Austria este o țară complexă din foarte multe puncte de vedere. Deși totul pare reglat și bine orânduit, pentru mine Austria a fost o experiență foarte complicată. Desigur că experiențele diferă de la persoană la persoană. Acum, după șapte ani, pot privi peste umăr și mă pot uimi la câte s-au întâmplat și intensitatea acestor ani va rămâne cu siguranță cea mai tulburătoare experiență a vieții mele.
Copil de capitală cu educație spartană germano-austriacă iată-mă, după ani de visare si dorință, acolo unde mi-am dorit, acolo unde am vizualizat ca alternativă - un alt fel de viață. Te uiți inapoi si remarci cu o durere greu de descris că abia acum incepe viața adevarată si că până acum ai fost doar un consumator de bunuri. Viața adevarată este să produci ceea ce ai nevoie, să te amesteci cu natura prin tot ceea ce oferă ea: plante si animale, de la trifoi până la păduri de brazi sau de fagi, de la cel mai mic viermisor până la mamiferele mari domesticite: vite, cai, măgari. ASTA E VIATA ADEVARATĂ PE PĂMÂNT pentru că suntem un produs natural și separarea de natură este practic separarea de noi înșine.
O zi de luni din a doua jumătate a lunii mai 2021
Unde?
In Salzburger Land, Pinzgau County - între Piesendorf - Zell am See - Fusch - Ferleitner și șoseaua alpină Großglockner (unul dintre cele mai remarcabile "Transfăgărășanuri" de pe teritoriul austriac, Großglockner cu cei 3.798 de metri ai săi fiind cel mai înalt vârf național și am privilegiul de a trăi aici de trei ani jumate).
G. și prietenul sau de o viață, Sepp, vor munci azi pe un versant din zona Großglockner. Sepp are acolo o stână și iarna avalanșele și alunecările de teren sunt ceva obișnuit. Am fost acolo, cu totul întâmplător, în primele zile ale lui februarie, eu și G. fiind cu săniile si întâlnindu-ne cu Sepp si consoarta lui. Era o zi superbă cu soare, am stat la o masă mica, afară, am băut ceai și un mic Schnaps home-made.
La 7:45 Sepp, însoțit de unul din băieții săi, Alex, vine cu o mașină de teren să îl ia pe G. Punctual ca un ceas elvețian, deși punctualitatea nu este un punct forte la austrieci (spre deosebire de nemți). Echipați cu bocanci înalți și haine de lucru și o pălărie traditională - arată real neaosi cu totii. Pe mine m-au luat doar o bucată de drum si m-au lăsat in service, de unde aveam să imi ridic masina personală.
O alunecare de teren acoperă intreaga pantă de traseu cu tone de pămant, pietre, lemnăraie etc. Cei trei bărbati vor elibera manual versantul de tot ce este posibil, ca să facă loc cresterii ierbii, fiind păsune alpină pentru vite și Sepp are cam 80 de bovine. Cresterea de vite este sursa principală de venit pentru un fermier local si am privilegiul de a fi in mijlocul evenimentelor si de a mă implica practic in toate activitătile. Si da, este fascinant!
O zi de sambată de la final de martie 2021
In grajd sunt 15 vite. Toate tinere, incă nu dau lapte. Sunt fixate fiecare pe locul ei si toată iarna nu fac miscare. Pare ingrozitor, dar mi-am adus cu greu aminte că si in satele romanesti povestea e aceeasi. Poate ca singura diferentă sunt conditiile de cazare si de hrană a vitelor pe timp de iarnă.
Distanta dintre ele este calculata astfel incat sa aibă loc să se ridice, să se aseze si să socializeze una cu alta. Socializarea constă in lins reciproc :-) in zona gatului pana maximum spre coapsele superioare.
Coada este prinsă de o sforicică atarnată de sus, astfel incat fermierul să nu fie plesnit de fiecare dată cand intră la munca in grajd. Cand urinează sau isi lasă balega, aceasta cade in general intr-un sant aflat exact la partea posterioara a bovinei. Patul este schimbat dimineata si seara, cand fermierul adună balega in santul respectiv, trăgand-o cu lopata din spatiul bovinei - pentru că nu intotdeauna balega cade in sant, evident, adesea bovina "face in pat", tocmai de aceea si primeste "asternut" curat de doua ori pe zi - adica paie.
In santul respectiv se afla o instalatie foarte ingenioasă. Pe cat de simplista, pe atat de eficientă. Balega de la 15 bovine este o cantitate deloc de neglijat si e greu de transportat cu lopata, ar lua o ora probabil, poate chiar două. Căci balega si urina sunt ingrasămantul de baza intr-o ferma biologică si pentru a putea comercializa animale "bio", acestea trebuie sa petreaca un minim de patru ani in conditii "bio", adică fără chimicale. Si norocul meu este sa fiu intr-o fermă biologică din convingerea fermierului. Mixajul balegă + urină se numeste "Güll" si vara este imprăstiat cu tractorul peste campuri si pute, pute rău de tot - cine are nas regal il strambă, pe mine nu m-a deranjat niciodata prea tare. E un miros puternic, ascuțit, dar si noi puțim cand ne lăsăm fecalele afară din organism, asa că falsa noblete nu isi are locul. Ce este viu prelucrează materie primă si tot ceea ce prisoseste sau este dăunator este dat afară .... si pute, asta e!
Instalatia respectivă este electrică. Este practic o sină din lemn la care sunt atasate niste aripioare mobile din lemn, lungi cand lătimea santului. Sina se deplasează de sus in jos de-a lungul santului. La finalul santului se afla o gaură a unui canal subpamantean si cam la 20-30 m distanta in afara grajdului, pe o suprafata betonată, se află maldărul de balegă amestecat cu paiele provenite din asternuturile bovinelor. Cand instalatia este pornită, sina se deplasează in sus si aripioarele răman paralele cu sina. Apoi sina se deplasează in jos spre intrarea in canal si aripioarele se miscă si intră pe perpendicular, astfel că formează segmente cam de 50-100 cm care arata ca niste cutii. Astfel este transportată balega, tractiune cu tractiune catre canalul subpământean si intreaga cantitate este inghesuita apoi si astfel, de jos in sus se crează muntele de balegă care va servi ca ingrasămant natural pe timpul verii. Greutatea e relativă, e practic munca fizica care dezvolta musculatura trunchiului, de la pectorali pana la noadă. In grajd aici sunt două randuri de bovine si instalatia este doar pe unul dintre randuri, asa că tot ceea ce se adună pe partea cealalta este adunat cu lopata si pus in santul de vis-a-vis.
Cele 15 vite apartin unui vecin care nu are spatiul necesar pentru 15 vite pe timp de iarna. Asa că plăteste pentru spatiu, pentru ingrijire si pentru hrană.
Indiferent de vreme, fermierul se scoala la ora 6 din pat, direct din dormitor merge in camera de "tzoale de grajd", se imbracă si se duce in grajd la copiii lui. Cum este concepută casa si toată gospodaria - voi povesti mai tarziu. Cert este că, desi "la tară", gospodariile tărănesti au confortul si chiar luxul oricarui penthouse -, chiar dacă, de exemplu, in bucătărie se găteste incă pe o sobă din aia de 100 de ani, cu lemne. Se menține nu doar tradiția, dar mai ales o atmosferă extrem de familială și caldă și nimic nu e mai plăcut decât să te scoli dimineața dintr-un dormitor unde fereastra nu este niciodată închisă (nici iarna), să te duci în bucătărie, să faci focul și în 10-15 minute să simți practic cum te învăluie, precum o mantie, căldura din încăpere - deși bucătăria în sine are cam 25 mp.
Langă soba mult-venerată se află un "aragaz" electric. De apă caldă nu duci oricum lipsă, căci dacă temperatura apei nu atinge cota setată, centrala pe ulei furnizează apă caldă.
Deci, atunci când faci focul în sobă, ai:
1. caldură in toată casa (două etaje si aproximativ 10 incăperi - exclusiv baia, unde din motive de delăsare instalația nu funcționează).
2. apă caldă pentru toată casa, pentru că soba este conectată cu tevile de apa caldă si casa asta are două etaje plus parterul.
3. locul unde gătesti. Și gătitul pe sobă cu lemne a fost, în cazul meu, dragoste la prima vedere, deși nu mi-a ieșit din prima, dar dintr-a doua :-)
Sistemul functionează perfect si este usor de intretinut si ingrijit.
Deci, inapoi la "vacile noastre".
Dimineata la 6 vacile primesc micul dejun si asternuturi noi. Prima portie de mic dejun este fie "silo" (adică fan umed si foarte nutritiv) fie "heu" (adică fanul acela usor ca un fulg si cu mai putină valoare nutritivă). Silo este maroniu si greu de manevrat. De exemplu, eu pot ridica o lingurită de silo comparativ cu un polonic mare de heu :-) Si pute. Deci nu e pentru nasuri princiare :-), dar e chestie de obișnuință și conștientizare a anumitor valori.
