Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 24. Mai 2014

Vienna City Tri .... ups! DUATHLON 2014


M-am înscris la Vienna City Triathlon prin aprilie, cu mult înainte să fiu sigură că voi ajunge în Viena în timp util, adică înainte de 15-16 mai. Concursul era anunțat să se desfășoare sâmbătă, 17 mai 2014, pe Donau Insel/Viena/Austria, având probă de sprint și de half ironman (”Halbdistanz”). Practic am riscat taxa de înscriere de 80 de euro, dar față de câte alte lucruri, mult mai importante, mi-am asumat anul acesta, banii ăștia chiar nu mai contau în întregul context. Urma să fie sau să nu fie, ”simplu”!
Am ajuns în Viena pe 8 mai după-amiază, m-am instalat și peste două zile făceam deja cunoștință cu traseul de concurs. Fascinant! 
http://connect.garmin.com/activity/508295830 - ep. 2 
Nu eram în formă, dar tot vroiam să particip.  
Just for fun, nur für Spaß!
Din punct de vedere sportiv, mi-e destul de clar că 2014 este un an parțial sacrificat, abandonând antrenamentele de la jumătatea lunii martie.  
La data concursului, eram undeva pe la nivelul: ”Oare mai știu să alerg?!
Pe 11 mai a plouat toată ziua. Din 15 mai, ploile nu s-au mai oprit nici măcar pentru un oftat. Ploua în cele mai diverse moduri: cu vânt, fără vânt, cu stropi mari, cu ore de burniță, liniștit, violent, în rafale …. Ploua și iar ploua și era frig, între 4 și 11 grade.
Organizatorii au anunțat joi că triathlonul va deveni duathlon, temperatura aerului fiind mai scăzută decât temperatura apei. Și explicau condițiile și riscurile. Apoi au anunțat că și temperatura apei Dunării a scăzut (în jur de 10-11°C)..  Ca urmare era foarte clar, va fi duathlon. Dacă ar fi fost să mă deplasez din România și să consum atât de multe resurse pentru ceea ce se anunța a deveni un duathlon, cu siguranță nu aș fi făcut-o. 
Vineri s-a modificat, respectiv scurtat și proba de ciclism!
M-am dus să-mi ridic pachetul de start vineri.
Cu ceva peripeții, căci m-am rătăcit prin oraș, pe ploaie și nu mai ajungeam odată!
Plus ca am ajuns la podul mic peste Dunăre, și din cauza creșterii nivelului fluviului și a vântului puternic fusese ridicat ..... ups!
M-am dus mai devreme, fiind chiar lângă clădirea unde lucrez. Profitând de infrastructura triatlonului, concernul Strabag organiza pentru angajați un concurs de alergare, fiind prima ediție. Până anul acesta, evenimentul consta într-un mini-triatlon, dar din motive financiare s-a renunțat la concept și s-au rezumat doar la alergare (STRALauf). Din păcate, m-am anunțat prea târziu și nu mi s-a mai permis să mă înscriu pentru proba de 10 km (mai exista una de 5 km). 
Câștigătoarea de la proba de 5 km a terminat concursul în 26 de minute, cu vreo două minute peste timpul meu normal. Era destul de frig, vânt, înnorat.
Deși anunțată pentru ora 17:00, deschiderea procesului de înmânare a pachetelor de start pentru Vienna City Triathlon s-a dat deja la 16:45, așa că am profitat și am fost printre primii care și-a ridicat kitul.
Din cauza ploilor neîntrerupte, parte din traseul de bicicletă fusese inundat, așa că au intervenit noi modificări. S-a scurtat distanța de bike de la 90 la 66 de km. Cum eram deja aici și nu mă mai costa nimic, nu aveam nici un dubiu că voi participa. 
Într-o oarecare măsură, chiar îmi convenea, pierzând enorm din condiția fizică de anduranță în ultimele săptămâni.
Kitul de participare conține 3 numere autoadezive pentru cască, unul de pus sub șaua bicicletei, unul de pus pe tricou (în față la alergare, în spate la bike), 1 gel energizant, un bidon de apă pentru bike, cu sigla concursului și diverse materiale publicitare. Cipul de cronometrare se dă contra-cost – 3 euro -, separat. 
Pentru a putea avea acces în zona de tranzit ți se pune o brățărușă la încheietura mâinii, care ți se taie apoi cu foarfeca în momentul în care ieși la final cu echipamentul. 
La intrare, ți se verifică bicicleta și numerele și brățara. 
La ieșire, ți se verifică din nou numerele, ți se taie brățărușa și se reține, după care ești liber să ieși. 
Tricoul se dă doar finaliștilor (păi nah, pe el scrie numele evenimentului și ”Finisher”! Nu cred că aici voi întâlni vreodată vreun concurs unde chiar și diploma de participare se găsește deja în kitul de concurs ..... ) și doar în baza numărului de concurs, pe care se bifează un semn, ca să nu mai poți lua și a doua oara.  
