Dieses Blog durchsuchen

Freitag, 16. Mai 2014

Prima zi în Viena a însemnat ....



Prima mea zi în Viena, 9 mai, a însemnat muncă.

Prima seară, când vii de la drum lung și dai de un spațiu ….. atât de gol și pustiu, este printre cele mai complicate. Ori plângi, ori te culci. Nu ai internet, nu ai televizor, nu ai radio, ești un pic dărâmat.
Aveam totuși o ființă vie care mișuna: pisoiuuuuuuu
Și mai aveam niște jucării din pluș care zâmbeau la mine :-)
Am trimis câteva SMS-uri să anunț că am ajuns cu bine amândoi și m-am culcat. 
Vineri dimineață aș mai fi dormit, dar fixasem deja o oră să ajung în partea cealaltă a orașului, la un depozit, unde mă aștepta restul de bagaje trimis înainte și pentru care urma să achit 300 de euro.
Ca să fiu sigură că nu am probleme neașteptate, am completat rezervorul mașinii cu benzină, 20 euro (1,39 euro/l, de la OMV).  Cum traseul de 20 de km intra inevitabil pe A23 (autostradă), era de preferat să te asiguri, vinerea fiind o zi foarte aglomerată. Bine, încă nu la ora aceea … la 8 am plecat deja de acasă, cu descrierea traseului tipărită încă din România. Ca să mi se aducă lucrurile acasă ar fi trebuit să mai achit 100 de euro, așa că am decis să iau eu taurul de coarne și să mă aventurez. Într-o oră eram la destinație și după jumătate de oră, câteva sfaturi – cum să-mi găsesc o locuință mai potrivită și mai ieftină - și o cafea oferită, mă porneam la drumul de întoarcere. De la 11 la 13 iar muncă, descărcarea mașinii, ducerea bagajelor sus (15 bucăți, dar toate grele, ceea ce a implicat 13 drumuri).
Evident că eram din nou epuizată.
Și, după cum se pare, și patrupedul ….
Rând pe rând scoteam din lucruri. Multe fuseseră împachetate cu o lună înainte, așa că descopeream surprize plăcute. Lucruri colorate, calde … și cărți, hurraaaaaa!!! Pe care abia așteptam să le citesc în liniște și să le fac recenzia, două dintre ele fiind începute de mai mult timp și foarte utile pentru triatloniști și alergătorii pe distanțe lungi.
Ciupercuța asta charmantă o cumpărasem din Brașov, e din fontă și întruchipează imaginea despre casa visurilor mele :-)
Pe la trei după-amiaza nu am mai rezistat. Afară era cald, soare …. Eram în Austria de 24 de ore și nu ieșisem încă din casă de plăcere! 
M-am echipat de o alergare lejeră, prima după prea multe săptămâni de pauză. Porneam să explorez.

