Dieses Blog durchsuchen

Mittwoch, 31. August 2016

Vocație = pasiune

Mama zicea: ”Tata avea o vorbă: orice faci în viață, dacă o faci bine, de la început până la sfârșit, vei lăsa ceva în urmă. Nu contează că ești gunoier sau prim-ministru. Contează să faci cu pasiune ceea ce faci. Doar din asta iese ceva.”
OK, majoritatea vor râde și vor spune că nu există gunoieri cu pasiune. Cui îi poate place să strângă mizeria altora?!
Și totuși există. Multe profesii aduc beneficii pe ambele părți dacă pasiunea e implicată și mă refer în primul rând la profesiile unde vii în contact direct cu ceilalți. Medic, profesor, educator, asistentă medicală, personal trainer, maseur, chelner și lista poate continua, e foarte lungă.
Conducătorul nostru de curs de la Academie, Reini, un tip la vreo 50+ ani, mic de statură, atletic prin antrenament - alergare și sală - este o personalitate uluitoare. Eu zic: ”Uite un exemplar pe care l-a lua cu mine acasă”. Pentru că abundă de informație. Nu există întrebare, în domeniile pe care le predă, la care să nu poată răspundă. E fascinant.
Și fascinația lui se transmite prin faptul că facem orice pentru a mai avea un curs suplimentar cu el. Ieri de pildă, nu era zi de școală. Dar ne-am dus toți pentru o zi de ars creiere. Nutriția sportivă ne fusese predată de un tip care nu știe să transmită informația. Nu are vocație. Orice ar face, se vede că nu e felia lui, chiar dacă știe și el. Focusul lui e pe anduranță și nutriție sportivă, dar totuși nu iese mai nimic în curs și ieșim toți cu niște fețe în formă de semne de întrebare. Ca urmare, vorbim despre asta. Și așa ne-a auzit și Reini vorbind și s-a oferit să vină special în Linz ieri și să repete cu noi cursul.
Cursul a fost, aproape ca de obicei la el, un dialog. Am avut atât de multe întrebări, că evident s-a deviat. Dar doar prin întrebări poți învăța procesele fiziologice ale organismului și nutriția.
Și pe măsură ce cunoștințele avansează, cu atât mai mult îmi dau seama cât de cruntă e manipularea prin sistemul farmaceutic. Și medical, în mare parte.
Ahoi! Plec la cursul de masaj. Din nou anatomie azi. Cu un profesor fad. Medic de profesie. Nu știu ce caută să predea la noi la academie, că practic nu aflu mai mult de la el decât scrie în scripte!

Montag, 29. August 2016

Fitness Trainer Exam _ Sportakademie Linz

Știam de mult de examenul ăsta. Și totuși lucrurile s-au întâmplat de așa natură că nu am învățat pe măsură. Urăsc de-a dreptul să ”dau greș”. Examenul de azi era un examen intermediar. Dacă nu-l treci, mai ai o șansă să-l dai, ai timp practic încă aproape 3 luni să-l dai, până la examenul final. Dar pentru mine ar fi fost, mental vorbind, o catastrofă, să știu că nu l-am trecut. Plus că, în cazul meu, nu aveam 3 luni, ci doar o lună jumate maxim la dispoziție.
Când a venit vestea că, în sfârșit mă pot muta, am zis că se potrivește de minune. Mă mut de la 1 august, taman bine că atunci intram și în vacanță. Deci de la 1 august aș fi avut din nou viața mea, spațiul suficient. Nici un motiv să nu fiu motivată să învăț, nu? Cel puțin trei săptămâni de care dispuneam aproape după bunul meu plac și aș fi putut recupera tot ce nu am învățat și citit în ultimele patru luni!
Dar, ca întotdeauna în viața mea, am avut rezultate bune doar în condiții de stress maxim. În momentul în care interveneau condițiile bune și relaxarea, nu mai aveam rezultate. Sună aiurea, dar așa se pare că funcționez. Așa a fost și cu facultatea, și cu jobul, și cu cursele importante .... cu tot.
Mutatul s-a dovedit a fi un proces ”languros” .... îndelungat și extrem de greu. Pentru că totul a fost rezolvat de două brațe, două picioare, o minte și o mașină. Cu excepția unui transport de mobilă - canapeaua - totul a fost demontat, încărcat, transportat, cărat la etajul 1, montat, organizat etc  doar de mine. O muncă de Sisif pe care o fac a cincea oară în ultimele 28 de luni. Că ieși epuizat la nivelul tuturor celulelor din astfel de experiențe ..... e inutil să mai spun. Dar mereu intervin motivația, perspectivele, astfel că nivelul de adrenalină își spune cuvântul (ha, apropos, adrenalina și noradrenalina sunt hormoni eliberați de Glandula Suprarenals - rinichi ăia mici care stau ca un capac peste rinichii ăia mari, Glandula Renalis, așa că aveți grijă și de rinichii voștri!).

OK - zilele treceau și eu nu apucam să deschid manualele. Și știam că e ”groasă”, dar pur și simplu nu am reușit.
Examenul de azi a constat din 20 de întrebări scrise din anatomia și psihiologia corpului uman: sistemul endocrin, sistemul sanguin, sursele de energie ale organismului, anduranța, 20 de mușchi ai scheletului (de unde pornesc, unde se termină, ce funcții îndeplinesc și prin ce exerciții trebuie antrenați și de ce): sistemul muscular toracal, spatele, umerii, abdomenul, picioarele, brațele.
Prea multă baftă nu am avut, căci au fost câteva întrebări despre mușchi ”pe care nu-i citisem deloc”!! Deci am primit 0 puncte acolo, dar nah .... știam. D-aia nici nu am vrut să mă prezint la examen azi!!
A doua parte a examenului s-a derulat în sala de fitness. În echipe de doi oameni trebuia să derulăm un program de antrenament și surpriza a venit: cerința examinatorului nu s-a rezumat la grupe de mușchi, ci la tot organismul! Haaaa ..... nu citisem nimic despre abdomen și torace, fir-ar să fie. D-aia aveam nevoie de ”îngeri” azi. Nici despre anduranță nu citisem nimic, dar mă bazam un pic pe ce știam deja. Pare ciudat să spun, dar ce învățăm aici nu prea are legătură cu ce am învățat la Ironman University. Pare o nebunie, dar așa este. Există ceva tangențe, dar puține, plus că diferența de vocabular e enormă: americană, germană, latină.
Pe scurt:
Mă bucur - dar nu exaltez - că am luat examenul de azi. În pofida oboselii și a blocajului mental. Erau necesare un minimum de 40 de puncte dintr-un maxim de 60. Am obținut 51 de puncte. Două puncte dintr-un maxim de 20 am pierdut la partea practică și 5 puncte la partea teoretică (nu am apucat să scriu despre rolul Kreatinphosphat-ului în procesul ATP (Adenosintriphosphat), principala sursă de energie a organismului, am enumerat doar 4 din cel puțin 6 motive pentru care anduranța este benefică organismului și nu am știut trei mușchi).
Da ..... deci nu e cu brio, dar e trecut. 
Din motive birocratice și financiare acest examen era, pentru mine, vital, fiind în joc aproape 3.000 de euro. Pentru el am renunțat să merg ca arbitru la IM 70.3 Zell am See și am renunțat și la Podesdorf Austrian IM.
Mai urmează un examen mult mai complicat, de masaj, care implică întreaga anatomie, dar altfel abordată, și partea practică de masaj. Dacă trec și examenul acela, în octombrie, promit că mă-mbăt!!
Am venit acasă pe ploaie. În gara din Linz mi-am luat o înghețată mare. Trenul a fost aglomerat. De la gară din Amstteten am condus ușor, cu 50 km/h, pe ploaie, cu geamurile de la mașină deschise.
Am ajuns acasă pe la patru jumate, am parcat și am rămas în mașină zece minute, uitându-mă la ploaie.
Simțeam o greutate imensă și o ușurare imensă și mă uitam la parbrizul care se încărca cu apă ......
Am urcat în casă și am deschis ultima doză de bere Stejar. Și am pus pe mine un tricou cumpărat azi .... de la raionul de copii ... că așa am slăbit în ultimele luni, am ajuns să cumpăr de la copii ....
Berea m-a amețit, stau în inerție și savurez această seară.
Ascult teatrul radiofonic .... la radio :-), ca în copilărie!!! Un aparat micuț de radio, cu alarmă și ceva funcții fascinante!! Am pus stick-ul cu piesele de teatru salvate și ascult .....
 cuibărită într-o pernă roșie imensă, dragoste la prima vedere :-) Pe care mai adorm uneori :-)
Mâine la 9 sunt din nou la curs în Linz, o temă grea, căci cursul continuă: tractul digestiv și alimentația sportivă. Al treilea modul pe tema asta. O temă foarte complexă și destul de complicată. 
Miercuri urmează cursul de masaj, modul de anatomie. Vreau concediu!!!!

I am happy!!

Donnerstag, 25. August 2016

Wie funktioniert der Skelettmuskel?


Hier über woher unsere physische Energie im Leistungssport und nicht nur, kommt. Spannend!!

