Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 23. Mai 2014

Oboseala emoțională


Joi, 22 mai 2014, 21:40,

Austria, Viena-Donau City 
am obosit. 
Sunt de două săptămâni aici și deja am obosit. 
E prea mult. 
Prea multe impresii. 
Sentimentul că ești pe altă planetă te copleșește de la un moment dat. 
Venind dintr-un București unde a face sport este o mare chinuială, unde ești privit ciudat, fluierat, vecini, colegi, amici, prieteni te admiră, dar în mintea lor te găsesc un ciudat care se duce/vine în alergare la muncă sau cu bicicleta, chiar și când plouă, vai …. Care aleargă iarna afară (!!!!) ....
Ceea ce văd aici mă depășește deja mental. Sute de oameni aleargă și fac câte un sport pe role sau pe apă. Mii de oameni, nu sute.   
Exceptând die Donau Insel, azi am descoperit, la vreo 5 km distanță de unde lucrez eu, pe Domeniul Prater (fost domeniu de vânătoare), un parc de dimensiuni greu de imaginat pentru români, o altă bucățică din această ”altă planetă”, din acest ”paradis al sportului”. 
Aveam din nou impresia că sunt spectator la un film. 
M-am oprit de câteva ori doar ca să privesc și să las lumea în mișcare să se scurgă pe lângă mine. 
Femei în vârstă, 
cocoșate, 
obosite, 
fete tinere, 
bărbați în vârstă și 
puști, 
tați pe role care duc în viteză cărucioare cu copii, 
bicicliști care pedalează cu câini de lesă,
schiori pe role, 
o groază de Nordic Walkers, 
bicicliști cu copii în tot felul de suporturi și cărucioare, pedalând cu peste 32 km/h,
oameni supraponderali, 
tinere cu unghii lungi și colorate,
mongoloizi, 
negri,
caucazieni …… 
este absolut debordantă imaginea. 
Este un film, nu e realitate. Nici nu m-am mai obosit să fac poze .... ce puii mei să pozezi??? Nici măcar imaginea nu ar transmite mare lucru din ceea ce simți când ești aici!
Am îndurat destul de multe la viața mea, consideram că am văzut destul de multe ……  dar așa ceva încă nu am mai văzut nicăieri. 
O nație cu un cult pentru mișcarea în aer liber. 
Din cei 30 de km ai Insulei Dunării, pe 20 de km, pe ambele părți, vei vedea oameni care:
înoată (cum a dat un pic soarele și căldura, cum zdup în apă!!),
stau la plajă, 
se adună la picnic, 
se scaldă în Dunăre, 
citesc, 
discută, 
ridică zmee, 
fac surfing, 
scufundări, 
yoga, 
ascultă muzică,
se ascultă unii pe alți ….. 
și nu se deranjează unii pe ceilalți, culmea!!! 
Nu vezi destrăbălare, 
nu vezi hârtii aruncate pe jos, 
mucuri de țigară, 
nu auzi muzică, 
certuri, 
vulgarități. 
Nici măcar nu pot descrie, pentru că aproape nu înțeleg cum este posibilă o diferență atât de mare față de ceea ce cunosc din România. Grupuri de femei musulmane la picnic, grupuri de negri, grupuri combinate. 
Totul e la nivel decent, curat, organizat, disciplinat, lumea râde, se relaxează, terasele sunt pline. E o relaxare incredibilă, absolut greu de înțeles …… 
Sunt uimită și uimirea asta continuă din care nu mai ies începe să mă obosească. 
Cățeii se joacă cu rațele sau cu lebedele, vezi niște scene comice la maxim. 
Ciorile fac și ele parte din peisaj, par a fi umanizate. 
Este uimitor cum e posibil ca atâtea mii de oameni ieșite la iarbă verde să nu lase gunoaie în urmă
Este șocant!! Dacă vezi vreun pet aruncat sau vreo doză de bere/cola ….. mamă, e o mare excepție și raportat la generozitatea spațiului, obiectul acela trece neobservat.

Nu, nu pot pricepe așa ceva și acceptarea acestei realități îmi crează ceva probleme :-), în pofida celor 4 ani jumate petrecuți în Germania, unde atmosfera, per total, era un pic diferită. Bine, au și trecut mulți ani de atunci, s-au schimbat multe, în toată lumea.

Și azi, ca și ieri, mi-am prelungit ruta de întoarcere acasă, pedalând cu 20 de km mai mult. Am decis să mă duc acasă, căci nu mai rezistam să primesc atâta informație paranormală …..

Îmi dau seama că de la un moment dat mă voi obișnui cu acest bine și poate că nu-l voi mai percepe ca pe un paradis, deși nu cred că voi uita. Comparația cu viața din România nu va muri niciodată și asta mă face să privesc lucrurile altfel aici, să reacționez altfel, poate că asta mă face să conștientizez suplimentar faptul că nu ni se cuvine nimic de la sine, că nimic nu este normalitate și că trebuie să apreciem și să ocrotim ceea ce avem. În fiecare zi (nu că eu nu aș face acest lucru, chiar și în România apreciam foarte multe chestii pe care le aveam, chiar dacă era doar o artificială acceptare a realității ilogice de acolo!).
Uffff …. Cu vreo 4-5 ani în urmă, pe blogul meu de social, postasem ceva care suna astfel: ”Aici voi încerca să fac o listă cu lucrurile de care mi-ar fi dor dacă ar fi să plec din România pentru totdeauna: ……”. Și atât! Lista rămâne deschisă și acum. De ce să-mi fie dor? Ceva ce nu regăsesc în altă parte? Nu știu. 
Să-ți fie dor:
de mizerie, 
de corupție, 
de mitocănie, 
de un stat care își bate joc de tine, 
de urletele vecinei bătută de soț, 
de bărbații care urinează unde le vine în public și femeile cărora li se pare ceva normal,
de lipsa de educație a majorității populației,
de lipsa generalizată a respectului pentru spațiul și bunul public/privat și pentru semeni,
de câinii maidanezi scâlciați de foame, sete, caniculă, ger, bătăi…. 
De ce să-mi fie dor, Doamne iartă și păzește?!!?
OK, fac sport. Să zicem că de aceea entuziasmul meu e mai mare decât normal, pentru că aici chiar am unde să fac sportul ales. Dar nu ..... nu e doar asta.
Sunt atât de multe evenimente sportive în orașul ăsta, că nici nu ai timp să te deplasezi în restul țării să concurezi la alte curse. 
Ce au concursurile din România și nu au cele de aici?!
Am obosit …..poze .... ce poze să pun pentru a exemplifica cele povestite .... greu de ales, dar voi căuta.
S-aveți un week-end plăcut!

Kommentare:

