Înainte de a mă încumeta la un raport de cursă (aici), cu care publicul meu este deja obișnuit de câțiva ani și pe care unii abia îl așteaptă, după o altă ieșire ”soft” de 52 de km cu bicicleta (Brașov-Codlea-Dumbrăvița și retur), după 2h35' de condus Brașov-București și după un nedorit ”maraton de 1h40' al apelor revărsate din mașina de spălat”, care tocmai a decedat (și m-am luptat din răsputeri să încerc să împiedic dezastrul cu vecinii de jos), după ce mi-a trecut orice chef și putință de a mânca ceva, mi-am luat un ceai cu rom, o aspirină și am descărcat fotografiile de sâmbătă și de azi.
Și iaca o postare scurtă, de aperitiv, cu o fotografie pe care cu siguranță o voi retrăi în memorie mult timp de acum încolo:
La exact 3 ore de la start - exact când pozam ”bătea gongul” -, atingeam cel mai înalt punct al unui traseu diabolic de concurs: Vârful Postăvaru, 1799 m (diferența de nivel acumulată fiind undeva la peste 2.650 m, aici este traseul înregistrat).
Ca să ajungi aici, trebuia să urci, printre altele, chestia asta:
spre cer:
Dl. Liviu Bică era în fața mea (Micul Runner parcă e porecla? De fapt el e un ”big runner” :-) E destul de dificil să faci față umorului său extraordinar, orice spune te face să râzi .... așa că am ținut distanța, căci râsul îmi mânca din energiile fizice :-))
coborând de pe vârf
Mulțumesc celor două concurente care m-au așteptat și m-au îmbrățișat când am ajuns la finish!, deși nu ne văzusem și nu ne știam înainte de această cursă. Ne-am întrecut pe rând toate trei, de mai multe ori. Eu de regulă întreceam pe coborâri, ele își reveneau puternic pe urcări. Hiroko este incredibilă ... iar Oana (din stânga) a tras din toți rărunchii și sunt convinsă că pe parcursul întregii curse noi aveam în minte un clasament open și atât, deci pentru locul 3 a fost o luptă îndelungată, dar cinstită :-), câștigată de micuța japoneză. Sper să ne mai întâlnim și să trăim împreună, pe trasee, aventuri frumoase. Cu cât mai dificile, cu atât mai puternică devine relația dintre oamenii care trec prin aceleași emoții, suișuri și coborâșuri ....
Mulțumesc celor doi entuziaști brașoveni, Luminița și Sandor, pentru o susținere ”ca la carte” și, pe cât de neașteptată, pe atât de extraordinară!!
Și aici, o fotografie dinaintea startului, când cei doi îmi explicau cu puțină ironie care îi distra teribil, cum că: ”Dar tu știi ce te așteaptă?!”
De la stânga la dreapta, am onoarea să îi prezint din nou: Liviu Bica, domnul cu umorul la purtător :-), Sandor, moi și Luminița.
So, den 28.April 2013, um 21:38
Povestiri ale altora, mai rapizi la scris, care cu siguranță că după maraton nu s-au apucat de curse de ciclism, nu au condus 200 de km și nu au gestionat o situație de criză cum a fost bucătăria mea în seara asta .... refuz să mă gândesc la ce înseamnă să rămân fără mașină de spălat:
ai spus totul inca din titlu!... Subscriu la tot ce-ai zis, un traseu extraordinar, cu noroi (mai putin), cu zapada, cu soare puternic, cu poteci ''bine facute'' si mai ales cu Treptele alea din final, ale lui Sisif (sau Gabony? parca...), unde eu unul m-am tras de balustrada, mai in gluma mai in serios, cu ambele maini :)
AntwortenLöschenFelicitari pentru cursa, dar mai ales pentru rabdarea si perseverenta (pe care altii... n-o avem) de a-ti ''asterne pe hartie'' gandurile si pozele!
Bravo! La o saptamana distanta de un alt maraton e super! Si imi ziceai mie sa nu exagerez :))
AntwortenLöschen