Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 30. September 2012

PROMO: Azuga Trail Race 27 km, 20 octombrie

 Traseu
Traseul ATR 2012 are o lungime de 27 km cu diferenta de nivel de 1600 m si este compus din 2 bucle, prima de 20 km alergabila in proportie de 80% Sorica - pe langa Vf.Clabucetul Azugii - cabana Susai - Clabucet Sosire Predeal - cabana Garbova-Sorica, iar cea de a doua de 7 km cu urcare grea pe partie pana aproape de debarcarea schiorilor si apoi coborare lunga si frumoasa spre stanga partiei pe asa-zisul drum al afinarilor.
Startul concursului Azuga Trail Race 2012 se va da la baza partiei de ski Sorica din Azuga. Traseul incepe cu o portiune de plat de aproape 2 km pana la pastravarie, de unde continua cu o urcare de 3 km si 500 m diferenta de nivel pana sub Vf. Clabucetul Azugii. Poteca este marcata recent de azugeni, urca frumos si repede pe o creasta iesind in cele din urma pe un platou care are o superba deschidere asupra Baiului si Bucegilor. Aici avem un punct de hidratare dupa 5 km de la START. Nu urcam pe Vf. Clabucetul Azugii (acesta merita vizitat indeosebi primavara pentru rezervatia naturala de branduse), ci il ocolim prin stanga, pe curba de nivel pana la o stana.
Coboram ocolind stana prin dreapta spre padure pe poteca larga facuta de ciobani, ne intalnim cu traseul (marcat turistic) folosit in trecut de familia Ceausescu care duce la cabana Susai unde vom avea un punct de revitalizare si control, dupa aproximativ 9 km de la START.
De la cabana Susai coboram la inceput pe Creasta Cocosului ca apoi sa urcam si sa ne intersectam cu partia Cocosul din Predeal. Ajungem astfel la Clabucet Sosire, traseul de concurs face stanga pe langa debarcarea schiorilor, in coborare spre cabana Garbova unde avem un punct de hidratare la putin peste 15 km din cursa. Ocolim prin dreapta pe curba de nivel Vf. Clabucetul Taurului dupa o urcare de aproape 200 m, iar dupa o coborare frumoasa pe poteci serpuite ajungem din nou la baza partiei Sorica (punct de revitalizare si control) dupa aproximativ 20 km de la START.
Concurentii care doresc sa se opreasca aici o pot face, vor primi medalia de Finisher, iar locul lor in clasament va fi in urma celor care termina tot traseul.
Cursa pentru unii de-abia acum incepe! 
Pentru ca ... urmeaza cireasa de pe tort, o urcare grea de aproape 600 m diferenta de nivel si lunga de 2 km! Exista un premiu special numit 'King of the Sorica' pentru cel mai bun timp scos de la baza partiei pana sus unde vom gasi in acest scop un punct de control. Odata ajunsi aici voluntarii ne orienteaza spre stanga partiei pe sub locul de debarcare al schiorilor, un mix de inca 5 km curba de nivel, coborare si plat pana la FINISH.
Picioare tari si MULT SUCCES!
CONTACT: 
Lucian Al Marii
telefon: 0743 108 088, contact@azugatrailrace.ro
Update 21.10.2012: 
Am fost, am văzut, am alergat, am terminat și ... aici am povestit :-)

Dienstag, 25. September 2012

PEDALE noi pentru bikla de oraș

Continuând povestirile despre accesorii, biciclete urbane, pregătiri de toamnă și de scos patrupedul la plimbări pe bicicletă - CLICK AICI -, astăzi vă arăt NOILE MELE PEDALE DE ORAȘ.
 Le-am cumpărat luna trecută din Decathlon, pentru că tot am nevoie să schimb pedalele de la cursieră. Cum bicicleta mea de oraș avea niște pedale originale numa bune de cursieră, am zis că iau io pedale pentru uzul domestic și pedalele de la bikla urbană le montez pe cursieră. Și scap și mai Eftin, la o adică :-)
N.B. Pisoiul din imagine caută familie iubitoare, cine dorește să-l înfieze poate viziona albumul de pe Facebook și mă poate contacta, cu cât mai rapid, cu atât mai bine.
AICI se ajunge la albumul de pe FB - CLICK 
Așa că am montat ieri pedalele din imagine și azi a fost prima zi de testare cu ele. Ei bine, chiar și cu șoșoneii roșii din picioare, e o reală desfătare să mergi pe așa pedale ..... 
Așa că vi le recomand, eu sunt foarte încântată de ele, au platformă, cu siguranță pentru vară, când mai pedalezi cu o sanda ușoară, se simte un alt confort. Niceeee :-))
Și pedalatul de toamnă e frumos, sper să nu vă sperie ploile și răcoarea de dimineață, ar fi păcat. Da ... hm .... în ziua aia în care a plouat în București, mă uitam cu tristețe, că populația iar și-a scos umbrelele motorizate de prin parcări, la plimbare, să nu cumva să o ude ploaia .... nah, dacă ploaie uscată nu s-a inventat .... noroc cu mașinile astea, că fără murea rasa Homo Sapiens, zău așa!

 


Sonntag, 23. September 2012

29 septembrie - alergăm pentru șanse împotriva cancerului mamar

20.09.2012

DOAR 30 RON și câteva ore petrecute în parc, 
hai că vrei, hai că se poate și va fi chiar frumos să ne cunoaștem :-)
Casiopeea, în parteneriat cu clinica Anima, dăruiește un voucher de ecografie mamară tuturor participanților la cros sau la marș. Doamnele sunt invitate să îl folosească, iar domnii sunt rugați să îl dăruiască.
Rata de supravietuire in cancerul la sân a ajuns acum la 95%, in primul rând  prin conștientizarea screening-ului de depistare precoce; dar in Romania peste jumatate din femei sunt depistate tardiv.
Sub deviza Alergăm pentru a ajuta combaterea cancerului la sân, vă invit sâmbătă, 29 septembrie, în Parcul Tineretului, la Crosul Casiopeea: cursa de 6 km pentru doamne și domni și stafeta de 3 x 3 km pentru doamne.Alergând, ajutați la prevenția cancerului la sân, pentru că această boală este curabilă, dacă e depistată la timp.
Alergând, readuceti zâmbetul si speranta unei vieti frumoase pe chipul celor care au avut trauma unei astfel de incercari.
Taxa de participare de doar 30 RON este folosită in totalitate pentru achizitionarea de proteze mamare.
Pana acum Casiopeea a oferit peste 300 de proteze pentru aceste doamne.
Avem deja o lista de asteptare de peste 100 de cereri care nu au putut fi onorate anul trecut.
Alergand, transmiteti incredere si curaj; in ziua inmanarii protezelor, filmul crosului e proiectat in fata celor care beneficiaza de gestul vostru.
Si emotia ca atat de multi oameni s-au gandit si au facut un gest pentru ele este imensa si binefacatoare.
Alergand cu noi, pe 29 septembrie, in Parcul Tineretului, redati sensul vieții - uitat uneori in graba agitației cotidiene - aproapelui nostru.
Vă așteptăm să vă înscrieti, pentru suma simbolica de 30 RON, pe www.casiopeea.org.

Update 29.09.: 
Am fost, am contribuit cu cei 30 de lei, dar nu am putut alerga din două motive: uitasem să iau cheia de la lanțul cu care urma să-mi asigur bicicleta și avem cu mine un pisoiaș, pe care îl găsisem cu o săptămână în urmă și pe care îl luasem în speranța de a-i găsi părinți adoptivi. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, m-am rezumat să privesc masa rozalie de oameni. Foarte mulți copiii, multe familii. Câteva ore reușite de viață în aer liber.

TriChallenge: de la București back to Mamaia! Duatlon de Mamaia.

 
Anunțat în primăvară pentru data de 25 august. Undeva prin București.
Descoperit în vară că de fapt e pe 26 august. În București, zona Herăstrău.
Apoi, relocat în zona Piața Unirii.
Apoi ....amânat pentru 22 septembrie. Și relocat. La Mamaia. BAU!
Și la Mamaia a devenit DUATLON!! MIAU!!
9 august 2012
Triathlon Challenge București este, parțial, un eveniment sportiv controversat. Anul acesta mai mult decât anul trecut. Este promovat asiduu și cu foarte multă pompă. Este foarte scump. Nu ne putem plânge sub nicio formă de lipsă de comunicare, e acerbă, gândită, stufoasă, la obiect. Este un eveniment popular și foarte așteptat, cu precădere din cauza faptului că oferă ceea ce nu prea există încă în România: o probă de ciclism pe asfalt. Este ceea ce visează majoritatea triatloniștilor consacrați. Cred. Pedalatul pe asfalt este alt film, oferă alte emoții, are alt fel de riscuri, îl ador! Suferim în această țară și de lipsa unei infrastructuri rutiere care să ne și motiveze mai mult pentru antrenamente. Pentru mine personal, DN1 este semi-suicid din cauza traficului, cu cele două aspecte importante ale sale: poluare maximă și risc maxim de accidente din cauza spațiului prea limitat și a comportamentului încă rudimentar și parțial agresiv al multor conducători auto. În patru ani de Germania, am înghițit mii de kilometri fără cea mai mică teamă. Mi-amintesc că am avut o problemă medicală la un moment dat, aveam mâna stângă paralizată de la umăr în jos și trebuia să merg la spital pentru ”resuscitarea mușchilor” prin șocuri electrice, o dată la două zile. Aveam de parcurs 12 km dus, apoi după terapie, 12 km retur. Timp de o lună de zile cât am făcut această navetă la spital, am mers doar cu bicicleta. Având practic o singură mână și infinit curaj. Dar și condiții pe care în România anului 2012 nu le regăsești. Se întâmpla în urmă cu destui ani.

