De ziua mea: 603 - iarna cu ale ei ...

Îmi imaginez că în fiecare dată de 10 ale lunii e ziua mea de naștere. Astfel că tocmai aniversez 603 luni de viață.

Mai departe, îmi imaginez că de ziua mea petrec ceva mai mult timp reflectând asupra unor tematici legate de viață. O reflecție izvorâtă din pace, liniște, relaxare, nu din disperare.

Aniversarea de azi e diferită oarecum. În ultima lună s-au petrecut multe chestii. Grele chestii, ca să nu le numesc ”mârșăvii d-ale oamenilor”, că ar însemna iar să judec, să evaluez și asta ar însemna că nu am evoluat deloc în ultimul timp ..... Da ... deci chestii care altă dată m-ar fi ucis, m-ar fi îmbolnăvit. Dar momentan sunt ca într-o lentilă de la vie en rose și habar nu am ce se va alege până la urmă. 

Se zice că ”de ce ți-e frică, nu scapi”. De data asta cu puțin umor. Am evitat în 12 ani de zile, de când conduc și de când am mașina, să ies iarna cu ea pe ulițe. Și am reușit în mare parte. În București cred că am ieșit de maxim 5 ori cu ea iarna, iar în cele 18 luni de Viena nu se punea problema să fie zăpadă pe șosele. Mai mult m-am dat cu bicicleta iarna între Donau City și Tulln decât cu mașina prin Viena.

Iernile 2015 și 2016 nu am avut nevoie de mașină, cred că doar de două ori am rulat-o, să văd cum se simte zăpada sub roți. Nu vroiam, nu aveam nevoie, de ce să mă risc.

Ei bine, mutându-mă în urmă cu zece zile de la câmpurile încă verzi și ploile interminabile aici, în mijlocul Alpilor – Salzburger Land, am practic muntele și pârtii de schi în spatele casei!! -, simt că toată viața mea s-a schimbat brusc. Dar brusc de tot! Ca în 2014, când am dat Bucureștiul pe Viena. Doar că atunci plecam dintr-o capitală în altă capitală, tot oraș în sine.

Dar acum …… am venit dintr-un ținut izolat și rece și tăcut și cenușiu și dezolant – frumos, nu zic, foarte frumos, dar dezolant toamna și iarna de-ți vine să te bagi la hibernat și să nu deschizi ochi până prin martie! – aici, unde brusc totul e alb, unde temperatura uzuală nu mai e +10°C, ci -15°C, unde oamenii vorbesc, se văd, unde există sportivi, alergători, muzică tiroleză (mama plângea de fiecare data când o asculta, când eram mică).

Zăpada, albul ăsta peste tot transformă ținutul în ceva uluitor, cum aproape că uitasem că există. Acum stau și râcâi la mașină să o pot porni, o curăț, o acopăr, am preocupări noi! De pildă nu știam că soluția de spălat parbrizul, oricât de anti-ger este, tot îngheață și nu poți spăla parbrizul cu ea decât după vreo 30 de km de condus! Și alte nebunii implicate de folositul mașinii iarna, detalii pe care nimeni nu ți le zice, pentru că nimeni nu se gândește că nu le cunoști deja!

Azi, ca și ieri, la 7 în zori porneam la drum spre Germania. 80 de km …. două ore. Odată am pierdut mașina de sub control, a alunecat și a făcut un dans …. Am avut noroc chior, cel care tocmai venea din sens opus mergea preventiv …. După 6 ore pe pârtii, sus, în vânt și frig, luam drum retur, bașca pe întuneric ….. 80 de km …. Dacă astea nu-s schimbări relevante, nu știu ce să mai zic ….

Azi am fost mai stăpână pe mine și am savurat drumul de dimineață. Față de ieri, când și ninsese, azi șoselele arătau de ziceai că austriecii le-au uscat cu feonul peste noapte, pe bune!! Am rămas perplexă dimineață …..  dar tot două ore am făcut pe drum. La retur am făcut cu 20 de minute mai puțin, deci mă șmecheresc …. Ba chiar am și dat un euro la automat și am spălat mașina ….. pe dedesubt era plină de cataroaie murdare de zăpadă înghețată!!

OK, deci chestiunea cu mașina, cu iarna, cu condusul e una la mână.

A doua la mână:

După 12 ani, m-am suit din nou pe schiuri!! Cine ar fi crezut! Chiar mai încap în costumul de schi, ce minune! Echipamentul de schi l-am cumpărat în Roma în noiembrie 2005, 100 de euro schiurile, casca și clăparii! Costumul de schi cam tot atât, niște prețuri imbatabile. Sunt ”vechi” toate, dar funcționabile.

Ieri și azi câte 6 ore pe piste albastre și roșii, învățând practic să schiez, că ce am improvizat io în 2001, când am pus pentru prima oară schiuri în picioare (eram în Elveția, într-un cătun, și am închiriat totul acolo, două săptămâni am mâncat pe pâine munții ăia, dar am învățat uitându-mă la alții, deci habar nu aveam de tehnică, poziția corpului, a brațelor etc.)

Infrastructura e, cum știe tot românul care vine la schi în Austria, impecabilă. Telescaun de 6 locuri cu scaune tapițate, încălzile și cu acoperiș mobil care transformă telescaunul într-o capsulă. Acoperișul se ridică automat la stația de coborâre, sus. Nu te bate vântul la 1.400 m .... belea! Ca și tarifele .... dureroase, nu alta! Dar asta e altă poveste și nu mă afectează iarna asta, că plătește clientul!

Cert este că în week-end, imensa parcare din Talstation Winkelmoos este aproape în întregime ocupată la ora 9 dimineața! Din fericire, nu e chaos, căci fiecare mașină este îndrumată către locul de parcare, există personal angajat pentru asta, să fie sănătoși!

Că e frumos, e inutil să mai spun.

Sunt frântă de oboseală, inițial vroiam să scriu mai poetic, dar nu sunt în stare. Am ajuns de două ore acasă, am pus să fac pâine, am descărcat pozele .... de scris nu mai am putere. Îmi pică ochii.

Nu am febră musculară, am doar o stare de epuizare pozitivă. Bun antrenament schiatul ăsta, pe bune .... și pe măsură ce devii mai stăpân pe mișcări, pe tehnică și pe viteză, cu atât crește relaxarea și poți savura și tot ce te înconjoară.

O altă chestie, a treia la mână ar fi că de la 120 mp am revenit la 65 mp, așa că ..... e de neimaginat deocamdată în casă, cu 3 biciclete, schiuri, home-trainer (stă împachetat, evident!) ..... mai bine nu povestesc. Aici am de lucru pe altă parte a monedei: eliminarea fără milă a tot ceea ce nu îmi este absolut necesar.

Și gata, că îmi pică ochii-n gură!

Și o altă noutate: am un client nou, un fotbalist junior olandez care mi-a fost dat în grijă pentru mental training - cool!