Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 4. Januar 2011

Himalaya reloaded - SOLITAIRE trail of Everest and Gokyo

LONG TREK IN DECEMBER 2010 – 18 days – 
by myself, 19 kg backpack - aprox. 150 km

01. Kathmandu (1.300) – Lukla (2.840) - flight of 45 min., 
      from 1.300 to 2.840 m alt.
      Trek from Lukla to Tok Tok (2.710), 3 hours of descent 
      (mostly), from 2.840 to 2.710 m alt.
      Crossing through the following Sherpa villages: …..
       Trekking, 5 hours, some descents, mostly very steep 
        ascent, from 2.710 m to 3.440 m high.
        Crossing through the following Sherpa villages: …..
03. Namche Bazar – Syangboche (3.720) – Khunde 
      (3.8400) – Khumjung (3.780) – Namche Bazar
      Trekking, 7 hours, ascent and descent, acclimatization 
       day. My insomnia started last night and I suffered 
       about it for 14 nights. Terrible times.
04. Namche Bazar – Thamo (3.493) – Thame (3.800)
      Trekking, 7 hours, ascent and descent, acclimatization 
05. Namche Bazar – Tengboche (3.860) - cold over night
      Trekking, 7 hours, no break, one of the most difficult 
       days: long, dusty and steep trail.
06. Tengboche – Dingboche (4.410) - much too cold, 
      -10 degrees C inside.
07. Dingboche – Chhukhung (4.730) – to Island Peak 
      Base Camp-back to Dingboche.
08. Dingboche – Thukla (4.620) – Thokla Pass (4.830) – 
       Lobuche (4.910).
       Another difficult day, very steep and rocky from 
       Thukla to Thokla Pass - mirific place.
       The day I had the feeling I lost the right direction, 
       as I met nobody after the Pass.
09. Lobuche – Lobuche Pass (5.110) – over Kumbu 
      Glacier to Ghorak Shep (5.140) – to Everest Base 
      Camp (5.364) – Ghorak Shep – Lobuche.
      About 6 hours, very slowly, thin air, I was sick.
       Sicker, since today I started to bleed every time I 
       blow my nose, this is meaning every 10-15 minutes, 
       day and night.
10. Lobuche – Lobuche Pass – over Kumbu Glacier 
      to Ghorak Shep – Kala Patthar Peak (5.643 m alt.) – 
      Ghorak Shep – Lobuche
      - 7 hours, slowly. Ghorak Shep – Kala Patthar Peak
      took 2 hours ascent and 30'descent, almost wiped out 
      by the wild wind!
      In Lobuche there were -15 degrees C inside
      This cold steels a lot of energy ....

11. Lobuche – Periche (4.240) – Periche Pass (4.270) – 
      Orsho (4.190) - Upper Pengboche (3.930) - Phorse 
      (3.810) – again, one of the most difficult and long 
      days, 8 hours trekking.
12. Phorse – crossing Dudh Koshi River – Tenga (3.950) 
      – Dhole (4.110)
      Shorter day, only 4 hours trekking, but very-very steep.
13. Dhole – Gokyo (4.790) - much too cold, much too 
      sick, strong cough, I cannot breathe.
      Terrible long and difficult day, long ascent, partially 
      steep, the last 3 hours very cold, crippy and no people. 
      Almost terrifying, I reached Gokyo and collapsed in 
      tears for 10 minutes. I was too sick, fever, strong 
      cough, could not breathe.
14. Gokyo – Gokyo Ri Peak (5.550) - just incredible 
      to be on trail today!! Strong cough, pretty bad.
15. Gokyo – Dhole (4.110-) Phortse Tanga (3.680)
      - 4 icy water crossing, I fall twice.
16. Phortse Tanga – Khumjung – Namche Bazar – again a 
      terrible difficult and long day, starting with a wild 
      steep climb for 2 hours before sun rise, having 
      breakfast in Mong. Very few people met. 
      Hurrrraaaa, I could sleep again, it was the most beautiful sleep I remember!!
17. Namche Bazar – Lukla – terrible long and difficult day, 
       especially the last hours. 8 hours, I reached Lukla on 
       darkness. Do not plan your descent to Lukla for only 
       one day, people, it is crazy and senseless!!
18. Flying back to Kathmandu. Sick, but happy. 
      Happy, but tired. I lost about 5 kg. 
      I dream about sleeping, then eating. 
      And yes, the first 2 days in Kathmandu I ate nothing at 
      all, it was a strange experience after all ..... then I ate 
      only stupid stuff as beer and tortillas and some 
      biscuits and chocolate. 
      Nose bleeding stopped after 3 days after my returning 
      to low altitude.
for the story in pictures click here

Read here about the 1st day of the trek

I don't know how other people are, but for me, doing this trek alone, getting quite sick on the trail, carrying my own backpack, going forward and never giving up, keeping my daily diary and costs overview, taking care of myself and my stuff, following the right path, taking decisions, knowing when to say "stop" or "start", packing my backpack every morning, fighting not only with the cold and thin air, but also with my sickness - it was a big, very big challenge I assumed before. I assumed it as I already had an idea about the trekking conditions in Himalaya. 
It is worthy to hire the services of a porter, through a local travel agency. If you are several persons, hire even a local guide, use the services of a good travel agency, the costs are really worth and you can enjoy your holiday 100%, you do not have the stress of choosing the right path, the right start hour, calculating the duration of a trekking day, finding the right accommodation and negotiating the room price. The only stress you have, is to walk, make pictures, filming, eating, drinking, resting and enjoying everything, because this is the reason you came to Himalaya after all, right?
I didn't hired a porter from three different points of view, which I cannot put in a particularly order:
- I didn't had the money;
- I would probably could not accept the idea that another human being  is carrying my own luggage on such of .... not easy trail, even if I pay him and even he wants to do this for money;
- I didn't feel in the mood to have company all the time and to hire somebody and treating him only just someone who has to carry my stuff, is not my style. You should socialize, talk and share almost everything with your companion. I wasn't in the mood to do this, as it were been an absolutely stranger for me.
In these conditions, the 18 days were a special experience for me, a very different experience as the one I had two years ago doing Annapurna Circuite and having a local guide. Annapurna is very different from all points of view, is much easier and relaxed. Everest Area offers a total different landscape, a different local language, other lodges and facilities. Both areas offer you great emotions and December/January are actually very good periods for trekking, as the sky is always cristal clear and you can admire all the details. If you come here during the summer, you can have such a cloudy sky, that you have no chance to see the Ama Dablam or Everest of Pumo Ri or what ever - I was told from people who were here in June, for instant.
Do not forget to appreciate everything the human being did on high altitude, do not forget to give priority on the trail to the carrying animals caravans, as they assure your meals and beverages, when you find a very simple lodge, do not forget to appreciate the fact it was built in that wild place, for you, the tourist, as for instant the big and heavy doors are carrying by human beings, on their back (see on my pictures) ..... the entire infrastructure on the trails of Himalaya supposed a difficult to imagine human effort. Do not expect to be served like in a hotel or 3* or 5*, you should be able to bring your empty cup or plate to the kitchen, when it looks like. Do not treat the owner or the employees of your lodge as being your personal servants, as I saw some tourist are doing, considering that they pay for their missing education and common sense. Do not waste the water, if any. Do not expect toilet paper or serviette on the table. Be happy if you get some fire in the dinning room, early in the morning. Take some extra amount with you and budget your daily costs including some tips for the places you are eating, drinking or spend your nights, to let 2-3 dollars more should be a thing everyone can do, really. As I did Annapurna, due to some false information, I had almost no extra amount to let behind me and I have to tell you that is was a bad feeling during the last two years, believe it or not. Now, I let always some money and I carried toys and bonbons for the children of my host and I have had a nice feeling all the time.
When off season, accommodation price can be negotiated, but never the meals and beverages prices.
Let me know about your decision and experience!  
2011 is the year of tourismus in Nepal!
 Total costs (without international flight): 1.100 EURO
Flight with AirArabia from Istanbul to Kathmandu via Sharjah and return: 400 EUR
Value of the entire experience: no value you could translate in numbers!!!

Read here about the 1st day of the trek

Sonntag, 2. Januar 2011

short biking Kathmandu-Bhaktapur

Kathmandu, Nepal, 03.01.2011
Sincer vorbind, ideea de a pedala prin Kathmandu îmi dădea fiori chiar și înainte de aventura prin munți, când încă puteam respira normal și eram ”fresh”. Nebunia din capitala nepaleză nu e tocmai o invitație la gesturi iraționale și pedalatul pare, pentru un necunoscător al regulilor (care reguli?!) și obiceiurilor, unul dintre gesturile cu un înalt grad de risc și periculozitate. Păi de ce, având în vedere că ai deja experiența citadelei bucureștene? Hai că multe elemente nu prea sunt, de ce să ne legăm de detalii acu?! Nu ne legăm de ele, dar le enumerăm: străzile au denumiri pe hartă, dar nu și în viața reală. Adică nu vezi pe nicăieri plăcuțe cu vreo denumire de stradă, singurele indicatoare de acest fel fiind prin micile sau marile piațete (chowks). Deci ce să faci cu harta, dacă vrei să pedalezi în vreo direcție anume? Nu există semafoare. În unele intersecții există un polițist, cu masca bine trasă peste nas și gură, care face pe semaforul. Îl compătimesc. Se circulă pe stânga. Pietonilor nu li se acordă prioritate de nici o culoare, doar când se enervează ”semaforul uman” și urlă din țignal. Sunt nu sute, ci mii de motoriști si zeci de sute de mașini și alte vehicule pe roți, împinse sau trase de oameni sau de animale. Totul de-a valma. Peste toată nebunia asta acustică și vizuală, o perdea de praf și un ocean de mizerie (ambalaje, excremente, cerșetori, flegme, muci și mă rog, tot ce gândești și ai obosit să mai gândești). Se flegmează într-o veselie și explicația e foarte simplă: oamenii inspiră aerul acela suprapoluat și supraîncărcat de praf, li se încarcă plămânii și singura metodă de eliberare este flegma. Nu, nu cred că au și concursuri de genul ”cine scuipă mai departe”, dar în general e bine să te orientezi, ca să nu fii ”ștampilat”.
Înainte de a pleca spre Everest am avut o tentativă de a închiria o bicicletă. Una dintre probleme nu este neapărat tariful, ci calitatea bicicletei. Că dacă te lasă domnia-sa pe nu știu ce coclauri, nu prea vei fi foarte fericit. Am văzut biciclete Trek și Giant. Față de ceea ce călărim noi pe aici, chiar și așa numitele ”gioarse”, ceea ce vezi în Kathmandu ține foarte bine de anticariatul dinaintea Greciei antice. Vezi cum ești? Te iei după aparențe! Patina aceea de vechi și străvechi se datorează prafului omni-prezent. Și pe aripile muștelor există tone de pulbere fină de praf, d-apăi pe o bicicletă?? Și nu am văzut apă sau spălătorii pe niciunde, cred că nici nu s-ar gândi cineva în Nepal să bage bicicleta în bazinul cu apă. Nici nu ar avea de fapt, căci bazinele de apă stătută din oraș sunt folosite ca băi comunale. 
 Am văzut la un service de biciclete – sunt destui care se ocupă de biciclete, fiind un mijloc de transport important în Kathmandu, probabil al 3-lea ca și importanță, dacă mă iau după numărul lor – cum dădea cu un spray pe o bicicletă plină de praf. Acu …. Să fi fost degresant, parfum, ulei …. Habar nu am! Chestia e că bicicletele chiar funcționează și foarte rar am auzit pe vreuna scoțând gemete sau scârțâieturi. Așa cum nu am văzut accidente în traficul acela de nedescris...
 Deci, primul ofertant a zis că vrea 700 rupii pentru o zi, adică 10 USD. Neh, prea scump. Al doilea a zis că vrea 500 NRP. Al treilea a fost de acord cu 350 NRP, doar că nu eram eu de acord cu bikla. Așa că am renunțat și am plecat spre highlands, urmând să văd la revenire ce bani și oase întregi mai am.
Am plecat, am fost, am făcut, urcat și coborât, iată-mă din nou în Kathmandu. Tânără și neliniștită, cu gândul la bicicletă, deși abia îmi duceam oasele de răcită și nedormită și flămândă ce eram.
  • Am zăcut 3 zile și în a patra dimineața mi s-a pus pata. Văzusem cu o seară înainte prin Thamel  - cartierul destinat turiștilor, altă lume, altă gâscă-n altă traistă – un centru mare de biciclete, de unde chiar aveam ce să aleg. Pretențioasă nu eram, nu mă interesa culoarea sau marca, ci siguranța. M-am prezentat la proprietar și am solicitat a bike for one day, going to Bhaktapur. Ce fel de bike? Păi prefer un mountain bike. Și mi-arată un Trek negru, cadru de 17. Dragoste la prima vedere! 
A vrut 600 rupii, eu stabilisem în consiliu de familie – adică șoarecul meu din pluș - că mai mult de 500 rupii nu dau, era masa mea de prânz la o adică, așa că i-am spus că o iau pentru 500. A fost imediat de acord și culmea e că omul m-a crezut pe ochi frumoși și albaștri și mi-a dat-o fără să las nici o garanție, nici un pașaport, nici o sumă de bani, nimic. Pur și simplu a avut încredere. Desigur, că cine are încredere în mine nu dă greș :-) dar totuși ….. Mi-a dat și un lanț să o leg, mi-am scos casca și mănușile din rucsac și am pornit să caut minunatul centru istoric al Văii Kathmandu. Mai aveam doar o zi și plecam din Nepal.
Ieșirea corectă din Kathmandu cred că am nimerit-o după vreo 20 de minute de pedalat, neomițând nici un polițist, pe care îl întrebam pur și simplu, întrerupându-l din orice făcea sau gândea el: ”Could you please tell me which is the direction to Bhaktapur?” Și am căpătat de fiecare dată indicații amabile și exacte, adică o mână care indica tot felul de direcții. Gestica e limba de bază a omenirii, asta știm cu toții și ne bucurăm că există ca și instinct, nu îți trebuie nu știu ce facultate să o înțelegi și să o practici.
Finally, după înfruntat poluarea din oraș, am ajuns la începutul – sau finalul, depinde din ce perspectivă privești lucrurile, nu? – unei chestii care se poate denumi autostradă. O lucrare impresionantă pentru Nepal (chiar și pentru România!!!! Jenăăăăă!!!!), un proiect în colaborare cu japonezii. Și vreau să spun că am fost realmente impresionată. Desigur că de praf nu te poate ocroti nimeni pe lume, așa că am acceptat faptul că aici probabil era ca și cum făceam un schimb de trenuri, adică coboram din norul de praf Kathmandu și mă îmbarcam pe oceanul de praf al autostrăzii respective, desigur că pe partea stângă.

 Și mi-am continuat pedalarea, cu probabil 17 km/h. Am depășit alți bicicliști, unii se cărau pe sine, alții cărau mobilier sau alte mărfuri. 
Mai venea câte un biciclist din spate și încetinea taman în dreptul meu și începea un dialog d-ăla de peron, foarte simpăticuț: 
Namaste, how are you?!” 
”Fine, thanks. Namaste.” 
Where are you from?” 
”Ah, coming from Kathmandu, going to Bhaktapur :-)))” 
Are you alone?!?” 
”Oh, no, my friends were to afraid to bike, it is so crazy to bike here. So today I bike alone. Am I on the right way?” 
Yes, yes.” 
”And you? Where are you going?” 
Oh, going to Bhaktapur.” 
”Are you living there?” 
Oh no, I go with my business!” 
”Ach so. Nice! Good luck!” – ceva de genul ăsta. Am observat ca toți se simt foarte mândri când pronunță cuvântul ”business”, cred că declanșează un fel de magie în interiorul lor, le dă energie :-)
Există, ca și călător feminin singur la drum într-o țară de genul acesta, o anumită strategie de acceptarea dialogului, evitând o cascadă de întrebări, mai mult sau mai puțin incomode. Dai răspunsul și imediat plasezi o întrebare, așa că dialogul ia o altă turnură, cea dorită de tine, nu de celălalt. De regulă, doar bărbații vin să te întrebe de sănătate, deci e bine să știi să preiei conducerea discuției :-) Chestia e că al doilea tip care m-a însoțit oarecum pe acest drum de 15 km, chiar a stat cu mine ultimii kilometri și m-a tras după el la intrarea în oraș, altfel nu ai cum să-ți dai seama pe unde ești și când ajungi la destinație, căci nu există vreun indicator care să te ajute. În general, dacă te obișnuiești și reușești să și respiri în timp ce pedalezi, nu ai nici o grijă. Nepalezii sunt extrem de obișnuiți cu bicicliști și din cauză că totul circulă de-a valma la ei, au niște reacții uimitoare, o precizie de neurochirurg, pe bune!

Așa că, din punctul ăsta de vedere, chiar am fost relaxată în proporție de 90%. Bine, după ce reușești să ieși nevătămat din traficul din Kathmandu, desigur că orice ar urma după aceea e un fel de plimbare pe Calea Victoriei nepopulată.

Bhaktapur se află cam la 15 km est de Kathmandu, pe vechea rută de legătură cu Tibetul, ocupă o suprafață de aproximativ 119 km² și e cocoțat la 1.401 m alt (Kathmandu e la 1300 m alt.).
De ce ar vrea un turist să viziteze acest loc? Este considerat a fi cel mai vechi oraș ”al culturii” din Nepal și abundă într-o arhitectură tradițională străveche, monumente istorice, produse manufacturiere – olăritul fiind încă o ocupație importantă a localnicilor -, temple, elemente religioase și o serie de alte elemente pe care probabil le remarci dacă petreci mai mult de o zi prin misticul oraș.
 E prea mult sau prea puțin de povestit despre orele petrecute în Bhaktapur, chestia e că nu am stat mult pe-acolo. Intrarea în orașul istoric tocmai se scumpise, era 1.100 NRP / 15 USD. Este un oraș - monument - muzeu în aer liber, locuit, extrem de îmbâcsit de mizerie și praf, desigur, este de neînțeles cum se poate locui în clădirile acelea din cărămidă antică, roșie, înghesuite, cred că majoritatea locuințelor nu capătă nici o rază de soare vreodată, stând veșnic în umbra clădirii înălțată la vreo 70 de cm mai încolo, există străzi late, dar supraaglomerate cu tot felul de chioșcuri cu produse pentru turiști, eu am căutat străduțele înguste de tip canal, unde cu greu intram în paralel cu bicicleta, desigur că am văzut cotloane care par a avea milioane, nu mii de ani ….. pfuiiii, este o experiență remarcabilă, sincer vorbind.  

Data viitoare o să merg acolo să stau 3 zile, e mai puțin poluat decât Kathmandu, asta e sigur.
Istoria antică a așezării menționează faptul că în intervalul dintre secolele VII î.e.n. și II e.n. s-a format aici un adevărat oraș de cultură cu origini în populația Kiratis din nordul Indiei. Se presupune că denumirea de atunci era Khopo. Pe parcursul Erei Licchavi (din secolul III până în sec. IX e.n.) orașul s-a numit Khopring Drang
Regii Licchavi au reușit să construiască un stat aproape imperial, a cărui extindere s-ar fi întâmplat ulterior, abia în sec. XVIII. Orașul a început să fie amenajat ca un important punct comercial, primind și sarcini administrative corespunzătoare. 
Nu s-au găsit nici un fel de informații despre istoria locului cuprinsă între sec.IX și XII.  

 Într-un manuscris din anul 1038 apare denumirea unui sat Khrimprimbrumayam, care ar fi fost situat exact pe poziția Bhaktapur-ului actual. Conform unor cronici, un anume Anand Deva este menționat ca și întemeietor al orașului Bhaktapu în anul 1197. Se pare că acesta a construit vechiul palat regal care se numea Tripura. Începând cu sfârșitul secolului XIII și începutul celui următor, Nepalul 
a căzut victima invaziilor vecinilor săi din sud și vest, ocazie cu care sunt menționate o serie de tâlhării de proporții. Istoria continuă pe parcursul a diverse dinastii.
Bhaktapur a devenit capitala Imperiului Malla, care a stăpânit întreaga Vale Khatmandu între secolele XIV și a doua jumătate a secolului XVIII. A fost intervalul în care s-a construit majoritatea palatelor și templelor care există și astăzi. 
În interiorul zonelor orașului s-a manifestat o mare influență hindusă din partea refugiaților din nordul Indiei, ceea ce a dus la o separare foarte clară a diverselor caste.
Pentru a nu se folosi prea mult de terenul agricol existent și din dorința de a fi cât mai aproape de centrul sfânt al orașului (Templul Taleju din incinta palatului), s-a început construcția locuințelor cu trei nivele, ceea ce asigura comasarea a mai multor locuitori pe un suprafață mai mică de teren. Spațiul locuibil fiind foarte restrâns, se foloseau în comun străzile și piațetele. După venirea la putere a regelui Yakshya Malla (1428), Imperiul Malla a început să fie extins și orașul Bhaktapur a fost înconjurat de șanturi, ziduri de apărare și porți.
Perioada de după 1768 a fost marcată de dinastia Shah, secționată în trei mari intervale.
Templele din Bhaktapur au devenit cunoscute în Europa prin desenele arheologului francez Gustave Le Bon, care a vizitat India și Nepalul în anii 1880. Desenele acestea au o valoare inestimabilă până în ziua de astăzi, căci în urma unui cutremur puternic din 1934 (8,4 grade), aproximativ 70% dintre clădiri au fost distruse. De-a lungul erei Malla, toate veniturile provenite din agricultură fuseseră investite în construcția de temple, piețe, tot felul de complexe infrastructurale și alte instituții. 

După cucerirea de către Gurkhas, totul a fost reorganizat și o mare parte din recolte trebuia plătită ca și impozit către conducătorul Kathmandu-lui. 
Aceste sume provenite din impozite au fost investite în produse de lux importate. Bhaktapur-ul de altă dată își începea declinul, deși a mai avut un secol de profit de pe urma monopolului pe care îl deținea asupra rutei comerciale dintre India și Tibet. După invazia chineză și ocuparea Tibetului și mai ales după plecarea Dalai Lama și a multora din suita sa, în 1959 oficialitățile chineze au închis granițele cu Nepalul. Ceea ce a dus și la secarea bruscă a sursei de venit provenită din comerțul până atunci prosper. Nivelul economic al populației orașului a scăzut drastic, ajungând la limita subzistenței, lucru care explică în ziua de astăzi dominația pe care o exercită micile afaceri rurale. 
În 1979, moștenirea arhitecturală a orașului a fost înscrisă pe lista UNESCO. 
În 1990 un nou cutremur a zguduit orașul și daunele au fost relevante. 
Începând din 1993, orașul percepe o taxă de intrare, banii fiind destinați lucrărilor de renovare a clădirilor. 
La începutul anilor 2000, ca urmare a loviturilor cu caracter terorist înregistrate în zonă, s-a diminuat la jumătate și afluxul de turiști, ceea ce a însemnat și o scădere a veniturilor provenite din turism.

 Drumul retur spre Kathmandu nu a ridicat probleme, am tot încercat să filmez frânturi din drumul parcurs, dar m-au cam lăsat bateriile și nici nu găseam o poziție avantajoasă pentru aparatul foto, așa că a ieșit ceva simbolic, mai mult acustic practic. Am făcut o oră și pe drumul retur, dar, din păcate, de la intrarea în oraș până la hotel mi-a mai luat o oră, traficul fiind infernal și la un moment dat rătăcind direcțiile. 
Așa că, din punctul de vedere al orientării, returul și traversarea capitalei au fost mai aventuroase, consumând timp dublu.
Am returnat excelenta bicicletă neagră Trek și lanțul și am revenit la mersul perpedes.

Pentru cine are legătură cu bicicleta, este un drum care nu trebuie ratat, când se află prin Kathmandu. Sentimentul ăla de a merge prima oară, de a merge pe stânga, colbul, poluarea, acustica uneori înfiorătoare, coloritul, dialogurile, asfaltul, șosea care urcă și
coboară …. 
E pur și simplu ...... charmant! Și neprețuit!
Scuze pentru aspectul materialului, sunt anumite chestii pe care nu am reusit sa le rezolv, ca si design, dar mai lucram la ele :-)

I'm WATCHing YOU!! :-)