Din puțul gândirii, episodul XX

Voi scrie probabil tot mai rar și tot mai puțin în română. Pentru că tot ceea ce descopăr și experimentez și învăț de câteva luni încoace intră sub forma unor cuvinte și expresii al căror echivalent nu-l regăsesc în limba română. Cu siguranță că acest echivalent există și cu siguranță l-aș găsi, dacă m-aș concentra pe asta, dar focusul meu este deocamdată pe cu totul alte priorități.

Pentru a scrie acest material mi-a luat mult timp și energie, tocmai pentru că nu mă regăsesc lingvistic în ceea ce vreau să comunic și ceea ce vreau să comunic are o importanță enormă pentru cei care sunt pregătiți să perceapă mesajul și să-l prelucreze pentru ei, pentru viața lor sau a cuiva drag din apropiere, care poate a pierdut direcția în viață. Pregătirile pentru prima mea ieșire în public cu o prelegrere despre burn-out – cum intri, cum ieși și ce schimbări aduce și în ce măsură această poveste este de fapt parte integrantă a unui proces mult, mult mai complex, denumit ”iluminare” sau ”deșteptare” – m-au pus în situația de a răscoli multe traume și dureri, de a căuta, de a scotoci mult nu doar în exterior, ci mai ales în interior. Este, cu siguranță, Marea Analiză a Vieții, singura în măsură să te împingă mai departe (orice șut în fund e un pas înainte, nu?!)

Depresia ajunsă la nivelul ei maxim de burn-out este o boală care deschide o ușă, care arată poteca către iluminare. Astfel definită fiind, depresia nu mai este o boală, ci un instrument necesar care te ajută, în cele din urmă, să înțelegi că până la momentul iluminării ai avut doar impresia că trăiești în mod conștient.

Din momentul în care apar primele simptome în subconștient – acelea pe care nu ai cum să lei percepi, pentru că nu ești obișnuit să dai atenție subconștientului, e chestie de antrenament – și până când ajungi să ai acea trăire fantasmagorică de ”aha” treci printr-un proces extrem de complex și fiecare individ care a trecut prin acest proces poate afirma că trăirile la nivel conștient, emoțional, organic, fizic sunt greu de conturat și de descris astfel încât să fie înțelese și de ceilalți. De regulă spunem că înțelegem durerile sau emoțiile cuiva, dar în realitate nu avem nici cea mai mică idee, doar ne imaginăm că am fi pe aproape.

Hai să denumim povestea asta sub un alt termen ... nu depresie, nu burn-out .... cum să-i spun? Mă mai gândesc, momentan nu-mi sună nici un clopoțel.

Am tot scris pe blog în ultimii doi ani despre anumite situații care năvăleau peste mine. Acești doi ani nu vor putea fi probabil niciodată descriși în reala lor dimensiune. Situația a fost de așa natură, că aproximativ un an am trăit în afara mea, uitându-mă la mine ca la un străin. De curând am aflat că acest fenomen se numește ”criză de identitate” și are diverse stadii. Am scris puțin, haotic și aparent abstract pentru o minte nepregătită. Ca urmare, s-a pierdut foarte mult din detalii. Dar când ești acolo jos și frige sau e ger, la propriu și la figurat, intri în alte dimensiuni. Nu că orice preocupare care altă dată îți umplea existența dispare, dar dispare și interesul pentru tine. Și când nimeni nici măcar nu te întreabă dacă mai trăiești (”prieteni? ce-i aia? niște indivizi care pretind că sunt cu tine și lângă tine, dar de fapt sunt invizibili și preocupați de orice altceva, numai de crizele tale nu?!” - ”nu, mă refer la acei indivizi care sunt cu tine și lângă tine, pe care îi poți trezi oricând din somn sau îi poți deranja din orice fac atunci când treci printr-o criză.” - ”sorry, nu, nu cunosc așa ceva, cel puțin nu pe termen mai lung, e chestie de anduranță ..... nu știu pe nimeni care să fi rămas cu mine când și cât am avut nevoie, sincer ....”), dacă mai respiri, dispare practic orice legătură cu tine și cu ceea ce denumești viață sau existență.

Mi-am dat seama de curând că ceva m-a ținut totuși la suprafața apelor atât cât aveam nevoie pentru a mai lua o gură de aer. A fost, cu siguranță, și dorința subconștientă de a supraviețui – aceasta fiind cel mai pregnant puncte forte al meu, descoperit acum prin anumite proceduri energetice -, dar a fost și un element extern: pisoiul meu. Da, știu, sună aberant pentru unii.

Pisoiul meu a murit (15.12.2015) într-un stadiu extrem de ”interesant” al suferinței mele. Pisoiul meu a murit nu doar într-un context absolut bizar, dar și într-un interval de timp extrem de scurt, fără să sufere de ceva (boală). Ultimele zece zile împreună, în decembrie 2015, au fost pline de agresivitate, tristețe, neputință, neînțelegere reciprocă ..... doamne, dacă ar fi putut vorbi, ca să-l pot înțelege .... dacă aș fi putut vorbi (respectiv mieuna, pe limba lui), ca să mă poată înțelege ..... l-aș fi rugat să aibă răbdare, l-aș fi rugat să aibă înțelegere pentru situația în care ne aflam amândoi, l-aș fi rugat să fie înțelept, l-aș fi rugat să se concentreze pe el, nu pe temerile care îl zguduiau. Căci asta este ceea ce ne ucide în general viața: FRICA, TEAMA – indiferent că e fizică sau emoțională.

În ziua în care a murit m-am sfâșiat de durere. Era frig și ceață și rătăceam pe-aici peste dealuri, îmbrăcată sumar, înfierbântată de plâns și zbucium, mă chirceam la pământ pentru că nu mai rezistam să merg și să stau pe picioarele mele de plâns. M-am întors în camera unde cu doar o zi înainte ne priveam îngroziți unul pe celălalt și era goală și pustie și întunecată – așa cum eram și eu. Și a doua zi m-am dus la frizer, pentru că aveam programare făcută de altcineva și apoi a venit Crăciunul, Anul Nou cu lume și mâncare și îmi spuneam că e bine, că toate nebuniile astea, toate artificiile astea mă ajută să uit, să-l uit ... să uit de el și de mine, de chaosul în care trăiam și de nesiguranța care mă marca și mă traumatiza în continuare.

Artificiile astea te ajută de multe ori în viață, dar, dacă mă întrebi pe mine, te ajută pe termen scurt. Din aprilie am fost ocupată cu școala, antrenament, studiu, examene, mutat ....

Pisoiul a revenit în viața mea din august, din momentul în care m-am mutat într-un spațiu al meu. O casă unde s-ar fi putut bucura de viață. Spiritul lui și prezența lui vie au stat aici, cu mine, până prin decembrie, deci aproximativ cinci luni de zile. În aceste cinci luni de zile s-au întâmplat multe la nivel emoțional și spiritual. Prezența lui a fost ca un flash acompaniator necesar și văd asta acum și cu siguranță peste o altă perioadă de timp vor ieși la iveală și alte lucruri pe care acum nu le percep încă.

Acești doi ani m-au făcut să înțeleg de ce viața majorității dintre noi este un fals creat de societate. Trăim într-o identitate creată de alții și avem impresia că ne percepem, că ne cunoaștem. În realitate, trăim absolut separați de eul nostru, ne raportăm doar la factorii externi și ne ocupăm viața cu gânduri și activități care au prea puțină legătură cu noi, cu esența noastră.

Eul nostru este o parte a lumii, doar că noi avem impresia că trăim în lumea asta, nu că suntem o componentă a ei. Suntem la fel de înrudiți cu animalele și plantele precum suntem cu ceilalți oameni. Dacă am conștientiza asta și am extinde dragostea noastră, lumea noastră nu ar mai suferi. Pentru că dacă știm că tot ceea ce vedem este doar o componentă a spațiului nostru, așa cum suntem și noi, așa cum e corpul și spiritul nostru, nu am mai ucide din plăcere, nu am mai distruge, nu am mai dușmăni, nu am mai bate, nu am mai înjura și tot așa. Atâta timp cât ne considerăm a fi zei peste tot și toate, nu facem altceva decât să distrugem tot ceea ce considerăm a fi în exteriorul nostru și inferior nouă. Și ce facem în definitiv? Distrugem toate componentele care ne completează ca ființe. Distrugem natura, deși fără ea nu putem exista practic, la nici un nivel. Ucidem fauna și flora, fără de care nu putem exista practic. Chinuim și provocăm dureri tuturor celorlați pe principiul ”nu mă doare pe mine” și nu ne doare tocmai pentru că nu suntem conștienți de faptul că provocând durere și distrugând ne auto-distrugem.

Facem caz de faptul că suntem oameni, dar prin ceea ce facem în jur nu facem decât să ne decădem singuri și asta se vede deja la nivel de umanitate. Suferință peste tot, suferință creată doar de oameni. Natura nu rănește, natura trăiește și iartă. Noi suntem cei care distrugem și urâm și noi suntem cei care nu acceptăm comuniunea cu natura. Ne aducem aminte de beneficiile ei doar așa, la nevoie, în week-end sau în concediu, majoritatea nici măcar atunci. Distrugem și epuizăm natura pentru a ajunge la bani. Luăm din natură și cerem bani pe ceea ce natura oferă gratis. E uluitor .....

Pe de o parte facem caz de faptul că ”suntem puternici”, dar folosim puterea asta în general în scopuri destructive. Pe de altă parte, suntem atât de idioți încât nu recunoaștem în ce constă practic adevărata noastră forță: în energiile de care dispunem și pe care le ignorăm, pentru că ...... așa cum spuneam în alt material ..... ”între naștere și maturitate intervine ceva care ne transformă în invalizi pe viață. Acela ceva se numește EDUCAȚIE!” – și nu este așa pentru că eu am descoperit asta, ci pentru că, dacă începi să te preocupi de aceste aspecte și dacă începi să pășești pe poteca care te conduce către Eul tău, vei descoperi niște adevăruri absolut uluitoare. Afirmația de mai sus a fost formulată, în forma asta, de o cercetătoare din Germania, un geniu, din punctul meu de vedere. Lumea geniilor care au început să vorbească public despre potențialul nostru energetic provine din multe țări ale mapamondului și printre cei asupra cărora m-am oprit se numără Alan Watts, Vera Birkenbihl, Gerard Hünther, Karl Grunik, Hans Eberspächer ...... aceștia fiind din segmentul ”non-comercial”, ca să spun așa, lista e mult mai lungă cu nume din America, Rusia și India, de pildă.

Este vorba de îndelungi cercetări făcute și experimentate de oameni raționali (din domeniile: fizică, astrofizică, istorie, chimie, medicină, fizică cuantică, biochimie, matematică, homeopatie, psihologie, sport), care au ajuns să recunoască faptul că da, chiar există ”o lume paranormală”, doar că noi o denumim din ignoranță paranormală. Paranormali suntem noi, că am renunțat la ea, în numele ”progresului”, din păcate. Culmea este că secole întregi omenirea s-a zbătut să progreseze tehnologic și tehnologia o ajută acum să vadă ceea ce există dintotdeauna, o ajută deci să priceapă că doar drumul către origini este singura noastră salvare. Și da, există un Tărâm Shangri-La – stă în puterea noastră să-l re-creăm!!

Respirăm, de pildă. Respirăm în virtutea inerției. Este un proces fiziologic independent de voința noastră. Fără de care nu putem trăi. Asta știe oricine.

Tocmai faptul că este un proces care se întâmplă, ne separă de proces în sine. Conștientizarea actului respirației stă la baza oricărei sesiuni de meditație, la baza oricărui antrenament mental, la baza oricărui moment de ”respiro”. Când avem o altercație sau ne simțit rău, ce facem? Ne oprim și luăm o gură profundă de aer. Este momentul în care mulți conștientizăm el fugitivo importanța actului respirației. Când citești, ce faci? Respiri sau ești respirat? Aceeași întrebare pentru alte acțiuni, cum ar fi mersul, gânditul .... de unde vin oare? Desigur că acestea sunt procese involuntare pe care le putem manipula  - viteza, ritmul – vs. procesele fiziologice pe care nu le putem manipula – digestia, bătăile inimii și toate celelalte funcționalități din organism.