Fără hartă, bazându-mă doar pe mirosul personal, am pornit-o teleleu. Am alergat vreo doi km pe trotuar, având la stânga o stradă cu două sensuri de mers, o bandă pe fiecare, iar pe dreapta o porțiune verde paralelă cu un canal al Dunării Vechi. Mirosea frumos, a parfum de salcâmi. Alergam prin umbră, beată de plăcere. Drumul urca apoi ușor, intrând pe autostradă. În dreapta, o potecă se pierdea prin crâng. și am intrat pe ea, în coborâre.
Nu ajungeai nicăieri, decât la apa fluviului. Am revenit la asfalt și am început să alerg retur, pe același drum. Apoi am intrat pe o intrare (Gasse).  Uitai că ești într-un oraș mare ….
Se înfunda după câteva sute de metri, așa că am făcut cale-ntoarsă. Am făcut poze, ca să mă conving ulterior că nu visasem.
Am nimerit apoi într-un crâng, unde se curba un mic golfuleț luxuriant, ce părea scos dintr-un tablou ….
Am continuat explorarea citadină …
Am ajuns la o stradă principală, care-mi era cunoscută.
Aici, bicicleta este așezată în memoria unui biciclist care a murit în ianuarie, fiind lovit de o mașină, un caz foarte rar în ac               est oraș mare. Pe nota scrisă se menționează că în întreaga lume există astfel de ”biciclete-fantomă” (www.ghostbikes.org).
În cele din urmă, am urmat o apetisantă intrare spre Dunăre și am descoperit un nou univers:
Dunărea chiar e albastră!!
Și menținută incredibil de curată!!!!!! (mi-aduceam aminte de o serie de discuții legate de înotul în Dâmbovița, un râu pe care autoritățile din București nu-s capabile să-l mențină curat, iar aici ditamai fluviul te invită pur și simplu la baie!!)
Pe aleile răsfățate de umbra arborilor, oamenii se plimbau, alergau, pedalau, discutau ….. aveam impresia că sunt un spectator la un film supra-natural, ce arată imagini dintr-o societate viitoare oarecum (raportat la România).
Nu simțeam hectica parcurilor bucureștene, nu vedeam bicicliști vitezomani și needucați. Nu se juca mingea pe alei, ci pe pajiști, în locuri amenajate, spațioase. Persoane în vârstă, infirme sau părinți care împingeau cărucioare chiar nu aveau grija și teama că vor fi loviți sau lătrați sau mușcați. O ordine armonioasă, pur și simplu.
Pe dreapta, imediat pe malul fluviului, erau amenajate trepte și locuri cu bănci. Peste tot găseai un colț frumos amenajat unde te puteai așeza să citești, să discuți în liniște, fără cerșetori, fără coji de semințe pe jos, mucuri de țigări sau alte mizerii lăsate de oameni. E curat, frate, e curat, e curățenia aia la care tânjesc de atâția ani, pe care eu o întrețin de când mă știu, dar de care în România nu ai parte, orice-ai face (!!!)
Pe pajiști sunt puse indicatoare prin care ți se comunica că dacă lași aiurea mizeria animalului de companie, amenda este de 36 euro.
M-am întins pe iarbă, în tricoul meu alb, fără nici cea mai mică reținere ….
O combinație generoasă de soare și multă umbră, amenajări de bun gust, eficiente și mai ales utile omului!…. Pfui ….
Multe parcări pentru biciclete …. ”evident”! – de parcă așa ceva ar putea fi ”evident”!!! Pe planeta asta, chiar este.
Știu că deocamdată percepțiile mele par a fi pur turistice, dar nu mă pot abține de la ele, așa că relaxarea este la ordinea zilei …


Și relaxarea nu trebuie întotdeauna să coste bani.

Terasele erau goale în majoritatea lor, în fond era zi lucrătoare, nu?
Am alergat/mers cam 12 km. După care foamea m-a împins către casă, până la urmă. Mai aveam două zile de week-end la dispoziție, numai pentru mine, după care intram în viața ”normală”, aia cu trezit în zori și mers la job și stat 8-9 ore într-un birou din sticlă, cu un monitor și multe hârțoage în fața ochilor. Mă așteptau zile de studiu profesional, așa că deocamdată trebuia să-mi aerisesc mintea mintea. În sfârșit, un job unde urmează să mai învăț și eu ceva nou :-)
Se făcuse șase seara și am ieșit să văd de unde pot cumpăra totuși un prânz cald. Aveam niște conserve, dar nici o putință să gătesc ceva – chestia cu gătitul rămâne relativă în acest spațiu, căci nu-ți poți permite să îmbâcsești toate lucrurile cu miros de mâncare!! -, plus că nu aveam un deschizător de conserve. Pe cel de acasă nu-l luasem pentru că mă descurcam foarte greu cu el și de fiecare dată mă enervam. Era un dispozitiv scump, cumpărat din București, dar nu funcționa decent, o mare jenă care mă costa energie și nervi. După două încercări și bani aruncați pe dispozitive care nu funcționau mai mult de o săptămână, renunțasem să mai găsesc o soluție la această problemă. Aici am dat 6 euro pe un dispozitiv care taie precum briciul și care pare să fie extrem de fiabil!
Pe la șapte seara mă așezam și eu la prima mea masă caldă :-)
Da, chiar simțeam nevoia de carne și meniul a fost excelent și îndestulător pentru stomacul meu micuț (am slăbit câteva kg în ultimele săptămâni, am ajuns la 56 de kg, din păcate!).

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)