Fermierul vine apoi in bucătărie, face focul si pregăteste micul dejun (despre micul dejun voi vorbi ulterior), mănancă si apoi se duce in grajd sa impartă a doua portie de mic dejun vacilor. Dacă primul fel a fost silo, al doilea va fi heu. Si vice-versa, desigur. Fiecare fermier in gospodăria sa face in felul lui.
Dupa acest ritual de iarnă fix, face dus, isi schimbă tzoalele si pleacă la munca lui "de birou" (adică un loc de muncă ca oricare altul, unde esti angajat si plătit de altul si locul ăsta de muncă variaza de la caz la caz. Fermierul poate fi zidar, electrician, IT-ist, mecanic, doctor, arhitect etc.).
1. iunie 2021
Soare, o zi de vară. După o lună mai extrem de ploioasă si neobisnuit de friguroasă, azi e a doua zi cu soare si caldură.
G. se scoală la 4 dimineata. Micul dejun: un ceai si doua felii de paine cu unt si marmelada. Toale de munca. Se duce intr-un sat vecin să ajute un alt fermier sa pregăteasca prima recolta de "silo".
Dupa vreo două ore revine acasă si incepe să isi coseasca propriul "munte din spatele casei". El singur cu noul agregat-minune. Unul dintre fiii sai e cu tractorul pană la panta care permite accesul tractorului si aranjează iarba proaspăt tăiată pentru a se usca in soare. Iarba atinsese o inaltime de aproximativ 80 cm. Din fotografie nu reiese, dar panta are aproximativ 20-25% si partea de sus e chiar mai abruptă.
Grajdul a rămas gol de vreo două săptămani, vacile au fost lăsate libere pe păsunile alpine si acolo se vor bucura de libertatea lor relativa pană la toamnă.
La vreo doua-trei zile l-am intrebat: "nu le duci dorul?" si spune: "Nu, la mine trece foarte repde si ai vazut ca le merge bine :-)". Intr-adevăr, mi-a facut surpriza intr-o seară să mă ducă sa le vizitez. Le duceam dorul, la urma urmei abia incepuseră să mă cunoască si de fiecare dată cand intram in grajd la ele nu se mai speriau, ci intindeau gaturile si limbile lor enorme să mă lingă pe unde apuca, inclusiv prin păr :-) Munca și relația cu animalele este o blagostovire în sine și mereu am cochetat cu ideea unei munci în acest sector. Cum bine scria la schema mea de Human Design, viața mea adevărată pe Pământ începe abia după vârsta de 49 de ani!
Intr-o seară răcoroasă de aprilie 2021 - pe muntele din spatele casei
"Muntele" din spatele casei, in proprietate personală, este păsune alpină. Trăim aici cam la 800-900 m altitudine. Omul zice: "Hai la plimbare, că tot ziceai că ti s-a facut dor de o plimbare in doi. Dar e "in interes de serviciu" :-)) Asadar, ne echipăm cu tzoale "de hambar", că e mai sigur. Cizmele de lac răman acasă. Si mergem. Pas cu pas fermierul isi inspecteaza terenurile. Undeva sus la una dintre granitele terenului demarcat cu gard din sarma ghimpată flutură un sac alb din plastic Îl văzusem in urmă cu două zile de pe partea cealaltă a văii si mă intrebam ce să fie. Calcă cu atentie prin iarbă si observă ce creste, cum creste, dacă creste. Ajungem la punga din plastic si o luăm cu noi, facem curătenie. Pietrele mari sunt luate si ele, nu vor ramane prin iarbă. Eventualele gropi ivite - o fi scărpinat vreo pisică sau mai stiu eu ce lighioană, vulpea sau mai stiu eu cine - sunt acoperite cu bulgărele de pămant aflat pe langă si petecul acela e apoi netezit cu talpa piciorului, ca să crească iarba bine, să nu apară goluri pe păsune.
Pe coborare inspectam cu mare atentie dreptunghiul unde undeva prin martie toti patru am pus iarbă noua, căci acolo a fost un mic santier la un moment dat, pentru noul rezervor de apă (apă proprietate personală care alimentează gospodăria si vine direct din munte, de sus, fără nici o urmă de calc) si a ramas chel. A lipsit ploaia in martie si lipseste incă. Avem nevoie de multă ploaie si căldură ca să se omogenizeze cat de cat.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen