Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 22. November 2020

Schwalbenwand - pe munte

”Peretele rândunicii” - era unul din traseele de pe lista mea de TO DO.  Era. Nu mai este. Pentru că ”l-am făcut” :)

Am trecut de sute de ori pe lângă marcajele și indicatoarele care arătau direcția. Și iată că spontan a sosit și vremea acestui traseu de aproximativ patru ore urcare - 1.300  m în sus -

Am pornit relativ târziu și fără să vreau neapărat să ajung pe vârf. Pentru că cel târziu la patru jumate după-amiaza intrăm deja în frigul întunericului, așa că ziua-lumină e scurtă și sunt prea leneșă ca să pornesc la opt pe traseu. Zece jumate dimineața e deja prea târziu pentru un traseu serios. Dar se pare că îngerii mei au alte legi :-)
Primii 3,5 km de urcare îmi erau deja cunoscuți. Este un segment pe care câștigi cam 500 m înălțime și este un traseu folosit și pentru atleții cu care lucrez. Este un segment pe care se poate exersa tehnica motorie și respiratorie, este segmentul pentru antrenamente ”hard core”. Este segmentul pe care 
, piciorul stâng era încă de nefolosit, nu mă puteam baza pe el, dar mă încăpățânam să cred că pedalatul este exercițiu optimal pentru genunchi. Și am perseverat la greu atunci în aprilie, aveam timp căcălău pentru toate experimentele posibile care îmi treceau prin minte.
Așa că am făcut push bike și am coborât precaut pe bicicletă cu piciorul accidentat întins și cu degetele crispate pe frâne - rupturile de ligamente nu sunt chiar floare la ureche, ligamentele țin genunchiul ”împreună” .... a fost e experiență nu chiar nouă în istoricul divers al accidentărilor de pe parcursul vieții, nu cred că mai am multe oase și încheieturi care nu au fost încă fracturate, disloccate, vătămate, repuse la loc etc. etc. 
Fântâna e singura de pe traseu și de aici știu că mai am sub un kilometru până la mica căbănuță. Pădurea, traseul, căbănuța, pășunile sunt proprietate privată. Familia N. sau așa ceva. Gospodăria lor e la poalele muntelui și o cunosc, din păcate, foarte bine, din 2017. E un domeniu practic, o gospodărie veche de pete 200 de ani transnsformată în afacere de familie. Oferă cazare, mâncare și loc pentru evenimente de familie, precum nunți, botezuri, aniversări. Zidurile originale există încă. De fapt totul e original și presupun că e declarat monument istoric. Așa că multe transformări arhitecturale nu sunt permise. Au propria mică capelă, restaurant și casă de oaspeți, o cabană de vânătoare și hectare întregi de pășuni în vale. O familie ”brutală”, morocănoasă, crudă, cinică, fără maniere și o mizerie de nedescris care m-a șocat atunci în 2017. Nu am înțeles cum un restaurant cu o bucătărie atât de mizeră are aprobare de funcționare, dar în micile comunități o mână se spală pe alta în aceeași leșie și asta nu se va schimba niciodată în societatea umană, indiferent de locație și nivel. Astfel de nuclee familiale sunt esența Austriei și austriecii sunt foarte conservatori și înrădăcinați în tradiția lor.
Pe la km patru se intră în pădure, pe potecă. Drumul forestier se termină la căbănuță. Căbănuța oferă vara ceva de băut și un sandwich, dacă dorești. E o bătrânică care vine zilnic aici cu o mașinuță veche, neînregistrată. Aduce provizii pentru drumeții montani pregătite în mizera bucătărie a domeniului din vale. Ca urmare știu că nu voi avea niciodată apetit să servesc ceva aici. Cel mult o bere, că măcar aia e îmbuteliată.
Segmentul forestier e scurt, nu îmi amintesc cât de scurt e. Sub un kilometru. Cred.
După care ești deja pe un platou. Alb. O zăpadă micuță, modestă, câțiva cm de fulgi așezați unul peste altul, nimic mai mult. Ca de multe ori pe parcursul karmei mele montane, eram singură pe ditamai muntele și totul în jur era alb. Eu și munții din jur. Ca în fiecare zi de când trăiesc aici, eram în cartea viselor mele, pășeam pe o nouă pagină. Un nou capitol de o zi.








Mi s-a părut un pic neobișnuit, dar poteca se scurgea în continuare în urcare pe munte, așa că am continuat drumeția pentru alte 20 de minute. 







Poza de jos: mă uitam cu o uluire interioară deasupra muntelui pe care îl declarasem starul aniversării mele din septembrie. Din punctul unde mă aflam părea mult mai mic, dar privit de jos în sus e un mic colos .... nu e incredibil pe unde ne duc picioarele în viața asta și pe pământul ăsta??



Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)