Ca urmare, și eu aștept desfășurarea de forțe de la proba de bicicletă și nu numai, triatlonul este un eveniment foarte viu, colorat, complex, frumos. Desigur, desigur, dar desigur că nu va egala niciodată un half IRONMAN (click here) sau un full IRONMAN, ever! La polul opus, se află alergarea pe asfalt, care mă indispune de-a dreptul, dar 10 km trec repede.
Când a fost anunțat evenimentul, pentru data de 25 august, am zis: ”Ce bine că e sâmbătă!” Și am așteptat cu mare curiozitate să văd unde vom înota.
Când s-a afișat unde s-ar desfășura proba de înot, am zis: ”Nuuuuu se poateeeee! Câh!!” 
Lacul Herăstrău e sublim privindu-l de pe mal și alergând în jurul lui. Sau din barcă, desigur! Dar nici vorbă să înot în el. Am urmărit discuțiile de pe forum, pro-, contra- și mai ales am tras cu urechea la mulți care au preferat să nu-și exprime nici un fel de opinie în public, dar au declarat în privat că nu participă. Au urmat apoi bancurile, glumele cinice despre pești morți și cadavre de patrupede. Am ascultat ce mi-au spus colegii, prietenii, cunoștințele, amicii. Se crease o oarecare presiune, dar nu relevantă, mai mult pe principiul ”lasă mă, că merge oricum, numa să fie!”. A apărut astfel, pe site-ul evenimentului, o nouă rubrică despre ”siguranța participanților”. Care mie una mi s-a părut cel puțin comică, nicidecum liniștitoare. Și curajoasă prin inconștiența (sau conștiența, ceea ce ar fi mai grav!) celor afirmate, din pură ignoranță (de genul, desigur dus la extreme supraaltitudinale: lasă mă, că dacă e să mori, măcar ai murit erou!):
  ”Proba de inot
Deoarece in jurul lacului Herastrau (n.a. sic! în jurul lacului e drum, potecă, spațiu verde și alte alea :-)) dar desigur că în jurul subiectului legat de proba de înot etc.), din Bucuresti, s-a generat o linie de scepticism privind calitatea apei (pretabila pentru inot - n.a. adică cum ”pretabilă”? Adică este fluidă, udă și poți face mișcarea, nu?!), detaliem mai jos toate motivele pentru care aceasta nu se valideaza (n.a. - adică ”linia de scepticism” :-)) , precum si normele de siguranta ce se aplica in cazul de fata.
I. CALITATEA APEI
Conform celui mai recent studiu (ASPECTE ALE CALITATII APEI RAULUI COLENTINA PE TRASEUL DIN MUNICIPIUL BUCURESTI, de Stelian Valentin STANESCU, publicat in Revista Ecoterra, nr. 27, din 2011), care a cuprins si Lacul Herastrau pentru perioada 2007-2010, citam din concluzii:
“Lacurile formate pe cursul râului Colentina nu se confrunta cu probleme serioase de contaminare cu poluanti [...]“
”se poate observa depasirea valorilor maxime admise pentru cadmiu, cupru si plumb, metale grele ce pot fi un pericol la adresa sanatatii umane daca este consumata apa direct din râu sau daca se consuma pește în mod excesiv, deoarece acestea tind sa se acumuleze în țesuturile animale, ajungând în final în organismul uman.”
In urma analizelor efectuate in ultimele 2 luni rezulta ca apa nu prezinta risc de infectii pentru o perioada de inot de maxim 1h 30min.
De asemenea, in saptamana 22-28 iulie 2012 vom primi rezultatul unui nou set de analize, astfel incat acestea sa fie cat mai apropiate de data desfasurarii concursului.
Cateva aprecieri:
va fi montata o bolta de 4 metri liniari dusuri cu presiune la iesirea din apa deoarce apa se absoarbe prin pori dupa ce se iese din lac (mai precis in momentul in care pielea intra in contact cu soarele si incepe sa transpire); astfel, o data ce apa din lac va fi eliminata cu ajutorul dusurilor cu presiune nu va mai exista niciun risc de absortie a apei din lac. Apa din Herastrau nu este potabila vara. Ca in orice lac sau lac alimentat de un rau (ex. Herastrau) se intampla sa moara pesti precum carasul ajuns la maturitate
ALPAB (administratorul lacului) se ocupa zilnic de curatarea acestuia. In saptamana dinaintea evenimentului se va curata de 2 ori pe zi si vor exista campanii speciale de curatare cu o luna inainte de eveniment.
De tinut cont ca lacul Herastrau:
- este rau curgator
- nu se mai fac deversari industriale de circa 10 ani (ex: fabrica de la Crevedia)
- are propriul sistem artificial de filtrare si deversare (printre cele mai moderne din tara)
- calitatea apei este mult mai buna decat cea din Dunare (in care se organizeaza Vienna City Triathlon de peste 15 ani) *de citit o N.B. despre ce spun cei din Viena și inestimabilul rol al predocumentării- click here* si Tamisa (in care se organizeaza cel mai mare triatlon din lume – Virgin Active London Triathlon, unde calitatea apei este deplorabila din cauza traficului maritim intens si abia in ultimii trei ani sunt semne de aparitie a faunei si florei)
- indicatoarele cu “Scaldatul interzis” sunt montate de catre ALPAB pentru ca acesta sa nu devina un loc de  scaldat (punctul de vedere ALPAB, solicitat de mine, pentru cultura mea generală, diferă foarte mult de această afirmație, dar cui îi pasă într-o țară a nepăsării?). Concursul de triatlon presupune inot, nu scaldat – o activitate care are loc saptamanal in acest lac (vedeti spre exemplu activitatea Clubului de Yachting sau chiar concursul de triatlon organizat aici – Cupa Olimpia, 2011.).”
Nu voi face acum o analiză pe text (cele marcate în roșu sunt marcate de mine, desigur) pentru că lungesc povestea mult prea mult și s-ar putea să fiu prea răutăcioasă pe marginea lui, ca formulare și conținut.
  După care, am descoperit tot pe site-ul evenimentului că noua Federație Română de Triatlon este implicată în acest eveniment. Astfel, o simplă titulatură a devenit un fel de garant, așa că am trimis un mesaj organizatorilor prin care le-am comunicat că voi participa și mă bazez pe faptul că există un mare grad de responsabilitate din partea lor, astfel încât să fie siguri că nu ne va fi afectată sănătatea. Am primit feed-back de la ei (nu știu cine anume a scris, pentru că nici unul dintre mesajele lor nu a purtat o semnătură nominală, cum este normal, până la urmă, dar cu siguranță persoana respectivă e mai timidă, d-aia ....) și gata, am zis: ”Asta e, trebuie să le mai acord o șansă după măgăria de anul trecut de la Mamaia!”
Pe 1 august chiar discutam cu șeful meu despre traseul de ciclism, cum vom pedala noi pe la Arcul de Triumf și cum ne miram noi că va fi traficul oprit în zona aceea a Bucureștiului, duminica. Deși un pic sceptici, totuși un BIG LIKE organizatorului pentru această reușită! 
Dintre cei cu care am vorbit - și care nu fac sport de niciun fel -, concursul ăsta li se părea ceva ireal. Înot într-un fel de groapă de gunoi și pedalat într-o zonă cheie de intrare/ieșire din București?!
Pe 2 august suntem anunțați asupra schimbării locației concursului. Bye-bye Herăstrău și Arcul de Triumf, hai să facem cunoștință cu ..... când dai din lac în puț ..... hai să facem cunoștință cu minunata Dâmboviță, hurrrraaaaaa, ce minunat!
Schimbarea bruscă și mai ales motivul invocat mi-au dat mai mult de gândit decât cum ar fi să renunț la acest concurs. Care, apropos, nu mai e sâmbătă, ci duminică. Dar nu contează, legea pe plaiurile mioritice este ”furnizorul nostru, stăpânul nostru”.
Am zis: ”Ia mai bine să arunc și io o-ntrebare la ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București”. Să-mi zică ei cum e cu înotatul în Herăstrău și în Dâmbovița, pentru cultura mea generală. Că dacă ei spun că e OK, atunci nu văd de ce nu aș merge cu copilașii prietenilor la băi fie în Herăstrău, fie în Dâmbovița, că ei tot urlă că vor la scăldat. De la ALPAB am aflat, telefonic, mai multe decât vroiam să știu și atunci mi-a fost clar de ce s-a mutat locația.
  Păcat că nu mai pedalez în concurs pe la Arcul de Triumf :-(
Dar, pentru Dâmbovița, trebuia să întreb la Administrația Apelor Române. Ce am întâmpinat aici este demn de un alt comentariu, pe blogul de social, nu aici. Să fii organizatoru de ceva în România este, la nivel de autorități de stat, un coșmar crunt și trebuie să ai pielea bine de tot tăbăcită pentru a reuși ceva. După ce mi s-a dat – nici măcar nu am cerut! – numărul și data înregistrării petiției celor care organizează triatlonul și mi s-a explicat procedura de eliberare a avizului pentru înotatul organizat în râul Dâmbovița, a doua zi, aceleași Apele Române îmi scriu următoarea chestie:

Deci ..... e jocul cu alba-neagra, din ce-mi dau seama. Au depus, nu au depus, e treaba lor. Pe mine, ca participant, mă interesa în fond:
1.    Dacă înot în Dâmbovița, ce risc?
2. Cine-și asumă responsabilitatea? Este sau nu este necesar un aviz? Dacă da, din partea cui?
Nu de alta, dar sistemul de sănătate din România este inexistent, bani de tratamente la privați nu am și la asigurarea privată de sănătate am renunțat, din motive financiare, în urmă cu 3 ani. Dacă eu nu am grijă de mine, nu va avea nimeni în locul meu.
Cert este că Apele Române mai trebuie să elucideze acest mare mister cu ”uite nu-i” și pun pariu că nu o vor face, din frica de a-și asuma orice fel de răspundere. Ne-ncurcăm în termeni de genul ”îmbăiere”, ”înot”, ”scăldat” ...... Ei, și ce te faci dacă mă anunță că de fapt nu ei eu scris cele de mai sus și că adresa aia cu nr. cutare din 30 iulie, depusă de organizatori, nici măcar nu există?! Atunci să vezi parascovenie! Până una-alta, s-au spălat pe mâini, comunicându-mi că ei ”nu organizează concursuri sportive”, ce dreaku?!!?
În rest, am citit acum noile asigurări din partea organizatorilor, legate de siguranța participanților (mai sărace în detalii decât cele anterioare despre Herăstrău, neexistând informații asupra surselor de unde provin afirmațiile de asigurare. Că așa, hârtia suportă orice și eu pot să spun că sunt regina Angliei):

”I. CALITATEA APEI
Apa din raul Dambovita este pretabila pentru o perioada de inot de maxim 2 ore. Dambovita este apa curgatoare; la Piata Unirii, exact inaintea locului de desfasurare a probei de inot, apa este filtrata. Pentru un plus de siguranta (si spectacol), la iesirea din Dambovita se va asigura o zona mobila de dus sportiv (concurentii vor trece prin jet de apa).
II. ECOLOGIZARE FARA PRECEDENT, in parteneriat cu Apele Romane
1. Destufizarea, taierea vegetatiei si scoaterea acesteia pe mal, cu utilaje speciale  (13-17 august); transportarea acesteia la groapa de gunoi (21-24 august).
2. Scoaterea obiectelor  periculoase din apa si asigurarea perimetrului, prin firma de scafandri profesionisti (20-21 august).
3. Ecologizarea si curatarea zonei din jurul Biblotecii Nationale (curatenie si colectare deseuri).
4. Curatarea luciului apei, impreuna cu Asociatia Viitor Plus.„
Se joacă cărți grele pe masa de joc, e clar. Și nu (pe) degeaba, iar e clar. Le țin pumnii, povestea va continua :-) 
 Nota 10 pentru comunicare (desigur, cu reținerile abundent explicate în materialele de anul trecut http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/final-de-grandprix-cu-surprize-pentru.html și http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/insert-de-etica-constiinta-morala.html)
Update 15 august:
Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Am fost să văd zona de înot, mai ales că organizatorul anunțase, în pomposu-i stil caracteristic, cum că gata, intră cu agregatele-amfibie și face, drege, ecologizează tot mapamondul, că cine mai e ca el, așa altruist și ecologist și protector? Nimeni! 
Vegetație și miros deloc apetisant. Nu știu, habar nu am pe unde fugise claritatea apei, dar sigur la ora când am pedalat eu pe acolo, nu era acasă. Despre filtrarea apei acolo la Piața Unirii, spun doar atât: câh! Și poza aia cu amfibia care lua vegetația din Dâmbovița .... vai, uite un ghiocel, e primăvarăăăă! Hai să fim serioși, măcar acum.
Update 20 august:
Repet, deși credeam că voi avea surprize plăcute la fața locului:
Dacă azi ar fi concursul, sau mâine-poimâine, cu siguranță că nu particip. Mă întreb unde e amfibia aia care cică trebuia să curețe tot .... că în poză am văzut-o, dar în realitate bai! Din păcate, din ce am văzut azi la fața locului și cum nu exista nici o mișcare de curățare, sunt la fel de sceptică că mă voi ”aventura benevol” în acest canal al scurgerii mizeriilor bucureștene .... La propriu, miroase a fecale, pe malul dinspre Bd. Unirii e șantier, muncitorii dormeau care pe unde pe la umbră, peste apă canicula transforma totul într-un proces de putrefacție exploziv ...... dar în schimb, la aceeași oră, pe site-ul concursului pot citi cât de bine va fi să înot pe-aici. Mă întreb în ce lume trăiesc ceilalți? Nu într-a mea, asta e cert ....
Ca să vezi cum frica păzește pepenii!! Deși, pentru oricine privea, fie și în treacăt, starea celor două ape din București - Herăstrău, respectiv Dâmbovița -, ar fi trebuit să fie clar încă de la primul anunț că ”ceva pute și pute rău”, cei înscriși, în marea lor majoritate, nu au mai încetat cu laudele și erau foarte pregătiți să înoate în Dâmbovița. Și în Herăstrău, de ce nu?
Cu referire la întâmplătorul meu material din 8 august, mă bucur că totuși organizatorul acestui concurs a luat decizia nebunească de a reloca, în ultimul moment (cu 4 zile înainte de start), întregul eveniment. Din nou spun: nu aș vrea să fiu în locul lui. Discuția personală de aproape două ore, pe care am avut-o cu Vlad Stoica în această după-amiază a fost destul de edificatoare, sper că pentru amândoi.
Ce face pe viitor: este alegerea lui. Eu personal știu sigur că nu m-am înșelat în niciuna dintre supozițiile avute.
Am primit, pe aproape două pagini cu explicații, și răspunsul de la Ministerul Mediului, legat de înotatul în Dâmbovița. Pe scurt, într-un singur cuvânt: EXCLUS! Nicio autoritate din România nu își asumă această responsabilitate - din cele patru, cărora eu m-am adresat, spre liniștea mea și oarecum, cu sentimentul că aș reuși cumva să opresc o stare de lucruri cu urmări neplăcute pentru mulți dintre cei cărora chiar nu le pasă și merg pe principiul împământenit: las' că merge oricum!
Din păcate, organizatorul a refuzat să-mi pună la dispoziție avizele și toate documentele obținute de el, conform cărora afirmă că ar fi avut permisiunea să desfășoare această competiție de proporții, în București în pofida calității clar discutabilă a apelor. No further comments.....
Și, în altă ordine de idei, gândindu-mă pe de o parte la concurenți - au mutat triatlonul cu toate segmentele sale pentru adulți la Mamaia, dar secțiunea TriKids au lăsat-o în București, pentru 30 septembrie, o idee deloc inspirată, căci cu siguranță pentru Triatlonul din București se înscriseseră și părinți cu copii din provincie, câți mai pot face acum două deplasări diferite? Și începe și școala -, dar și la organizatori, i-am propus lui Vlad Stoica să lase tot evenimentul în București și să-l transforme în duatlon, că așa se procedează la nivel internațional atunci când din X motive nu poți derula proba de înot. Nu a vrut. Îmi pare rău pentru toată lumea, mi se părea soluția cea mai bună, ca un compromis decent.

