Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 28. Oktober 2017

Viața e (în) Schimbare


Mulți tot caută definiția Vieții. Se tot întreabă ce e Viața. Cred că și eu m-am întrebat la un moment dat prin copilărie, apoi, la Maturitate (ce-i aia ”maturitate”??) întrebarea apărea când nu mai știam încotro și nu pricepeam ”de ce?”. Din fericire, am eliminat ”De ce?”-urile, sunt inutile.

Ceea ce am învățat pe poteca vieții mele este și faptul că Viața e (în) Schimbare, e un proces și este, în același timp, singura constantă din existența noastră! Totul e Schimbare, totul se mișcă, nimic nu rămâne stabil, fix, înghețat pe termen lung. Dovada e că nici ghețarii nu mai sunt ce au fost ... de aceea e vital să înțelegi că orice criză (ca și orice stare de fericire sau de stagnare, de pildă) trece și generează altceva care va diferi de ceea ce știai, e vital să înțelegi că ”orice șut în fund e un pas înainte” și că ”orice ușă trântită în nas deschide o (alta sau/și) fereastră” și dacă înțelegi asta (inclusiv o concediere, o pierdere, o nereușită, o trădare etc.), vei căpăta (îți vei recăpăta de fapt) Puterea Ta Nativă!

Ne naștem într-un fel și pe drum devenim altfel, pe drum suntem depărtați și rupți de natura noastră nativă. Venim pe lume cu un volum mare de informații și cu un volum și mai mare de abilități. Care ne sunt de-a dreptul furate. De părinți/tutori, de anturaj, de societate, de sistemul de educație, de toți cei care încep să ne spună ”nu așa, ci așa!!” sau ”nu ai voie, nu trebuie, nu poți, nu știi” etc.

Ni se fură propria autoritate. Propria autoritate înseamnă să decidem singuri pentru noi (implică, atenție (!) asumarea responsabilității, nu mai e nimeni de vină - e un rol greu de acceptat, nu?!). Suntem singurii care știm, intuitiv, ceea ce vrem, ceea ce avem nevoie, ceea ce putem, ceea ce stă în natura noastră. Ne naștem cu capacitatea de a fi adulți, dar nu ni se permite. Suntem presați din toate părțile, presiunea se instalează în mintea noastră. Apare haosul, apar blocajele, lipsa direcției, pierderea intuiției, a voinței, a certitudinii (există rumori cum că intenționat se creează generații de tineri care nu au nici o direcție și sunt debusolați total). 
Vin alții să ne spună:
*cum ar trebui să fim, 
*ce ar trebui să devenim, 
*ce ar trebui să avem, 
*ce și cum ar trebui să gândim,
*unde ar trebui să ajungem, 
*cu cine ar trebui să ne împrietenim sau nu și tot așa. 

Numai dacă stau să mă gândesc la câte cupluri stau împreună, trăind o viață de compromis în care nu se regăsesc și dând vina pe celălalt, pe copii, căutând scuze în orice; numai câte femei am cunoscut care ar fi plecat imediat dintr-un cămin care le era închisoare și ar fi ieșit ieri dintr-o căsnicie care le tortura, dar care se întrebau ”încotro?/nu pot sta singură, ideea de a dormi singură mă ucide/ce or să zică prietenii?/ da, dar copiii ..... ” Și la bărbați e aceeași poveste, doar că întrebările diferă (ceva de genul: cine gătește, cine calcă, nu pot să dorm singur; da, dar copiii, ce o să zică mama, tata, vecinii; vai nu, ce o să zică societatea, preotul, securistul, portarul ....). Scuza comună sunt de regulă existența copiilor și o serie de obiecte acumulate de-a lungul relației, cum doamne să renunț la nu știu ce, lasă, mai bine trăiesc cu sufletul pocit o viață care nu e a mea, dar măcar știu la ce să mă aștept, măcar știu că dau bine în poze, mă știu toți fericit cu nevastă-mea, deși ea știe că mă culc cu alta/altele de Xșpe ani etc. etc.

Viața e permanentă schimbare, căci nu suntem altceva decât Energii manifestate și energiile nu stau pe loc. Se mișcă. Tot ce facem și felul cum va arăta viața noastră se bazează pe deciziile pe care le luăm. Fiecare decizie implică mișcare. Mișcarea ne conduce către multe chestii, pe unele le vrem, pe altele nu. Deciziile ne conduc către cariere pe care nu ni le doream sau ne depărtează de cariere pe care le doream de pildă. Deciziile ne depărtează de unii oameni și ne introduc altora. Extrapolează ideea și vei pricepe.

Chestia e că TU ești singurul care trebuie să trăiască cu propria Viață. Ca atare, dacă viața ta se bazează pe decizia altora, e clar că nu vei trăi viața ta, ci a altora (ești avocat pentru că așa au vrut ai tăi!). Cei care tânjesc la viața altora (mai exact la ceea ce cred ei că au alții) nu au timp să-și trăiască propria viață, se tot uită la alții și nu zăresc copacul din cauza pădurii.

Ceea ce nu ai, nu ești tu, ci ceea ce vrei să devii! Ce capcană, nu? Când mama nu a avut bani și ea crede că nu a avut bani pentru că nu a făcut facultate, de pildă, va avea un singur vis: acela ca copilul ei să facă facultate. Dar copilul ei s-ar putea să devină milionar dacă s-ar apuca să-și cultive un talent care s-ar putea manifesta într-un meșteșug, de pildă. Un nativ cu îndemânare și cu talent creator poate deveni un tâmplar unic care face bucăți de mobilier cum nu mai face nimeni. E un exemplu doar. Dar dacă copilul acela e obligat să facă facultate, va rămâne un mediocru toată viața lui, nici măcar nu va apuca să simtă că are un talent și o vocație. Va fi un pion frustrat și trist. Mama se gândea la bani, nu la fericirea copilului. Și mama nu avea nici o vină, generații întregi au crescut pe principiul ”banii aduc fericirea”. Dar asta e altă discuție și unii spun că are mai mult legătură cu felul în care războiul răstoarnă valori și percepții, destine și lumi. După un război, nevoile sunt altele. Trăim acum însă într-o societate sugrumată de produse, 10.000 de sorturi de ciocolată, 2.000 de sorturi de cafea, 10 sorturi de lapte etc. Aruncăm cu nemiluita și cumpărăm cu nemiluita. Ceea ce mi-a devenit clar, printre altele: Cine e fericit, nu are nevoie de sesiuni de shopping! 

Pentru unii descoperirea vocației vine târziu, pentru alții prea târziu, pentru majoritatea niciodată! Comunismul nu cunoștea cuvântul Vocație, totul era planificat pe cincinale, eram obligați să facem ceea ”ce trebuie” și să ne ducem acolo ”unde eram trimiși” fără discuții. Eram educați în lozinci. ”Unul pentru toți, toți pentru unul”, ”cine nu muncește, nu mănâncă” și naiba să le ia care mai erau. Suflete distruse, destine ucise, talente ignorate, potențiale umilite. Abia acum am înțeles, printre multe altele, repercursiunile comunismului, la acest nivel. Nu mă aventurez în alte discuții, tema e complexă.

Fiecare dintre noi vine pe lume cu un Design Uman unicat. Centre, canale de legătură, Porți, cifre (cei 64 de cromozomi, 32 de la mamă, 32 de la tată), culori. Ne naștem cu un profil, cu o hartă. Și în comunicare se vorbește despre ”harta individuală” atunci când 2 sau 1000 de inși vorbesc despre același subiect, dar fiecare înțelege altceva, pentru că fiecare dispune de altă hartă, se ”deplasează” în alte dimensiuni. De aceea este necesară stabilirea de definiții, pentru a se ajunge la un limbaj comun. Nu vorbim de ”fericire” sau de ”victorie” până ce nu ajungem la o definiție pe care să o înțelegem și să o acceptăm toți cei implicați în discuția respectivă. Nici când îmi spui că în casă e frig nu îmi spui mare lucru, pentru că nu știu ce înseamnă frig pentru tine. Chiriașul care plătește chiria inclusiv costurile de căldură pe timp de iarnă poate pretinde că frig în casă înseamnă 19°C când afară sunt 13, în timp ce proprietarul pretinde că frig în casă înseamnă doar atunci când în casă sunt 15°C și afară sunt 13. Fiecare ”vede” altfel, proprietarul are alte interese, așa că nu va da drumul mai mult la robinet. Doar că fiecare simte altfel, indiferent ce spune legea și de aici încep procesele cele mai idioate. Într-un fel simți 19°C dacă ești femeie/bărbat, în alt fel dacă ai 19 sau 50 de ani, dacă ești sănătos sau bolnav ori obosit. Legea spune că în dormitor trebuie să am minim 17°C .... doar că mie mi-e frig și la 20°C atunci când afară sunt minus 10°C. Și tot așa. Și dacă îi pretind proprietarului să urce temperatura până la 23°C, el îmi va replica că îmi asigură 17°C, că așa zice legea. Vreau 20°C, n-am decât să îmi pun radiator pe costurile mele extra. 

Condiționările la care suntem supuși ne conduc din capcană în capcană pe poteca vieții. Tot timpul vrem să:
* avem lucruri pe care nu le avem, 
* fim ceea ce nu suntem (pentru că alții sunt), 
*ajungem acolo unde nu vrem de fapt să ajungem (pe Everest, de pildă, deși nu avem nici o legătură cu lumea aceea, dar dacă alții pot, de ce nu și noi??). 

Știu de pildă pe cineva care vrea să se califice pentru Ironman în Kona. De 3 ani, de când ne știm, tot cochetează cu ideea de triatlon, dar tot ce obține sunt abandonuri și ultimul loc. Mi-e clar că triatlonul nu e lumea ei/lui, dar iși irosește energia pentru ceva care nu are legătură cu el/ea. În primii trei ani am zis OK, văd eu strâmb, nu mă pricep. Acum însă știu că mă pricep, pentru că am văzut persoana, am făcut niște teste. Și nu e vorba că nu ar putea învăța mișcările pentru a trece testele, e vorba de cu totul altceva: de abordare, motivație, chemare. Toate sunt ..... ”false”. A zis că nu aruncă bani pe coaching, se apucă singur/singură și tot ajunge la Kona. OK, no problem, nu mă privește pe mine, nu e decizia/viața mea. Dar, sincer vorbind, în sinea mea am zâmbit. M-am gândit că ”să vezi ce de scuze vor apărea de acum încolo ...” (puii mei, știu persoana de peste trei ani!!). Mă distra ideea. După mai puțin de o lună postează ceva în toate grupurile de profil unde anunțase public că gata, se apucă să se antreneze pentru Kona (în condițiile în care nu a reușit nici un olimpic după doi ani de luat startul aiurea): și-a scrântit glezna, vai ce ghinion, vai cum cum îi stă viața împotrivă. Căuta compasiune și probabil milă, confirmare a faptului că ”life is a bitch!”.

Am învățat în Human Design despre tipurile de profile, despre faptul că ne naștem cu anumite roluri, caracteristici, nivele (spirituale) la care acționăm necondiționat (creșterea spirituală (awakening) determină și modificarea de comportamente și abordări, evident (sau cum spunem în mental training: schimbarea perspectivei). Avem Centre, Porți și Canale colorate (ne aparțin, se manifestă într-un anume fel) și albe (adică goale, ceea ce înseamnă că aici primim influențe din afară și orice influență din afară – energia altuia, aura altuia, gândul altuia, dorința altuia, suferința altuia etc. – care ne penetrează va fi amplificată în noi, dăunându-ne, pentru că nu este natura noastră, ci a altuia. Cât de mult se amplifică și degenerează această influență ține de cum gândim, deci iacă cum tot la gânduri ajungem. 

Gândul este produsul minții noastre. 
Mintea emană ceea ce a fost condiționată să emane. 
Mass-media condiționează mintea, practic transmite impulsuri care se manifestă în comportamente, cum ar fi: ura, dorința de a avea ceea ce nu avem nevoie, dependența de shopping, de droguri, de idealuri care ne fac rău – vrei să fii cumva top-model, chiar dacă nu ești făcut pentru așa ceva sau vrei să arăți nu știu cum, altfel decât arăți (chirurgia estetică, bulimia, înfometarea!!)? Ar fi cazul să te întrebi de ce, să cauți realul motiv, s-ar putea să ajungi să te întâlnești și să nu-ți placă ce descoperi. Dacă o faci, ai șansa să te salvezi!.

Acest Human Design Concept este o artă în sine. Dacă devii bun în asta, vei înțelege Viața Ta (Destinul și măsura în care îl poți modifica pe ici-colo, parcurgând treptele spirituale) și vei înțelege Oamenii, Relațiile, Situațiile. Vei înțelege cu cine și de ce te potrivești sau nu, vei începe să recunoști cu cine și de ce ai putea avea o relație bună, indiferent de natura relației. Vei înțelege de ce tu, ca Manifestator, nu poți rămâne prea mult în același spațiu cu Proiectori și Generatori. Eu personal sunt un Manifestor Generator, singurul profil combinat (Manifestor + Generator).
Viața nu e o scorpie, noi suntem niște ignoranți. Generația dinaintea noastră ne acaparează dinaintea conceperii noastre și puterea de a conștientiza aceste Adevăruri are nevoie de timp și ține, conform ultimelor teorii și cercetări științifice care depășesc granițele cunoscute de noi, de mișcarea Pământului în Univers, de schimbarea Axei și deplasările Planetelor. Pentru că ..... nu suntem de capul nostru în Univers și faptul că nu avem încă instrumentele de a vedea, auzi, percepe nu înseamnă că nu există nimic altceva. Realitatea este mult mai complexă și se extinde mult pentru imaginația noastră comună. Simțim, dar nu putem defini și suntem încă și ostentativ ținuți în nebulozitate. Dacă toți oamenii de pe Pământ ar realiza aceste principii și ar intra în posesia propriilor talente și capacități (puteri), ar cădea toate sistemele politice, toate granițele, toate concernele. Abia atunci rasa umană și-ar recâștiga identitatea. 
Despre blocajele din viața ta 

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)