Atunci când ne oprim puțin din viteza cu care ne obligăm să trăim și acordăm atenție propriei respirații vom vedea că nu există diferență între respirația voluntară și cea involuntară. Respirația, ca act mecanic, se desfășoară oricum. Sunt doi poli aici: conștientul și subconștientul. Între doi poli se crează o polaritate care face cei doi poli inseparabili. Atunci când acordăm atenție propriei respirații, propriului mers, propriilor gânduri etc. remarcăm că suntem în prezent, în faza conștientă a momentului. Și atunci au loc modificări pe care le simțim cu adevărat, atunci devenim conștienți de organismul nostru.

Eram săptămâna trecută prin oraș cu un grup mai mare și o colegă care mergea în fața mea aveam un mers un pic nenatural. I-am spus: ”Știi că pășești un pic spre exterior, nu?” Da, știa, dar mereu uita să se controleze. E ca atunci când la pubertate ne tot cicălea mama sau tata să ne îndreptăm spatele, remember? În linii generale, dacă ne-am acorda atenția cuvenită, am duce o altfel de viață. Cu siguranță mai bună și cu siguranță mai pe înțelesul nostru, am înțelege că de fapt suntem singurii responsabili de viața noastră, de organismul nostru, am înțelege că lucrurile NU NI se întâmplă, ci le generăm. De pildă, dacă am acorda atenție picioarelor, am acorda atenție și stilului de mers. Dacă am înțelege acest lucru, nu am mai ajunge la deformații. Un mers strâmb duce, în ani, la alte deformații, poate duce la boli, operații etc. Un sportiv care nu acordă atenție respirației, de pildă, se va plânge de dureri la splină și va spune că îl doare splina, hai să o scoatem! Când de fapt este vorba doar de a respira corect.

Am dat aceste exemple banale pentru a încerca să ilustrez, prin extrapolare, că exact așa stă și cu viața noastră. Lucrurile nu vin peste noi. Noi le creăm. Dar suntem educați deformat, nu ne luăm viața în mâini, cum se spune. O abordăm ca și cum viața ni se întâmplă oricum!  Altul e devină pentru ceea ce ni se întâmplă nouă, mereu altul e de vină .... că așa e comod, așa e paradigma, așa e mentalul colectiv, așa e .... EDUCAȚIA. Așa am auzit acasă, când mama îi spunea tatei: ”Tu ești de vină că .....” sau chestii d-astea.

Și apropos de ”viața ni se întâmplă oricum” mi-aduc acum aminte de un exemplu foarte interesant .... Era cred că în 2000 sau 2001 .... stăteam pe o bancă cu o fostă colegă de liceu – mulți ani am considerat-o prietena mea, acum am aflat că era o chestie unilaterală, zbang!!! – aflată într-o situație extremă a vieții. Depășită practic de tot ceea ce ”i se întâmpla”. Întâmplarea mi se pare acum cu atât mai interesantă cu cât ea, atunci, pe bancă, îmi spunea, cu un aer net de superioritate, că eu mă aflu de fapt undeva la un nivel inferior, că sunt prea axată pe bani, pe material. Nu înțelegeam o boabă din ceea ce vroia să spună, dar asta e altă poveste. Ea, din punctul ei de vedere, se afla pe o treaptă mult superioară multora. Trecuse prin procesul ăsta de iluminare, cel puțin asta a fost pretenția ei mulți ani de zile, nu voi știi niciodată la ce nivel a fost, cum a ajuns acolo și cum a coborât, eram și sunt pentru ea prea insignifiantă pentru a încerca să-mi explice ..... și acum, când știu care e povestea cu spiritualitatea și iluminarea și energiile etc. mă frapează următoarea ei abordare, atunci, pe bancă în Parcul de pe Maior Coravu. Eu îmi făceam griji cum va reuși ea să supraviețuiască, financiar vorbind. Era într-o situație disperată atunci, dar părea calmă și nici nu părea să facă ceva, era pe marja ”fericit cel sărac cu duhul”.  Eu: ”Dacă nu faci acum ceva, cât mai ai timp, vei ajunge să cerșești, sau cum?” – și ea spune: ”Dacă așa va fi să fie, să cerșesc, înseamnă că așa trebuie să fie.” Și acum îmi dau seama de diferența de percepere a fenomenului. Un om superior, iluminat, care așteaptă și acceptă să i se întâmple ceva ......  exact pe principiul ”viața mi se întâmplă oricum cum vrea ea, indiferent ce fac eu”. O imensă discordanță între ceea ce pretindea că știe și ceea ce făcea sau nu făcea ...... asta după peste 10 ani de practică, din ce am aflat ulterior din gura ei.
Iar acum, în urmă cu câteva zile, îmi explica că mersul înainte, dezvoltarea noastră nu trebuie să fie ca urmare a unei stări de nemulțumire, ci din imboldul de a ne ..... ilumina. Și mă uit în trecut la toți ”mulțumiții”pe care i-am întâlnit, cum au stat și au rămas așa, mulțumiți de ei înșiși ...... în același rahat lăuntric. Că, să fim serioși, să fii permanent mulțumit și fericit (evident că nu există așa ceva) .... de ce ai vrea să mai schimbi ceva?! De ce ai vrea altceva, de ce ai căutat altceva, din moment ce ești pe deplin mulțumit și fericit? Mai studiez afirmația asta .... încă nu m-am deșteptat îndeajuns pentru astfel de înțelepciuni din puțul gândirii altora.

 Deci responsabilitatea asupra propriei vieți e undeva pe-afară, nu la tine?  Nici măcar Dalai Lama nu a stat să aștepte să i se întâmple să fie prins de chinezi, în 1949 – 1950, ci a acționat, la naiba!

Ne exprimăm de multe ori în mod ciudat tocmai pentru că nu realizăm cine sau ceea ce suntem. De pildă nu spunem niciodată ”sunt un corp”, ci ”am un corp”. Ca și cum ar fi o posesie .... a cui??? Omul nu este un corp, omul este un organism. Ce este organismul? Un tot unitar care include corpul (organele, deci anatomia) cu procesele sale (fiziologia), cu spiritul și spiritualitatea sa. Omul este propriul său zeu (sau dumnezeu, cum vrei să-i spui), nu există un zeu exterior care să ne aranjeze nouă cursul vieții.

Suntem, în mare măsură, limitați de etichete. Cuvintele sunt doar niște etichete și nu avem destule etichete pentru a putea înțelege tot ceea ce suntem de fapt. Se spune mereu că ne folosim creierul doar în proporție de 5% sau 25%, dar nimeni nu știe de fapt care este ”limita” creierului nostru, nimeni nu știe și nu poate exprima în vreun fel ce înseamnă 100%.

Suntem limitați de ceea ce cunoaștem prin moștenirea cunoștințelor umanității, pe care puțini dintre noi le preiau și le duc mai departe, completându-le. Dar încet-încet, cel puțin în mediul energetic, mental, psihologic, esoteric, de fizică cuantică se ajunge la concluzia că dimensiunea a ceea ce nu percepem (încă), a ceea ce percepem și nu înțelegem (încă) etc. este ..... cel puțin infinită. Nu știm alt termen deocamdată, decât de ”infinit” și dacă mă întrebi ce înseamnă infinit ...... 
S-a dovedit științific (de către ruși) că prin emoțiile noastre influențăm ADN-ul și acesta influențează mediul înconjurător! De pildă, ADN-ul nostru se scurtează atunci când suferim. Și, de regulă, atunci când suferim întreaga noastră poziție corporală se schimbă: umerii sunt lăsați, capul e lăsat în față, coloana vertebrală e aplecată, pașii ne sunt mai mult sau mai puțin târșâiți, brațele ne atârnă etc. Intervine un puternic sentiment de însingurare și izolare.
Cercetători în California au descoperit că inima propagă un câmp energetic ale cărui dimensiuni nu sunt exact cunoscute. Un câmp energetic mai mare decât cel propagat de creier, care ne înconjoară precum o gogoașă.
Câmpurile cuantice au o importanță mult mai mare în viața noastră, decât s-a presupus vreodată și există o serie de documentare fascinante, bazate pe cercetări și studii științifice. Am căutat pe Wikipedia în română, din păcate informațiile sunt ca și inexistente, deci cine le are cu germana și engleza îi recomand să studieze un pic chestiunea, să caute tot ce e legat de rezonanță, câmpuri energetice, legea rezonanței (comercial denumită ”legea atracției” / vezi ”The Secret”) etc. 
Cert este că suntem singurii creatori ai vieții noastre, cu tot ce include ea, indiferent că denumit situațiile noroc sau ghinion. Totul este creația noastră și una dintre cele mai puternice metode este vizualizarea corectă (metodă de bază în mental training).
Din punctul meu de vedere, tu, ca individ, poți ajunge  la tine și la esența ta dacă începi cu următori pași:
renunțarea la consumul masiv de mass-media, în mod special TV și radio;
desprinderea de influențele celorlalți, chiar dacă asta înseamnă separarea de ei;
# acordarea de atenție propriilor mecanisme din organism, conștientizarea procesului respirației, de exemplu;
# exerciții regulate pentru perceperea propriului potențial energetic (atenție la mâini, de pildă, mâinile noastre pot vindeca la propriu!);
# monologuri; 
# recunoașterea obiectivelor importante pentru viața ta;
# iertarea (începe cu tine, apoi cu ceilalți. În iertare este vorba doar de tine, nu de ceilalți! Mulți care stau cu anii în blocaje nu stau acolo degeaba, ci și din cauză că nu pot ierta. Ei consideră că ”celălalt nu merită să fie iertat”, dar pierd din vedere că iertarea este un proces individual și personal și are de-a face cu sine, cu cu altul!);
# când stabilești un obiectiv, prima întrebare este: ”de ce vreau să ....?”. Dacă răspunsul începe cu orice altceva decât ”pentru mine personal”, e clar un obiectiv care nu are legătură cu tine, ci cu alții, cu ce cred alții, cu ce vor alții etc. Dacă vrei să fii mai bun pentru a-i demonstra cuiva asta, e clar un obiectiv care nu are legătură cu tine;
# începe să trăiești în prezent și în conștient. Învață să meditezi. Începe azi, căci drumul nu e scurt.
   

Da, suntem limitați ....... și când nu ne convine ceva, spunem că Adam și Eva sunt de fapt de vină :-)

Crede și nu cerceta! și totuși are logică!

Plecând de la premiza că da, suntem de fapt niște entități nedescifrate care putem ”colabora” cu Universul prin ”simpla” putere a gândului revăd parcă un scenariu incredibil al omenirii:

Ne-am manifestat ca, copii ai Universului și am populat Pământul rămânând în conexiune cu Natura și tot ce ne înconjura. Acum

   Nu aveam nevoie să vorbim sau să scriem/citim, căci comunicam mental.

Așa se explică legendele copilăriei și toate poveștile cu ”omul care aduce ploaia” sau cu ”făcătorii de minuni”. Erau pur și simplu indivizi care exploatau mai intens capacitățile energetice de care dispuneau - ei și toți ceilalți. 

   Și apoi au intervenit ”valorile” umane, adică orgoliul, lăcomia, plăcerea de a ucide, egoismul, vanitatea, disprețul, lupta pentru putere, etichetarea, manipularea, banul, exploatarea, crima etc.

   A început era unui lanț al invențiilor umane și omul s-a depărtat de Natură, de Univers, au apărut cuvintele rostite, scrise, nevoile s-au modificat și ele, creierul la fel.

   S-a inventat roata, s-au domesticit animalele pentru a putea fi exploatate, omul a descoperit focul, croitoria, metalurgia, au apărut armele, dușmăniile, motorul - aș zice că motorul a fost un pas imens în dezechilibrul care a început să marcheze umanitatea, căci au apărut mașinile, poluarea, asfaltarea, distrugerea mediului, industrializarea .....
    În numele progresului omul a început să ucidă și să distrugă tot. S-a autoproclamat ”ființă superioară”, argumentul fiind ”capacitatea de a gândi”. Ce eroare! Suntem atât de separați de Natură și nu mai concepem că de fapt eram una cu Natura. Pădurile sunt de fapt plâmânii noștri, dar pentru că nu sunt în corpul nostru fizic, nu ne pasă, le distrugem. Tot ce nu este imediat sub pielea noastră este menit genocidului pe care umanitatea îl execută de secole.

   A apărut sclavia (care înflorește excelent și acum, peste tot în lume, sub alte denumiri!), omorul, genocidul, religia, bogăția materială, războaiele de cucerire (care există încă, dar sunt altfel denumite) - totul în detrimentul naturii noastre de a fi, de a exista, de a trăi. Nimic din ceea ce oferă acum societatea umană nu ne era necesar! Ce facem după atâtea mii de ani de ”evoluție” și tehnologizare? Inventăm mașinării și facem cercetări pentru a înțelege mecanismele existenței noastre și ajungem la concluzia că din momentul în care ne-am rupt de natură și de spiritualitate ne-am ucis spiritul și implicit pe noi, ca specie. Deci am sacrificat propria specie pentru a ajunge la niște Adevăruri cu care omenirea se născuse. Penibil ....

    Este exact ca și cu toată nebunia asta ”bio”. Nu mai putem mânca decât ”bio”. Acum 20 de ani am început să strâmbăm din nas la merele mici, puțin zbârcite, care se stricau repede. Am căutat mere mari, mai roșii decât roșiile, mai rotunde decât luna plină, am plătit dublu la tarabă, apoi nu ne-am mai dus la tarabă, ci în supermarket, că acolo merele erau pe culori și străluceau toate, de ziceai că-s cu ceară date. Am dat țăranul la o parte și ne-am dus la concern. Și în loc de 2 lei am plătit concernului 5 lei.
Și ce facem acum? Căutăm merele alea mici, care se strică repede, care mai au și un vieme - că așa știm că mărul e măr, e natural și, nu-i așa, acum vrem să băgăm natural în noi, că ne-am săturat de ceară .... și ce facem acum? dăm 8 lei în loc de 2 lei ....
Râsu-plânsu ....  

S-a uitat de Legătura cu Universul!! S-a uitat pur și simplu că acel dumnezeu fabricat din interese de manipulare stă în fiecare individ în parte. Că dacă vii azi și spui că ”dumnezeu nu există” riști să fii bătut!! Evident că .... există, dar hai să definim termenul, nu?
 S-a uitat că existența noastră se baza de fapt pe comuniunea eului nostru interior cu lumea exterioară, comuniune care alcătuia uniunea de care avem nevoie de a trăi și supraviețui. Am început să aducem pe lume noi generații pe care le-am rupt imediat de potențialul cu care se nășteau, interzicându-le să se manifeste. Din momentul în care obligi un copil mic să se manifeste cum vrei tu, în limitele stabilite de tine, interzicându-i să se descopere singur și să stabilească singur ce este, unde este, ce poate, ce simte - din momentul ăla ai distrus tot.

S-a uitat de unde am pornit și întregul Potențial a murit pe parcursul secolelor.

   Așa am ajuns acum să fim manipulați de un grup minoritar de indivizi care au avut și au acces la informații pe care dacă le-am stăpâni cu toții ..... am vrea probabil să ne întoarcem la rădăcini, deși acest lucru nu mai este posibil (doar dacă intervine o catastrofă).

   Fascinant ...... am accesat un volum impresionant de informație până acum, deși îmi dau seama că este o mică parte doar. Dar totul capătă luciditate, e ca și cum s-a șlefuit Diamantul. Toate rumorile astea legate de manipulare au devenit mult mai clare.  Devin clari toți termenii cu care jonglam în adolescență: Libertate, Spirit, Puterea Munții, Destin, Univers, Credință, Dumnezeu (nu religie!!!) ..... am blițuri de amintiri din copilărie, mi se pare incredibil .... eram în clasa a doua și prin cartier se vorbea de oameni care trăiau hrănindu-se cu lumină .....  sau erau oameni bătrâni prin cartier care vorbeau ”aiurea”, singuri, erau numiți ”nebuni”. Săracii, erau singurii care urmau o logică ancestrală ...... 

   Există documentare incredibile pe internet, dacă scormonești bine. Am revăzut acum toate Misterele despre care citeam în copilărie, toate ruinele, piramidele, liniile trasate și observate din aer, catacombe, orașe subacvatice ...... 

   Sunt mai convinsă ca niciodată că ”de unde nu e foc, nu iese fum” și că toate aceste teorii, dezvăluite acum în întreaga lume prin intermediul internetului vor avea impact asupra omenirii. Poate nu voi mai trăi să văd și Minunea asta, dar sigur se va întâmpla ceva, la un moment dat, o mare Răsturnare de Lumi.

   Uite de ce am din nou insomnii, în loc să-mi văd de studii și de examenele care se apropie în galop ...... dar m-a pătruns rău toată Istoria asta Incredibilă legată de mental și de Potențialul fiecăruia dintre noi. Bașca că răsfoiesc, aparent fără nici o legătură, cărți pe care le-am cumpărat pentru studiul meu academic și ...... legătura între cele două domenii în care am intrat este absolut fascinantă: mental training are legătură cu acest Potențial al Puterii Minții. Cât de întâmplătoare poate fi ..... ”întâmplarea” asta?!?!?!? Sunt cărți pur științifice scrise de psihologi și cercetători în domeniul cerebral, de cercetători în domeniul sportiv, anatomic, fizic, chimic, neurobiologic ......

   De unde am pornit - Fitness and Health Trainer, Masaj clasic - și unde am ajuns ..... nu-mi vine să cred .... Nimic nu e întâmplător, vom vedea ce se mai întâmplă în anul următor sau anii următori. Nu mai bine ne era nouă prin copaci și migrând de colo-dincolo?!

   Am făcut experimentul cu Apa ..... și am rămas fără cuvinte! Acum vreo lună mi-a picat în mână o cărțulie unde se scrie despre cum poți transfera apei energie vindecătoare. Desigur că durează și cere concentrare și consecvență, dar totul devine tot mai clar ...... suntem atât de .... proști! Și încăpățânați în prostia asta, orbiți și secătuiți de o societate care nu are nici o legătură cu natura noastră de fapt!!! 
   Mă întreb câți copii mai sunt învățați să spună rugăciunea de seară prin care își manifestă de fapt gratitudinea și mulțumirea pentru ce este și ce are. Abia acum înțeleg sensul. Nu e o rugăciune la acel dumnezeu personalizat, ci la Câmpul Energetic din interiorul Tău!! Câmpul acela Energetic, adică TU, are nevoie să comunici cu el, doar așa îți oferă ceea ce dorești și doar așa știe că lucrurile merg bine, că îi mulțumești .....
   Mama zicea: ”Când vorbești singur, vorbești cu un om deștept” - în timp ce societatea spunea că cei care vorbesc singuri sunt nebuni și trebuie internați la balamuc. Mama spunea așa pentru că așa auzise și ea la părinții ei, dar eu acum înțeleg toată esența. Evident că atunci când vorbim singuri vorbim cu NOI ..... asta e buba, că majoritatea dintre noi trăim fără să știm cine suntem.  Dacă te întreabă cineva cine ești, tu spui repede numele. Sau titlul academic și poziția ierarhică (Inspector X-lescu). Dar chestiile astea nu au nici o legătură cu Tine de fapt. Tu nu ești Anca sau Andrei sau Gigel. Ăla e doar un nume pe care îl AI, nu ESTE.
Tu ești TU - doar că trebuie să devii conștient de asta. Crezi în dumnezeu? OK, atunci vorbește cu el, adică cu tine, cere-i și vei primi .....
   Cei care au citit Biblia s-ar putea să regândească mesajele de acolo. Eu nu am citit Biblia. Cu cine vorbea Iisus? Cu care dumnezeu? Cine era tatăl lui? El însuși, Spiritul lui, Eul lui, Interiorul lui .... Fii dumnezeul tău, crede în TINE, nu în turla bisericii de la colțul blocului ..... Ăsta e tot Secretul, dar nu ăsta e Secretul complet.
   Totul pornește din .... Begeisterung ..... Fascinația asupra a ceva care te pătrunde. Povesteam pe blog lunile trecute că în mai 2015 am avut o explozie de fascinație și mângâiam o vacă, eram un grup mare de cicliste printre dealurile și fermele din zona St. Pölten și am zis cu maximum de încântare: ”într-așa o zonă vreau să trăiesc, să văd vacile la păscut, să pedalez pe dealuri, să miros fânul și balega ....” Și peste șase luni .... mă mutam la țară. Desigur că este o întâmplare, o altă întâmplare de necrezut, dar așa a fost ..... e Sentimentul acela care pornește din buric și din inimă și la care Universul rezonează și Lucrul Lui începe. Acum știu! Înainte doar bănuiam, dar acum sunt sigură!      

   Până una alta, am primit un mesaj: ”Eliberează-te și lasă-te în voie!”