să caște ochii și să ciulească urechile la exemplele nebune din vest.  
2. Fermele bio (!).
    Aici povestea e mai naturală, căci vacile sunt lăsate să pască liber peste pajiști și toată inepția descrisă mai sus aproape că nu mai există. Doar iarna, desigur.

***
 Doamne, cât de frumos poate fi?!
A urcat pieptiș ditamai dealul și acum se uită înapoi ... așa facem și-n viață. Mergem, mergem, ne deplasăm, ajungem sus și ne uităm înapoi uneori. De sus în jos sau .... de jos în sus. Atunci ne dorim să putem ieși la suprafață.
Sus pe deal este un pâlc de copaci și în dreapta o fermă imensă de vaci. A mai urcat acolo de două ori, dar mereu pe drumul ce-și croiește direcția molcom spre stânga și apoi spre dreapta, în serpentine.
Astăzi o ia abrupt chiar prin mijlocul dealului. Pieptiș. Ca-n viață, fir-ar să fie ea de viață! Mai are un pic și ajunge la pâlcul de copaci din moțul dealului ....
Ajunsă sus constată că marcajul e doborât la pământ și nu arată direcția traseului. 
Așa că ia .... o potecă ce se dovedește a fi greșită. Ca-n viață, uneori.
Cine nu a mers vreodată pe o potecă greșită, reușind să se întoarcă pe drumul corect .... a trăit degeaba. Fără obstacole și rătăciri nu vei știi niciodată să apreciezi ceea ce ai.
va urma

Kommentare:

  1. Numai naivii care emigreaza pentru un salariu mai mare nu vad realitatea: peste tot in lume, chiar si acolo unde totul pare perfect, s-a platit de fapt un pret.
    Nu m-a mirat ce ai scris, m-a mahnit doar, Austria e o tara care-mi place, fie doar prin prisma saptamanii anuale petrecute la schi, dar in care ador sa ma plimb printre casele satelor...

    AntwortenLöschen
  2. Nu am crezut vreodată că Austria ar fi perfectă. Deși sunt o perfecționistă ca majoritatea nativilor zodiei Fecioarei, nu cred în perfecțiune. Omul nu e perfect, ca urmare nu știe cum arată perfecțiunea. Iar omul oricum nu creează nimic perfect. Cine definește ce este perfect și ce nu este perfect? Dar asta e altă discuție. Ce descriu aici se referă la Austria Inferioară. În Tirol lucrurile stau un pic altfel, dar nu știu cât de ”mai bine” pentru animale. Cică Lumea este așa cum o vede fiecare. Dacă accept teoria asta, atunci pentru mine Lumea este distrusă de om și din cauza asta devine bolnavă, sărăcită, chinuită, terorizată, deformată. Nu acel dumnezeu la care se roagă românii și pentru care în România se alocă bugete care ar putea salva nația de la colapsul general e de vină pentru toate ”nenorocirile” și tragediile naturale, ci tot omul în esență. Omul care răscolește natura, schimbă cursurile apelor, defrișează în neștire, sapă la infinit și poluează spațiul la nesfârșit .... omul e de vină pentru tot ceea ce îndură. Atât din partea naturii, cât și din partea sistemelor, indiferent că e vorba de politic, economic sau social. Lucrurile ar fi prea simple dacă le-am fi lăsat să fie simple și atunci mulți nu s-ar fi îmbogățit, mulți s-ar fi plictisit. Că unii vânează animale pentru că se plictisesc, de pildă. Bine, unii ucid și oameni din plictis. Omul e un mamifer dăunător Planetei cu tot ce conține ea pe suprafața ei. Vacile astea cu grumazul în bări de fier sau câinii din gospodăriile românești care-și petrec viața în lanțuri ..... cât de bolnavă e mintea umană? Nu ți-ar ajunge o viață să scrii despre toate.

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)