Mittwoch, 24. August 2016

despre detalii zilnice

   Sarkolemm, Os Sakrum, munte, Adenosintriphosphat, Pyruvat, training, Os Ilium, Iliosakralgelenk, müde, Glyconese, Pars Spinalis, Processus Spinales, Abduktion, Elevation, Musculus Deltoideus, Spina Scapulae, George, Himalaya, ani, Ironman, Mattehorn, pisoi, Os Coccygis ....
   Mi-e dor de multe. Mi-e dor să scriu. Mi-e dor de bicicletă. De pedalat în neștire. Am ieșit azi să cumpăr lapte. Direct de la vacă. 15 km dus-intors. 90 cenți litru. Direct de la vacă. Un vis la care renunțasem: să am acces la produse cu adevărat naturale, să văd eu de unde provin. Dovlecei, mere, pere, verdeață, morcovi, cartofi, ceapă, ridichii, roșii, usturoi, ardei. Cam astea sunt alimentele mele de bază. Grâu din câmp pe care-l macin acasă și fac pâine. Semințe de dovleac direct din bostănărie. Peste tot în zonă există un fel de ”oaze”. Cu ocazia mutatului am căutat câteva piese de mobilier pe internet. Și am găsit cam în toate direcțiile mobilier ca și nou, la preț derizoriu sau oferit gratuit. M-a costat benzina, timpul și efortul. Dar am descoperit niște ”oaze”, cum ar fi, în câmp, ascuns prin porumb și printre plantații de bostani, un producător de ulei și alte produse rezultate din prelucrarea semințelor de bostan. Mergi așa prin câmpuri, pe drumurile asfaltate practic înghițite de lanurile de porumb - mergi cu mașina sau cu bicicleta -, căci porumbul a depășit la ora asta înălțimea de doi metri și deodată apare o gospodărie. Intri pe alee și dai și de un magazin. Totul la un loc: producția, familia, vânzarea. La prima vedere te întrebi cum de supraviețuiesc oamenii, că pare totul izolat și uitat de lume, nu au pagini de internet să-și facă reclamă ... sunt ei și munca lor. Și clienții vin. M-am dus acolo să iau un paravan fotografic pe care îl folosesc acum ca despărțitor de spațiu. Când voi avea timp, voi pune și fotografii în el și-l voi posta aici. De nou costă între 60 și 80 euro. L-am cumpărat cu 25. Și cum era duminică dimineață, magazinul era închis. Am întrebat dacă-l pot vizita, de curiozitate. Și am intrat și m-a fascinat prin impecabilitate. Prin curățenie. Ordine. Simplitate. Și am discutat un pic și am aflat că există zeci de soiuri de bostani. Habar nu aveam. Dar ei, producătorii, știau tot. Era viața lor acolo. Din asta trăiesc. Am cumpărat și un kg de semințe de dovleac. Proaspete. Alt gust decât cele găsite în magazine. Acolo se deshidratează adesea pe rafturi, condițiile de depozitare diferă. 
   Am predat garajul unde țineam depozitată gospodăria adusă din România. Proprietarul, om cu bani, a sosit la fără un sfert. Eu mai aveam de luat un raft, câteva cartoane și de măturat un pic la ieșire. Omul, la sub 40 de ani, în pantaloni negri cu dungă, pantofi negri și cămașă albă. Imaculată. Duminică ora 11. Mă uitam la el, cu cămașa aia albă și cu manichiura făcută, cum a luat inițiativa să mă ajute cu cartoanele. Prăfuite, voluminoase .... și-a suflecat un pic mânecile de la cămașă, le-a luat cu grijă și mi le-a încărcat în mașină. Cu cămașa lui albă imaculată.
   Am cumpărat două comode pentru bucătărie și m-am dus la depozit să mi le ridic și să le transport acasă. Grele frate .... patru pachete, dar grele, lemn masiv, să mă omoare. Băiatul de la depozit ți le aduce cu staplerul, le lasă acolo pe margine și mai departe nu e treaba lui. Dar a făcut mai mult decât stă în job description, fără să-l rog. Chiar dacă următorul client a așteptat 3 minute în plus. S-a dat jos de la volan și mi-a aranjat pachetele în mașină. Erau grele și lungi de 2 m. Omul avea forță și experiență. Mie mi-ar fi luat 10 minute. Așa, el, a știut din prima cum să le aranjeze ca să încapă. M-am căutat rapid de niște bani și i-am întins 10 euro. Să-i cadă ochii ... că nu și nu! Io ... că da și da. Că i-am răsplătit gestul, nu i-am plătit serviciul. Eu nu prea plătesc, eu răsplătesc. Chestie de nuanță. Greu, dar până la urmă bancnota a rămas la el.
   Mi-e dor să scriu de munte. De o rută istovitoare cu bicicleta. De un traseu lung și calcaros. Mi-e dor de multe. Nu mi-e dor de concursuri deocamdată. Sunt atât, dar atât de obosită .... că 90% din timp mi-e dor de odihnă. Ultima lună de zile a fost cruntă, iar ultimele 8 luni de zile au fost istovitoare, doar aparent în acalmie.
   Anul ăsta e un an de studiu, introversiune și lecții de viață. Lecțiile de viață vin prin situații. Situațiile apar prin oameni. Și am primit două lecții mari de viață anul ăsta. 
(.....)
   Oamenii te învață să îi ștergi de pe listă. Deși eu credeam că nu așa ar trebui să fie. Dar .... viața bate filmul! Care e diferența dintre a avea nume și a fi doar niște numere, în contextul ăsta?! Nici una. Am mai șters doi de ”A” de pe listă și am priceput încă o dată în plus că așa, ștergând și străduindu-te să nu te legi de oameni, să nu începi să faci legături profunde, te aperi pe tine, eviți o mare parte din riscul la vulnerabilitate și asta uneori contribuie enorm să nu intri într-o capcană a blocajului. Ce o fi oare cu mine, că eram foarte bună la exercițiul ăsta!! Și sunt bună în continuare, știu asta. Le mulțumesc celor doi ”A” că m-au ajutat, la timp, să mă rup de alte verigi care nu erau în beneficiul meu. Când eu zic că există îngeri, nu mă crezi ... tzzzzzz!!!!
   Aș vrea să adorm și să mă trezesc peste zece zile abia. Odihnită, cu examenele trecute și cu ultimele ”noutăți” arhivate undeva adânc într-un sertar pe care nu-l voi mai deschide vreodată (deși am defectul ăsta enorm să tot deschid sertare și cutiuțe din trecut!!).  
   Am găsit aici un aparat mic de radio, cam 15x15x15 cm, un design retro, lemn maro cu parte metalica. Cu antenă. Cu un mic monitor electronic. Și .... cu posibilitatea să pui un SD-Card sau un Stick de memorie cu ce vrei tu să asculți. 
   Așa că ..... ascult piese radiofonice cu marii actori ai copilăriei mele. Le ascult la radio .... Dacă aș avea și înregistrări din Cenaclul flacăra, aș fi ca în anii 80, când joia seara, de la 8, la lumina lumânării - că se tăia curentul - și în frig - că aveam 8 grade în apartament iarna - făceam lecții și ascultam cenaclu sau o piesă de teatru radiofonic. Beligan, Birlic, Albulescu, Iordache, Valeria Seciu ..... o generație de aur și piese pe măsură. 
Acum nu ascult, că mai am de învățat în sistem turbo până luni dimineață la 7! 
Deci nu am timp să mă ocup sau să mă mai gândesc la prostii și cai verzi pe cer galben .... mă întorc la hârțoagele și planșele mele: 
Sarkolemm, Os Sakrum, Adenosintriphosphat, Pyruvat, training test, Os Ilium, Iliosakralgelenk, müde, Glyconese, Pars Spinalis, Processus Spinales, Abduktion, Elevation, Musculus Deltoideus, Spina Scapulae, Os Coccygis ....

Doi oameni care, fiind scoși din colțul lor comod și cald de rutină au preferat să închidă și să încuie ani întregi de istorie parțial comună, de trăiri comune. De primul nu mă mir. De al doilea nu că nu mă mir, dar nu mă surprinde, mereu am zis că ceva ”nu se potrivește”, dar am lăsat să curgă evenimentele, relația .... 
   Sunt atâtea cazuri în care, într-o familie, el sau ea pleacă până la colț să cumpere țigări sau pâine. Și nu revin niciodată acasă. Nu pentru că ar fi avut vreun accident, ci pentru că .... și-au luat lumea în cap, brusc și au plecat fără să spună nici măcar ”pardon”. 
Înțeleg d-astea, am făcut și eu așa, la nivel micro, cu ani în urmă. Dar mereu am zis ”scuze” și ”pentru că....”. Din respect pentru celălalt. Chiar dacă consideram că nu merită. 
Să-ți dai întâlnire și să nu vii și nici să nu te lași găsit,
să vii la întâlnire și să bați apa în piuă, cu zâmbetul până la urechi, când de fapt gândești ”du-te la dracu” -
nu judec, doar pun ștampila: mârlănie. Lipsă de sensibilitate .... oh, ce termen depășit .... scuzați, că u le aveți cu d-astea, mea culpa!

Montag, 22. August 2016

Kurz & bündig: Energie aus Fett

Coaching:
Wie viele Athleten wissen, wie ihr Körper funktioniert und warum ein Trainingplan nicht für alle gleich ist? 1% vielleicht? 

Wie viele Athleten wissen, dass 80% ihrer sportlichen Leistung aus der Ernährung kommt?

Oder dass jede Zelle, jeder Muskel des Körpers einfach erzogen werden kann?

Kurz und bündig für diejenigen die Ausdauersportarten betreiben und es nicht genau wissen, wie man den Körper dazu erzieht, um sich Energie haupsächlich aus den Fetten zu nehmen, statt aus den Kohlenhydraten und Eiweiß (Proteine):

Welche Aufgabe haben die Kohlenhydrate?
Die Kohlenhydrate sind den 1. Energielieferant für höhe Trainingintensität (die Verteilung erfolgt 80% KH, 20% Fett).

Bei niedrige Trainingintensität erfolgt die Verteilung umgekehrt: der Körper nimmt sich 80% der notwendige Energie aus Fett und nur 20% aus Kohlenhydrate. 

Viele Hobby-Sportler essen mehr Kohlenhydrate aus Angst, nicht genug Energie zu haben. Sie wissen, dass die Hauptenergiequelle aus den Kohlenhydrate kommt. Und dann wundern sie sich, warum sie mehr auf der Waage wiegen.

Kohlenhydrate = höheren Wasserbedarf = Gewichtzunahme.

Um den Körper dazu zu erziehen, sich die Energie aus den Fetten zu nehmen:
# Abends keine Kohlendydrate essen und in der Früh nüchtern trainieren. Der Körper wird sich die notwendige Energie aus dem Fett nehmen, da keine Kohlenhydrate zur Verfügung sind.
(nun wisst ihr, warum ich so wenig Fett mit mir herumschleppe :-) - der Massage-Profesor sagte mir neulich, ich hätte überhaupt kein Fett drauf!!)

Die wichtigsten Energiequellen im Sport sind:
1. Kohlenhydrate - bei höheren Intensitäten;
2. Fette - bei niedriegere Intensitäten;
3. Eiweiß - nur im Notsituationen (keine KH, zu wenig Fette zur Verfügung).

Das Gefühl von "schwere Beine" beim Laufen kommt von zu viel Wasser, d.h. weniger Kohlenhydrate verzehren.

Von den bekanntesten KH-reiche Nahrungsmittel:
# Kartoffeln
# Getreide
# Nudeln
# Hülsenfrüchte
# Obst
# Gemüse

Sonntag, 21. August 2016

Harninkontinenz bei Frauen vorbeugen

Nicht nur für Frauen, die an unfreiwilligem Harnverlust (Harninkontinenz) leiden, ist regelmäßige Beckenboden-Gymnastik sinnvoll. Auch jüngere Frauen oder Frauen nach Schwangerschaft und Geburt sollten ihren Beckenboden trainieren.

Schließlich haben diese Übungen eine vorbeugende Wirkung in Hinblick auf das Auftreten einer Harninkontinenz - wenn mit zunehmendem Alter die Gewebefestigkeit nachlässt. Darüber hinaus hat die Kräftigung dieser Muskelpartien die angenehme Nebenwirkung, dass auch die sexuelle Empfindsamkeit gesteigert wird.

Wo ist der Beckenboden und wie lerne ich, ihn zu spüren?

Vielen Frauen ist zunächst einmal unbekannt, wo ihr Beckenboden liegt. Aber auch wenn sie wissen, wo diese wichtige Muskelpartie zu finden ist, ist ihnen häufig unklar, wie sie diese effzient anspannen und trainieren können.
Konsequenterweise sollte das Training also damit beginnen, sich seiner Muskeln bewusst zu werden: Die Beckenboden-Muskulatur spannt sich zwischen den Schambeinknochen und der Spitze des Steißbeins. Diesen Verlauf sollte man sich auch bildlich vorstellen.

Wie werden die Übungen durchgeführt?

Bevor Sie mit den Übungen beginnen, sollten Sie die Harnblase entleeren.

Übung 1:

Kneifen Sie den After zusammen, sodass sich die After-Öffnung nach innen zieht - als müssten Sie den Kot zurückhalten. Dabei wird der Beckenboden bewegt. Der gleiche Effekt wird erzielt, wenn man versucht, den Urin zurückzuhalten. Auch dabei kommt es zu einer Bewegung des Beckenbodens, durch die man sich diese Partien des Körpers vergegenwärtigen kann. Auf diese Weise entsteht ein Bewusstsein für die Muskulatur. Vorteil dieser Übung: Sie können sie in allen Positionen durchführen - im Stehen, Liegen und Sitzen.

Übung 2:

Führen Sie zwei Finger ein Stück weit in die Scheide ein und spreizen Sie die Finger auf. Durch Anspannen der Muskulatur werden die Finger infolge wieder aneinander gedrückt. Bitte beachten Sie: Diese Übung empfiehlt sich nicht unbedingt zu Beginn des Wochenbetts!

Übung 3:

Rückenlage einnehmen, Beine anwinkeln und Füße aufstellen. Tief einatmen. Hohlkreuz bilden und Gesäß anspannen. Dabei ausatmen und die Region des Afters, des Scheideneingangs und der Harnröhre zusammenziehen und schließen. Diese Spannung kurz halten.

Übung 4: 

Rückenlage einnehmen, Beine ausstrecken und überkreuzen, weiter wie bei Übung 3.

Übung 5:  

Rückenlage einnehmen, Füße aufstellen, Rücken und Gesäß vom Boden abheben und in dieser Position mit kleinen Bewegungen heben und senken. Das Gesäß berührt dabei nicht den Boden.

Wie kann man den Beckenboden sonst noch stärken? 

Darüber hinaus gibt es verschiedene Hilfsmittel, mit denen man die Beckenboden-Muskulatur trainieren kann und lernt, diese anzuspannen. Dazu zählen etwa kleine kegelförmige Vorrichtungen, die - mit einem Bändchen versehen - wie ein Tampon eingeführt und gehalten werden (sog. Scheidenkonen). Diese sind in unterschiedlichen Gewichten erhältlich. Daneben werden immer wieder neue Produkte zur Stärkung des Beckenbodens entwickelt.

Wie oft sollte man trainieren? 

Das Training sollte mehrmals täglich durchgeführt und die einzelnen Übungen dabei jedes Mal etwa 5 bis 10 mal wiederholt werden. Da man die Anspannung von außen nicht sieht, kann auch in der Öffentlichkeit trainiert werden - einfach immer, wenn man daran denkt.

Montag, 15. August 2016

What went wrong? By William McPherson

I live in Austria since two and half years nearly. Here somewhere are the origins of my grandmother. I left Romania not because I dreamed to make the "big money in the West", but because of the general mentality there. My story is a different story. Since I am here I often get the question: "What went wrong in Romania? What is going still wrong there? Why?!"
It is difficult to explain it, because it is not just a simple enumeration of facts. It is much more than ten or hundred. It is the unsaid and the unseen, it is the Felt One. 
Many people I met here in Austria were at least once in Romania and all of them have the same opinion: "Oh .... Romania..... Beautiful country, but such a different world ..... what a pitty, what a lost potential there ....." and the comments are going further and further. 
Myself I avoid discussing about Romania. Because I feel pain. Because I feel bitterness. Because I feel sadness and tears. And because I wrote much to much about why the things there are going wrong. Because talking about Romania takes a life long and the entire energy. Because it is a huge case. An interesting one. But for my life it is enough. 
I move out these days in a new house and last week I was working together with the landlord for mounting a complicated kitchen furniture piece. We worked together for four hours in the garage. The man is 60. He visited Romania in 2002 and he told me how he see the things there:
"We were going through a village. Nearby a house, right at the entrance of it lay a dead sheep carcass overrun by flies. It lay there for some days for sure and anybody seemed to be disturbed. Not even the people living in that house. You will never see such a thing in Austria. You do not need money to take away a dead animal laying in front of your house, you do not need to be rich. The mess, dirt bothers us. We like to keep clean. Romanians should not wonder why Germany or Skandinavia have such a high life standards."
Yes, I know, some would say this is the exotic part of Romania. I have a different point of judgement about these kind of "details".
There are not such of "better countries" or "worse countries". A country is a nation. Nations are different. But somehow .... Romanians are something what themselves seem not to like, because much to many Romanians are living the country and the rest still living there is talking about "Romania sucks". I know some happy Romanians in Romania, but they are exceptions who could create an own context in a corrupted and indoctrinated country. Many of them also lived for years in other countries or on different continents, but returned to Romania. I am happy for them, because real home means the place where you feel at home. And having the chance go live at home is probably the most important feeling in a man's life. 
It is said that a country has the people which it deserves ..... at this moment I can't say I understand this. From my understanding, a country is what its people are doing with it, a county is, besides the natural potential, the mirror of its inhabitants.
******
"Late last December (1989) I flew to Berlin with a friend. It was an impulse - I wanted to see the Wall while it was still standing - and for the first time in some years, maybe in my life, I was free to act on an impolse of that sort. My wish was to spend the week between Chrismas and the New Year in Berlin, and in return I promised my friend that we would spend the next week in Italy, all of which we did: New Year's Eve at the Brandenburg Gage, a week overlooking the Grand Canal in Venice, then a few days in Florence and Rome. She returned to New York, and I went back briefly to the luxury of Venice, intending to go on to Budapest and Prague, return to Berlin once more and so to home.
   But plans have a way of changing. The images of the Romanian revolution - I had seen it on television in Berlin - were still vivid in my mind. I had a few extra days after all. The country was not far away. I got a copy of a map of Timisoara and secured a visa to Romania. I rented a car and loaded it with bananas, oranges and chocolate. A friend supplied me with some telephone numbers in case of an emergency, a couple of cartons of Kents - for purpose of bribery only; at the time I was not smoking - and two bottles of Johnny Walker Red should the Kents prove insufficient. 
And then, on 22 January, one month to the day after Ceausescu had fled by helicopter from the roof of the Central Committee Building in Bucharest, I set off in my newly rented Volkswagen Golf, equipped even with an extra can of diesel fuel: just enough, I was told, to get me through Romania without having to pay the prices the government was charging foreigners for poor quality motorina.
   I arrived at the Romanian border at four-thirty in the afternoon, darkness already fast approaching. It was very cold. Customs was taking a long time inspecting the Italian aid convoy ahead of me. Finally after half an hour it was my turn.
   "Any weapons? Drugs? Ammunition?" the customs official asked.
   "No, nothing."
   He inspected the car and asked me to open the hood. I fumbled around under the dashboard in all the likely places but couldn't figure out how to do it. I had neglected to look at the car verz closely when I rented it, and now it was dark. I tried to find my flashlight but couldn't, and I felt like a fool.
  "Is best you stop your travels tonight in Timisoara.", he said, more in the tone of an order than a suggestion. "No more far."
   Yes, I assured him, pressing an orange into his hand, the Hotel Continental. "I have a reservation."
   "Is the best." He flashed me a V-sign; I returned it, and so I was off, but not for long. A couple of hundred metres up the road a soldier waved me to a stop.
   "Parlez-vous francais?" he asked. His French was about as fluent as mine.
   "Un peu."
   "Venez-vous aider la Roumanie?"
   He was rubbing his hands for warmth and looking at the oranges on the seat beside me. I showed my passport again, flashed the V-sign and gave him an orange. And after negotiating another impromptu border check-point, and another, dispensing more oranges and exchanging more V-signs, I was on my way to Timisoara, sixty-five kilometres dintant. The raod was better than I had expected and free of traffic, but very dark; even in the villages there was no light. All Romania was dark, I was soon to discover, and Timisoara, when I arrived there an hour later, seemed the darkest city I had ever seen.

