Un articol scris de Dorin Arădăvoaicei în „Sport Revolution” din iunie 2012, nr. 28:
„Printre doctori, plagiatori şi imitatori, am reuşit să ne pierdem
identitatea.
Stând de vorbă cu foarte mulţi specialişti din domeniul sportiv, cu
sportivi de diferite categorii şi valori, din diferite discipline, cu
tehnicieni de diferite valori, mai tineri, chiar debutanţi, unii cu mare
experienţă, cu conducători de cluburi, de federaţii responsabili şi mai puţin
ancoraţi în fenomen, am constatat că foarte mulţi îşi fac treaba de mântuială,
fără vocaţie, pasiune, dorinţă de progres sau de excelenţă.
Aceştia îngroaşă în mod agresiv plutonul incompetenţei, citându-l pe
Raymond Hull, făcând ca această pacoste să apară la tot momentul. Culmea este
că tocmai învăţământul, leacul tuturor relelor, nu găseşte soluţia eradicării
acestei racile. Selecţia formatorilor vis-a-vis de vocaţie, pasiune, entuziasm,
pricepere este făcută anapoda sau deloc. Ulterior, practica ce ar trebui să
elimine pe parcurs netalentaţii, pseudospecialiştii, profesorii fără vocaţie nu
îşi face simţită existenţa. Aşa că am ajuns ca oameni care nu ştiu să alerge
să-i înveţe pe copii acest lucru.
Astfel, din trei copii, unul nu ştie să alerge, să sară şi să arunce, iar
răspunsul celor ce îi îndrumă este hazliu. Copiii de azi au alte preocupări,
alte opţiuni, nu le place sportul, se duc spre calculator, televizor şi multe
alte tantaţii. La urma urmei, ce interes am avea noi pentru slujba asta, când
ei ne plătesc cu salarii de mizerie şi ne oferă condiţii atât de vitrege?
Categoric, incompetenţa se manifestă la toate nivelurile, în toate
domeniile: politică, justiţie, învăţământ, economie, dar şi sport. Regresul
sportului românesc are drept cauză regulamentele ce guvernează repartizarea
angajaţilor, perfecţionarea, lor, cirteriile de promovare, avansarea anapoda
într-o ierarhie. Se pune întrebarea ce se întâmplă cu specialiştii după
promovare. Unii chiar cred că pot, că ştiu, că vor face faţă, când realitatea
este cu totul alta.
Revenind la principiul lui Peter, care ne ajută să dăm răspunsul „incompetenţii
pot fi împinşi în sus sau lateral în ierarhie ca să nu-i încurce pe ceilalţi
angajaţi, automatele profesionale nu sunt competente decât în ochii
superiorilor. În cele mai multe ierarhii, supercompetenţa este mai nedorită
decât superincompetenţa.” Un profesor incompetent nu poate fi candidat la
promovare.
Am constatat în toate cazurile o trăsătură comună, angajatul este promovat
dintr-o poziţie de competenţă într-o poziţie de incompetenţă în orice domeniu.
Fiecare salariat tinde să urce pţnă la nivelul lui de incompetenţă. Toţi
lucrătorii din sport trebuie să fie clasificaţi după rang, grad, clasă. Toţi
trebuie să ne supunem principiului lui Peter, deplasându+ne de la un nivel mai
înalt de competenţă. Astfel, competenţa în noua poziţie îi face apţi pentru o
nouă promovare. Atenţie mare la pseudopromovări. Intervenţia politicului a dat
totul peste cap, oameni de nivel mediocru sau declinabil ajung pe poziţii
cheie, fără să stăpânească fenomenul.
Precupeţe, vânzători de îngheţată, ingineri, cămătari ajung să conducă
anumite cluburi, ba chiar ministere. Specialişti din alte domenii vin să dea
indicaţii domeniului sportiv după principiul vechi că la sport şi agricultură
se pricep toţi.
Ce e de făcut? Până când putem accepta această situaţie, acest mecanism de
promovare, care ne-a distrus? Nu este o întrebare, ci este un strigăt, pentru că
excelenţa îi exclude pe cei obişnuiţi. E nevoie de oameni potriviţi la locuri
potrivite, care ştiu să înnobileze, să inoveze, să aducă noul ştiinţific la
îndemnâna tuturor, să fie modele de exigenţă, de informare care pot să aducă
progresul sistemului.
Între plagiatori (hoţi), imitatori (maimuţe), avem nevoie de creatori de
nou, originali, care reuşesc să adapteze sistemele moderne din alte ţări
condiţiilor noastre pentru a putea reveni în topul marilor forţe ale sportului
mondial.”
N.B. „Sport
Revolution” este o publicaţie lunară de opinie şi analiză sportivă.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen