Dieses Blog durchsuchen

Montag, 27. August 2012

Răspunsuri pentru Judit și toți cei care vor să citească

-->
  În comentariile de la postarea mea http://ankaberger.blogspot.ro/2012/07/intrecerea-petrecerea-mini-triatlon-la.html au fost puse următoarele întrebări, la care eu am promis că voi răspunde conform percepțiilor mele actuale. Voi încerca să fiu scurtă și la obiect, nedispunând de foarte mult timp. Cu mențiunea următoare: la acest moment, fiind pare-se  singura persoană care publică insistent rapoarte detaliate de cursă cu plusuri și minusuri – majoritatea celorlalți descriu exclusiv plusurile, privesc evenimentul exclusiv din punctul lor de vedere, evită orice fel de critici și înșiră laude argumentate și neargumentate uneori -, nu mi se pare interesant să mă ocup de aceste întrebări luînd-o pe fiecare în parte și dezvoltând o tematică separată. Publicul blogului meu este destul de limitat, oamenii refuză să se implice, majoritatea sunt pasivi și preferă comoditatea unei neluări sau neexprimări de atitudine. Viața este dificilă, în România este mai dificilă, toți suntem aglomerați cu tot felul de priorități și proiecte personale, toți alergăm după proiecte din care să mai scoatem un venit, unii au familii numeroase și nu pierd timpul pe internet, alții se antrenează la sânge și nu au legătură cu virtualul .... deci sunt conștientă că de una singură nu voi schimba absolut nimic, dar nici ceilalți nu mă vor schimba pe mine în sensul de ”asimilare în mentalul colectiv”.
 Deci Judit scrie:
 ”(...) pur si simplu imi place (sau nu ma pot abtine) sa dezbat anumite teme ce ma intereseaza. (....) cuget la urmatoarele si mi-ar facea placere sa citesc pe acest blog articole care ar dezbate aceste subiecte:
Cum pot fi reglementate aceste competitii organizate de privati? Trebuie ele oare sa fie reglementate?
 Eu zic așa: DA, ar trebui reglementate, tocmai pentru că omul în general este un animal care nu respectă anumite limite de bun simț. DA, ar trebui reglementate chiar și printr-o jurisdicție, pentru că există concursuri unde o banală eroare de organizare /marcaj poate costa viața cuiva. Atâta timp cât tu, ca organizator, te aventurezi să organizezi un eveniment de aventură (mtb, maraton montan, triatlon cu componentă montană) și declari că este pentru amatori, neavând practic niciun instrument de măsurare a pregătirii individuale și a experienței fiecărui individ în parte, mi se pare vital să fie anumite aspecte reglementate legal. De exemplu: să te oblige să ai cel puțin o ambulanță, care să fie dotată cu următoarele: bla-bla-bla. La un triatlon din acest an s-a întâmplat că oamenii de pe ambulanță au spus că ei nu mai dispun de nu știu ce pansamente. Așa ceva este intolerabil, mai ales că serviciul de ambulanță la un concurs privat este plătit, corect? 
Un alt exemplu: să existe parametrii legali legați de numărul de voluntari dispuși pe traseu (voluntarii au fost, există și vor exista la toate marile competiții din lume, în fond și la urma urmei este o experiență curriculară pe care ar trebui să o facă orice individ, ca un fel de exercițiu militar), în funcție de lungimea probei. Numărul punctelor de hidratare.  
Minimum de produse din punctele de hidratare și alimentare (organizatorul care poate și dorește, poate suplimenta cu orice vrea el, desigur),  
măsuri suplimentare în cazuri de extreme meteo, cum ar fi canicula sau furtuna. Este inadmisibil ca orice neica nimeni să vină sâmbătă la start, să încaseze 25 ron/participant, să dea drumul oamenilor să alerge 12 sau 14 km prin pădure, iarna, pe un traseu turistic nemarcat de organizator, deci doar cu marcajul turistic, sus la cabană, după 6 km să fie viscol și să nu li se dea nici măcar o ceașcă de apă caldă, nu mai zic de un ceai cald. De ce am plătit 25 de lei? Ca să alerg pe un drum turistic? Ce efort a depus pseudo-organizatorul? S-a trezit dimineață, s-a urcat în mașină, a venit să încaseze banii pe genunchi, în mașina proprie, a așteptat să sosească ultimul participant, a dat tuturor câte o medalie de finisher de dimensiunea unei foste monede de 5 lei, a făcut o tombolă cu 3-4 produse și asta a fost. Niciun om pe traseu, cei care au avut tupeu au tăiat prin zăpada afânată absolut toate serpentinele din pădure. Ăsta e concurs organizat? Cum îl denumești? http://ankaberger.blogspot.ro/2012/02/alergare-piatra-mare.html
Cum pot fi reglementate?
Triatloanele ar putea fi reglementate dacă ar exista pe bune o Federație Română de Triatlon, în care să intre oameni cu adevărat capabili, gospodari, și implicați în triatlon neapărat. Să dispună de un management ca la carte, de o comunicare profi, fără pile și cumetrii și tot tacâmul, cum se obișnuiește pe plaiurile mioritice. Cu un buget alocat, că așa, pe hârtie, ce să facem cu ea?! Deocamdată, la acest capitol, e pauză. 
O altă metodă de reglementare ar fi avut premise să se constituie, din păcate conceptul a fost lipsit total de management și comunicare: Bioeel Triathlon Grand Prix 2011 și 2012 nu are management vizibil, nu are comunicare vizibilă, în 2012 s-a ales cantitatea în detrimentul calității, nu există un regulament unic pentru organizatorii celor 5 sau 7 etape, nu există un regulament unic pentru participanți. Eu nu am reușit să înțeleg rolul unui BTGP, din moment ce nu se respectă nimic în desfășurarea lui, care să dea o coloană vertebrală circuitului și sentimentul real de apartenență și comunitate.
Cum poate fi crescut numarul femeilor participante la aceste competitii?
Asta este o problemă destul de spinoasă care de multe ori pornește și de la organizatorii care dau prioritate bărbaților. Exemple absolut minore:
-  toți organizatorii oferă în kitul de participare un tricou. Câți organizatori s-au gândit la un tricou pentru fete, cu croială specifică? Din câte știu eu, doar EcoMarathon, fiind organizat de două fete.
- Să nu uităm eroarea de-a dreptul grosolană pe care organizatorii TriChallenge Mamaia au comis-o în 2011 cu premierea fetelor! Detalii în http://ankaberger.blogspot.ro/2011/09/insert-de-etica-constiinta-morala.html și materialul linkuit de aici.
- La triatlonul de la Tușnad, anul acesta, am tot așteptat tipărirea și afișarea rezultatelor. Au fost afișate pe open și pe categorii de vârstă tot ce ținea de bărbați. Clasamentul pentru fete nu a fost afișat. Nu i-a păsat nimănui. De ce oare?
Cu siguranță că lista ar putea continua. Nu în ultimul rând, este probabil vorba și de încurajarea pe care o primesc chiar acasă la ele, de la părinți, prieteni, parteneri de viață .... că dacă partenerul de viață o trimite la cratiță și crescut copii, atunci iar nu am făcut nimic și din păcate această mentalitate primitivă încă persistă în România, chiar și în mediul citadin. Chiar și în București.
Eu am scris anul trecut un material foarte stufos către organizatorii care au ochi să audă și urechi să citească: statistic vorbind, femeile sunt majoritatea populației. Încurajezi femeile, toată lumea are de câștigat. Femeile cumpără mai mult și mai bine. Dacă le-ai câștigat de partea ta, vor crește și afacerile partenerilor tăi care comercializează produse de antrenamente, de îngrijire corporală, de accesorii sportive și tot așa. Plus că femeile dispun de un talent mai mare de convingere și dacă ai o femeie entuziasmată, ea va mai atrage 10. Totul este un lanț, fiecare individ este veriga unui lanț infinit.
Așa, dacă continui să te adresezi 90% doar bărbaților, iar pe unele forumuri orice spune o femeie este acoperit fie de glume de prost gust, fie de o ignorare totală a ideilor ei, nu ai cum să te aștepți să-ți crească numeric masa de participante.
Să nu uit: un mare plus vine din partea celor care organizează triatloane pentru copilași, fără taxă de participare! Eu nu am copii, dar sincer, aș da 3 lei sau 5 lei în plus la taxa de participare pentru a putea asigura gratuitea copiilor. Dar nu mai mult.
Ce ar trebui sa faca statul in privinta sportului de masa? Ar trebui sa faca ceva?
Evident că ar trebui să facă, în strânsă colaborare cu asociațiile, organizațiile și firmele care se ocupă serios de sport.
Să se introducă programe de educație fizică și anatomie specifică în școli. Și grădinițe, cum erau prin anii 70. Să se facă campanii publicitare constante și cu logică! Să se organizeze ”trasee sportive” prin Băneasa, de exemplu și prin orice mare parc al României, trasee cu marcaje specifice și indicații. Oricine care trece pe acolo să poată face un circuit sportiv potrivit vârstei și putințelor sale. Există în Germania, există în Austria, România nu trebuie să reinventeze roata!
Mass-media ar fi un instrument foarte puternic (discuții interminabile și fără un rezultat spre compromis am avut timp de 3 ani la facultate, la cursurile de jurnalism, deontologie, publicitate etc.). În loc de milioane de emisiuni de divertisment ieftin, aș sugera filmări cu sportivi amatori, cu evenimente sportive de masă, că doar sunt cu sutele în toată țara.
Am trăit în comunism, am făcut sport de performanță la Dinamo, 8 ani de zile. Totul era suportat de stat: programul de antrenamente (foarte dure, ce-i drept, că așa e viața de sportiv de performanță), cazarea în club pentru aceia dintre noi cu rezultate mai bune sau cu o situație foarte dificilă acasă, masa la popota clubului, transportul lunar gratuit, cantonamente gratuite de două ori pe an. Din grupa noastră de 30 de țânci, niciunul nu a devenit o mare stea de performanță. Dar până la vârsta de 16 ani, totul a fost suportat de stat. Dacă nu dădeai rezultatele scontate, oricum te retrăgeai singur. Clubul Sportiv Dinamo avea Școala Generală nr. 24 ca și partener, apoi Liceul Sportiv de pe Maior Coravu. Asta însemna că noi, clasele de sportivi juniori, aveam parțial un alt program de școală, nu făceam orele de educație fizică la școală, ci plecam la club și acolo ne începeam antrenamentul de 2-3 ore. Totul era logic, gestionat perfect și avea rezultate excelente! Chiar dacă comunismul nu ne oferea mare lucru, material vorbind. Am fost generația Nadiei Comăneci și doar se știe în ce condiții primitive se făcea mare performanță pe atunci. Antrenamentele de alergare pe timp de iarnă, la minus 20 de grade, le făceam în teneși chinezești, cu talpă subțire și alunecoasă și în niște treninguri din bumbac. Nu exista altceva. Acum ne spargem în figuri și tot nu suntem mulțumiți de nimic. Alergam cu mănuși din lână. Fetele, la pubertate, ne chinuiam ca toți dracii, că nu existau toate accesoriile astea igienice, exista doar vată din bumbac și hârtie igienică de proastă calitate. Și totuși, se făcea performanță, plecând de la joc, viață ordonată, disciplinată, sănătoasă, în aer liber. Așa era educația pe atunci și statul a avut un rol foarte important.
Deci, una peste alta, fără încurajarea din partea statului, care-și poate întinde influența precum brațele unei caracatițe, este foarte complicat să se ajungă la un echilibru. Dacă statul nu are buget pentru asta, tot poate face foarte multe dacă ar vrea să se implice și îmi vin în minte niște măsuri fiscale avantajoase pentru furnizorii de servicii sportive (nu pentru magazine): cluburi, asociații, organizații, persoane juridice de genul Smart Atletic și care or mai fi prin țară. Sunt convinsă că se pot găsi soluții interesante fără a se scoate neapărat bani din bugetul statului. Gândește-te la aberațiile regimului Udrea, care a construit nu știu ce piscine, patinoare sau terenuri de sport scumpe în nu știu ce localități vai de mama lor, care numai de așa ceva nu aveau nevoie. Sau bazin olimpic construit, fără a se gândi că e nevoie de buget pentru personalul angajat, pentru costurile de întreținere și mentenanță. Deci construit și zace cu lacătul pe poartă ... nu mai știu în ce oraș și nu caut acum pe net ... Pitești, Ploiești ... ceva de genul ăsa. Deci bătaie de joc.
Din ce mi-aduc eu aminte, Ministerul Educației chiar dăduse o lege de reducere a orelor de educație fizică .... 
Din păcate, România, ca stat, este o țară care nu doar că nu stimulează performanța (în niciun domeniu), dar o și ignoră și o cam batjocorește.
Ce este mai important sa fie finantat de la stat: sportul de masa, cel de performanta, ambele sau niciuna si fiecare ar trebui sa-si gaseasca finantari private si statul sa se ocupe de infrastructura (bazine, sali de sport etc).
Părerea mea este că foarte multe talente native habar nu au de talentul lor. Ca urmare, vitală este direcția pe care o dai individului din frageda lui copilărie și aici răspunzători sunt părinții în primul rând.
Dacă aș fi stat, m-aș gândi să finanțez performanța și infrastructura. Nu cred că statul poate finanța sportul de masă. Oricum aberăm cu discuțiile astea, dar fie .... Eu sunt om de litere, nu de cifre, nu cunosc mecanismele și pârghiile financiare, de aceea nu prea mă pot aventura cu supoziții.
Sportul amator, de regulă, nu este constrâns de o disciplină individuală. Am chef azi să ies la o alergare, bine. Nu am chef, nu ies. Dacă ninge, nu ies afară. Un adult amator, ca mine de exemplu, nici nu-și poate permite să tindă spre o performanță, căci nu am cum să-mi achit facturile dacă nu am un job permanent, un venit permanent. Și asta nu îmi dă timp de antrenamente. Degeaba vreau eu să alerg 200 de km/lună, abia dacă reușesc să fac între 60 și 100. Deci nu voi face niciodată performanță. Și mai sunt multe alte aspecte.
Mă gândesc că dinspre amatorismul de la vârste fragede răsar și performerii, elitiștii. Încep dintr-o joacă, dintr-o plăcere, decoperă că le place, devin dependenți, au rezultate și pot deveni performeri. Atunci ar trebui să aibă un suport financiar și o protecție care să îi preia cu tot ce înseamnă viața de sportiv de performanță. Este foarte trist că s-a ajuns la situația în care, dacă părinții nu au bani, copilul nu poate urma nicio disciplină sportivă unde ar putea avea rezultate. Sportul din fragedă copilărie este esența sănătății psihice și fizice a unei națiuni, la urma urmei. Formează caractere, disciplinează, dezvoltă armonios corpul, organele, spiritul de echipă, toleranța, capacitatea de adaptabilitate, reacțiile, strategiile, spiritul ordinii și curățeniei etc. Sportul te învață că pentru a ajunge la o medalie valoroasă, trebuie să muncești pe bune și acest lucru lipsește cu desăvârșire în România. La ora actuală, medaliile se împart mult prea ușor peste tot .... figurativ vorbind, deci nu mai au valoare prea mare. Și acest lucru se vede de exemplu în facultăți, unde notele mari se dau extrem de ușor (spun asta pentru că am terminat în 2012 jurnalism și comunicare, deci sunt la curent cu sistemul actual de stat).
Este sau nu este in spiritul sportului de masa sa dai premii in bani? Este necesar?
Nu știu răspunsul și nici nu cred că îl știe cineva. Este spinoasă problema. La un concurs declarat ”pentru amatori, pentru mase”, e clar că vin și elitiștii. Și iar e clar că ei ocupă podiumurile. Deci aici lucrurile sunt clare, în mare parte. Nu cred că avem acum nivelul necesar de a organiza maratoane montane doar pentru performeri, triatloane doar pentru performeri, concursuri de natație doar pentru performeri. Sunt prea puțini și un loc 3 din 4 cu siguranță nu ar motiva pe niciunul. Dacă se începe gestionarea sportului de către stat, se ajunge la categoriile specifice de juniori 1, 2, 3, seniori, masteri. Deci categoriile de vârstă. Performanțele de valoare încep să iasă în evidență de la vârsta senioratului în anumite sporturi individuale, când ai voie la competiții internaționale, de pildă. Nu mai sunt la curent cu toate reglementările, vorbesc doar din amintiri și cu siguranță ceva s-a mai schimbat în ultimii ani.
Chestia cu premiile este discutabilă. Așa cum, la fel de discutabilă este și chestia cu ”ce ar trebui să conțină chitul de participare”, astfel încât să nu mă trezesc că achit o taxă de participare pe care nu prea mi-o permit iar organizatorul îmi argumentează ”by the way, kitul tău de participare costă 50 de euro, așa că taxa e chiar prea mică!”. După care, ca să-ți spele un pic creierul, mai adaugă în punga ta un tricou din bumbac, deci acum ai un tricou tehnic cu emblemele sponsorilor și mai ai și un tricou de bumbac. Mă întreb dacă aveam nevoie de ele .... dar asta e altă discuție și nu insist pe ea.
Foarte mulți nu recunosc că un premiu în bani îi motivează mai mult. Depinde de situația fiecăruia. În 2008 nu mă impresiona deloc un premiu de 300 sau 500 de lei. Câștigam peste mia de euro pe lună. Dar lucrurile s-au modificat într-atât de drastic, încât mă bucur și la 100 de lei, căci îmi acopăr poate taxa de participare sau cazarea sau o parte din benzină sau șiretul de la pantoful ăla șmecher de alergare, din vitrină :-)
Având în vedere starea, pe care eu una o consider deplorabilă, a situației economice actuale, fără șanse de îmbunătățire pe următorii 20 de ani, sincer regret să recunosc că da, premiile în bani sunt o motivație relevantă și da, absolut necesară deja. Subiectul este interesant doar pentru aceia care și ajung pe podiumuri, desigur. Și convingerea mea este că aceia ar face sport în continuare și ar câștiga în continuare și fără premii în bani. Pasiunea nu se rezumă la bani, de multe ori. Pentru alții e posibil ca performanța în sport să devină singura lor scăpare, singurul lor drum spre o viață decentă, pe care România nu o mai oferă ”maselor”.
 Care este motivul pentru care la intrecerea asta a celor de smartatletic vin atat de multi participanti?
Răspunsul meu ar fi, la acest moment, mult prea subiectiv. Explicațiile există în materialele mele despre TriChallenge 2011 și 2012. Mai mult nu pot spune, ar însemna să bat monedă pe aceleași lucruri zugrăvite fastuos acolo. Și e păcat, poate că oamenii chiar sunt de bună credință, timpul o va dovedi. Oricum, manipularea colectivă este un instrument foarte parșiv, foarte prezent și greu de dovedit, ca și propaganda (dacă mă întrebi pe mine, acestea sunt arme de temut mult analizate în istoria omenirii). Sunt sigură că cei de la SA sunt conștienți că trebui să asculte ce se discută și că trebuie să ia măsuri în interior. Altfel nu ar fi ”smart”.
 Nu știu ce răspunsuri voi avea la anul pe vremea asta, dar la acest moment acestea sunt percepțiile mele el fugitivo. Cu siguranță mi-au scăpat multe aspecte, dar sper că pe cele mai importante le-am punctat în această seară.

