Înainte de a spune toate alea care au fost - din nou - la nivel de excelență, îi mulțumesc Corneliei David care a fost, pentru aproximativ 7 km, un fel de pacemaker pentru mine, m-a încurajat, mi-a spus să ”dau drumul la picioare” și a contat foarte mult. Am depășit-o o dată, m-a depășit, am mai zburat o dată pe o coborâre, m-a luat din nou și am rămas ”la plasă” pentru mai mulți km, gândindu-mă că probabil nici ea nu are până acum o filmare pe traseu, din spate, atât de lungă :-) Căci aveam camera de filmat montată pe creștet și o mai activam din când în când. E prima oară când mi se întâmplă așa ceva într-o cursă și a fost o onoare să pot ține pasul atât de mult cu una dintre cele mai bune sportive (pe segmentul de amatori) din branșă, chiar dacă între noi există o diferență de vârstă de 15 ani. Mulțumesc!
Datele mele:
Locul 4/13 la categorie, la 11 minute distanță de locul 3. Locul 1: 1h46min.
Timpul meu: 2h13min/19,85 km - cu 7 minute mai puțin decât la ediția din 2012. Pace: 6.44/km, 8,9 km/h. Cum mă simt raportat la aceste date? Hm .... binișor. Sănătoasă să fiu și să pot participa și în 2014 și sper să scot 2h05min :-)) în aceleași condiții de traseu și vreme. Habar nu am de ce m-aș ambiționa și de ce mă ambiționez în interiorul meu pentru timpi mai buni, dar se pare că așa este natura umană. Așa cum unii schimbă serviciul pentru a nu se plafona la un loc de muncă unde simt că nu mai au ce învăța și ce face util, tot așa și eu vreau ceva mai bine, mai provocator. Așa suntem unii dintre noi.
Nr. participanți:
239 la crosul de 10 km și 531 la semimaraton.
Locul meu la general: 262.
În ciuda mult dezvoltatelor comentarii îngrijorate și îngrijorătoare de pe forumul RoClubMaraton, noroaiele de pe traseu nu ne-au ucis. E drept că ieri a ploua în draci și da, chiar au fost mici oceane de noroaie, dar .... la urma urmei, este un trail și știm la ce ne putem aștepta. Faptul că la o traversare organizatorii au pus un podeț din lemn este mai mult decât lăudabil, dar nu aș încuraja tipul de discuții de genul ”organizatorul ar trebui să curețe traseul din pădure la km X și Y”. Părerea mea. Alergarea montană este un sport extrem. Punct.
Nu am avut deloc zăpadă. A fost însorit, temperatură foarte plăcută pentru alergare, cam 15°C cred, am alergat la pantalon lung subțire și tricou tehnic cu mânecă scurtă, exact cel din kitul de participare (căci mi-am uitat tricoul de alergare și aseară m-am pomenit că nici nu am în ce să alerg!!!!!). Și șoșoni de trail, cu profil agresiv, de la Salomon
La această cursă au venit vârfuri de lance ale alergării montane, nume precum Ciprian Bălănescu, Radu Milea, Alin Tănase, Baractaru, Gomoescu, Mihai Orleanu, surorile David, Robert Hajnal, Mihai Zlavog, Florin Simion (voi completa lista, eu pe aceștia îi știu la acest moment). Podiumurile au oferit surprize mari și am văzut ochi triști prin public .... Da, sportul oferă întotdeauna surprize! Ciprian Bălănescu a participat la crosul de 10 km și a ratat parcă cu 2 minute locul I din cauză că a rătăcit un piculeț poteca. De multe ori, în contexte de acest gen, deși contează locul pe podium pentru imaginea ta de campion, situația totuși nu răstoarnă adevărata ta valoare! Da, e un pic frustrant să ratezi la mustață o treaptă de podium, dar asta nu înseamnă că ești mai puțin valoros.
Pentru celelalte categorii, doar puține nume de pe podium mi-au zis ceva, fiind multe ”noutăți”. Ulterior am aflat că podiumurile au fost acaparate de atleți din lotul național de atletism al României (?! urmează să mă informez).
La feminin 40+, Marin Daniela și-a apărat titlul de loc I/categorie cu 1h46min, restul podiumului a fost total diferit față de anul trecut. Nu am acum clasamentul, dar voi completa. Didina Manole de pe locul 2 în 2012 este cred că pe locul 6, eu pe locul 4 (de pe locul 3 în 2012), pe locul 5 a apărut o absolută noutate în lumea concursurilor, Neacșu Floricica din Galați, cu 2h18min (colega mea de cameră, de altfel, ne-am cunoscut la Azuga). Cu 2h02min s-a situat pe locul 3 Andreea Dan (o știu de la mtb și triatlon off-road ca fiind o forță).
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen