Dieses Blog durchsuchen

Montag, 15. Februar 2016

evoluție, involuție și alte .... absurdități

Nici măcar nu mă uit în vreun lexicon pentru definiția termenului de ”evoluție”, pentru că, din punctul meu de vedere, conținutul exprimat este la fel de relativ precum orice alt adjectiv .... nu că ”evoluție” ar fi adjectiv (!)
Da .... lucrurile, oamenii, locurile se schimbă. Mai ales pentru că oamenii le schimbă. Nimic nu staționează. Nici relațiile. Doar caracterele. Alea ies mereu la iveală. Și nu de puține ori, de unde nu te-aștepți te plesnește!
Bucureștiul după doi ani, ca să mă exprim nepoetic, poate fi definit astfel: 
S-a lărgit ghena, bre!
Ce spuseși Jijele?” 
Ghena, breeee .... S-a lărjit ghena, Dorele, mai adu niște mizerii, că e loc căcălău!
Nu postez fotografii pentru că aș vrea să uit ce am văzut și eu îmi mai recitesc uneori blogul. Dar pe bune dacă mizeria care zace și zboară și plutește pe peste tot prin spațiul public nu e demnă de brand de țară .... că prea e ”piste tât”.
Bucureștiul după doi ani este o bombă zdrențuită și cuvântul ghenă i se potrivește de minune. Că am prins și zăpadă d-aia albă, de ziceai că ești într-un oraș de basm în primele ore ale dimineții după ce ninsese toată noaptea, dar am prins și topirea zăpezii, când străzile și spațiile verzi sunt la propriu albite de mizerii aruncate de cetățenii Țării București. Și nu, nu voi pune poze .... de ce să mă indispun din nou?! Le-am arhivat pe un hard disk extern, să nu mă mai lovesc de ele.
Pe lângă toate nebuniile astea care te frapează la o primă reîntâlnire cu orașul (natal) se mai pot adăuga puncte și sub-puncte. De pildă, mai puțini maidanezi la vedere ...... deși nopțile mi-au fost însoțite de concerte aproape neîntrerupte, iar zona unde am locuit 20 de ani a suferit modificări involutive radicale.
Dacă evoluția aici se definește prin a construi fără noimă pe verticală .... atunci orașul chiar evoluează.
Mă uitam în Militari, cartierul ăla luuuung ... că Iuliu Maniu de la Leul la A1 să tot aibă 8 km ..... deci Militari Cartier avea un singur parc prăpădit, acela al Politehnicii. Îi spun prăpădit pentru că la numărul mare de locuitori, e ca un părculeț. Dar mereu respirat, fără aglomerație, din păcate cu mașini circulând prin el - da și ce, Cetatea Sighișoarei nu pute de bascule de ani de zile! Cui îi pasă, cine puii mei a auzit în țara asta de conservare, protejare, renovare, revigorare, proiecte educative etc. -, cu prea mulți câini comunitari ..... 
Destul de ciudat în fond faptul că parcul, de când îl știu eu, din 1994, era mai tot timpul gol. Semn că lumea nu iese la plimbare. Aha ... d-aia nu s-a sinchisit nici o autoritate să mai facă bre un parc ... că dacă populația tot nu iese .... mai bine se duce în Mall / Afi sau cum le-o mai zice.
(Și mi-aduc acum aminte de disputele virtuale din urmă cu XX ani legate de Parcul Izvor, când io ziceam: 
”Să facă autoritatea ceva, să pună lumină, să îngrijească aleile, iarba, să pună copaci, să amenajeze infrastructură pentru copii ... să vezi cum vor veni oamenii și în parcul ăla!”
și mulțimea contra-atacă zicea:
”Ba nu ăsta-i mersul lucrurilor! La ce să facă autoritatea ceva, dacă parcul e gol? Nimeni nu se plimbă prin Izvor, d-aia nici nu îl amenajează nimeni.”
- între noi fie spus, atâta inepție nu credeam să trăiesc să aud vreodată ..... dar mă rog, timpul a reglat evenimentele și după amenajare, Parcul Izvor, prin care treceam zilnic de două ori între anii 2000 și 2004 - a-nceput domne să fie populat de mistreți! Pardon, pe bipezi :-) 
Și e chiar un parc tare fein, raportat la București.
Revenind la Parcul Politehnicii:
Pe-acolo mai alergam din când în când și din gând în gând. 
Acum, peste doi ani, în numele evoluției probabil, taman în incinta parcului, chiar la bulevardul Maniu, se ridică mândre pe verticală două clădiri mari. Prea mari pentru infrastructura deja depășită a zonei. Se pare că vor fi clădiri de birouri. 
Bine măăăă, de ce puii mei ÎN PARC??!?!
Că era loc căcălău - vorba lui Jijel de mai sus - colo pe colț la intersecția cu Vasile Milea .... puteați acolo să otrăviți spațiul ăla gol și acoperit de milioane de ambalaje care zboară în toată direcțiile la cea mai vagă bătaie de vânt - deși eu acolo văd un ditamai parcul pentru populație .... adică imaginația mea bolnavă vede, nu io!
Da ..... deci te pui cu evoluția?
Totul e pe invers în România.
În loc să se ”construiască” parcuri în jurul clădirilor, că doar în clădiri sunt oameni, nu?, se construiesc clădiri în puținele parcuri existente și oricum cam lăsate în paragină.
Cartierul Militari din București a avut un potențial enorm de parcuri, dar peste tot au fost însămânțate doar Mall-uri și alte centre comerciale TOTAL INUTILE!!! Și nu doar inutile, dar și cu efecte destructive din toate punctele de vedere.
Vis-a-vis de blocul unde locuiam - prin anii 94-99 de la blocul meu încolo erau câmpuri de porum încă, mă mai băgam prin păpușoi cu bicicleta :-) - s-a demolat în ăștia doi ani de lipsă a mea instituția care era acolo și care se întindea pe o suprafață foarte mare ..... dar ghici ce se construiește acolo acum? Un ”complex rezidențial” .... niște blocuri înalte care cu siguranță vor avea și spații comerciale la parter sau mai știu eu ce. 
Ce parc minunat ar fi ieșit pe toată suprafața asta ...... era loc de stadion, bazin olimpic de înot și orice care să aibă legătură cu VIAȚA sănătoasă.
***
În ultima zi de București, bolnavă, nedormită, moartă-coaptă am luat cutia măricică în care strânsesem cam toate deșeurile din sticlă și am plecat pe jos, cu ea în brațe, spre vagonetele de care eu știam că există de acum doi ani undeva cam la 400 m distanță. Deci drum de bătut, nu glumă. Și merg, merg, mă apropii .... și nu văd nici unul dintre cele trei recipiente mari dedicate deșeurilor din sticlă.
Aha .... deci și asta e tot la capitolul evoluție?
Ori le-au furat să le vândă la fier vechi - nu este o misiune imposibilă, trust me! -, ori s-a decis că sunt inutile.
Despre omul evoluat al României actuale se pot scrie cronici întregi.
Să pun poze? Neh ... am promis că nu!
***
În România, la bloc cel puțin, gunoiul se mai aruncă încă direct din găleată pe ghenă și mizeria, toate scursorile, uleiurile și resturile se târăsc lasciv pe tabla antică a cilindrului care m-a înspăimântat toată copilărila mea .... uram să duc gunoiul la ghenă pe motiv că uram să deschid capacul ăla mizer al gurii întunecate din perete și să insuflu aerul greu și otrăvit. Și este ciudat că acum, după 40 de ani, tot despre asemenea aspecte mă face revenirea în București să-mi aduc aminte.
***
M-a luat prietenul din fostul meu apartament - unde au rămas noii proprietari, fericiți sau mai puțin fericiți, din ce mi-am dat seama, că așa e când femeia se bazează pe bărbat, și-o ia în barbă! -, a încărcat bagajele în limuzina-i unică și pornim cătinel spre Marriott unde aveam de lăsat ceva, apoi mai departe spre aeroport. Și cum aveam timp căcălău și treceam pe lângă Herăstrău, hai să fie Herăstrăul ultimul loc îndrăgit de mine pe care-l salut. Dezolant, pustiu, frig, cenușiu ..... am parcat și am intrat .... dar cum prietenul a zis că nu se riscă să lase mașina cu bagaje în ea, nepăzită, nu am putut vedea prea mult din Herăstrău, că doar nu era să-l las singur acolo .... m-am dus la buza lacului, am pozat un pic, am privit, am gândit .... și gata .... că urăsc despărțirile. Dor al dracului de tare!
*
Comparativ: 
România actuală - generalizând blând, evident, realitatea e mai crudă! -
vs. Austria - desigur că raportând la experiența mea personală -:)
Cu preciziunea că nu, desigur că nu este vorba de același sertar, același lemn etc. .... dar ideea se înțelege, zic io!
***
În rest, România rămâne încă o țară frumoasă și atâta timp cât nu vor fi chelite pădurile, nu vor fi retezate și dinamitate toate masivele muntoase, nu vor fi otrăvite toate pâraiele și izvoarele și râurile și Marea Neagră, cât nu vor cădea peste cetățeni toate clădirile vechi neîngrijite (par egzamplă Calea Călărașilor, mama ei de perioadă interbelică și de burghezie .... și de război și de comuniști etc.) - deci atâta timp cât bla-bla-bla, mai există timp să ne uităm cu nostalgie cum se fură și se distruge totul în jur, cum, dacă nu se demolează neapărat, se lasă înspre ruinare și prăbușire mare parte din Patrimoniul Arhitectural. Și da, să ne uităm cu aceeași nostalgie molcomă cum forța de muncă din România este pur și simplu umilită, dar ăsta e cu totul alt capitol.
Încep să înțeleg ”dragostea aia de departe pentru România”, pentru că nostalgia a ”ceea ce a fost” și a ”ceea ce ar fi putut deveni” ținutul acela, cu nimic mai special decât alte specialități ale Planetei în fond, te seacă pe suflet toată viața .... și sper eu că nu și după aceea.
***
Am ajuns back home în Austria sâmbătă noaptea, aproape în comă. Cu doi rucsaci, laptop-ul și o poșetă cu acte. Și cu febră, că aia nu mai avusese loc în poșetă. Ai mei m-au așteptat cu drag la trenul de ora 22, m-au târât la mașină și într-un sfert de oră eram în pat. A doua zi, duminică, am fost mai mult în comă decât trează și seara au chemat medicul de gardă. Un om special, din ce mi-am dat seama. Mai așteptăm câteva zile, am decis că mai bine rămân aici, nu în spital. După cinci nopți albe, duminică noaptea a fost prima noapte în care am reușit să dorm pe segmente de câte aproximativ două ore, așa că azi, luni, am început să mișc și să mișun ca prin minune.
Știi ce cred eu, Manu? Eu cred că boala asta mi-a fost dată taman acum și taman la limită - dacă aș fi avut zborul cu o zi mai târziu, nu aș mai fi fost capabilă să fac călătoria de aproape 6 ore per total și aș mai fi rămas blocată în București, inhalând mai departe praful local - tocmai pentru a-mi amortiza oarecum transferul de acolo aici. Când vii ca turist, povestea e diferită. Când vii ca mine, conotațiile sunt altele. Așa că, deși ai crezut că sunt pe moarte ieri, cred că nimic nu este întâmplător și starea de paralizie totală a simțurilor m-a blocat pentru două zile și o noapte în alt univers.”
De mâine sper să reîncep să aud :-) și în câteva zile sper să reîncep să miros. Dacă acum put, nu-s io de vină :-)

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)