La finish, te așteaptă un întreg ospăț, unul dintre sponsori fiind Ströck, un furnizor de patiserie delicioasă - firmă cu tradiție de peste 90 de ani și cu impact la nivel de societate, implicată în proiecte sociale și sportive -, așa că ai din belșug variante de sandwich-es, patiserie sărată, dulce, cola, apă, energizant și fructe.
Nah, că am luat-o înainte cu povestirea ….
Sâmbătă, în ziua cursei, se anunța vânt, destul de rece, puține precipitații.  Fără soare. Deci palpitant. Startul pentru proba lungă era la ora 12 (parcă! Nu am net, nu am mai intrat pe site-ul concursului, poate sunt ceva inadvertențe în acest raport, dar  momentan, zilele astea, nu pot oferi altceva, pur și simplu sunt depășită de evenimente și de viteza lor și de întreg volumul de informații), check-in-ul în zona de tranzit era între 09:00 și 11:00, la 11:20 era ședința tehnică. Cei de la sprint și copiii cred că au avut startul pe la 10.
Oricum, pentru mine pica bine. M-am dus lejer la locul evenimentului – 5 km distanță de casă, varianta scurtă, prin oraș, cu bicicleta – ca să fiu acolo la 10:30. Era îndeajuns dacă ajungeam la 11, o să știu data viitoare. 
Din cele 32 de fete înscrise, nu sosise niciuna (Oricum, potrivit clasamentului, doar 12 au terminat cursa!!! Per total, au fost 14 care nu au trecut linia de finish și 4 descalificați).
Din ce știam, fuseseră vreo 400 înscriși, dar pe clasament apar doar 167 de finaliști, 18 care nu au terminat și probabil restul nu s-au prezentat la start.
După vreun sfert de oră au început să vină. Una a intrat în vorbă cu mine și-mi spunea că ea, fiind slabă la înot, se antrenase mai mult la înot. Cred că vroia să audă că cineva e mai slab pregătită decât ea :-) Am consolat-o, spunându-i că eu nici măcar nu mai alergasem de aproape două luni. Nu știu dacă a terminat cursa, se plângea că stă foarte grav la alergare.
Proba de sprint era în plină desfășurare și pe marginea traseului erau destui susținători, în pofida vremii reci. Atmosfera era ….. cool, muzică, majorete, destul de multă lume.
Am făcut ceva poze, am vorbit cu un tip din Elveția, la a cărui bicicletă orange m-am oprit ….
Mi-a spus că nu e a lui, o închiriase la fața locului! Și a vrut să-mi facă o poză, dacă tot îmi plăcea bicicleta atât de mult. Ne-am urat reciproc succes și mi-am continuat turul de belit ochii :-), cum fac de obicei.
Tipul care pedala pe bicicleta din fotografie m-a depășit precum speedy gonzales .... o dată, l-am depășit din nou, după care am cedat și l-am admirat din spate. Foarte tare!!!
Au fost destui care au lipsit la start, locurile lor din tranzit stăteau goale. În tranzit, nu doar că e numărul de concurs pus, dar este lipit un număr mare de concurs, acolo unde trebuie să-ți lași echipamentul, identic cu numărul tău pe care îl folosești la alergare. Totul e clar, pe sectoare.
Am pornit să alerg, de încălzire, pe unde nu era blocat, intrând pe o alee de macadam unde să făcea un mini-canal al Dunării, cu fauna de rigoare :-)
Startul a fost comun pentru bărbați, femei și ștafete. Oricum, evenimentul devenise destul de mititel ca amploare, din cauza condițiilor meteo. În mod normal, cele 1.000 de locuri oferite per total fuseseră ocupate, căci înscrierile au fost blocate cu ceva timp înainte de data expirării procesului de înscriere.
Oricum numărul total era limitat parcă la 500 pentru proba lungă, dar tot mi se părea că suntem puțini, nu mai mult de 200.  
Aici am postat detaliat timpii la toate cele trei probe. Foarte slabi, dar asta avem deocamdată. Asta avem, cu asta defilăm, noi să fim sănătoși! Anul viitor va fi mai bine, cu siguranță. Ba chiar în toamnă va fi mai bine, la Ironman 70.3 în Zell am See. Am ceva timp să-mi revin până atunci.
Chiar și așa, cu acești timpi slabi, am dus destul de greu concursul pe picioare. Vântul era un element nou. Urcările erau iar un element nou pentru mine și se repetau la fiecare tură. Mi-a fost greu să-mi număr cele 12 runde de bike, mai sigur m-am bazat pe ceasul de pe ghidon. Au fost 67 de km.
Exista un singur segment de asfalt mai prost, care chiar a deranjat - cam 300-350 m - și aici am auzit niște ”zbierete” pe depășiri destul de agresive.
Pe prima probă de alergare am depășit vreo 8 oameni. Oricum luasem startul în spatele plutonului. Când ești slab, e mai bine așa, din mai multe motive.
La bike am fost depășită în valuri, unii concurenți m-au luat de trei ori chiar!! Eu mergeam cu 30-35 la vale, contra vânt, ceilalți treceau pe lângă mine …. Probabil cu 40-45! Deci prima din coadă, clar. Foarte greu am mers, foarte lent, dar mi-am propus să nu mă demotivez, chiar de-ar fi să rămân ultima dintre toți.