Kommentare:

  1. Eu sunt de parere ca ar trebui sa oferi noua, cititorilor o paginare mai buna a blogului, nu e prea lizibil nu de alta...

    AntwortenLöschen
  2. Malina, spune tu CUM, pentru ca eu nu stiu o paginare mai buna. Blogul are un câmp e SEARCH după taguri și are o postare denumită CONȚINUTUL BLOGULUI, de unde poți intra în orice material dorești, în funcție de titlu. Fiecare titlu de acolo este linkul direct către material.
    Puțin cam abruptă intervenția ta, așa că aștept o soluție tehnică :-) Pentru un blog unde nu plătesc un abonament, eu am considerat că am găsit o soluție decentă de publicare. Aștept idei și soluții concrete.

    AntwortenLöschen
  3. Poti incepe prin a oferi o tema mai placuta, ce nu poti schimba tema din blogspot?
    Poti incerca si wordpress...

    AntwortenLöschen
  4. Chestiile de genul ”mai plăcută”, ”mai frumoasă”, ”mai urâtă” etc. rămân relative și puțin discutabile. Otilia, oricum nu știu ce vrei să spui cu ”o temă mai plăcută”, tema blogului e clar enunțată la titlu și aici desigur nu am ce să modific, pentru că eu despre asta scriu.
    Wordpress - no, thanks.

    AntwortenLöschen
  5. @Judit: tu ai pus întrebări, eu am răspuns, ai un feed-back la răspunsuri?

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)