  1. Problema nu cred ca este lipsa oamenilor care fac sport din Romania. Cu cat am balaurit mai mult, cu cat am alergat mai mult (fara sa particip la competitii, nu pot vorbi despre ce se intampla acolo pentru ca nu am informatii proprii, experienta personala, iar de pe bara nu se pune), cu cat am pedalat prin munti mai indepartati sau pe te miri ce coclauri, am dat de oameni care fie faceau sport, fie apreciau lucrul acesta si ar fi vrut sa il faca. Problema este in atitudine. In covorul de seminte de pe jos, in mitocania de a fuma cand ti se arata, unde ti se arata, la urma parandu-ti-se tot tie aiurea ca unul care alearga sau merge in spatele tau face o bucla mare sa iti evite tie jegul si nesimtirea. In faptul ca nu respecti acolo unde e panglica ce delimiteaza un spatiu dedicat unui lucru anume, ca e traseu de ciclism, ca e zona de alergare, ca e o zona unde se lucreaza. Ca intri cu motorul, ATV-ul sau masina intr-un parc natural sau pe o zona verde unde nu ai ce cauta. S-ar putea argumenta ca omul nu isi da seama, s-a obisnuit, s-a conformat unui mediu. Nu tine. Nu tine atata vreme ca tot el, egocentricul fumator, samantar, atevist sau, pe romaneste, marlanul (a se cauta semnificatia clasica a termenului), nu numai ca nu face un pas inapoi, la dreapta sau la stanga sa ii lase si pe altii sa existe, dar mai face doi in fata si se da mare cu asta: 'Io-s ala!'. Cam de aici pleaca totul, de la un egocentrism de negasit pe alte meleaguri. Acela care incepe cu supozitia ca individul este dumnezeu si ailalti s-o lase mai moale, sa il ocoleasca, sa dispara si in egala masura sa ii plateasca tribut. Din pacate aceasta abordare este omogen raspandita in Romania, de la soferul care avea drept singur scop de a ne vedea cum sarim in sant, intreaga coloana de ciclisti, el conducand cu 100 km./h. pe contrasens pe un drum local pustiu din Maramures. Si pana la cei care au dat cu pietre in noi in Salaj. Sau parcheaza pe piste de biciclete, pe trepte de acces sau pe banda a doua in Bucuresti. Sau la taximetristul care pe la 11 noaptea, pe o strada pustie din Cluj, unde eu asteptam la semafor cu bicicleta semnalizata luminos la cativa centimetri de bordura din dreapta si el facea stanga, s-a simtit obligat sa claxoneze. Tare. Lung. Probabil ca m-a si injurat, ca sa capete pofta de mancare. De ce? Pentru ca existam si astfel ii agasam mitocania ce-i tinea loc de maduva. Pe langa asa sentimente inaltaroare, faptul ca deranja locatarii nu conta. Nimic nu conta.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Nu am spus că ar fi o problemă lipsa oamenilor care fac sport. De-a lungul anilor am publicat materiale clare din care rezultă faptul că STATUL ROMÂN UCIDE TOT!!! Partea proastă este că cetățenii abia acum încep să simtă. Am făcut în urmă cu prea mulți ani tam-tam pe subiectul Parcului Izvor, care mai avea un pic și devenea ruină. Era unul cu un ONG pe teme de biciclit urban care avea grijă ”să-mi dea la cap”, cum că nu am viziune, că habar nu am .... în timp ce eu spuneam că până ce autoritățile nu se vor implica și nu vor rezolva partea de infrastructură și legislație și amenzi, nu vom avea nimic. El că nu, că autoritățile nu fac nimic, pentru că nu consideră că este nevoie, din moment ce oamenii nu ies în parc, nu ies cu bicicletele pe străzi. Eram total paraleli pe logică și abordare. Timpul mi-a dat mie dreptate, dar nu-și mai amintește nimeni, evident!! Parcul Izvor a devenit populat DUPĂ CE S-A INVESTIT ÎN EL și acum este o mică bijuterie, în contextul bucureștean. Și sunt convinsă că această poveste poate fi extrapolată pe toate segmentele societății românești. Pe măsură ce observ comportamentele oamenilor aici ajung din nou la o singură concluzie, mai ales că nu sunt doar austrieci, ci nații de pe tot globul, unii veniți din țări mai înapoiate ca România, mai bădărani decât mulți români și mai proști și mai îngălați decât mulți români: EDUCAȚIA și APLICAREA LEGII. În RO se parchează pe piste de biciclete .... am postat ce răspuns am primit de la Poliția Capitalei legat de acest subiect, e pe blog. E hilar! Legi care nu se respectă, amenzi care nu se aplică. Păi aici nu aud frate claxonări!!! Aici, polițistul reprezintă o instituție RESPECTATĂ, fie și de frică, dar tot respectată se cheamă! Aici dacă stai întins pe banchetă cu piciorul pe tapițerie, vine polițistul și-ți dă cu bagheta aia din cauciuc peste picioare și îți spune să stai decent pe banchetă sau să-ți iei cameră la hotel! Scena asta am văzut-o eu în gara din Viena în 2001!!!!!! Despre ce discutăm??? Da, despre infinitul snobism și egocentrism al românului și despre un stat impotent și o nație spălată pe creier, în marea ei majoritate. Nu blamez oamenii, sunt unii care-mi sunt dragi. Blamez statul și faptul că nația română se complace și dă din umeri, considerând că totul este o cauză pierdută și că detaliile nu contează. Blogul meu de social are atât de multe articole vechi, despre ”de ce România nu are nici o șansă” .... e păcat să stric și blogul ăsta :-) http://thinkandwritee.blogspot.co.at/2012/08/in-virtual-toti-ne-dam-oameni-cu-suflet.html

      Löschen
  2. Cu riscul de a fi apostrofat :-) ,dar cu tot respectul pentru dezamagirea ta ,o sa scriu doar ca iti vor lipsi concursurile de aici. Unde cele cateva sute de sportivi amatori (sau de timp liber) au aceeasi atitudine ca si tine si vorbesc aceeasi limba. In plus, ceea ce austriecii, nemtii si altii ,apreciaza in mizera Romanica este natura pura, pe alocuri neatinsa de peturi si gunoaie. Satucuri ( ca si Inelet din Muntii Cernei) unde se ajunge pe o scara de fier veche de cand "lupii albi" si pe unde se alearga pe poteci pastrate aproximativ ca pe vremea existentei granitei austro-ungare. Macar atat. Ramane ?

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Cu riscul de a te dezamăgi răspunsul meu: sunt foarte mulți organizatori și foarte mulți sportivi în România pe care îi respect și îi admir. Totuși, nu mi-am explicat niciodată de la la Ciucaș 2012, nici măcar unul din cei peste 1000 de oameni, nu au ”avut aceeași atitudine ca a mea” și nu s-au solidarizat să facem o scrisoare deschisă semnată de măcar 50% dintre noi, cei care trecuserăm peste mașina aia cât un tanc parcată pe pajiște alpină în rezervație națională .... unii au fost amabili și s-au implicat atât de mult, spunându-mi ”bravo” și ce pot face, la ce autorități să scriu .... când am sugerat ”hai să ne solidarizăm toți!”, taman bine că au dispărut. Deci frate, le place așa cum este. În mizerie. Organizatorul în persoană m-a persiflat și a refuzat total să-mi dea contactele din zonă, cu care el lucra practic. Deci cred că e o neînțelegere undeva. Și legat de limbă: austriecii vorbesc aceeași limbă pe care o vorbesc și eu și invers :-) și eu nu doar că o vorbesc, ci o și simt. Dar asta e altă poveste, care nu are legătură cu acest blog.

      Löschen
  3. Locuri cu traditii bine pastrate exista in multe locuri de pe pamant. De la satele din Insulele Chiloe din Chile sau de prin centrul Africii si pana in comunitatile mongole. Nemti, austrieci si oameni de alte nationalitati ori etnii merg cu interes sa le viziteze. Nu pentru ca la ei acasa nu mai sunt traditii bine pastrate, ci pentru ca sunt lucruri diferite, pitoresti, experiente interesante, oameni care au ceva de spus, de aratat. Nimic rau aici. Insa ar trebui sa ne preocupe daca ne rezumam la a deveni o rezervatie de Ev Mediu si atat. Daca nu avem coeziune, daca nu facem decat sa aruncam cu noroi unii in altii sau sa comentam, dar cand este vorba sa il reclamam pe conductorul care ne-a cerut spaga ne dam doi pasi inapoi cum ca n-avem timp, atunci dovedim ca suntem un popor care nu ca nu poate, ci nu vrea, vorba profesoarei mele de istorie din liceu. Cam la acest lucru se reduce problema: ca popor, nu vrem sa fie curat pe strada, nu vrem sa ne preocupe ograda proprie in loc de a comenta exclusiv ce fac altii, nu vrem sa mergem la vot, lasandu-i pe altii sa aleaga pentru noi sub imperiul lehamitei delasatoare, nu vrem sa nu mai fim batjocoriti pentru ca atunci n-am mai avea pe cine sa dam vina pentru ceea ce noi insine nu facem.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Subscriu, mai ales la chestia cu pastrarea traditiilor. In Alpii austrieci exista asa numitele "Alm"-uri, unde bei lapte "de la tzatza caprei", vacii sau oii, doar ca costa. Pentru a dovedi ca pastrezi traditia, nu e musai sa-ti faci nevoile in spatele casei si sa te stergi la fund cu frunze, chiar nu e nevoie. Sau sa nu te speli cu lunile. Sau sa ataci turistii sau sa stai ranjind sprijinit in bat sa vezi cum sunt hartuiti de dulaii care apara turma ta de oi. Tocmai vin de la o festivitate, uriasa. Tocmai ascult radio. Aici se insufla sentimentul patriotic, mandria de a fi austriac, de a pastra traditiile, de a respecta produse proprii. Dar pe drept cuvant, nu ca in Romania. I-am sugerat managerului de la MEGA IMAGE de la Piata Arsenalului, prin februarie 2014: "Am auzit de la colegi ca la dv. exista de cumparat bonbonelele CIP. Am venit special la magazin, dar nu le-am gasit nicaieri. A trebuit sa intreb personalul si destul de greu a stiut sa imi arate unde se afla. Da, la raionul de bonboane, dar pitite jos, pe ultimul raft de jos, in coltul din stanga. Discret. Cica "produs romanesc". DE CE? De ce puneti pitite produsele romanesti? Nu vreti sa le vindeti?! Nu pe bune acum ..... e un brand al copilariei generatiei noastre, e un produs bun, de ce e pe shestake, ca nu pricep?" E drept ca mi-a raspuns omul in doua zile, ma invita sa incerc si mentosanul dupa reteta veche. Tot acolo pitit, la fund. A zis ca va face ceva in sensul celor sesizate. Peste o luna disparusera de tot, nu le-am regasit. Final de poveste. Eu chiar am facut mii de gesturi mici si am incercat sa schimb multe, dar fara nici un succes. Pentru ca majoritatii nu-i pasa, pentru ca majoritatea rade si se complace sa-i puta tot in jur, dar la comentarii toti sunt cocosi. Am dat doua exemple mici, dar uriase ca implicatii la nivel de societate pe termen lung. Am multe altele ... dar nu, chiar nu vreau sa ma ocup pe acest bloc de natia made in romania.

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)