Brasov Intermezzo - I a)

Aici se poate lectura Brasov Intermezzo - I

Un alt episod al nopții, datorat tot lipsei de respect, cultivată din fragedă pruncie și ajunsă la dimensiuni greu de înțeles pe parcursul dezvoltării ei în indivizii afectați, m-a mai costat o deplasare pe culoar. Am stat, am stat, am ascultat, mi-am pus doape ;-) în urechi, perna peste cap, m-am foit, am numărat oi și elefanți și steluțe și păianjeni, dar până la urmă tot am ieșit pe culoar. Doi tineri, un el și o ”ia”, se simțeau bine. El bea bere din sticlă și ea butona la un device d-ăsta de nu se mai poate trăi fără el, sporovăind concomitent. ”Aveți jos, la subsol, o cameră special amenajată pentru a vă întreține și a vă distra cum doriți, fără să deranjați pe nimeni. Ce dracu, a aproape 3 dimineața. Ba câinele, ba ușile, acum voi .... vreau să dorm!” Eh, și am avut ”baftă”. Și-au cerut scuze și după 3 minute au dispărut. Deci nah, că mai aveam șanse să mai prind niște somn în ditamai dormitorul de șase paturi, în care doar eu eram oaspete. Asta da poveste cretină! Dar viața bate filmul! Întotdeauna!!

Restul nopții nu a fost tocmai odihnitor, probabil energia latentă a somnului se sictirise și nu prea mi-a priit odihna. Eram extrem de tentată să nu mă mai duc la nicio alergare, să stau și să încerc să recuperez peste zi orele pierdute în care nu dormisem. Dar, când faci ceva eforturi pecuniare pentru o astfel de deplasare, nu prea îți permiți luxul lenei. Așa că la opt moșmodeam prin cameră, făceam bagajul, lăsând la suprafață hainele de schimb de după alergare și coboram la micul dejun. Fulgi de cereale cu lapte, o porție mai mare și o banană. Cum talentul meu la moșmondit este greu de întrecut, m-am pomenit că era 10:40 și eu nu pornisem spre locul de întâlnire. EU, CULMEA IRASCIBILĂ A PUNCTUALITĂȚII, SĂ ÎNTÂRZII TAMAN ÎN BRAȘOV, LA O ÎNTÂLNIRE?!?!?!? Nu, așa o carte încă nu s-a scris!! Așa că la 10:45 îmi luam tălpile la alergat și la 10:58 intram gâfâind în Piața Sfatului. Era un grup de 4 băieți, am întrebat dacă ei sunt grupul cu pricina anunțat pe Facebook, au confirmat și .... mai departe m-am comportat mult peste nivelul meu de stâgăcie, adică nici măcar nu m-am prezentat. Dar mă iert de data asta, că altfel îmi fac cucuie de la castanele pe  care mi le-am tras de una singură pe tema manierelor aflate probabil undeva în somnul pierdut al nopții ce trecuse :-)

După două minute au început să apară și alții, doar pe Teodora Spiru o știam din partea CPNT, așa că era mai greu să ies din stângăcie foarte rapid. Eram mai puțini decât îmi imaginasem, am mai țopăit un pic de frig și am pornit pe la 11:13 spre parcarea de sub Tâmpa, unde ne mai întâlneam și cu alții.

 Per total am alcătuit o trupă de 11, din care eu și Teodora eram fetele (eu născută pe 10, ea pe 15 septembrie, cu o pauză de 26 de ani între noi ... wow, ce tânără mi-s :-))!

S-a pornit lent, relaxat, ce bucurie pe mine! Traseul ales de cunoscătorii zonei urca Tâmpa ”Pe Serpentine”, prin pădurea stăpânită de zăpadă. 

Afară era mai cald decât ieri - poate +5°C -, deci cu siguranță ne aștepta o combinație mai murdară în orele următoare, zăpada înmuindu-se destul de neapetisant pe potecile umbrite ale pădurii. 

O succintă descriere al celor aproape 16 km de pădure ar fi cam așa: coborâre spre ”La Iepure” - Stehil - retur pe Șaua Tâmpei - coborâre pe forestier - ocolire Tâmpa spre Treptele Gabony, Aleea Tiberiu Brediceanu - de unde eu nu am mai ajuns în Piața Sfatului, ci am deviat, coborând necatolic și îndreptându-mă spre hostel, căci știam că aveam nevoie de cel puțin o oră jumate să mă schimb, să fac duș, să mânânc ceva, să împachetez și să plec spre gară.

A fost o tură foarte plăcută, cei mai rapizi ne-au așteptat, Teodora a încheiat plutonul de cele mai multe ori, având grijă de ultimul rămas, deci am avut parte de alergare, pauze, zăpadă, puțin noroi, urcări, coborâri, recreere, gâfâieli, o răspântie de drumuri unde nu prea știam dacă stânga sau dreapta.

Cornel Spiridon, Robert Hajnal, Cezar Crican, Costică Curcan .... scuze că nu-i știu pe toți 

și nu-i pot identifica, poate data viitoare :-)

Se pare că tot duminică a mai fost organizată o alergare în Brașov, cu plecare de la Pietrele lui Solomon, la ora 10:00, organizată de cei care organizează celălalt concurs brașovean din aprilie, semimaraton Brașov Intersport (cel cu startul din Piața Unirii Brașov).

Trenul personal R 3008 se forma în Brașov și era aproape gol. Când pornea spre Valea Prahovei, la 16:40, în Brașov ningea cu gust de mic viscol și am văzut perdeaua de fulgi pentru cel puțin două ore.

Însemnări din tren - mai bine scriu, decât să dau în alte belele:

” Când în viață ai parte de ceva neplăcut sau care te deranjează, gândește-te că ai avut noroc, că neplăcerea respectivă ar fi putut fi mult mai deranjantă. Cam așa și cu a mea călătorie feroviară. În drumul retur, urcându-mă din locul de formare al trenului (R3008, Brașov), nu doar că aveam șanse să am un loc șezut, dar aveam să călătoresc aproape singură în partea de sus a vagonului supra-etajat, timp de o oră și ceva. Pe partea cealaltă a culoarului se mai afla un tânăr și undeva mai în spate mai erau 4 persoane. Liniște, pace. Destul de liniște și de pace încât să poți tolera câteva convorbiri telefonice purtate cu sonorul cam tare.

Având loc destul, am avut ocazia să constat că aceste vagoane, pe lângă scaunele foarte uzate și extrem de rigide și inconfortabile pentru o călătorie mai lungă de 20 de minute, nu prea dispuneau de spațiu pentru bagajul personal. Au deasupra niște etajere din material plastic dur, dar sunt atât de scurte, atât de înguste și mai ales atât de apropiate de tavanul teșit al vagonului, încât doar gențile de mici dimensiuni și rucsacii de max. 20 l, nebombați, pot fi cocoțate, ca și bagaj, pe ele. Cum rucsacul meu are o capacitate de 40 de l și era și cam bombat, îngrămădind în el tot echipamentul de alergare și de înot (voi reveni cu un material legat de ”ce puii mei căuta echipamentul de înot cu tine??” și voi pune link-ul aici, căci merită scris despre povești de genul: ”Păi am văzut pe Goagăl că aveți ditamai autostrada de la Constanța direct la Satu-Mare, unde-i?!”) de care aș fi putut avea nevoie în două zile de activitate, evident că nu avea nici o șansă să poată fi pus sus. Așa că am ales prima pereche de scaune, unde exista un loc pentru un adult și un spațiu mai mititel, fără spătar, destinat cuplului ”mama și copilul”. Pe băncuța îngustă ”a copilului” am plasat rucsacul. Nu am găsit altă soluție, căci pe podea ar fi însemnat să blochez accesul total. 

Mă uitam la felul stupid în care sunt fixate perechile de scaune și la cât de neeficient este organizat spațiul într-un vagon aparent spațios. Dacă ar fi fost gândite să fiee montate cu 5 grade mai înclinate, între două perechi de scaune spate în spate s-ar fi creat spațiu pentru cel puțin un geamantan mai mare sau pentru un rucsac de 60 l, culcat. Așa ..... acolo există un spațiu prea îngust pentru a încăpea ceva mai lat decât o geantă tip ”Diplomat”.

Să oferi publicului călător pe distanțe atât de mari – desigur că 170 de km feroviari nu sunt o distanță mare, dar ea devine mare din perspectiva vitezei foarte reduse de deplasare, astfel că acest tren are nevoie de 4 ore pentru a acoperi cei sub 170 de km!, inclusiv staționări îndelungate greu de îngurgitat în aceste condiții de șezut menit să-ți distrugă total posteriorul și coloana vertebrală – un astfel de concept de ”cutie transportatoare”, mi se pare o bătaie de joc ostentativă.

Din Bușteni, trenul s-a completat relevant. Cele 6 locuri dispuse transversal, ca în metrou, au fost ocupate de 3 cupluri foarte tinere. Ghinionul a constat în faptul că una dintre plăcerile lor – exceptând subiectele elucubroase de discuție pe tematici (vulgare, adică vulgarizate prin modul de abordare) de genul organe genitale, păr prezent sau absent pe diverse astfel de organe, culori și dimensiuni anusuri și tot felul de ”glume” piperate – era să asculte manele. Ideea unuia dintre ei, de a scoate boxele din rucsac, m-a îngrozit atât de tare, încât m-am uitat cu disperare în restul vagonului. Nu voi ”ataca” totala lipsă de atitudine a celorlalți din vagon, chiar dacă, cel puțin numeric, erau mai numeroși și erau bărbați, deci ar fi putut încerca o ”reparare a atmosferei”, căci tocmai mă aflu în procesul de a învăța să ignor pasivitatea opiniei publice. Sau - vai ce m-ar durea, să fie așa!!! - poate doar pe mine mă deranja nesimțirea celor șase, linia ”melodică” impusă unui vagon întreg, lipsa de respect în spațiul public și alte ”detalii”.

Mi-am luat bagajele și m-am mutat cu o pereche de scaune mai în spate, ideea fiind să măresc distanța acustică dintre sursa de manele și urechile mele. Cum-necum, mi-am regăsit parțial liniștea, băieții nu au scos totuși boxele și călătoria prin noaptea viscolită a continuat. Mai aveam o oră și zece minute de înțepeneală pe acest scaun revoltător de drept și de rigid. Perdeaua deasă de fulgi nu se mai zărește. La un moment dat, privirile mi se pierduseră prin luminile farurilor dispuse în șir indian foarte lung, pe șoseaua paralelă. ”Valea Prahovei în drum spre București, duminică seara.” Mii de oameni care au părăsit capitala pentru două zile, să se recreeze, fiecare în stilu-i vandalizant propriu, în natura de care, în esență, nici nu-i pasă. Mii de oameni care, la volanul propriilor mașini, înjură zilnic traficul infernal care te obligă nu la deplasare, ci la o staționare egală cu boala mintală, s-au refugiat pentru două zile să fure niște aer proaspăt și care nu mai este proaspăt, datorită lor și a mașinilor lor. Și uneori mă aflu și eu printre ei, negăsind altă modalitate de deplasare către startul concursului cutare sau cutare. Dar totuși, pot spune cu glas tare că am renunțat la mersul cu mașina personală în favoarea bicicletei, măcar așa simt că nu-mi aduc aportul ostentativ de insistent la poluarea aerului, care este de fapt un ”bun public” de neprețuit și pe care prea puțini îl mai prețuiesc. STOP!”

Acesta este viitorul, care de fapt este prezent de mai mulți ani prin China, Nepal și alte țări (diferența e că noi doar ne încăpățânăm încă să nu ne punem măști, că nu se asortează cu vestimentația capitalistă):