Freitag, 12. August 2016

cum e nemții, cum e austriecii .....

Notiță (se va dezvolta ulterior):

Austriecii sunt altfel. Știam asta, dar nu puteam defini cum sunt ei altfel decât nemții.
Educația mea în casa părintească a fost un miș-maș germano-austriac și acum, odată cu mutarea aici, despachetând din lucruri și regăsind ”relicve” din copilăria mea și din copilăria mamei mele, am sentimentul că ”am revenit acasă”, chiar dacă pentru unele mici obiecte dintre cele păstrate după decesul mamei în 2005 s-au scurs mai mult de 80 de ani.
Cei 4 ani petrecuți în Germania mi-au ascuțit simțurile pe partea germană, evident, așa că până acum nu am avut ocazia să gust realmente ambele culturi care deși apropiate, se desprind una de cealaltă prin detalii micro- și macroscopice. 
Până am ajuns la semnarea contractului de închiriere pentru acest apartament s-au scurs cam două luni. Întâlnirea propriu-zisă de semnare a ținut două ore jumate. Asta în Austria.
În Germania totul s-ar fi finalizat strict în maximum jumătate de oră.

Neamțul e direct și la obiect. Fără să te întrebe de sănătate.
Austriacul te studiază. Nu semnezi din prima, că are nevoie de timp să te miroasă. 

Să te duci la o întâlnire cu un austriac și să intri direct în subiect e semn de impolitețe și superficialitate.  Știi cum e cu ”fac curte”? Te plimbi mai întâi prin jurul gardului, apoi vezi dacă vrei să intri. Cam așa .... Neamțul intră direct în curte. Austriacul își lasă bocancii la intrare. 

Neamțul dă gaură în perete, lasă să curgă mizeria, termină și apoi face curat.
Austriacul aspiră pulberea aia care iese în timp ce dai gaură în perete concomitent cu zumzăitul bohr-mașinii, așa că la final totul e curat.

Neamțul vrea extindere de teritoriu, declară răbzboi de cucerire.
Austriacul își caută o alianță, mai bine își extinde teritoriul printr-un contract de căsătorie.

Desigur că io, venind cu creierul german aici, mi-am luat leapșa de nenumărate ori. Chiar și acum. Dar asta e altă poveste. 

Cert este că e nevoie de timp să ajungi să miroși și să simți dedesubturile. Cât timp? Mult .... câțiva ani.

Austriecii îi numesc pe nemți nu ”altfel”, ci ”doof”, adică un fel de ”proști”.
La nemți nu am auzit nimic împotriva austriecilor, în cei patru ani. Nemții nu au preocuparea asta. Austriecii da. Încă nu știu de ce .... 

Cam așa ....

Donnerstag, 11. August 2016

Mă bucur ca un copil abia născut ....

Sunt obosită în toate dimensiunile. 
Anna m-a vizitat azi și nu i-a venit să creadă că tot ce vede în casă a fost adus, sortat și montat de mine singură. Cinci rafturi montate, o comodă, 3 mese, un pat, 9 ”șifoniere de camping” (o soluție provizorie până voi ajunge la finanțare unui mobilier adecvat care să-mi înghită toate țoalele), o garderobă din PVC, alte 3 rafturi de încălțăminte, 5 lampadare etc. etc. Totul demontat, încărcat, cărat, montat, fixat etc. Așa mi-am dat seama cât de incredibilă sunt de fapt :-)
Chiar dacă în mijlocul casei tronează de 3 zile o comodă pe care nu am reușit să o montez (încă).
Mă bucur de primul pat după doi ani.
Mă bucur de prima mâncare gătită după gustul meu, în tihnă, după aproape 10 luni de zile.
Mă bucur de prima prăjitură făcută la cuptor, după doi ani jumate.
Mă bucur de cada din baie  ..... după un an.
Mă bucur de mine ..... cum nu m-am mai bucurat de doi ani, când a început ”declinul”.
Mă bucur de ferestrele înșirate pe toți pereții exteriori. Sunt în casa asta și mă simt ca afară, în câmpul verde. Vecinii au o mică herghelie și ceva vaci, iar casa noastră este în plin ”porumb”, așa că văd când iese cu tractorul. Văd și aud mai ales .... și miros :-), că așa-i la țară, nu?!
Azi a trebuit să închid 4 din 7 ferestre, căci a plouat fără încetare și cele 12 grade Celsius nu mi s-au părut prea apetisante în casă. Dar în rest, mă mișc de parcă sunt în aer liber. E un sentiment fascinant, e mai mult decât puteam visa, io .... io care ani de zile în București am stat blocată și fixată în birouri corporatiste tâmpindu-mă cu ochii în pereți albi și încăperi fără ferestre .... stăteam, munceam și eram permanent stresată și iritată și nervoasă, eram sătulă de viață și bănuiam de ce .... mii de motive adunate în fiecare minut al fiecărei zile .... acum știu mai mult, acum pot compara și acum mi se confirmă faptul că viața aia nu era viață, ci boală! Din cartea ”condamnat la viață”.
Românii nu înțeleg de ce ”ăia din afară” sunt relaxați. Să mă întrebe pe mine, că am ce să le povestesc. Se ascunde imens, dar imens de mult în spatele acestei ”relaxări”, care culmea, e reală, nu mimată.
Mă bucur de emoțiile pe care casa asta - nu neapărat ca structură fizică - mi le oferă. Nu mă bucur neapărat că totul e nou și că am mașină de spălat vase, dar recunosc că savurez acest confort. 
Mă bucur de pat .... visam mereu la un Himmelbett .... am vrut să cumpăr unul, dar spațiul nu prea permite, existând doar doi pereți drepți înalți. Spațiul e mare, e generos, dar destul de ineficient și dacă nu faci mobilier de comandă, destul de complicat de aranjat, mobilat, organizat. Deci are neajunsuri, dar la momentul ăsta nimic nu mă supără. Este casa pe care am ales-o și care se pare că m-a așteptat. E de aproape un an dată la închiriat .... știu de ea de multe luni și i-am tot dat târcoale .... iaca că acum mă aflu în ea și deși au trecut două săptămâni de când dorm aici, tot mai am fluturi în stomac .... Ah ... Himmelbett .... mi-am creat un pat fantastic care seamănă cu un Himmelbett. Mă simt ca o prințesă când mă ”ascund” în el :-)
Vreau să scriu, dar nu am timp, nu am forță, nu am stare.
Așa că mă rezum la ”rezumate” deocamdată. De anul viitor le ”prelucrăm”. 
Am ieșit ”la timp” din ”colivia” în care mai aveam puțin și o luam razna. Puștiul care mi-a făcut viața un calvar e acum ”la răcoare” și mi-e milă de mama lui .... adică e internat într-o clinică de psihiatrie, pentru teste și eventuale diagnosticări. Dacă mă întrebi pe mine, tânărul de 13 ani e bolnav de nesimțire și grobianism. Proasta creștere se datorează unei incapacități din partea părinților de a recunoaște unde, cum și când trebuie totuși trase niște frâie, așa că tatăl s-a retras din procesul educației, abandonând .... iar mama a rămas singură și depășită totalmente de tot ce o înconjoară, dar fără să aibă puterea și voința să întreprindă ceva (orice tentativă de discuție cu ea pe această temă a eșuat, din păcate. Din păcate pentru ea, nu pentru mine).

Dacă totuși echipa de medici va găsi un diagnostic și se va adeveri ceea ce părinții susțin, cum că copilul suferă de ADHD și alte nebunii, atunci poate îmi voi revizui părerea și voi spune doar .....monstruos ..... absolut monstruos .... destine triste care pot lovi pe oricine. Doi oameni se întâlnesc, se iubesc, se căsătoresc și fac copii. Ocazie cu care sunt nevoiți să afle că ceva nu e OK. Și toată viața lor e deodată o condamnare. Bărbatul, tipic genului, găsește portițe de scăpare, așa că toată imensitatea poverii rămâne pe umerii mamei. 
Drame ascunse despre care nimeni nu scrie ...... iar eu nu am puterea să scriu acum.
E aproape unu dimineața, mașina de spălat și-a terminat programul, prăjitura mea la cuptor e un deliciu indescriptibil și io mă topesc de somn. Noapte bună! Mă duc să mă bucur din nou de patul meu cu coviltir, de prințesa fosforescentă de pe tavan care suflă spre Univers și dă liber dorințelor mele ... mă duc să mă lăbărțez în patul meu propriu și personal, după luni de dormit pe pat pliant și pe podea .... mă duc să visez că am renăscut și că voi fi sărutată de un prinț. De prințul potrivit :-) Mă duc să mă bucur de somn! 

Montag, 1. August 2016

Toate la timpul lor .....

20.7.2016
Să spun că e arșiță, aici, la granița dintre Austria Inferioară și Austria Superioară, ar fi, în comparație cu verile caniculare din București sau Viena, nedrept. Mă simt privilegiată să fiu aici și chiar dacă încă tot nu știu ce va urma și ce-mi rezervă lunile următoare, cert este că deocamdată mă aflu acolo unde ”trebuie”.
Am ieșit din casă un pic. Jos la subsol e răcoare, nu poți dormi neînvelit. Dar sus, la nivelul solului, e cald. Iar și mai sus, la etajul unu, sub acoperiș, e copleșitor de cald. Este ceea ce mă așteaptă în noul cămin, dar cum nu le poți avea pe toate deodată .... va trebui să mă adaptez din nou. După atâtea luni de pribegie și dormit pe jos și tremurat uneori și bla-bla-bla, mă bucuram azi ca un copil fericit când montam patul. Primul meu pat după doi ani. Primul meu pat, prima saltea pe care pot dormi uman .... e un sentiment greu de descris, după atât de îndelungă așteptare. E un mic pas de normalitate oarecum. O casă open-space, luminoasă .... care așteaptă culoare și suflet în ea. Incomparabilă cu locuința din toamna trecută: rece, cu stricăciuni multe și foarte întunecată și fără urmă de vreun pic de energie pozitivă. O clădire ignorată de proprietari care oglindește sufletul acestora, din ce mi-am dat seama ulterior.
E trecut de zece seara. Liniștea e traversată doar de murmurul licuricilor și al lăcustelor. Cerul se mai luminează printre nori, cu siguranță se va dezlănțui peste noapte, ca și noaptea trecută. 
Am înfățat salteaua în seara asta ..... un alt mic vis împlinit: așternut din satin de culoare bordeaux. Când eram mică-mică aveam o cămașă de noapte din catifea de culoare bordeaux cu dantelă albă la poale și mă cuibăream toată în ea, pe fotoliu. Eram mică .... 
Vecinii de vis-a-vis au vizitatori mulți și stau toți în grădină. Discută în surdină. Vecinii lor de alături au avut și ei azi mulți vizitatori. ”Cartierul” se mărește, în ultimele 4 luni au început să se înalțe vreo 5 case mari. În șapte luni, prin zonă au răsărit cel puțin 5 case mari care acum sunt locuite. Nu știu cum pui mei le construiesc atât de repede și cu atât de puțini oameni pe șantier. Dar le construiesc și arată bine și familiile se mută deja în ele. Cărămidă refractară sau lemn, nu plăci din beton. Cu grădini măricele, terasă și cel puțin un etaj. 
Nu se aud țipete, urlete, nimeni nu dă muzica tare. O atmosferă de pace, ne salutăm, ne mai oprim la o vorbă. Dar niciodată nu se pun întrebări despre alții, nu se bârfesc vecinii sau prietenii comuni. Nu știu cum reușesc oamenii aici, dar reușesc bine ..... fiecare își vede de treaba lui, totul se rezolvă pașnic.
Printr-o ”întâmplare manipulată” de mine am cunoscut-o pe Anna, singura maseură din zonă. O personalitate deosebită, din ce pot aprecia după două ore de povești. O nouă istorioară ”paranormală” din viața mea .... o nouă confirmare a faptului că ”cine caută, găsește” .....
Am început să caut activ locuință prin aprilie. Am tipărit fluturași și i-am împărțit de-a lungul ultimelor luni pe peste tot prin zonă. Erau anumite condiții, desigur, de aceea evitam căutarea prin internet. Am căutat și acolo, ba chiar găsisem apartament într-un castel, aș fi putut să mă mut de o lună deja .... dar nu am simțit acolo ceea ce căutam, așa că am zis: ”Din păcate, trebuie să refuz oferta. Se pare că nu acest castel e pentru mine. Va fi altul, dar nu ăsta și nu acum.”
În fluturaș scriam: ”caut locuință de închiriat începând din august-septembrie.” Și lucrurile se întâmplă ....
Apoi am căutat loc de practică pentru cursul de fitness trainer. Trebuie să dovedim 100 de ore de practică în domeniu. E complicat, e extrem de complicat să fii acceptat la practică, fie și neplătit, când ai aproape 50 de ani și zero experiență în branșă. Dar aveam în cap că din august voi avea un loc de practică, fie el și neplătit. Și lucrurile se întâmplă ..... de două ori pe săptămână merg câteva ore la cel mai mare centru de fitness din oraș .... 
E luni, 1 august, se apropie ora unu dimineața și încă nu dorm. De două săptămâni nu prea mai dorm, dar muncesc la greu, așa că am revenit la faze de colaps total. Acum mi-am amintit de .... zodiac și am rămas perplexă să citesc chestia de mai jos:
Perplexitatea se referă la faptul că da, săptămâna care tocmai se încheie a însemnat o despărțire. Am plecat, cum zice îngerul .... după șapte luni ciudate, cu extrem de multe evenimente bulversante, m-am mutat. Agitația emoțională este atât de intensă și de complexă că nu mă lasă să dorm și nici să mănânc. Nici o minune că am colapsat de trei ori. 
Dar am deja 3 nopți petrecute în noul cămin și sentimentul de mine însămi este atât de pregnant .... încât nu-l pot descrie. După doi ani și trei luni prima casă pe gustul meu. Spațiu generos, open space. 
Spațiu luminos. Baie mare. Totul e mare, ferestre multe în tavan și pe toți pereții. Va domni haosul o perioadă, dar e minunat .... mă trezesc cu ochii pe cer, căci am montat patul exact sub o fereastră din tavan. Sau pot deschide ochii privind câmpul verde .... e absolut fascinant. Liniște, spațiu, pace și în același timp mult dorita și râvnita intimitate. Imens de mult de muncă încă, mai am multe lucruri de transportat, după care urmează amenajarea și sortarea. Dar acum prioritar e studiul, așa că .... mai povestim cu imagini probabil după șase vreo 4-5 luni, când am trecut primele examene importante. 
Acum am amenajat în mare parte colțul de studiu și am strictul necesar un pic organizat. OK, nu am găsit încă tacâmurile, nici măcar un cuțit nu am .... dar mă descurc :-) 
Happy .... dar oarecum special. E o bucurie obosită, fascinată, o bucurie apăsată de emoție, implozivă ..... Am trei mese pe care le-am înșirat și toate sunt pline cu cărți, două imprimante, laptop-uri, planșe anatomice, karteien, caiete, notițe, instrumente de scris, șters, desenat, manuale, boxe .....e un haos pozitiv. Mă uit în jurul meu și simt molecule neastâmpărate de suspans și excitație. Mă uit în dreapta: Fereastra deschisă spre grădina mare lasă să intre aerul proaspăt de după ploaia de vară. Lampadarul dăruiește o lumină difuză. Un schelet de 90 cm și două planșe mari cu scheletul și sistemul muscular domină un perete. 
Mă uit în spate: două rafturi improvizate pe care am ordonat cât de cât biblioteca sportivă despart spațiul de bucătărie. 
Mă uit în stânga: un alt lampadar din hârtie de orez, cumpărat în urmă cu doi ani, în Viena, răsfață cu o lumină caldă perna roșie imensă de pe podea, pe care am adormit azi, doborâtă, după o baie în esență de melisă. Aici e amenajat deocamdată un spațiu de activități sportive (fitness, meditație, gimnastică). După care urmează o canapea mare (Wohnlandschaft) cărată ieri, după școală, cu multă transpirație și o rănire dureroasă care mi-a albit toată noaptea trecută. Un deget mare de la piciorul drept e inflamat și pompează dureri precum inima sânge ..... pășesc pe câlcâi și mă tratez cu strâns din dinți, că așa-i în sport ....
În spatele canapelei se află viitorul loc de masaj, adică masa de masaj profesional și scaunul. În rest, cutii nedesfăcute sau desfăcute și multe decorațiuni. 
Iulie a fost o lună grea. Fascinantă, bulversantă, grea, intensă.
Din prima seară aici mi-a lipsit pisoiul. E prima oară când sunt din nou eu cu mine și mi-a lipsit pisoiul și mă așteptam să fie în casă, să-l văd cum vine tropăind și mieunând ..... Au fost secunde lungi când mă minunam că nu-l văd, după care trebuia să-mi reamintesc că de fapt nu-l mai pot vedea .... și mă duc să mă culc, căci mi s-au inundat pupilele instant.
P.S.
Urmează o perioadă și mai interesantă pe un alt segment din viața mea.

I'm WATCHing YOU!! :-)