Ești răcit? Ia o bere!

după examen, seara pe la 8, în Linz

Așa, deci cursul de masaj a devenit istorie. Un pas trecut. Un mic pas - dar greu - trecut cu bine.

Am rămas acum cu celelalte cursuri. Desigur că în română ”curs” nu prea înseamnă foarte mult, dar alt termen nu găsesc. Mai potrivit ar fi ”școală profesională”, dar la cât de decăzute sunt ”meșteșugurile” în vocabularul actual al societății românești, nu mai știu cum să potrivesc cuvintele pentru a se înțelege de fapt nivelul de pregătire educațională pe care sistemul (privat) austriac îl oferă.

Din cursul de masaj de pildă s-au retras doi colegi după primele două întâlniri. S-au simțit suprasolicitați și au intrat în panică că nu vor reuși. Cursul acesta oferă doar baza în meseria de maseur, fără de care nu poți începe nivelele următoare pentru a obține autorizația eliberată de Camera de Comerț și Industrie din Austria. Orice profesie legată de domeniul sănătății este foarte strict monitorizată aici și există și un cod nescris al breslei. De pildă, să nu îți oferi serviciile de masaj sub 1 euro / minut!

Ce sperie cel mai mult la un curs de masaj? Evident că anatomia, fiziologia și patologia. Sunt crunte și habar nu am cum am ajuns să mă înham la așa ceva, că de anatomie mi-a fost frică de când mă știu!! 

Trebuie să înveți mecanic denumirile majorității oaselor corpului uman (și să tot avem peste 600 de oase!), 

mai toți mușchii scheletului și o sumedenie de boli cu simptome, cauze, complicații și terapii cunoscute. Fiind în Austria, trebuie să știi denumirile în germană și în latină, deci nu e de joacă. La examenul teoretic (scris sau oral) îți pică un mușchi, un organ, un proces fiziologic și o boală. La examenul practic trebuie să masezi o parte a corpului, să spui cum se numesc tehnicile pe care le folosești și de ce.

Am terminat cursul, ieri a fost ultimul examen, de absolvire, teoria, deci anatomie, patologie și fiziologie. Examenul practic a fost în urmă cu două săptămâni. 

La practic - adică masezi pur și simplu - am avut partea de sus a piciorului, anterior (Vorderseite des Oberschenkels).

La teorie am avut:

1. Biceps Trahii

2. Quadriceps Femoris

3. Pankreas

4. Zervikalsyndrom.

Nu mă întreba de termeni în română, că nu-i știu. Pancreas e clar, sindrom cervical e clar, dar 1 și 2 deja mă depășește și nu stau să caut pe Dr. Goagăl! Cine merge la sală știe ce înseamnă. Cine face triatlon și nu merge la sală, ar fi bine să se apuce imediat, ca să nu spun ”ieri”. Dacă vrei să știi de ce, mă întrebi și-ți scriu o carte :-), că e mult de povestit.

Acum, revenind la titlul postării, azi la academie am mai învățat o chestie pe care eu una nu o știam. Azi am fost pe post de Asistent Fitness Trainer pentru o altă clasă de cursanți. 

Deci fii antenă, tu cel care nu știai:

Dacă ești răcit, ai febră bla-bla, pune mâna pe o bere caldă cu miere și bagă-te în pat!

E un leac băbesc și folosit la greu pe aici - poate și în România, nu știu.

De ce ar avea berea efecte vindecătoare superioare ceaiului?

În consistența berii sunt uleiuri eterice și substanțe amare. În combinație cu zahărul, alcoolul și căldura au loc o serie de procese chimice benefice organismului:

* efecte liniștitoare și o calitate superioară a somnului;

* efecte antibacteriale.

Alcoolul încălzit distruge bacteriile. Mierea (sau zahărul) îndepărtează gustul amar specific și contribuie la un transport mai rapid al alcoolului în sânge. Concluzia ar fi că prin această rețetă te faci bine mai repede!

Sinceră să fiu, eu nu am încercat-o încă. Dacă aș fi știut de leacul ăsta în septembrie, când am bolit la greu, aș fi avut ocazia să scriu despre experiențe pe propria piele.

În orice caz, ieri seară după examen, am ieșit toți la o pizza .... și o bere!! Prost! (Noroc!)

Cea mai gravă boală

a ființelor vii este ..... nu, nu cancerul. Nu SIDA. 

Cea mai profundă boală, cea mai complexă afecțiune de care poate suferi o ființă este SINGURĂTATEA. 

Singurătatea, poate nu atât de complexă și pregnantă la animale, este o boală necatalogată, nerecunoscută, este un subiect aproape tabu, despre care mai ales cei afectați se jenează să discute. Mai degrabă discută despre pornografie decât despre singurătate.

Să recunoști că ești singur este, mai devreme sau mai târziu, recunoașterea faptului că ești bolnav. Nu că ești defect sau anormal, ci pur și simplu bolnav.

Englezii au doi termeni foarte sugestivi: alone și lonely. Ei bine, eu despre lonely vorbesc, nu despre alone. 

Germana are și ea doi termeni: einsam și allein(e). Ei bine, eu despre einsam vorbesc, nu despre allein(e).

Franceza, italiana, spaniola au și ele doi termeni bine definiți. În românește nu regăsesc termenul potrivit pentru că româna are doar singur. Una e să fii singur acasă și una e să trăiești de unul singur, să nu stabilești legături de suflet cu alții. 

Poți să ieși uneori cu colegii sau cu un prieten în oraș, la un film sau la cumpărături, dar în esență, la final te duci acasă unde nu te așteaptă nimeni și ești singur. Totul începe dimineața cu singur și se termină seara cu singur, iar atunci când nu ieși din casă să fii la școală sau la muncă, ești singur. În concediu singur. În week-end singur. De sărbători singur. Deciziile trebuie să iei singur. Cheltuielile trebuie să le suporți singur. Mănânci singur. Te motivezi singur (dacă poți!). Dormi singur. Bolești singur. Te duci la film singur. Călătorești singur. Un mare S atârnă de tine mai tot timpul și de la un moment dat arăți precum un S. Arcuit, aplecat - la propriu și la figurat -, uitat de toți, inclusiv de tine.

Despre această singurătate vorbesc.

Singurătatea în care cel mai greu de suportat este .... să te bucuri de unul singur.

Desigur, să fii bolnav de unul singur este în  sine una dintre cele mai profunde traume și o experiență de genul acesta te trage și mai la marginea prăpastiei. Să renaști din astfel de traume pe parcursul mai multor ani este deja o forță supraomenească, ca să nu o denumesc paranormală. Mulți dau kix și nu e de mirare. 

Nesingurii încearcă în general să arunce consolări stupide, precum: ”Lasă, că ce nu te omoară, te-ntărește.” Și la final râd. Nu-și dau seama cât de cretină devine această afirmație spusă în fața unui bolnav de singurătate. Totuși, cel singur va trece peste acest handicap al lor, că doar nu va strica relația cu ei doar din cauză că ei nu sunt capabili să priceapă ceva prin care nu au trecut niciodată.

Da, sigur ... nu toții singurii sunt și bolnavi de singurătate - este o precizare importantă.

Singurătatea, ca boală, are o evoluție extrem de lentă. În principiu, este probabil cea mai lentă evoluție a unei boli.

Unii se bucură de statutul de singurătate. La început. După care, simt că le lipsește ceva. Își dau seama cam ce, dar nu li se pare demn de luat în seamă, așa că improvizează și intră într-un ritm artificial de viață. Seara sunt prea obosiți pentru a-și mai da seama de starea lor. Fie se aruncă într-un ritm nebun de muncă, fie se aruncă la băutură, la droguri, la sport dus la extrem, la jocuri de noroc. 

Timpul trece, organismul se consumă. Dar la un moment dat vine și inevitabilul. Boala!

Singurătatea ucide spiritul. 

Singurătatea acrește.

Singurătatea, dacă e lăsată de capul ei, înrăiește.

Singurătatea netratată devine un handicap.
Caci depresia este un handicap, ca orice boala.

Singurătatea nu se tratează cu rețele sociale pe internet.

Singurul leac pentru singurătate este găsirea unui suflet pereche sau a mai multor suflete pereche. 

Găsirea unor alți oameni, la fel de singuri și de disponibili, la care te poți duce pe neanunțate. În fața cărora te poți expune fără teama că vei fi judecat, invidiat, exploatat, folosit.

Un alt efect nefast al singurătății este vulnerabilitatea. 

Să fii vulnerabil este periculos.

Singurătatea îneacă.

Singurătatea sălbăticește.

Singurătatea primitivează.

Singurătatea distruge. TOT.

Deformează.
Urâțește mai mult decât bătrânețea.
Îmbătrânește.

Crează monștri uneori.

Dar este preferabilă falsei socializări, falselor prietenii. Singur în cuplu este o traumă ascunsă cu multe fațete. Unii preferă trauma asta, de frică. Nu știu ce să înceapă cu ei și cu persoana lor, pentru că nici măcar nu se pot percepe ca entitate singură. Se simt dezechilibrați singuri. Nu pot dormi singuri. Cu oricine alături, peste sau dedesubt, dar sub nici o formă singuri în pat :-)

Nu există ”mai bine așa”, fiecare cu preferințele lui.

Am susținut mereu că singurătatea nu este un statut pe care ți-l alegi de bună voie și conștient. Este un statut cu care te trezești de la un moment dat. Unii se nasc singuri. Sunt milioane de variante, desigur, povești de viață sunt mult peste imaginația majorității dintre noi.

Acum, după ultimele evenimente din viața mea, tind să cred că și singurătatea ține de vizualizarea proprie. Cum te vizualizezi, cum îți dorești ceva. Sunt omul care a avut și are parte de transformarea în realitate a unor vizualizări care au părut a fi inexplicabile la momentul apariției lor și pe care le-am înțeles după ce au devenit fapt real și palpabil. Mă consider un individ norocos pe planetă, pe drumul ăsta al vieții, tocmai din prisma acestor experiențe și trăiri.

Îmi spunea cineva de curând, amar, că degeaba am fost în Himalaya, că nu am priceput nimic din spiritualitatea locului. Și că el, deși nu a fost mai departe de casă decât de câteva ori și în locuri absolut pur turistice (mă rog, e mai mult de povestit), a ajuns spiritual în Himalaya de mult mai multe ori decât am făcut-o eu și că trăirile lui au fost mult mai profunde decât voi fi eu vreodată în stare să înțeleg. I-a scapat din vedere ca prima mea incursiune fizica in tinuturile inalte ale Podisului Tibetan - decembrie 2008 - ianuarie 2009 - a fost practic si prima materializare a unor vizualizari personale vechi de sapte ani! Asa cum i-a scapat din vedere faptul ca nu Himalaya este definitia spiritualitatii, ci interiorul nostru personal care se poate manifesta oriunde ne aflam, daca dezvoltam capacitatea asta (!!!!)

Deși cunoșteam tendința de supraapreciere a persoanei respective, nu am putut să nu mă declar din nou uimită de cât de complexă și nevindecabilă poate fi la unii o anumită variantă de prostie și snobism intelectual sau spiritual. Oameni care uită și care indiferent de cât de des le explici anumite principii și valori, ei nu pricep, nu le înțeleg. Sunt opaci și imuni la orice. Și sunt mai fericiți decât tine, pentru că .... ”fericiți cei săraci cu duhul”, cei care nu pricep, printre altele, este că a ține la cineva din tot sufletul înseamnă a-l căra cu tine toată viața, indiferent ce. 

Încercați să nu fiți singuri, dar nu cu orice preț (!) 

Cine nu reușește, atunci trebuie să învețe să se iubească și să nu se plictisească cu sine. Oricum, orice ar face, la final tot la singur revine, e o chestiune de timp și atât. Căci unii obosesc să se suporte chiar și pe sine :-)

N.B.

Materialul de mai sus mi-a fost inspirat mai degrabă de câțiva oameni singuri pe care i-am cunoscut aici, în ultimele săptămâni. Un tip căsătorit, dar singur. Și un tip necăsătorit și foarte singur. Două tipe singure, dar ocupate cu diverse și aparținând de generații diferite. Și eu, desigur :-)