Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 14. Februar 2014

RUN: the mind-body method_ep.1


   Există multe ”standarde în industria sportivă” pentru o serie de componente care ar fi necesare pentru a performa la cele mai înalte cote ale capacității noastre, cel puțin acesta este mitul împământenit și cultivat cu multă asiduitate. De foarte multe ori, aplicarea acestor ”standarde” în sesiunile noastre de antrenament poate fi dificilă. Cert este că tendința generală este aceea de a deveni mult prea frecvent dependenți de o anumită literatură și de anumite modele de antrenament, uitând ….. bunul simț.
    Bunul simț este acea componentă din noi care ne încurajează să:
- ne ascultăm propriul organism,
- reacționăm conform semnalelor emise de acesta și
- să ne adaptăm singuri programul de antrenament astfel încât să ne ajutăm să scoatem maximum de eficiență din noi.
Semnalele organismului nostru nu sunt niște chestii vagi, abstracte, peste care să trecem. Semnalele emise de corpul nostru sunt informații extrem de importante, uneori chiar vitale, care ne arată direcția pe care trebuie să o urmăm.
În Statele Unite există o cultură a alergării pe distanțe lungi bazată pe ”forțează prin durere” și pe ”cu cât lucrezi mai din greu, cu atât mai bine”.
Chestia e că anumite simptome au rolul de semnale de alarmă și întotdeauna există un motiv pentru care aceste semnale ajung să fie emise, indicatorii fiind cei care ne comunică dacă suntem pregătiți pentru un anumit record sau dacă mai degrabă ne apropiem de colaps.
Dacă te gândești bine, într-o cursă (mai ales de anduranță), există un istoric întreg de simțiri și simptome, dar cu siguranță există un de-click care îți spune clar ce sa va întîmpla dacă:
- forțezi la momentul X sau Y,
- amâni un sprint sau îl devansezi,
- vei termina cursa și în ce stare,
- nu vei termina cursa etc.
Una dintre marile chestii interesante ale alergării pe distanță lungă este faptul că poți învăța de la corpul tău – body&mind - aceleași lecții pe care le știe un alergător care parcurge 5000 de m sub 13 minute, condiția fiind să dai atenție la detalii!
(Dathan Ritzenhein - în prefața la RUN - the mind-body method of RUNNING BY FEEL by Matt Fitzgerald)
   Cartea lui Fitzgerald, primită cadou de la un medic din Franța, m-a captat din primele pagini, cu atât mai mult cu cât abordează ceva ce alții s-au tot chinuit să-mi scoată din minte, recomandându-mi cu asiduitate ”calea americană”. 
Eu spun mereu că nu urmez programe de antrenament ”dictate” sau încercate de alții. Asta este alegerea mea, chiar și în anii când să zicem că aveam o miză oarecare. 
Atât la nutriție, cât și la mișcare, eu am prostul obicei de a-mi consulta și asculta organismul și de a face lucrurile ”due to my feeling”. Desigur, în măsura în care pot acest lucru, necunoscutele fiind încă multe.
Nu am studiat și nu am aprofundat într-atât de mult mecanismele pentru a putea recomanda și altora anumite practici care la mine funcționează.
Faptul că primul meu semi-maraton a fost la primul half-ironman (în condițiile în care în 2011 eu nu alergam, doar mă dădeam cu mountain bike-ul vara!), faptul că am terminat primul triatlon pe distanță de ironman (226 km) aproape fără antrenament - oricum, fără antrenament specific și fără volum: 6 km înot, 588 km ciclism și 968 km alergare într-un interval de cinci luni jumate înainte de start) -, plus această carte, îmi confirmă faptul că am și o intuiție bună. Dacă era să ascult de oricine altcineva, la nivelul meu de (ne)pregătire pentru ironman, nici nu trebuia să mă prezint la start. Nici măcar pentru un half decent. Chiar dacă nu știam sigur că voi termina în timp util, simțeam că sigur voi termina și ceva din interior, ceva ce nu pot defini, îmi șoptea permanent că da' domne, va fi sub 16 ore :-). No joke!
Ceea ce am eu de modificat radical este bariera din creierașul meu zglobiu care mă împinge să ”abandonez mental” cursele. Adică - și analizez chestia asta de vreun an de zile - dacă să zicem s-a anunțat o cursă de 25 de km, dar constat că ups, am trecut de 25,5, îmi vine să abandonez. Oricum, încetinesc. Adică merg, ce mai!
Sau: dacă mi-am propus să termin o cursă în aprox. 15 ore și pe la a zecea oră îmi dau seama/simt că o voi termina oricum în 15 ore sau sub 15 ore, chiar și dacă merg o oră, creierașul meu mă lasă de izbeliște. Și în loc să o termin în 13 ore, io o termin în 14:50! Păi nu se face-așa-cevaaaaaa :-)
Sau:
Dacă la un antrenament îmi propun să alerg 10 km, dar aș mai putea zece, creierul este cel care mă oprește. Nu voința, nu planul, nu oboseala. Pur și simplu se crează instant un fel de blocaj și la fix 10 km am oprit ceasul și picioarele. Știam mereu că e aiurea, dar așa făceam în majoritatea cazurilor.
    Astăzi am ieșit la prima mea alergare outdoor după o pauză de o lună (pe 15 ianuarie am căzut, într-o alergare-antrenament-mijloc de transport spre casă, un total de 18 km și m-am ales cu o fisură de costiță :-(), fără nici un obiectiv. Era un test, atât. Am zis poate fac trei km. Poate fac cinci km. Poate zece pași. Aveam timp, aveam dispoziție, bună dispoziție și curiozitate. Și dor de alergare.
Și am pornit spre parc. Abia așteptam să reintru într-un parc, să-l înconjor, să-l miros, să-l alerg .... să-l respir, să-l simt .... Și mă gândeam - deci iată deja o conștientizare în urma lecturii, căci lectura mi-a confirmat mie niște chestii nedefinite și asta îmi dă mie curaj cum că gândesc bine pentru mine și să continui să mă ascult! - că doar mă las pe valul alergării, la viteză necontrolată, fără ceas, fără un ”must”. Și cam așa am făcut. Nu m-am putut abține să nu mă uit la ceas, dar deocamdată asta e .....
13 km în 80 de minute. No bad at all, cu tot cu semafoare și alte mici obstacole.
Coasta doare, mă ține, mă sâcâie, există în mine, țipă și dă din picioare. Dar io am muzică-n urechi și dau și io din picioare :-)
(va urma cu analiza cărții, evident!
Update 17.02.2014
Azi, fără nici o încălzire, am simțit că vreau și pot să forțez. Să alerg ca și cum m-aș întrece cu cineva. Să văd cât rezist și la ce viteză?
Rezultatul mi se pare senzațional față de doar 3 zile în urmă: 8 km în 40 de minute tras tare (față de 6,7 - 7 km cât alergam de obicei în acest timp), dar fără să îmi vărs rinichii, după care 3 km în 18 minute jumate, de revenire, incluzând și urcarea de la Piața Constituției spre Marriott. Deci 11 km în mai puțin de o oră. Este cel mai bun ”rezultat” al meu, de când alerg io, că s-au împlinit doi ani, merg pe-al treilea. 

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)