Update 22 septembrie:

Nu m-am mai dus la Mamaia. O decizie complicată, recunosc. Deși pare incredibil .... renumitul triatlon a devenit DUATLON. Din cauza vremii nefavorabile. Deci, ce dreaku să mai zic? Au fost urmăriți de un ghinion ciudat. Eu știu de ce. Cu anumite lucruri nu ar trebui să te ”pui”, viața bate filmul. Întotdeauna! Dar îți trebuie ceva ani de viață - mai multicei - ca să poți judeca corect situațiile de acest gen :-) Be SMART! Din partea mea sunteți oricum ”penalizați” de la ediția din 2011, poate din 2014 să mă mai intereseze o revenire la vreun eveniment organizat de voi. Nu-mi place să fiu mințită, nu-mi place tentativă de înșelarea încrederii etc. etc.

Sunt convinsă că a fost un eveniment de pomină, destui au renunțat să mai participe din cauza vremii de la fața locului. Îmi plac evenimentele extreme, deci din punctul ăsta de vedere mă încearcă regretul că nu am fost acolo, să particip. Dar rămân consecventă unei promisiuni pe care mi-am făcută după Mamaia 2011: 2-3 ani pauză și distanță de acest organizator.

Și aici, ce zic organizatorii triatlonului vienez: http://www.ankaberger.blogspot.ro/2012/08/news-dunarea-si-dambovita.html 

Freitag, 21. September 2012

PROMO: alergări prin zona DELTA DUNĂRII, 20 octombrie

”Un eveniment unic in Romania. Un maraton organizat in Delta Dunarii, la varsarea Dunarii in Marea Neagra si pe digurile din jurul orasului Sulina. Maratonul Delta Dunarii va fi un omagiu adus locuitorilor  din Delta Dunarii, care au rezistat  unor conditii de viata dintre cele mai potrivnice, facand fata de-a lungul timpului, izolarii, arsitei verii, vanturilor, frigului si iernilor cumplite. Va fi o cursa a respectului si a recunostintei pentru eroii care traiesc astazi in Delta Dunarii. Sulina devine primul oras din Romania care se inscrie pe harta oraselor dunarene europene in care se organizeaza maratoane.

Clubul Eco Alpin in parteneriat cu Primaria orasului Sulina si Consiliul Judetean pentru Sport si Tineret Tulcea organizeaza sambata 20 octombrie 2012, prima editie a maratonului Delta Dunarii. Acesta va avea loc in localitatea Sulina si in imprejurimile acesteia. Concurentii vor avea ocazia (...) sa admire Dunarea, Marea Neagra si Delta Dunarii. Se va  alerga in mare parte pe asfalt (oras) si pe drumuri de pamant (diguri), dar si pe cateva portiuni acoperite de piatra (faleza) si de nisip (plaja Sulina de la  Marea Neagra). Puteti  admira in timpul cursei Farul vechi de la Sulina, vasele maritime si fluviale care plutesc  pe bratul Sulina si puteti auzi peste tot zumzetul barcilor cu motor (notă personală: nu mă bucură deloc zumzetul bărcilor cu motor, căci degajă combustibil în apă, corect? Și poluează fonic).

Startul va fi dat din fața primariei Sulina.
Descriere:
Traseul va continua pe faleza orasului Sulina in directia Farului vechi al orasului. Se va trece prin fata Taberei Sulina si dincolo de zona Cimitirului. Alergarea  va continua pe un traseu inconjurat de ape si diguri, in mare parte  pe  digul care leaga Sulina de Sfantul Gheorghe (aprox. 3,6 km dus si 3, 6 km intors, la o tura de circuit). Se va reveni in soseaua care leaga orasul de plaja Marii Negre. Se va alerga cateva sute de metri pe nisip, pana la malul Marii Negre. Concurentii vor reveni spre oras pe acelasi traseu, intrand apoi pe drumul care  trece pe langa zona imprejmuita a Portului Liber Sulina, dupa care se va intra din nou in oras. Se va alerga apoi pe strada 3 pana in celalalt capat al orasului, la strada Digului. Aici concurentii vor  intoarce, alergand pe malul Dunarii catre oras, trecand  succesiv de pe Strada Digului, pe Strada 2, Strada 1 pana in fata primariei, unde semimaratonistii vor incheia primii cursa. Maratonistii vor incheia dupa  ce vor alerga inca o tura de circuit.
Distanțele:
Maraton: 42 km (2 ture de circuit a cate 21, 1 km)  și
semimaraton: 21 km, se vor desfasura in ziua de sambata,  20 octombrie 2012, incepand cu ora 09.00.  
42 de copii din Sulina vor alerga pe traseul cursei de maraton, formand o stafeta de 42 x 1 km.
Categorii: Masculin si Feminin.
Temperatura probabila: 15-23°C
Concurentii vor alerga doar pe partea dreapta a traseului.  Punctele de hidratare vor fi din 3,5 in 3,5 km.
Condiții de participare:
1. minimum 18 ani impliniti cel tarziu pe 20 octombrie 2012.
2. act de identitate in original, la purtător
3. semnarea unei Declarașii pe propria raspundere, descarcă aici.
 NOTA:
Confirmarea participarii la cursa si ridicarea numarului de concurs se face in ziua de vineri 19.10.2012, incepand cu orele 17.00 la Sala de Sport a Liceului din Sulina
Obiectele personale vor putea fi depozitate in zona de start, la sala de sport,  prin grija organizatorilor. Acestea vor putea fi ridicate dupa sosire, pe baza numarului de concurs. ATENTIE! Nu lăsați obiecte de valoare in sacii de depozitare a obiectelor personale.
Instructiunile se vor gasi pe www.ilierosu.ro.
Cronometrarea va fi asigurata manual de catre echipa de arbitri. 
Puncte de control aditionale vor fi plasate de-a lungul cursei, fara a fi semnalizate. Alergatorii care nu vor trece prin punctele de control vor fi descalificati automat. 
Fiecare alergator este responsabil pentru propria securitate. 
Recomandam sa se alerge in coloana, pe partea dreapta a carosabilului. Este responsabilitatea fiecarui participant de a purta numarul de concurs, fiind strict interzisa modificarea acestuia. Participantii la competitie cu numere de concurs lipsa sau modificate vor fi descalificati.
CLASAMENT–CERTIFICAT DE PARTICIPARE
Clasamentul oficial va fi disponibil dupa cursa pe www.ilierosu.ro, pe site-ul Primariei Sulina si  pe site-ul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Tulcea. 
Fiecare alergator care va incheia cursa va primi medalia si Certificatul de Participare. 
Primii 3 clasati vor primi diplome.
Punctele de Prim Ajutor vor fi pozitionate la kilometrul 10, 15, 21, 31, 37, 42.
Alergatorii care se retrag din cursa pot astepta la punctele de hidratare, de unde vor fi ridicati de organizatori.
Taxa de inscriere:
Fiecare participant va plati o taxa de inscriere de 100 lei, din care se vor asigura:
- tricou, 
- diploma de participare și
- medalia comemorativa. 
Inscrierile la competitie se fac pana pe data de 12.10.2012. Pana pe data de 14.10.2012 fiecare participant va plati taxa de participare in valoare de 100 lei in contul Asociatia Club Sportiv Eco-Alpin, CIF: 14638190, IBAN: RO42 BTRL 0430 1205 G926 21XX, cont deschis la Banca Transilvania – Sucursala Alba Iulia Bucuresti,  mentionand numele si prenumele concurentului, precum și denumirea evenimentului (Maraton Delta Dunarii 2012).
Alergatorii inscrisi la Maraton sunt invitati la Pasta Party, care va avea loc in Sulina, imediat dupa cursa, intr-o locatie care va fi anuntata ulterior.
Timpul limita pentru maraton este de 6 ore, iar pentru semimaraton 3 ore.
Numarul maxim de participanti: 200.
Cum se ajunge la Sulina:
- cu autoturismul sau cu trenul: pana la Tulcea.
- cu vaporul de la Tulcea la Sulina:
- curse rapide: tel. 0732.630.356; 0749.909.472 (aprox. 60 lei cursa)
- nava clasica: tel. 0240-511.553 (aprox. 40 lei cursa).
Comitetul de initiativa si de organizare:
- Vasile Dogaru, presedinte Club Eco Alpin.
- Ilie Rosu, sef Sectie de atletism, Club Eco Alpin, membru in consiliul director ARPIA, structura centrală, membru al cluburilor Ro Club Maraton si Eco Alpin, tel: 0762.66.99.69, e-mail: ilierosu@gmail.com;
- Andrei Victor, director Liceul Teoretic “Jean Bart” din Sulina.
Informații preluate de pe blogului lui Florin Simion: CLICK HERE

Mittwoch, 19. September 2012

Ciucaș Emotions Trail Running .....

Maratonul montan din Munţii Ciucaş - 42,2 km, senzațional măsurat - a fost un fel de încheiere a sezonului competiţional 2012, fiind practic ultimul eveniment la care plănuisem să particip. 
  Surpriza a fost de ordin emoţional, astfel încât partea de festivitate a fost încărcată în mod neaşteptat de o întreagă avalanşă a unei vieţi pierdută în memoriale ale tăcerii. Păşind pe aceste coclauri după o pauză de 30 de ani, am retrăit în cel mai intens mod posibil întreaga copilărie și adolescență (am colindat aceste ţinuturi, prin toate ascunzişurile, de la vârsta de 2 ani până la 21 de ani şi la 15 ani, traseul Cheia-Zăganu-Ciucaş-Tigăi-Cheia a fost primul traseu independent ce mi-a fost permis să-l fac fără a fi însoţită de mama – 15 august 1982), astfel că, deşi nu asta intenţionasem, am abandonat mental spiritul de competiţie încă dinaintea kilometrului 20. Am pierdut controlul, ca să spun mai pe șleau.
Astfel că m-am rezumat la a savura peisajul, a recunoaşte momente trăite, a fi învăluită pur şi simplu de prezenţa părintelui care m-a crescut practic în exact acest ţinut fantastic. Viaţa este ciudată. Şi emoţionalul nu cunoaşte graniţe de niciun fel. Când trăieşti cu certitudinea şi relaxarea că nimic din urmă nu te mai poate ajunge, atunci te pomeneşti lovit.
Aşa că a fost o zi în care am cedat tentaţiei de a face fotografii, am realizat un album - inedit pentru mine - de aproape 200 de fotografii al unui Ciucaş la-nceput de toamnă, populat de alergători coloraţi, am rămas uimită de unele schimbări petrecute, am răsfoit prin ceața interioară albumul cu amintiri din copilărie şi am pus piciorul pe aceleaşi poteci şi stânci pe care păşeam în urmă cu 30 şi 35 de ani în urmă, doar că atunci aveam nişte bascheţi chinezeşti, albaştri, singura încălţăminte mai de munte de care se putea face rost. Şi cu care eram fericiţi.
Am mers relaxat şi cu un timp foarte bun pe primii 20 de km, fiind permanent pe locul 3 la categorie, chiar în spatele ocupantei locului 2. Nu aveam nici o grabă, oricum primii 20-25 de km doream să fie relaxaţi.
Punctele care m-au şocat de-a dreptul şi care mi-au distrus întreaga imagine idilică a ţinuturilor, determinându-mă practic să mă opresc şi să-mi plâng la propriu pe umăr, au fost două: atunci când am văzut că lipsea Cabana Ciucaş a anilor 80, cea inaugurată în septembrie 1937, situată la doar cinci minute de mers de liziera pădurii, la o altitudine de 1.560 m
- voi căuta în fotografiile mamei, sigur are una cu cabana veche din 1966, a fost acolo în decembrie acel an -
fiind înlocuită de un hotel care nu are nicio legătură cu spiritul naturii 
şi cea mai dureroasă săgeată a fost să remarc distrugerea arealului natural de la Cabana Ciucaş spre Cheia. Practic mă aşteptam să cobor pe potecuţa şerpuitoare şi prin pădurea copilăriei mele, pe unde, pe parcursul celor aproape 20 de veri de vacanţă, descoperisem întregul univers ce avea să mă amprenteze pentru tot restul vieţii. 
Dar am fost izbită grosolan de un drum forestier în amenajare şi de o înşiruire geometrică de plăci din beton dispuse astfel încât să uşureze maşinilor urcarea pe pantele foarte abrupte. 
Tot misterul acela implicat de: „se răreşte pădurea, ne apropiem de Platoul Cabanei Ciucaş, depăşim ultimul copac, trebuie să urcăm abrupt platoul acesta de pământ şi să ajungem pe pajiştea alpină în pantă .... vai, ce frumooooooos, uite şi Cabana în faţa noastră, vai ce bine”; masa lungă şi băncile din trunchiuri neprelucrate de copaci ne aşteptau mereu în soarele strălucitor al verii, iarba era verde, cabanierul era primitor şi se bucura să vadă oaspeţi, găseam o cană cu ceai cald, totul în jur era deschis, larg, curat, poteca către Vârful Ciucaş te îmbia să continui ..... ce basm frumos ..... 
ucis acum de prezenţa maşinilor de teren şi a mizeriilor aferente:  homo sapines care nu au nicio legătură cu muntele şi natura pură, care urcă motorizaţi până aici doar pentru a încărca ţinutul cu peturi, cutii de conserve aruncate, cutii de bere şi alte ambalaje, precum şi poluări fonice.  
Aş vrea ca toţi indivizii care lasă să le cadă din mână aceste ambalaje să se transforme chiar ei în ambalaje, ca să le pot da cu piciorul, să-i pot strivi, să-i pot pune în saci de plastic şi să-i depozitez în groapa de gunoi, lăsându-i fie să fie arşi, fie să putrezească. Chiar şi cu riscul efortului de a-i căra pănă jos, în spate, atârnaţi de rucsac, la groapa de gunoi.
Cele mai șocante și dureroase – emoţional vorbind – segmente ale traseului au fost două:
1. Cel poluat vizual de o maşină de teren căţărată mult mai sus de Cabana Ciucaş, pe loc nepermis, desigur, în Parc Naţional şi Rezervaţie Naturală! 
2. Cei doi km de coborâre de la „Cabana” Ciucaş până la Fântâna-izvor a Prof. Nicolae, monument din anul 1940, încă nedemolat, dar ciudat situat acum întrucâtva în mijlocul unui viitor drum asfaltat. 
Păşeam şi nu-mi venea să cred, plângeam şi tot nu-mi venea să cred. În ciuda faptului că cei mai mulţi vor numi aceste transformări ca fiind benefice şi dovadă de progres, eu am un singur cuvânt: regres. Crimă. Crimă împotriva naturii, singura resursă a vieţii pe Pământ, sub orice formă. Reintrarea în pădure a fost ca o evadare din Imperiul Durerii Sufleteşti. Dar eram deja epuizată şi aş fi dorit să mă fac mică, într-un colţ, şi să plâng. Vroiam să dispar.
   În altă ordine de idei, maratonul din Ciucaş a însemnat debutul meu în lumea crampelor. Tot auzeam poveşti despre crampe, ei bine, acum ştiu cum se manifestă. M-a pocnit una a dracului rău de tot pe urcarea pe rocă spre Vf. Ciucaş, undeva pe la km. 27, pe pulpa superioară a piciorului stâng. Fata care venea din spate şi-a dat seama despre ce e vorba şi mi-a spus că-mi dă un gel. Şi eu mă gândeam că e un unguent, aşa că eram gata să mă dezbrac de pantaloni, ca să mă pot unge. Dar era un gel de înghiţit, cu carbohidraţi. Păi eu, dacă nu folosesc d-astea, de unde să ştiu? Am un tub acasă, primit în chitul de participare de la Half Ironman Oradea, dar dacă nu ştiu şi în ce ocazii se foloseşte, nu l-am cărat cu mine. 
Şi probabil că înghiţitura largă de gel din tubul ei şi hidratarea imediată cu magneziu au avut efecte benefice, aşa că am putut continua urcarea. Ulterior, pe parcursul cursei, în afara ligamentului exterior de la genunchiul drept nu am mai avut alte probleme fizice.
Renunţarea definitivă la ritmul de alergare s-a întâmplat practic la momentul când am văzut plăcile din beton de pe coborârea sinuoasă şi abruptă de la „Cabana” Ciucaş spre Cheia. Ca urmare, ultimii 12 km de traseu au fost parcurşi în pas de mers şi asta a însemnat o durată de două ore. Îmi doream doar să termin şi să mă retrag în chilia mea, altfel m-aş fi prăvălit acolo şi m-aş fi apucat să îmi exprim tristeţea.
Am fost depăşită de peste 30 de concurenţi şi de vreo 15 fete. Treceau toţi pe lângă mine precum apa râului peste pietrele aflate în contemplare. Cam cu 6 km înainte de finish am decis că este cazul să îmi bandajez genunchiul, în rest niciun muşchi nu a tresărit când auzeam paşii celorlalţi tropăind şi apropiindu-se. Mentalul meu coordona tot şi în jurul meu nu mai exista demult competiţie, ci doar derulare.
 La Muntele Roşu m-am întâlnit cu un vechi prieten, care alergase semimaratonul și care acum stătea cu puștiul lui prin iarbă și se tot aștepta să apar.
Cu vreun kilometru jumate înainte de finish am văzut pe cineva în faţa mea, cu tricou roşu. Un concurent obosit. L-am ajuns, speram să putem sporovăi până la finish şi să intrăm împreună pe sub poartă. Dar nu era tipul de persoană interesată de sporovăială aşa că, oricât de penibil mi se părea, tot l-am depăşit. Pur şi simplu mergea mai în a lehamite decât mine.
Coborârea pe aleea lungă, asfaltată, a fost apogeul din cartea cu amintiri, aleea aceea fiind o amprentă mai profundă într-un conştient neglijat de trei decenii. Greu de imaginat, dar am parcurs-o la pas molcom.  
Primirea de la finish m-a înviorat. Se aplauda pentru fiecare nou sosit. Sebastian, Cornelia, Raluca şi Geta erau acolo, încurajau, aplaudau şi făceau poze. Erai aşteptat cu un zâmbet larg şi o fată foarte drăguţă îţi atârna medalia de gât. Primirea de la finish mi-a picat precum o felie de pepene rece într-o zi caniculară, a fost înviorarea sublimă şi pentru acest lucru trebuie să fiu recunoscătoare celor care au făcut-o posibilă. Prin ei am reuşit să ies din adâncurile memoriei.
Nu ştiu ce va mai fi, ştiu sigur că revenirea în Ciucaş nu a fost o idee strălucită. Ar mai fi multe de povestit, dar nu mă ţin balamalele. Este o cursă pe care pur şi simplu nu o pot comenta altfel. Poate la un alt moment dat, în viitor, poate anul viitor, poate niciodată.
 În seara respectivă m-am recules şi m-am scuturat, eu cu mine şi eu pe mine. Duminică dimineaţa îmi sfârâiau călcâiele să părăsesc ţinutul, am făcut o vizită la corturi să văd care e starea lui Mugurel Frăţilă, care făcuse ultramaratonul, am stat puţin cu ei la poveşti, la uşa cortului, după care ..... ţuşt spre Bucureşti, fără nici o privire înapoi.
Clasez această deplasare în domeniul unui fel de paranormal care m-a luat prin surprindere şi care m-a depăşit într-o oarecare măsură. Ca urmare, nu există un raport de cursă, iar acest material este probabil cel mai slab scris vreodată de mine ....
  Pentru detalii, click aici

Sonntag, 16. September 2012

IF 05 JZU - cu jeepul pe pajiștile alpine din Ciucaș!

Când: 15 septembrie 2012, aprox. 15:10h.
Unde: mult mai sus de ”cabana” Ciucaș, în plină pajiște alpină. Nu îmi dau seama cum de a fost posibil să cațere mastodontul motorizat până acolo!
Ce făceam eu acolo: participam la un maraton montan de excepție.
Cine și CE făceau ei acolo: O familie cu 4 copii. Cei trei din imagine mâncau pepene, savurând peisajul pe care părinții lor îl nimicesc și nimeni nu-i poate opri în țara asta călcată în picioare.
Fac apel către toți oamenii care conștientizează rolul naturii în viața pe Pământ, să dea share la acest material și să sesizeze autoritățile capabile să ia măsuri.
Numărul mașinii: IF 05 JZU.
Vă vine să credeți așa ceva?!
Update 21.09.2012:
De 5 zile încerc să primesc date de contact ale autorităților cu care organizatorii maratonului au colaborat pentru organizarea acestui frumos concurs. Am abordat direct organizatorul, pe Mihai Zlavog adică, de două ori pe e-mail și o dată pe Facebook, pe grupul aferent. E-mailurile sunt ignorate. Pe FB, fiind public, am primit acest răspuns specific românesc: ”Am vorbit la jandarmeria montană, se rezolvă.” Trist. Refuzul lor de a coopera în sensul inițiativei mele mi se pare neașteptat și de neînțeles, nu îi costa absolut nimic. Ca urmare, trebuie să caut mai departe, fără sprijinul lor de a primi informații. Și cred că cel mai eficient rămâne Ministerul Mediului, că ei știu exact încotro să redirecționeze sesizarea și de unde trebuie să aflu măsurile aplicate. 
Update 24.09.2012:
Surprinzător și regretabil, dar organizatorul acestui concurs de calitate, în persoana lui Mihai Zlavog, un atlet de calitate de altfel, nu doar că a ignorat simpla mea solicitare de cooperare, dar a șters și toate postările legate de această temă pe forumul intens circulat de pe Facebook. Ca urmare, acum am sesizat că nu mai pot scrie nimic acolo, printre alte blocări. Dacă așa înțelege el să fie responsabil și să respecte o minimă etică  ...... la dracu cu toate valorile, totul e doar papagal și ipocrizie până la urmă! 
Eu tot sper să mă înșel. 
 Update 01.05.2013:
”Urmare petiţiilor dumneavoastră adresate prin e-mail Ministerului Afacerilor Interne în data de 21.03.2013, respectiv 01.04.2013, în care sesizaţi că nu aţi primit răspuns la memoriul anterior, înregistrat cu nr.43763/18.01.2013 la M.A.I. – Secretariatul General şi remis instituţiei noastre, vă comunicăm că răspunsul v-a fost comunicat cu adresa nr.8371/22.01.2013, pe care o anexăm în copie.
Precizăm că în cazul în care veţi reveni cu un nou memoriu vizând aceleaşi aspecte, acesta va fi clasat, în temeiul art.10 alin.2 din O.G. nr.27/2002 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.233/2002. 

Cu stimă,
DIRECTOR,
Comisar şef de poliţie
PANTILIE ION” - 

PRACTIC NU AU ANEXAT NIMIC ȘI SOLICITAREA MEA DIN 18 SEPTEMBRIE, de a se identifica proprietarul mașinii și a se comunica ce măsuri au fost luate - a rămas în veci fără nici un răspuns.
(30.04.2015)

I'm WATCHing YOU!! :-)