Cei 20 de km de alergare de la final i-am abordat lejer, cu mult mers, ceva fotografii făcute. Nu mă stresam, dar mă străduiam să nu merg chiar toată distanța. Eram acolo, concuram, știam că voi fi finish-er, altceva nici nu mai conta. Și cel mai important era nu doar că eram acolo și concuram, ci că după concurs aveam să mai și rămân pe termen lung …. Wow, ăsta era de fapt singurul senzațional din mintea mea!!! 
Am oprit la un moment dat și am rugat pe cineva de pe margine să-mi facă o poză, să am și eu o poză cu mine din acest concurs. Că doar nu dau 8 euro pe o poză făcută de partenerul fotograf al concursului!!!! Opt euro!?!?!?!?! Pfuiiii …..
Pe bike fusesem depășită de două gemene pe care le bănuiam a fi în aceeași categorie cu mine, 45-50.  
Erau un pic mai lente pe alergare, dar mai bune ca mine pe bike. Și nu le-am putut ajunge la alergare, cred că aveau un avans de 15 minute după cei 67 km de bike, deși eu terminasem prima alergare în fața lor și ieșisem îanintea lor din T1. Pe cei 20 de km de alergare ne-am intersectat și ne zâmbeam, de încurajare.
Mai aveam 8 km de alergare, când din spate venea o tipă la vreo 30+ ani, la vreo 2 m înălțime, care nu vorbea germană (din Slovacia). Eu mergeam. Când a trecut pe lângă mine, eram amândouă cu vreo 300 de m înainte de culoarul de finish, doar că ea continua, în timp ce eu urma să întorc și să încep a patra tură a mea. M-a bătut ușor cu mâna pe spate și mi-a zis să continui, că pot s-o fac! Și s-a dus, fiind anunțată la microfon ca câștigătoare pe general la femei, cu un timp de 4h12min.
Am depășit vreo șase concurenți pe a doua alergare și după ce am trecut de linia de finish mai existau șapte în urma mea. Câțiva abandonaseră, de două tipe știu sigur, pentru că am vorbit cu ele la start, dar la finish nu au mai apărut.
Nu pot spune că nu am fost mulțumită să termin cursa, ar fi irealist și nedrept. Terminasem totuși un concurs pe distanță nu foarte scurtă, la care nici măcar nu ar fi trebuit să mă prezint, la nivelul de oboseală acumulată pe care îl aveam. Deci eram happy!
M-am schimbat rapid de tricou, să nu intru în friguri. Era tot înnorat, tot vânt, vroiam acasă. Mi-am luat echipamentul, am ieșit din zona de tranzit și m-am îndreptat spre ieșirea spre Reichsbrücke, să mai pedalez cei 5 km prin oraș până acăsică. Nu prea eram dumirită unde se ținea premierea, foarte puțină lume rămăsese, nu am înțeles care e ritualul general pe aici. Cert este că mă pregăteam să mă urc pe bicicletă când am văzut într-un colț, afară, vreo 10 inși adunați, un podium, o masă cu niște cupe frumoase – cu roșu și cu un turcoaz - și doi-trei moderatori. Mi-am dat seama că acolo se premiază și am încetinit pasul. Tocmai strigau categoria de doamne 45+ și mi-am auzit numele! WTF?!?! 
Am lăsat bicicleta pe iarbă, am dat la repezeală aparatul foto unui băiat din cei 10, l-am rugat să facă niște poze și nah ….  Eram pe locul 3 la categorie, cele două gemene fiind înaintea mea cu 10, respectiv 7 minute.  Hi-hi, nice!!
Am urcat în birou, am lăsat cupa, medalia și tricoul – că nu aveam unde să pun cupa, să o duc acasă, aveam un rucsăcel minimal - și m-am dus acasă, să mă odihnesc.
Cam atât.
Știu că nu e un raport cam aiuristic, dar nah …. 
Nu mai găsesc timp și am scris atât de mult în ultimul timp, am văzut atât de multe …. încât deocamdată eu însumi sunt aiurită și obosită. 
Și-mi va lua ceva timp să ajung lucrurile și evenimentele din urmă, căci perioada de descoperire și acomodare pare să fie mult mai lungă, prin însăși felul meu de a intensifica la maximum întregul context ….

Acum două zile am mers pe jos 8 km, în 90 de minute, făcând fotografii și încercând să trăiesc cu toți porii fiecare pas, fiecare minut…. 
Mi-era foame, eram obosită, dar pur și simplu am simțit nevoia să iau drumul la picior, ca să mă conving că sunt aici cu adevărat.
Acum, când am ajuns să scriu acest raport, mă pregătesc să mă duc să-mi ridic kitul de participare la cea mai mare cursă de alergare dedicată doamnelor!! Au fost super-drăguți și au făcut posibilă și înscrierea mea. Vor fi peste 15.000 de femei care aleargă ..... nu-mi pot imagina cum va arăta :-) 

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)