Dieses Blog durchsuchen

Montag, 1. August 2016

Toate la timpul lor .....

20.7.2016
Să spun că e arșiță, aici, la granița dintre Austria Inferioară și Austria Superioară, ar fi, în comparație cu verile caniculare din București sau Viena, nedrept. Mă simt privilegiată să fiu aici și chiar dacă încă tot nu știu ce va urma și ce-mi rezervă lunile următoare, cert este că deocamdată mă aflu acolo unde ”trebuie”.
Am ieșit din casă un pic. Jos la subsol e răcoare, nu poți dormi neînvelit. Dar sus, la nivelul solului, e cald. Iar și mai sus, la etajul unu, sub acoperiș, e copleșitor de cald. Este ceea ce mă așteaptă în noul cămin, dar cum nu le poți avea pe toate deodată .... va trebui să mă adaptez din nou. După atâtea luni de pribegie și dormit pe jos și tremurat uneori și bla-bla-bla, mă bucuram azi ca un copil fericit când montam patul. Primul meu pat după doi ani. Primul meu pat, prima saltea pe care pot dormi uman .... e un sentiment greu de descris, după atât de îndelungă așteptare. E un mic pas de normalitate oarecum. O casă open-space, luminoasă .... care așteaptă culoare și suflet în ea. Incomparabilă cu locuința din toamna trecută: rece, cu stricăciuni multe și foarte întunecată și fără urmă de vreun pic de energie pozitivă. O clădire ignorată de proprietari care oglindește sufletul acestora, din ce mi-am dat seama ulterior.
E trecut de zece seara. Liniștea e traversată doar de murmurul licuricilor și al lăcustelor. Cerul se mai luminează printre nori, cu siguranță se va dezlănțui peste noapte, ca și noaptea trecută. 
Am înfățat salteaua în seara asta ..... un alt mic vis împlinit: așternut din satin de culoare bordeaux. Când eram mică-mică aveam o cămașă de noapte din catifea de culoare bordeaux cu dantelă albă la poale și mă cuibăream toată în ea, pe fotoliu. Eram mică .... 
Vecinii de vis-a-vis au vizitatori mulți și stau toți în grădină. Discută în surdină. Vecinii lor de alături au avut și ei azi mulți vizitatori. ”Cartierul” se mărește, în ultimele 4 luni au început să se înalțe vreo 5 case mari. În șapte luni, prin zonă au răsărit cel puțin 5 case mari care acum sunt locuite. Nu știu cum pui mei le construiesc atât de repede și cu atât de puțini oameni pe șantier. Dar le construiesc și arată bine și familiile se mută deja în ele. Cărămidă refractară sau lemn, nu plăci din beton. Cu grădini măricele, terasă și cel puțin un etaj. 
Nu se aud țipete, urlete, nimeni nu dă muzica tare. O atmosferă de pace, ne salutăm, ne mai oprim la o vorbă. Dar niciodată nu se pun întrebări despre alții, nu se bârfesc vecinii sau prietenii comuni. Nu știu cum reușesc oamenii aici, dar reușesc bine ..... fiecare își vede de treaba lui, totul se rezolvă pașnic.
Printr-o ”întâmplare manipulată” de mine am cunoscut-o pe Anna, singura maseură din zonă. O personalitate deosebită, din ce pot aprecia după două ore de povești. O nouă istorioară ”paranormală” din viața mea .... o nouă confirmare a faptului că ”cine caută, găsește” .....
Am început să caut activ locuință prin aprilie. Am tipărit fluturași și i-am împărțit de-a lungul ultimelor luni pe peste tot prin zonă. Erau anumite condiții, desigur, de aceea evitam căutarea prin internet. Am căutat și acolo, ba chiar găsisem apartament într-un castel, aș fi putut să mă mut de o lună deja .... dar nu am simțit acolo ceea ce căutam, așa că am zis: ”Din păcate, trebuie să refuz oferta. Se pare că nu acest castel e pentru mine. Va fi altul, dar nu ăsta și nu acum.”
În fluturaș scriam: ”caut locuință de închiriat începând din august-septembrie.” Și lucrurile se întâmplă ....
Apoi am căutat loc de practică pentru cursul de fitness trainer. Trebuie să dovedim 100 de ore de practică în domeniu. E complicat, e extrem de complicat să fii acceptat la practică, fie și neplătit, când ai aproape 50 de ani și zero experiență în branșă. Dar aveam în cap că din august voi avea un loc de practică, fie el și neplătit. Și lucrurile se întâmplă ..... de două ori pe săptămână merg câteva ore la cel mai mare centru de fitness din oraș .... 
E luni, 1 august, se apropie ora unu dimineața și încă nu dorm. De două săptămâni nu prea mai dorm, dar muncesc la greu, așa că am revenit la faze de colaps total. Acum mi-am amintit de .... zodiac și am rămas perplexă să citesc chestia de mai jos:
Perplexitatea se referă la faptul că da, săptămâna care tocmai se încheie a însemnat o despărțire. Am plecat, cum zice îngerul .... după șapte luni ciudate, cu extrem de multe evenimente bulversante, m-am mutat. Agitația emoțională este atât de intensă și de complexă că nu mă lasă să dorm și nici să mănânc. Nici o minune că am colapsat de trei ori. 
Dar am deja 3 nopți petrecute în noul cămin și sentimentul de mine însămi este atât de pregnant .... încât nu-l pot descrie. După doi ani și trei luni prima casă pe gustul meu. Spațiu generos, open space. 
Spațiu luminos. Baie mare. Totul e mare, ferestre multe în tavan și pe toți pereții. Va domni haosul o perioadă, dar e minunat .... mă trezesc cu ochii pe cer, căci am montat patul exact sub o fereastră din tavan. Sau pot deschide ochii privind câmpul verde .... e absolut fascinant. Liniște, spațiu, pace și în același timp mult dorita și râvnita intimitate. Imens de mult de muncă încă, mai am multe lucruri de transportat, după care urmează amenajarea și sortarea. Dar acum prioritar e studiul, așa că .... mai povestim cu imagini probabil după șase vreo 4-5 luni, când am trecut primele examene importante. 
Acum am amenajat în mare parte colțul de studiu și am strictul necesar un pic organizat. OK, nu am găsit încă tacâmurile, nici măcar un cuțit nu am .... dar mă descurc :-) 
Happy .... dar oarecum special. E o bucurie obosită, fascinată, o bucurie apăsată de emoție, implozivă ..... Am trei mese pe care le-am înșirat și toate sunt pline cu cărți, două imprimante, laptop-uri, planșe anatomice, karteien, caiete, notițe, instrumente de scris, șters, desenat, manuale, boxe .....e un haos pozitiv. Mă uit în jurul meu și simt molecule neastâmpărate de suspans și excitație. Mă uit în dreapta: Fereastra deschisă spre grădina mare lasă să intre aerul proaspăt de după ploaia de vară. Lampadarul dăruiește o lumină difuză. Un schelet de 90 cm și două planșe mari cu scheletul și sistemul muscular domină un perete. 
Mă uit în spate: două rafturi improvizate pe care am ordonat cât de cât biblioteca sportivă despart spațiul de bucătărie. 
Mă uit în stânga: un alt lampadar din hârtie de orez, cumpărat în urmă cu doi ani, în Viena, răsfață cu o lumină caldă perna roșie imensă de pe podea, pe care am adormit azi, doborâtă, după o baie în esență de melisă. Aici e amenajat deocamdată un spațiu de activități sportive (fitness, meditație, gimnastică). După care urmează o canapea mare (Wohnlandschaft) cărată ieri, după școală, cu multă transpirație și o rănire dureroasă care mi-a albit toată noaptea trecută. Un deget mare de la piciorul drept e inflamat și pompează dureri precum inima sânge ..... pășesc pe câlcâi și mă tratez cu strâns din dinți, că așa-i în sport ....
În spatele canapelei se află viitorul loc de masaj, adică masa de masaj profesional și scaunul. În rest, cutii nedesfăcute sau desfăcute și multe decorațiuni. 
Iulie a fost o lună grea. Fascinantă, bulversantă, grea, intensă.
Din prima seară aici mi-a lipsit pisoiul. E prima oară când sunt din nou eu cu mine și mi-a lipsit pisoiul și mă așteptam să fie în casă, să-l văd cum vine tropăind și mieunând ..... Au fost secunde lungi când mă minunam că nu-l văd, după care trebuia să-mi reamintesc că de fapt nu-l mai pot vedea .... și mă duc să mă culc, căci mi s-au inundat pupilele instant.
P.S.
Urmează o perioadă și mai interesantă pe un alt segment din viața mea.

Kommentare:

  1. Sa fie intr-un ceas bun, Anka!
    Sfarsiturile sunt noi inceputuri, iar spatiul asta al casei o sa te-ajute prin largimea lui. Cel mai bine m-am simtit cand dormeam in apartamentul meu, pe jos pe o saltea, privind cerul in fiecare dimineata prin fereastra fra perdele. De atunci n-am mai pus niciodata perdele la geamuri, mie-mi place sa „evadez” cu ochii afara...

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. 20 de ani în București nu am avut perdele. Aici voi pune jaluzele și voi crea cel puțin un perete despărțitor din tavan spre podea din ”perdele franjurate”. Dar nu la geamuri. Mie una mi se par inutile. Se potrivesc în spațiile mari, generoase. Desigur, am un spațiu mare, generos, dar trebuind să-l împart artificial, fără pereți, totul se va schimba și generozitatea spațială se va restrânge. Am copilărit în înghesuială și urăsc sentimentul. E prima oară în viață când mă bucur de spațiu, așa că îl voi savura pe deplin atât cât va exista. Aducând aici 90% din gospodăria din București, spațiul s-a ocupat deja. Sunt aici aproape 4 gospodării: 20 de ani de România, 4 ani de Germania, moșteniri și 2 ani de Austria. Încerc să le explic celor care se minunează că am atât de multe lucruri că nu am 20, ci 50 de ani .... și da, ca fiecare, mi-am construit mereu câte o gospodărie. Și că dacă nu aș face sport, ar dispare cam 35% din tot ceea ce este la vedere. Chiar și din cărți ar dispare 20%. Ăsta e păcatul majorității dintre noi: acumulăm, strângem, colecționăm. Am cel puțin 25 de kg de ”hârțoage”, adică jurnale, corespondență stufoasă, documente de tot felul, cărți scoase la imprimantă sau copiate, o colecție imensă de ilustrate din toată lumea. Suntem sclavii obiectelor, printre altele ..... nu știu ce să zic. Pot renunța la tot, dacă e nevoie .... Dar acum, desfăcând lucruri pe care nu le-am mai pipăit de aproape 3 ani de zile .... simt că mai trăiesc o dată copilăria, adolescența și maturitatea din urmă. Sunt emoții de nedescris....

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)