”Părintele periodizării” - de-ale triatlonului

Începusem prin februarie să public ceva informații legate de complexa teorie a antrenamentelor specifice triatlonului. Cu pași mici și lenți aprofundez știința asta, activitatea sportivă fiind blocată și anul acesta din motive care țin nu de sănătate neapărat, ci mai degrabă de karma. Un intermezzo de 4 săptămâni în București mi-a dat (din nou) peste cap existența, aterizând acasă în Austria mai mult în comă, urmând nopți și zile critice, un diagnostic de pneumonie, două săptămâni de antibiotic și zăcut la pat, apoi pleosc, după ce au mai încetat accesele de tuse, o coastă a cedat, așa că acum sunt parțial suptă de energie din cauza durerilor și sunt din nou într-un medical pe termen nedefinit, condamantă fiind la pauză totală de orice mișcare (fractură coasta a opta pe dreapta).

Deci între timp căutăm alte preocupări, deși elanul cam lipsește cu desăvârșire. Dar anul ăsta e și el un an de cotitură și cotitura va fi pe plan profesional. 

Așa că azi, printre termine de la o instituție la alta, prin săli de așteptare, citeam una din cărțile lui Joe Friel.

Așa am aflat că teoria periodizării planului de antrenament pentru triatlon a apărut prin anii 40!!

Atunci au descoperit rușii că ar putea îmbunătăți performanțele sportivilor lor introducând un sistem de variație a stresului cauzat de antrenament. Cu alte cuvinte, se impunea renunțarea la menținerea focusului pe un tip constant de antrenament.

Pentru necunoscători, există trei variante de antrenament:

1. ”Antrenamentul la-ntâmplare” - specific novicilor și ”triatloniștilor de birou” sau ”corporatiști”, cum se numesc ei în România. Sau ”de agrement”, cum au fost denumiți de Federația Română de profil.

Obiectivul acestui tip de triatloniști este să participe, să se simtă bine și să taie linia de finiș. 

2. Metoda antrenamentului combinat este o formă superioară celei enunțate anterior, în acest caz sportivul acordând mai multă atenție antrenamentului și rolului acestuia, aprofundând programul zilnic și stabilindu-și obiective. Este un pas mare în procesul de schimbare a vieții sale, chiar dacă nu-și dă încă seama de asta. 

Antrenamentul combinat înseamnă tot felul de variante ale tipului de antrenament: anduranță, cățărări, constanță în ritm, intervale. Pauzele sunt sau nu sunt planificate. Chestiunea este că dacă pauzele nu sunt incluse în rutina programului de antrenament, sportivul în cauză se va pomeni suprasolicitat. Chiar dacă pauzele sunt incluse în rutina programului de antrenament zilnic/săptămânal, se întâmplă că sportivul ajunge să creadă că nivelul de fitness prebuie să crească liniar pe parcursul sezonului. Astfel că antrenamentele devin tot mai grele cu fiecare săptămână scursă și la un moment dat ajungem în același punct: suprasolicitare severă (overtraining, pentru cei familiarizați cu termenii consacrați).

Alte simptome care au șanse mari să apară în această variantă de antrenament:

- plictiseala

- scăderea motivației

- burnout-ul,

săptămânile fiind practic identice una după alta, fără variații de program, intensitate.

Desigur că există atleți care au rezultate cu acest tip de antrenament, dar totuși metoda nu este recomandată sau promovată de antrenorii din domeniu.

3. Și acum ajungem din nou la metoda periodizării. Despre ce și cum am scris în materialul din februarie, ca informație incipientă. 

Acum vreau să scriu câteva cuvinte doar despre cum a apărut această metodă care a câștigat până acum întreaga lume a triatlonului de anduranță mai ales.

Deci, la finalul anilor 40, rușii descopereau niște principii de variație. Acest lucru a dus la divizarea unui an calendaristic în perioade multi-săptămânale. Fiecare perioadă definită aducea un alt tip de stress la care organismul era supus.

Germanii din est și românii au fost cei care au dezvoltat mai departe acest concept stabilind obiective pentru diferitele perioade de antrenament ale planului de antrenament și astfel a luat naștere metoda periodizării.

În anii 60, Tudor Bompa - despre care internetul vorbește în orice alte limbi, dar nu și în limba română, iar cartea sa se vinde cu succes pe Amazon.de la prețul de 57,95 euro în variantă tipărită - a redefinit conceptul, devenind astfel ”părintele recunoscut al periodizării”.

Toți marii antrenori și coach-eri de Ironman aplică această teorie - by the way -, fiind singura luată în considerare de altfel.

Sistemul redefinit de Bompa s-a dovedit a fi atât de eficient, încât țările estice au deținut supremația în lumea competițională sportivă pentru mai mult de 30 de ani.

Lucrarea lui Bompa, ”Teoria și metodologia antrenamentului” a fost introdusă în vest prin anii 80, așa că sportivii americani și europeni au început să provoace superioritatea deținută în competiții de sovietici, nemții din est și de români.

Periodizarea înseamnă mult mai mult decât a împărți anul în perioade delimitate. 

Premiza de bază a sistemului este aceea că antrenamentul trebuie să progreseze de la un concept general către unul specific (principiul specificității) și ar trebui să se potrivească nevoilor unice ale fiecărui atlet în parte (principiul individualității). 

De exemplu, la începutul perioadei de antrenament un sportiv care are nevoie de mai multă forță la ciclism se va antrena în sala de greutăți pentru a-și dezvolta nivelul general de condiție fizică (fitness). Ulterior, pe măsură ce se apropie primele competiții importante (cele de tip A), sportivul ar trebui să iasă pe teren și să se lanseze cu bicicleta în antrenamente de cățărare, simulând în același timp intensități specifice competiției. Antrenamentele dedicate greutăților din sala de fitness vor scădea ca număr și ca intensitate. Cam așa arată drumul de la general către specific.

Și despre periodizare voi mai discuta în viitorul apropriat, subiectul fiind foarte vast. Chiar nebănuit de vast. 
Interviu cu Tudor Bompa