Ultima mea călătorie cu trenul, după o pauză de căile ferate române de aproximativ 6-7 ani, a fost într-o cușetă decentă, pe un tren de noapte ce mă ducea de la București la Oradea, în 2011, pentru primul meu triathlon prelungit (juma de Ironman adicătelea). Am mai avut o călătorie Veneția-București și St.Moritz/Elveția-București, în ianuarie 2006, cea din urmă lăsându-se cu traume pe termen lung. După atâția ani de pauză, cu o oarecare ”teamă”, m-am decis să fac o incursiune ”de interes sportiv” la Brașov. Dacă cu mașina personală deocamdată e pauză, m-am gândit că cea mai ieftină și decentă și curată și comodă variantă ar fi un personal matinal. Biletul luat din gară costă 22,50 RON dus. Tariful pe internet e de 25 RON, nu știu de ce. Deci uite că am mai ”ciupit” 2,50 RON, de-o măslină sau un moț de frișcă pe prăjitura de final. Sau de-un guler de bere :-)
Evident că, pierzând, prin absență pe această rută, contactul cu ”lumea reală a călătoriilor CFR”, nu aveam nici o șansă să pot ocupa un loc șezut. Pur și simplu nu m-am gândit, pur și simplu am uitat că CFR-ul vinde un număr infinit de bilete, la preț întreg, pentru un număr finit de locuri șezut. Chestie exotică de altfel, pe care nu ai nici o șansă să o experimentezi prin alte țări europene, cum ar fi Italia, Austria, Germania, Elveția. Sigur, la modul în care se circulă sub aceste auspicii ”sardiniere”, ar trebui să ai dreptul la gratuitate pentru această experiență sau, că tot se plânge CFR-ul că n-are bani, să pună dracu ”tarif de spectacol” și să plătești dublu! Conform aprecierilor grossiere ale controlorului de bilete, scurtul tren personal matinal (DE CE nu mai adăugați, handicapaților, niște vagoane la un tren atât de solicitat?!?!??!) care leagă capitala României (europene) de Valea Prahovei, respectiv de Brașov, dispune cam de 350 de locuri șezut, gradul de ocupare fiind mult peste capacitate, adică peste 1.200 de călători pe trenul de 06:35.
Atmosfera din tren e discutabilă și probabil că aprecierea ei depinde în ce toane ești, cum ai dormit azi noapte, dacă mergi cu iubitul, cu iubita, cu părinții, cu colegii, cu prietenii, cu dușmanii sau de unul singur. Oricum, ai șansa de a auzi detalii picante din viața personală a prietenului celor 3 tinere care sporovăiesc vis-a-vis de tine și contururi foarte bine creionate ale prietenelor intime ale acestuia, ai șansa de a auzi comentarii politice, ”editoriale verbale” de mare anvergură, lecții neprețuite de viață, destăinuiri de experiențe fantastice prin munți, filosofii de viață și multe alte chestii picante care-ți pot transforma călătoria fie într-un coșmar, fie într-o experiență de invidiat. Poți mirosi supa băiatului echipat de munte care se alimentează serios înainte de a coborâ în Bușteni. Desigur că dacă ai fost prevăzător și ai avut un MP3 Player încărcat, poți fi scutit de acapararea zgomotelor din jurul tău și fie te poți deda într-un frenetic interior muzicii tale preferate, fie poți încerca o lectură captivantă despre ”Iluminarea pe înțelesul proștilor” (un fel de ”Eat, Pray and Love”, scrisă, desigur, tot de o lady).
În Bușteni s-a mai eliberat trenul, dar nu îndeajuns cât să se creeze locuri libere. În Predeal a fost ”marea debarcare”, vagonul s-a golit în proporție de 90% și ultimii trei bărbați care au trecut pe lângă tine și cele trei tinere guralive - care tot despre prietenele prietenului lor discută - sunt foarte nedumeriți, așa că se bagă brusc în vorbă, din mersul lor viril către ieșire: ”Da voi unde mergeți fetelor? De ce nu coborâți aici?!” Cu mult stoicism m-am abținut de la un răspuns și bine am făcut. Cei trei mușchetari s-au pierdut în anonimatul Văii Prahovei și eu am luat loc în vagonul golit de concetățeni colorați. Mai aveam de mers cam o oră până în Brașov. O oră liniștită, în care ochii mi s-au pierdut în albul zăpezii proaspăt așternute și a vitezei moderate a trenului.
Am debarcat în Brașov foarte punctual, la 10:30, mi-am cumpărat bilet de tren retur și bilete de autobuz. Cei de la hostelul unde îmi făcusem rezervarea fuseseră foarte grijulii și îmi dăduseră toate detaliile necesare unui turist străin picat pentru întâia oară în România. Doar că biletul de autobuz nu mai costă 1,50 ron, ci 2 ron, e mai scump decât în orașul-capitală!
L-am luat pe 51 și am coborât la a patra stație. După mai puțin de zece minute de mers am ajuns la hostelul unde mă simt deja foarte familiar și mare mi-a fost surpriza să fiu recunoscută :-) și salutată cu bucurie. Și mai mare mi-a fost bucuria să constat că .... în camera de 6 locuri sunt unicul oaspete. Deci nici un sforăitor, va fi superb.
M-am schimbat în echipament și am plecat la o plimbare sportivă pe la 12 cred. A fost o tură scurtă, nici 8 km, dar foarte plăcută.
Cald afară, cam cinci-șase grade, ceață la un moment dat, apoi soare. Am mers mai mult decât am alergat. Am ajuns sus pe Tâmpa. Două ”marțiene” echipate mai urban se uitau ciudat la mine și erau extrem, dar extrem de nedumerite că nu găsesc un restaurant să mănânce. Sus pe Tâmpa. Da, sigur, existase în vechime, dar amintirea lui s-a evaporat în negura timpurilor capitaliste ..... le-am spus, în felul meu abrupt, că nu prea au șanse de prânz, decât dacă coboară în Brașov. ”Și e mult de mers?” ”Depinde ce traseu alegeți, dar o oră tot aveți de coborât. Dar cum ați ajuns aici?!” Cred că au fost șocate de informația primită și nu au mai răspuns, au plecat în direcție opusă mie. Eu mă oprisem din alergare pentru a fi o drăguță și a le răspunde. Regret că nu le-am putut ajuta mai mult ....
Coborârea pe ”Treptele lui Gabony” a fost un deliciu.
Din dorința de a o filma, am ales tot varianta mers. Frumos, foarte frumos prin pădure. Da domne, Brașovul merită un sacrificiu .... să trăiești aici e un plus de energie.
Am încheiat ziua de sâmbătă cu o bere, două prăjituri bune, cu frișcă adevărată, lectură și scris.
O zi pe placul meu. Aștept să dorm și să savurez o dimineață târzie în acest spațiu îmbietor, după care să mă întâlnesc, la 11, cu grupul de alergare. Cu siguranță voi gâfâi în urma lor, dar drumul până la Brașov tot merită făcut. Dacă nu aș fi leneșă, m-aș duce de la 8 pe patinoar, la poalele Tâmpei. E un patinoar delicios acolo, am trecut pe lângă el azi și m-a fascinat :-)
Update orele 00:11:
Ce dracu să dormi!! Unde crezi tu că mă pot bucura eu de așa o baftă? Uite-așa, unii fac și alții trag .... De ce sunt eu mereu ”mai simțită” ca alții? Așa mi-am luat leapșa toată viața .... puteam să vin și eu cu pisoiul în hostel, ăla măcar nu sărea pe clanța camerei încuiate, disperat că l-ar fi lăsat stăpân-sa singur .... Mă tot chinuiesc să adorm de pe la ora 21. Din păcate, deși camera mea nu mai are alt ocupant, au sosit alți oaspeți în camera alăturată. Tot români. Vorbesc tare, pereții E subțiri ... e complicat. Apoi se lăsă liniște. Când, deodată, se tot aud zgomote agresive de clanță. O dată. De două ori. De cinci ori. Mă uit la ceas. 23:20. Ies pe culoar. De unde vin zgomotele alea ciudate? Zici că ești într-un film horror. Cobor la recepție și povestesc. Tipa, foarte relaxată, îmi zice că ”eh, e un câine în cameră. Stăpâna a plecat de zece minute și mi-a spus să o sun dacă face ceva, dacă deranjează ....”. Măcar am aflat care-i treaba, săracu cățel .... dar ce i-o fi făcut de nu latră totuși? Se aude așa un scâncit ... să-i fi pus scotch pe bot? Nașpa ..... Între timp e 00:20, o oră trecu din noaptea mea de 50 de lei. Nah, cine zice să nu te bucuri prea devreme .... e de ajuns să vină un nesimțit, că gata cu viața ta liniștită. Nu de câine zic (!!!). Cum să te gândești să vii cu câinele într-un hostel, unde știi că împarți dormitorul cu alții, când știi că animalul suferă și atacă ușa când tu îl încui și pleci ..... Doar dacă nu o fi rudă cu patroana .... că așa-i în România de multe ori. ”Restul poa să crape, dă-i dreaku d-acilea ....!”
A se lectura urmarea .... aici
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen