Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 25. Dezember 2020

2020 - about Christmas Spirit

Read December 2012, December 2013 and December 2014

Christmas Eve, Christmas time, Christmas spirit …. 

When you know that only today and tomorrow are you allowed by the law to walk free where ever you want and that after tomorrow the new lock-down is going to be implemented is difficult to talk about Christmas Spirit. 

Our illusionary Freedom it has been taken, that small part of Freedom we still have had has been taken .... and this is the most incredible stuff in our times. To destroy everything that makes us as a society and human beings, to deliberately destroy the economy, the middle class, destinies of people - so many suicides and mass-media does not relate about any of them in Austria! - and even souls and health in name of health and security ..... it looks like a war is coming. A silent war, hidden strategy, step by step we are stolen of our spirit if we let to be done.

I am, exactly as you are, speechless, thoughtless,  wordless ..... even if inside me I do really enjoy the time being, as always in December, as always for Christmas. I have my own created Christmas Spirit.
There was once a Merry Christmas ..... 
A rainy, cloudy, "unfriendly" grey weather in Zell am See and over +10°C.
Christmas Eve - I went out in the darkness and I set on the edge of the lake. Just being there. And being grateful to be there.

Sonntag, 20. Dezember 2020

Potecând printre boboci de gheață

Deși încet-încet se pare că întreaga - sau mă rog, aproape întreaga - omenire se mișcă pe poteca spre poarta aceluiași același lagăr de concentrare, la a cărui intrare e inscripționat ”Libertatea Ta este dincolo de sârma ghimpată, bine ai venit în lumea reciclării colective!” (o măreață idee pentru un desen care să ilustreze ideea și, pentru clarificare, ”dincolo” înseamnă după ce treci de poartă în ”curtea interioară” a lagărului), totuși mi-e greu să nu simt aproape dureros de fascinant noblețea universală din jurul meu. Și nu mă refer acum la caracterul și omenia semenilor, cu care practic am infim contact, ci la Mama Natură. De ce e ”Mama Natură” și nu ”Tatăl Natură” nu știu.

Lanțul muntos din fundal e denumit ”Trei Frați” - pe lista de TO DO anul viitor

Ieri am avut de treabă și am ieșit pe la nouă dimineața. M-am eliberat abia la unu jumate și am mai prins câteva ore dintr-o atmosferă de basm. Azi nu a mai fost ca ieri, dar tot a fost belea de frumos. Cum în ultimul timp cam uit - mai mult sau mai puțin intenționat, încă nu mi-e clar, dar a devenit aproape imposibil să mai gestionez cam 100 GB de fotografii în fiecare an .... - să iau mobilul și aparatul foto cu mine, ieri nu am fotografiat nimic. Azi flairul zilei de ieri era un pic evaporat, așa că am surprins doar o mică parte din măreția acestui univers. Nu e nimic exagerat în a concluziona: Viața într-o ilustrată (Life on a post-card) .... este unul din titlurile albumelor mele de fotografii de fapt, început prin 2016 deja.

Azi am ieșit abia la unșpe jumate. Cu mtb-ul. Am testat pompa electrică de umflat roți. Cam zgomotoasă, dar eficientă la o primă testare. Pe husa mașinii mele mai era încă desenul de aseară. Înghețat, dar zâmbitor.

Bild könnte enthalten: im Freien

Nu ninsese, așa cum ne tot așteptăm de vreo două săptămâni, dar totul era acoperit de cristale albe. Chiciura cristalină este un efect al naturii de o spectaculozitate majestuoasă. Este perfecțiunea în cea mai bine conturată geometrie. Este felul în care îngheață ceața și cum noi ne aflăm așa bine cuibăriți în valea asta dintre munți, ceața este un partener fidel pe-aici și produce efecte vizuale incredibile.

Să atinzi această dantelărie naturală este ca o blasfemie. Mi-a stat inima-n loc privind și ascultând atâta frumusețe încremenită.


Câmpurile au o culoare ruginie, dar culorile toamnei au trecut deja. Ne scăldăm acum în funcție de puterea soarelui și de energia cerului între cenușiu, negru și resturi de verde și ruginiu. Imperiul alb al crestelor transformă acest ținut într-un elixir și permanent ai impresia că te miști într-o ilustrată născocită și trasă prin photo-shop. Și totuși realitatea bate orice fantasie, căci orice fantasie e practic furată din imaginile cu care jonglăm din momentul în care deschidem ochii. Nimic nu e din neant. Nimic nu se naște din nimic - mi-aduc aminte că am învățat la literatură universală despre acest adevăr antic și nu mai sunt sigură dacă conceptul era atribuit lui Democrit sau altcuiva .... unde sunt vremurile când ne jucam cu citate în latină ... Ex nihilo nihil fit ..... după atâția ani - patruzeci - e prima oară când îmi aduc aminte de orele de latină și de literatură universală antică .... Cogito ergo sum .... oare? Dum spiro spero și tot felul de altele .... pe bune, nu e creierul cel mai mare mister ”în viață”?!
Multă lume defila pe alei și pe străzi. Deși sezonul turistic de iarnă e blocat anul acesta și totul rămâne închis prin lege - nostim, nu? Am creat un guvern, un sistem care pe banii noștri ne impune cum să trăim, ne spune ce avem voie și ce nu avem voie .... cât de nebună e rasa umană .... pentru prostie nu există grade de comparație, uitasem! -, constat totuși o creștere numerică pe străzi. 
Zell am See și Kaprun sunt două comunități care se implică una pe alta și prin această coexistență regiunea, aflată în inima unui imens Parc Național foarte bine gestionat - 80% în proprietate privată! -, este cunoscută în întreaga lume și atrage an de an sute de mii de turiști de pe toate continentele - mai ales din lumea arabă în ultimii 10 ani, din păcate -. Kaprun oferă ghețarul Kizsteinhorn cu cei peste 3.500 m și extinsele posibilități de aventură indiferent de anotimp și Zell am See completează tabloul de basm prin lacul său cu calitate potabilă și prin munții ce îl înconjoară - toți urcă până la minim 2.000 m și sunt împăduriți până sus. 
Asta este imaginea visurilor mele. Exact așa ceva visam și exact după așa ceva tânjeam când eram în București: libertatea de a mă desfășura în natură, fără mașini, fără clădiri, drumuri întinse fără câini sau pisici vagaboande, flămânde, chinuite, însetate, turbate etc. 
Ce s-a întâmplat între vis, vizualizare și manifestare ..... este un drum la fel de lung și aparent fără final ca în poza asta, dar cu șerpuiri, urcușuri și mai ales coborâșuri. 
Sesiunile mele de antrenament au căpătat, din 2016 încoace, noi dimensiuni și în ultimii doi ani au suferit noi și noi modificări, au căpătat noi conotații. A fost odată ..... un spirit competițional de amorul artei. Eram pe pragul de a deveni realmente competițională, dar m-a salvat Viața prăbușindu-mă și arătându-mi de fapt esența ei. Competiția, așa cum este cultivată actualmente, este doar o variantă de otravă cu care suntem îmbălsămați din fragedă pruncie. 

Soarele strălucea, nu era frig, pedalam pe aleile din rezervație și apoi pe străzi prin Bruck  spre Kaprun și auzeam ca o melodie cum se spărgeau mici sunete cristaline. Era ca o orchestră dirijată de Univers și mi-a luat câteva secunde să îmi dau seama cine cânta. Sau ce cânta ..... sub căldura zimțată a razelor soarelui de pe ramurile copacilor se desprindeau bobocei de gheață și pocneau la atingerea cu asfaltul. Când trecem pe sub un pâlc de copaci simțeam bobârnace candide și le ascultam fascinată șoaptele, era ca un spectacol pe marea scenă a Naturii. 

M-am așezat pe o bancă sub un copac, am dat capul pe spate și am lăsat bobocii din gheață să-mi alunece pe limbă .... mi-era sete și Universul îmi dădea de băut .... de neuitat!













Sonntag, 13. Dezember 2020

Mental Ball Training

Mental Training is actually not a new science. It is something that human society ignores in its significance. We are told and we here all day here and there that "everything is just a matter of mind", but actually we ignore this biggest truth of our essence. Our life's quality is inside of us and we aren't able to take advantage of this fascinating power. 


But many people know about their inner power and they use it. Some are doing it from instinct, some are doing it due to their intuition and some are taught by the waves of life the hard way. 

All my life long I used this ability without knowing. And if you don't know it, if you aren't conscious about the fact that you really can use the power inside yourself, life can go wrong. Because we never get into a routine to live our life as life means changes, movements, challenges, errors, joy and pain, tears, and laughs.
The art of mental training is different because it is a conscious process and this is a huge difference. If we would start to live in this way our life would be very different and if our life would be different the general collective energy of Earth would be much better for all of us. So you can say that after all, it is just an issue of education. Very regrettably. 
There are many methods to be mentally trained. It sounds stupid ..... because we are actually "mentally trained" before we land on this world. Just now in this entire Corona story, we transit a new era of "to be mentally trained". What I mean is of course to train, not to be trained. We are born in a world where everything is pre-established for us. We are told how many years we have to go in Kindergarten, how many years we have to go to school, we are told how many hours we have to sleep, we are told how many hours per day we must work, we are told when we are allowed to retire from work, we are told to wear the face mask, we are told to go to be tested, we are told we will be vaccinated and so on, no end until the last breath of each of us!
To live your own life, you have no choice but to learn, to understand, to exercise, and to include mental training in your daily life. After weeks, months, and years you will know that it was worth starting the process.
I started the process some years ago because life forced me to become conscious. So I understood that it is absolutely vital to train my unconscious first and I know it can sound crazy, but to make your consciousness your friend, you need to train first your unconsciousness. 
Last week I had a revelation. I have a lot of revelations throughout the last years. A lot. One of them was drawing as meditation. I absolutely felt how my brain changes after months of intensive creative drawing. My life changed finally. I am still on the way to the path as part of the final road, but I know that my life changed through this kind of meditation. 
The latest revelation is .... a foot-ball. Oh yes ...
Playing football on your own is a fantastic method to train your body (muscles and functions), your spirit, your movements, and YOUR BRAIN!
Playing football not for socialization or as competition, but on your own. To be there, to feel, to experiment, to let your mind outside of yourself, to enter new dimensions ...
So, do you feel in the mood for a football game? Let me know how it worked out for you! 
Enjoy it!

P.S. Last time I remember to be playing ball was about 35 years ago. As a small girl, I was very good at playing football with the guys. I remember that the only friends in my summer holidays were the books from the local library where I and my mother spend the summer holidays and the ball. 
I found an old and chopped football about three months ago. I took it home. I knew I will use it.  An here I am now. I bought a sort of "ball bag" with an elastic band which can be attached to the body and you can train for hours with it. I assure you that it's a fascinating way to let your mind on a new journey .... I train YOU!
+43 676 327 9114 - I am located in Austria, Salzburger Land and I mobile 


Freitag, 4. Dezember 2020

Când Foenul se zbânțuie ....

De marți se redeschide comerțul în Austria. Se redeschid serviciile publice. Hotelăria și gastronomia rămân blocate. Cine și-ar fi imaginat vreodată în cele mai sumbre și diabolice vise că turismul va fi încuiat, blocat, oprit, pedepsit și că o țară care trăiește aproape exclusiv din turism va avea porțile închise în cea mai profitabilă lună a anului? Și că astfel cea mai profitabilă lună a anului se va scurge fantomatic și prin casele monetare ale afacerilor adiacente?

Alaltăieri noapte a nins și aici în vale, dimineață casele, străzile, mașinile și toată natura din căușul acesta pitit între munți era sub un strat de aproximativ zece centimetri. Cei doi km cu bicicleta ”de trekking” au devenit doi km de mers pe lângă ea. Azi am luat mountain bike-ul, altă viață frate, doar pe față mai trebuie să montez cauciucul cu țepi. Până spre seara gheața a dispărut și zăpada a fost măturată. Bate nu crivățul de iarnă ci Foenul. Un vânt dulceag și cald. Un vând care aduce migrene pentru foarte mulți oameni. Un vânt care dărâmă cam tot în cale și lasă vraiște prin păduri. Când bate Feonul pe-aici multe drumuri montane vor fi închise și se începe cu eliberarea lor. E un vânt ca o limbă ascuțită care te avertizează și te pune la colț, te liniștește. E ca un bici. E ca un mister. E ca un mesaj. E un vânt care împroașcă cu emoții și răscolește spiritele super-sensibile. 

De trei zile mă scald în băi ciudate de emoții care se lasă cu manifestări febrile. Metaforic e ca vântul prin Bărăgan, exact așa mă simt. Nopțile sunt reale episoade și dacă pun cap la cap tot ce se derulează prin mine sunt nu doar trei zile ci vreo opt zile. De atunci noaptea călătoresc prin Himalaya, prin Venezuela, sunt în compania unor oameni care au făcut parte din viața mea la un moment dat .... o fi un joc hormonal? O fi ceva premonițional? O fi ceva karmic? Tot ceea ce (mi) se întâmplă de o vreme pare să aibă coada karmică pe undeva și încă nu îmi dau seama ce urmează. Corpul transmite semnale pe care nu le înțeleg. Visele mă transpun în lumi și dimensiuni noi ale căror semnificații nu îmi sunt clare. E aglomerație multă la mine. E mult gunoi în fața porții, e o bănuială. Și nu știu cum să fac curat. 

Simt ..... simt că ..... bâjbâi.

Am stat pe buza lacului și m-am lăsat scuipată de valurile trântite cu ciudă de marginea chiuvetei, căci cu ce poți compara un lac, dacă nu cu o chiuvetă, la o adică? Rar vezi lacul atât de agitat, rar îl vezi metamorfozat în ocean de parcă ai aștepta să trăiești fluxul și refluxul. Unde or fi dispărut lebedele, că de câteva săptămâni au dispărut din vizor? E plin de rațe, stăteau în comunități de trei și de 30 lăsându-se bălăgănite de ondulația apei. Arătau precum rățuștele cu care ne jucăm copii fiind în cadă, exact așa arătau, doar că nu sunt galbene cu cioc roșu.

Natura nu cântă, ci face zgomot în seara asta. Un zgomot asurzitor și fascinant. Dinspre apă venea un aer călduț.

Bate Foenul pe la noi ..... Și Zell am See-Kaprun rămân fantomatice până cel puțin anul viitor. Oare va rezista nopții bradul imens deja fixat în centru și deja împodobit? Mă-ndoiesc, sincer ..... S-au grăbit cu atmosfera de Crăciun anul acesta în contextul în care tradiționalele, coloratele și adesea chicioasele piațete de Crăciun sunt interzise. Fără turiști, cea mai mare parte a Austriei are un spirit fantomatic ..... pe care eu persona îl savurez dincolo de dezastrul economic. Suntem cu toții supuși tranziției și chiar dacă acest virus este o făcătură umană, totuși Universul dirijează. Vrem-nu vrem intrăm cu forța din gaura de vierme și pentru cei neobișnuiți cu schimbările, aceste vremuri sunt trauma vieții lor. Pentru cei care nu au exersat schimbarea, care au ocupat cinci sau zece sau douăzeci de ani același scaun la același birou, au circulat prin același cerc de oameni de care oricum erau, mai mult sau mai puțin scârbiți - pentru acești oameni vremurile prezente reprezintă cutremurul existenței lor. Și, ca în orice stare de război, unii devin mai săraci și alții devin mai bogați ....

Sonntag, 29. November 2020

Fulgi de nea

Aud cum lipăie tiptil pașii fulgilor de nea peste case. Munții din jur sunt deja pudrați și pătrunși de albeala rece care ține de cald pășunilor alpine. Timpul nu există. Măsurarea timpului e o invenție artificială a omului. Și totuși este produsul după care plângem tot timpul, nu avem niciodată destul timp. Ne văităm de timpul pe care nu îl avem, pe care nu îl găsim niciodată și astfel ne ocupăm picătura aia de timp cu ceva inutil.
Prima ninsoare aici în vale a venit în lipsa mea. Eram prinsă în prelucrarea mini-traumelor actuale, a proceselor aflate în auto-terapie. Eram în mrejele subconștientului. Când dormim suntem n mrejele subconștientului. Deci călătoream când a venit prima zăpadă din iarna asta. A venit ca Moș Crăciunul din copilărie: tiptil și peste noapte :-)

În urmă cu trei ani prima ninsoare a venit vijelios, tot peste noapte și tot pe 29 noiembrie. Atunci a nins tone și tone de fulgi, totul era deja în panica albă când m-am trezit după prima mea noapte în Zell am See. Eram între cutii și pachete, nu aveam apă caldă și în casă erau vreo 12 grade C. Cu o zi în urmă mă mutasem de la 260 de km și lăsasem în urmă un coșmar, intrând în altul. Intram într-un ciclu diferit al vieții mele. Eram, în mizeria totală a situației, fericită și fascinată. Eram AICI! Wow! Unul din multele wow-uri ale vieții mele.


Samstag, 28. November 2020

Moartea

Moartea naturală este un proces care începe după ce ne naștem. 
Este ca un proces homeopat care se întinde pe parcursul unui număr limitat de ani. Da, pentru că suntem limitați și nelimitați în același timp.
Este procesul dintre A și Z și procesul ajunge la linia de finish în funcție de ceea ce facem între A și Z. Pentru unii linia de finish e la B, pentru alții la L, pentru alții la S și tot așa ....

Din punctul meu de vedere, cea mai intensă traumă la care suntem dispuși în viață este aceea de a fi martori la moartea cuiva apropiat. Este ca și cum stăm pe buza unui crater ce se pregătește să erupă din adâncuri și nimic, absolut nimic nu ne poate pregăti pentru momentul erupției și pentru lunile și anii ce vor urma pentru noi, ca martori. 

Din punctul meu de vedere, la momentul erupției ceva moare și în noi, dar intensitatea este atât de mare, temperatura atât de extremă, încât nu ne dăm seama. Este ca durerea sub stare de șoc, durerea aceea pe care nu o simțim pentru că ne aflăm sub șoc. Când șocul începe să se atenueze intrăm în valurile durerii și suferinței. Este un proces de burnout.
Cădem în umbrele luminii și intrăm în alte dimensiuni. Fiecare reacționează altfel sperând într-o vindecare instant. Așa ceva nu există. Orice emoție artificial blocată prin apelarea la diverse distracții va răbufni la un moment dat și atunci vom deveni conștienți de propriul colaps în care ne mișcăm. A fugi de proces nu este o alternativă. A lăsa procesul să se desfășoare este singura alternativă care ne poate salva. Durerea are propriile etape și își cere drepturile de a se etala.

Nu ne preocupă moartea până în momentul în care ne confruntăm că ea, deși practic trăim procesul în fiecare minut al existenței noastre. Îl ignorăm doar pentru că nu suntem educați de a-l conștientiza. Discuțiile despre moarte sunt evitate fie din teamă, fie din ignoranță. Moartea este un subiect demn de discuție. La fel de demn ca Viața. Viața e Moarte. Fiecare zi a vieții este căderea liberă pe toboganul întortocheat al Morții. Hai, hai, hai-haidi hai pe sub flori mă legănai ...... 

Sonntag, 22. November 2020

Schwalbenwand - pe munte

”Peretele rândunicii” - era unul din traseele de pe lista mea de TO DO.  Era. Nu mai este. Pentru că ”l-am făcut” :)

Am trecut de sute de ori pe lângă marcajele și indicatoarele care arătau direcția. Și iată că spontan a sosit și vremea acestui traseu de aproximativ patru ore urcare - 1.300  m în sus -

Am pornit relativ târziu și fără să vreau neapărat să ajung pe vârf. Pentru că cel târziu la patru jumate după-amiaza intrăm deja în frigul întunericului, așa că ziua-lumină e scurtă și sunt prea leneșă ca să pornesc la opt pe traseu. Zece jumate dimineața e deja prea târziu pentru un traseu serios. Dar se pare că îngerii mei au alte legi :-)
Primii 3,5 km de urcare îmi erau deja cunoscuți. Este un segment pe care câștigi cam 500 m înălțime și este un traseu folosit și pentru atleții cu care lucrez. Este un segment pe care se poate exersa tehnica motorie și respiratorie, este segmentul pentru antrenamente ”hard core”. Este segmentul pe care 
, piciorul stâng era încă de nefolosit, nu mă puteam baza pe el, dar mă încăpățânam să cred că pedalatul este exercițiu optimal pentru genunchi. Și am perseverat la greu atunci în aprilie, aveam timp căcălău pentru toate experimentele posibile care îmi treceau prin minte.
Așa că am făcut push bike și am coborât precaut pe bicicletă cu piciorul accidentat întins și cu degetele crispate pe frâne - rupturile de ligamente nu sunt chiar floare la ureche, ligamentele țin genunchiul ”împreună” .... a fost e experiență nu chiar nouă în istoricul divers al accidentărilor de pe parcursul vieții, nu cred că mai am multe oase și încheieturi care nu au fost încă fracturate, disloccate, vătămate, repuse la loc etc. etc. 
Fântâna e singura de pe traseu și de aici știu că mai am sub un kilometru până la mica căbănuță. Pădurea, traseul, căbănuța, pășunile sunt proprietate privată. Familia N. sau așa ceva. Gospodăria lor e la poalele muntelui și o cunosc, din păcate, foarte bine, din 2017. E un domeniu practic, o gospodărie veche de pete 200 de ani transnsformată în afacere de familie. Oferă cazare, mâncare și loc pentru evenimente de familie, precum nunți, botezuri, aniversări. Zidurile originale există încă. De fapt totul e original și presupun că e declarat monument istoric. Așa că multe transformări arhitecturale nu sunt permise. Au propria mică capelă, restaurant și casă de oaspeți, o cabană de vânătoare și hectare întregi de pășuni în vale. O familie ”brutală”, morocănoasă, crudă, cinică, fără maniere și o mizerie de nedescris care m-a șocat atunci în 2017. Nu am înțeles cum un restaurant cu o bucătărie atât de mizeră are aprobare de funcționare, dar în micile comunități o mână se spală pe alta în aceeași leșie și asta nu se va schimba niciodată în societatea umană, indiferent de locație și nivel. Astfel de nuclee familiale sunt esența Austriei și austriecii sunt foarte conservatori și înrădăcinați în tradiția lor.
Pe la km patru se intră în pădure, pe potecă. Drumul forestier se termină la căbănuță. Căbănuța oferă vara ceva de băut și un sandwich, dacă dorești. E o bătrânică care vine zilnic aici cu o mașinuță veche, neînregistrată. Aduce provizii pentru drumeții montani pregătite în mizera bucătărie a domeniului din vale. Ca urmare știu că nu voi avea niciodată apetit să servesc ceva aici. Cel mult o bere, că măcar aia e îmbuteliată.
Segmentul forestier e scurt, nu îmi amintesc cât de scurt e. Sub un kilometru. Cred.
După care ești deja pe un platou. Alb. O zăpadă micuță, modestă, câțiva cm de fulgi așezați unul peste altul, nimic mai mult. Ca de multe ori pe parcursul karmei mele montane, eram singură pe ditamai muntele și totul în jur era alb. Eu și munții din jur. Ca în fiecare zi de când trăiesc aici, eram în cartea viselor mele, pășeam pe o nouă pagină. Un nou capitol de o zi.








Mi s-a părut un pic neobișnuit, dar poteca se scurgea în continuare în urcare pe munte, așa că am continuat drumeția pentru alte 20 de minute. 







Poza de jos: mă uitam cu o uluire interioară deasupra muntelui pe care îl declarasem starul aniversării mele din septembrie. Din punctul unde mă aflam părea mult mai mic, dar privit de jos în sus e un mic colos .... nu e incredibil pe unde ne duc picioarele în viața asta și pe pământul ăsta??



I'm WATCHing YOU!! :-)