Nu am fost niciodată entuziasmată de ideea dependenței de aparate. Asta nu înseamnă că nu mi le-am cumpărat și că nu le-am folosit.
Începătorii în triatlon mai ales se împart, din acest punct de vedere, în cel puțin două tabere extreme:
Pe de o parte cei care ”sar” imediat să-și facă rost de ”ultimul strigăt” în de-ale echipamentului și tehnicii care să le monitorizeze orice mișcare a celui mai firav fir de păr aflat în nas sau undeva scăpat neras de pe gamba piciorului stâng
și
pe de altă parte cei care ”nu dau doi bani” pe strategii, planuri de antrenament, antrenori, sfaturi, lecturi. Ei sar direct la start sau, și mai rău, după un triatlon-sprint se interesează cum să se înscrie la XMAN Oradea :-)
(Nu spun că nu-l vor termina cu bine, dar cu ce costuri .... vor afla ei după aceea!)
****
Una dintre temele care m-a interesat în mod deosebit cu ocazia cursului pentru certificarea ca Ironman Coach a fost - pe lângă nutriție - unde eu una nu am excelat niciodată până acum - și cea legată de ”cum ne antrenăm fără ceasul ăla cu GPS”. M-a interesat din două puncte de vedere:
1. să-mi confirm niște teorii personale (da, mi-au fost confirmate!)
2. să înțeleg dacă dependența mea de Garmin poate fi vindecată (căci am constatat că nu mai fac nici un pas fără ceasul ăsta la mână și ideea în sine îmi displace profund, mă face să fiu dependentă de un mic aparat care mă poate lăsa cu ”ochii-n soare” oricând și de regulă chestiile astea se întâmplă când nu vrei și când deja ți-ai pierdut o bună parte din instinctele naturale. Și când ești într-o situație d-asta totul e în ceață .... ca în poza de mai jos :-)
Ca să scurtez toată istoria, fără multă filosofie:
* Dependența se câștigă rapid. Independența mai greu, necesită mai mult timp. Mulți consideră că a redeveni independent de aparatura de monitorizare e un pas înapoi, dar de fapt e aproape unicul pas înainte. De ce?!
* Pentru că nimic nu este mai important decât să te cunoști pe tine. Să-ți poți evalua reacțiile, să poți prevedea consecințele, să poți ”citi” clar simptomele propriul tău organism.
* E important să știi când să te hidratezi fără să îți sune sau să îți vibreze ceasul de la încheietură.
* La fel de important este să-ți știi ritmul, să-l simți, să-l modifici în funcție de context, nu de ceea ce îți spune ceasul.
Să te antrenezi după cum simți te ajută enorm, te eliberează enorm, dar și acest lucru necesită exersare.
Mai ales pentru cei începători care pășesc spre stadiul de intermediari exersarea simțurilor pe această direcție este vitală, din punctul meu de vedere.
Ca urmare, dacă te simți dependent de vreun gadget din dotare ar fi bine să începi să îți organizezi sesiunile de antrenament combinând dependența de tehnică cu ”căutarea simțurilor”. Pornește ceasul și pune-l într-un buzunar unde nu ai acces pe timpul antrenamentului. Dacă azi ai ciclism, pune ceasul în gentuța de sub șa, unde ai ustensilele. Dacă ai alergare ... nu știu unde, dar găsește un loc sigur unde să nu fii tentat să tot cauți, scoți și privești monitorul cu valori :-)
Fii atent la organism și reține detaliile.
Dacă ai un antrenament de 3 ore de exemplu, încearcă combinația asta pentru o oră. E mai ușor să reții detaliile pentru început. Dacă simți că înnebunești fără să controlezi, oprește-te după o oră, privește ceasul și compară cu ceea ce ai notat mental din propriile simțuri.
Așa vei învăța, cu fiecare nouă sesiune de antrenament, să-ți apreciezi singur zonele de intensitate, distanțele parcurse, când să începi un interval și cât să dureze ...
Cam asta e ideea ..... capisci?! :-)
Fiecare individ are un RPE = Rated Perceived Exertion*
Fă uz de el!
Fiecare individ are un RPE = Rated Perceived Exertion*
Fă uz de el!
Planul de antrenament pentru cursele de anduranță - de genul Ironman - nu este doar un tabel cu date tehnice, deși vizual la atâta pare să se reducă. Este de-a dreptul ARTĂ! Și cum nu există doi indivizi la fel, tot așa un plan de antrenament nu poate fi identic pentru mai mult de un individ, trust me!
N.B.
A nu se înțelege că îndemn la renunțarea totală la monitorizarea tehnică! Îndemn doar la a nu te părăsi pe tine însuți și a te lăsa 100% în grija unor apărățele care funcționează pe baterii și care pot muri oricând. Nu face ca cei care se aventurează în șlapi să cutreiere Retezatul și tot ce au în buzunar e un telefon mobil!
___________________________________________
*Despre RPE într-o postare viitoare
___________________________________________
*Despre RPE într-o postare viitoare
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen