Gladiole pentru prieteni :-)

Ceasul de pe bicicletă arăta, duminică seara pe la opt, cum că pedalasem o sută de km. Trecusem prin senzațiile tari pe care ți le dă o ploaie agresivă de ploaie - și cam prelungită - și mă uscasem apoi prin vânt și soare.

Eram pe o rută necunoscută, urmată la plesneală.

O zi perfectă de antrenament, sub 20°C și fără vânt, șoselele cu puțin trafic.

Stockerau - Hollabrunn - Ernstbrunn Castle - Bisamberg și back home.

Așa cum m-am obișnuit deja în Austria în tururile mele de descoperire, locurile au multe chestii inedite de oferit privirilor și sufletului de călător.

Cam cu aproximativ zece km înainte să ajung din nou acasă, pe dreapta se deschide un câmp de gladiole. Ce mi-a atras atenția a fost de fapt butoiul și anunțul puse la vedere, așa că am oprit să citesc.

”Culegeți-vă singuri florile”

Era agățat chiar și un cuțit, să le poți tăia frumos, nu să le iei cu tot cu bulbi. Doar că eu am văzut cuțitul abia la plecare!

”Doar florile plătite oferă bucurie! Mulțumim!” - un număr de telefon și săgeți către ”casierie” :-)

Deși total nepregătită pentru așa ceva, deși toți banii pe care îi aveam erau o bancnotă de 10 euro, deși mai aveam cam zece km de pedalat .... nu am putut rezista tentației și mă gândeam că ar fi un buchet-surpriză pentru niște prieteni care veneau de la drum lung și pe care era planificat să-i întâlnesc a doua zi.

Majoritatea erau trecute, arse de soare, cu greu am găsit un buchet decent. Am ales culori diverse și am reușit să găsesc 3 tulpini doar cu boboci. Și am luat și o pălărie mare de floarea-soarelui, neciopârțită de păsări. Mama-mia, ce grea era .... habar nu aveam cum le voi transporta!!

Pălăria de floarea-soarelui își găsise un loc sigur pe ghidon, între aerobars, dar cu restul .... nu aveam nici măcar o sfoară la mine, cum să fac totuși??

Când te legi la cap fără să te doară .... știi cum e :-)

Am luat jacheta subțire de ploaie care mă protejase cu câteva ore mai devreme, am învălătucit florile în ea, am legat cu mânecile și am fixat cumva pachetul pe rucsăcelul din spate. Rucsăcelul era prea mic pentru a pune florile în el, plus că în el aveam perechea de șoșoni de alergare, deci nici un pic de alt loc.

Desigur că au fost ceva aventuri pe cei zece km, mai pierdeam câte ceva, mai opream, mai adunam de pe jos .....

Dar până la urmă am ajuns cu toții și cu toate acasă și, cu ceva întârziere, florile au ajuns abia azi la destinația dorită și mai au ceva sute de km de străbătut :-), de data asta la loc sigur, în mașină. Drum bun și chiar dacă se vor ofili, vor muri și vor dispare, amintirea zilei de astăzi rămâne. :-)