ce refuză oamenii să înțeleagă ....

este, printre altele, și faptul că se anunță timpuri foarte complicate în general pentru existența humanoidă, din toate punctele de vedere. Suntem deja contemporani cu un lanț întreg de crize, pe lângă cea economico-financiară. Suntem în criză acută de moralitate, de fapte bune, de toleranță, excelăm în orgolii exacerbate. Suntem în criză de respect reciproc, de înțelegere reciprocă, de educație și bune maniere. 

DA, sunt de acord că infrastructura marilor orașe din România, deși este un bun public care ar fi putut arăta ”zeiss”, pentru că io știu că mi-am plătit conștiincios toate dările către stat, în ultimii 22 de ani, nu oferă ceea ce vrea fiecare și nici nu va oferi vreodată. Asta e, asta avem, cu asta mărșăluim, șoselele nu sunt din elastic.

Este la ordinea zilei că șoferii transformă, la orele de vârf mai ales, două benzi de circulație în trei. Dar măcar când nu fac acest lucru, infrastructura carosabilului - așa de rahat cum este - tot oferă loc suficient pentru ca cei care au ales bicicleta ca mijloc de transport să se poată deplasa fără incidente pe partea dreaptă a carosabilului. 

Nici nu au pretenții mari, ci doar să folosească un spațiu nefolosit. Căci spațiul acela, cu toate neajunsurile lui (găuri de canale și gropi și mizerie), ar exista pe orice arteră, dacă șoferii ar fi doar un pic mai educați, mai toleranți etc.

Refuz să comentez în sine dialogul surprins și distribuit de Alex Dumbravă. Nu prea este ceva demn de rasa umană, ce ar putea fi comentat pe text. Aici este doar o foarte infimă parte dintr-un dialog absolut elucubrant care se întinde pe un spațiu foarte generos și degenerează într-un șir de insulte care mai de care mai ”intelectuale”. Eu am știut mereu că femeile sunt mai rele, de regulă. Dar personajul Magdalena Radu este o întruchipare excelentă a termenului de ”răutate”, printre muuulte alte adjective și atribute care i s-ar potrivi. Bogdan Comănescu se prezintă în calitate de ”GM la Accelera Business Strategy”, absolvent al École hôtelière de Lausanne și al ”Academie Accor”, instituții cunoscute în industria hotelieră. Fiind și eu o cunoscătoare a mediului turistic și hotelier din România, după 8 ani de activitate pe acest segment, aș putea spune că limbajul și abordarea primitivă publicată cu naturalețe pe Facebook nu mă surprinde. Nici măcar faptul că există aparent o așa mare discrepanță între imaginea pe care domnia sa dorește, prin fotografii și informații personale vizibile întregului mapamond, să o afișeze și ”gafa” cu care iese la înaintare, hodoronc-tronc, legându-se de un subiect despre care habar nu are. Dar în schimb, afirmă pe profilul său: ”Sunt pasionat de succesul clientilor mei. Imi place eficienta! Imi plac oamenii care vor sa fie mai buni!” Da .... mi-ar place să îi aud definiția ”bunului” și ”binelui”, s-ar putea să aibă o teorie eventual interesantă. Așa cum vrea să pară și maxima afișată tot pe profilul său: ”Nu conteaza ce spui! Conteaza doar ce poti demonstra!” Dacă ar fi să îl pun să demonstreze ceea ce a spus în acest dialog, cu siguranță că ar avea mari probleme de argumentație, logică și atuu uman.
Pe madam Radu ce să o comentezi, că nu merită, este o entitate neglijabilă lamentabilă, care însă ar putea avea rolul de a ne face să conștientizăm cât de falsă, cât de mascată, ascunsă, vicioasă, mizeră și non-valorică este, în general, imaginea din lumea virtuală vs. realitatea la nivel de caracter al nostru de ființă umană (ce ar trebui să aibă în dotare calități superioare ”animalelor”, adică faunei).
Sunt tristă să fiu contemporană cu noii monștrii ai omenirii și cu asemenea exemplare, de care lumea abundă, la un moment dat ne vom gândi cu nostalgie la un Ceaușică, Adolfică, Musollinică, Husseinică etc. etc. Dă-le unora că ăștia puterea supremă și îți vei dori singur cianura!
Cel puțin așa se vede din unghiul meu.
Cât de mulți sunt deja goi pe dinăuntrul lor ...... sclavi ai unui mod de viață total nepotrivit ființei bipede, omul!

http://ankaberger.blogspot.com/2011/07/cycle-to-work-scheme.html?spref=fb

Bucureștiul azi, de pe doua roti

Ce se mai observă nou prin București, ca și biciclist cotidian, care a renunțat și la mașină, și, cel puțin 7-8 luni pe an și la mijlocul de transport în comun, apelând exclusiv la două roți umflate (uneori chiar prea umflate!)?

Peste tot se sapă, se strică, se reface, se cheltuiește, se rănește pământul și asfaltul, se peticește, se scot borduri, se pun borduri mai albe, mai înalte, mai scumpe, mai simandicoase (Bd. Aviatorilor, par egzamplă), peste tot apar tot mai multe cabluri care te pot decapita, se scoate piatră cubică și se toarnă asfalt, dintr-o absolută incompetență de a se prezerva un bun istoric, aproape ancestral de istoric, se taie șanțuri în asfalt, pe partea pietonală, uitându-se cu lunile a se acoperi și a se netezi marginile tăioase, se desenează tot felul de spații prin Parcul Izvor*și se pune iarbă-gazon sub formă de insulițe, se sapă și aici gropi imense, care rămân căscate cu săptămânile, nu se știe de ce, dealuri de pământ scos se prezintă ca niște podoabe strategice, spre bucuria unor copii ahtiați după aventură și exotic, segmente din benzile de bicicletă sunt practic violate, boțite, șifonate, trase, zac parțial inerte, înfruntând ploile, nopțile, canicula, pașii târâți alene și nepăsător, cauciucurile unor biciclete sau scutere sau chiar autoturisme sătule de carosabil (Dealul Cotroceni pe la Grădina Botanică, par egzamplă!!); tălpițe verzi, prietenoase, dispar pe sub mașini parcate și reapar după un șir de 3 sau 10 mașini, desigur că nu ești prost să te târăști și tu, ca nevertebratele, (mi-aduc aminte de filosofia iederei: doar târându-te vei ajunge sus!) pe sub caroserii, pentru a le urma spre cine știe ce locuri demne de vizitat ale fostului Paris vesel; aceleași tălpițe verzi se opresc brusc la orice traversare de stradă, semn ostentativ că nu poți traversa strada pășind, deci e mai bine să îți iei zborul peste ea, urmând tălpițele de pe partea cealaltă a străzii (chiar nu am înțeles rațiunea tălpițelor care nu traversează străzile, economie la vopsea verde oare?); ”Da ce ce mergi muiere cu bicicleta pe trotuar? Du-te drakului pe stradă!”; ”Ce cauți fă aici, e vreo bandă de bicicletă pe-aici??” – ”Eh, uite e în cer și nu ajung!!”; o Dacie veche și scorojită se screme în traficul de pe Virtuții de pe la ora prânzului, mă claxonează de-mi sare soneria, insistent, vulgar, răgușit, cretin, dement, tâmp, eu pedalez mai departe, cât mai aproape de trotuar, dar nici foarte aproape, căci nu toate gurile de canal sunt acoperite, din una ies niște crengi înverzite, pe semn de ”avarie”, mă depășește țărănește și bagă puternic pe dreapta, ca să nu mai pot trece și eu, biciclistul cuminte, care nu mai are loc pe nicăieri pe pământ, iar biciclete cu aripi încă nu am văzut; ”Nu ai voie pe stradă, acolo pe troturar e locul tău, ia ușchea d-acilea!”. Nu te iei în gură cu cei proști, dar mulți, sau mulți, dar proști, căci uite intru în șomaj și nu prea am cu ce să mai plătesc și o eventuală spitalizare; ce bucurie, mă apropii de Herăstrău, incredibil, am dreptul la 3 minute de umbră și liniște și loc dedicat roților mele și nu fute nimeni la cap și nu mă trimite nimeni de colo-colo și dincolo, aleluia și la dracu! Sunt încă pe trotuar, venind dinspre Turda pe stânga, pe banda de bicicletă, dau să iau curba spre semafor, ultimul semafor înainte de parc. Exact pe trotuar, exact pe banda de bicicletă, exact în curbă, un taximetrist obosit citește un tabloid, crăcănat, cu ușa căscată la taxi. ”Hei, nu ai voie să parchezi pe banda de bicicletă, nu e logic??” Se uită scârbit la mine, evident că i-am spus chestia asta din mers, din viteză, ce mă risc altfel? Deranjasem omul probabil la punctul culminant al zilei lui de astăzi, ”fata de la pagina Y”. Că mori bătut lângă Arcul de Triumf la o adică, nu te salvează nimeni, poate doar oștenii sculpați pe nu se știe al cui triumf! Intru în relaxantul Herăstrău, ce bine că Petrom mai organizează câte un cross de masă, ca să facă rost de bani pentru benzile astea de biciclete (nu contează că dă premii în benzină, desigur, logica acestei nații este mai presus de orice)! Desigur că nu are bani să bage într-un proiect de uscarea creierilor spălați și să facă niște contracte cu minunata mass-media audio-vizuală, spre educarea populației. Ce înseamnă dâra aia galbenă trasată prin parcuri, dragilor? Ce înseamnă bicicleta aia desenată pe benzile acelea verzi? Nuuuu, desigur că nu înseamnă interzis pentru biciclete, ci acces doar pentru biciclete și interzis eventual pentru toți ceilalți, spre propriul lor bine. Cine are voie să meargă pe benzile acelea? Da de ce dracu nu au voie să parcheze mașinile pe ele? Ceeeee fruuuummmOOOOsssss ar fi dacă mămicile și-ar plimba cărucioarele 30 de cm în afara benzilor? Desigur că ar fi frumos dacă i-am putea îmbuna și pe bătrânei, dar cu ei avem toleranță maximă, săracii de ei, că mi-s dragi și îi ocolesc, chiar de mi-o mai iau în barbă uneori (!), dar bătrânețea e grea și urâtă, mai ales în România, mai vin și eu cu claxonul cum că deh, acu am bandă, nu pot să pedalez decât pe bandă! Mă rog, multe chestii drăguțe și interesante și de bun augur ar putea face banii și mass-media, că de mass-media voluntară nici nu îndrăznesc să mă gândesc!

Ce plăcere, să văd în Herăstrău un octogenar înalt, cu căști în urechi, dându-se pe role! După mișcări, cu siguranță a făcut patinaj artistic la viața lui, păcat că nu m-am oprit să stau să îl privesc. Era incredibil, pe bune! Elegant, sinuos, la un moment dat a făcut un cerc și a intrat pe linie dreaptă și mă uitam că i se vedea piciorul marcat de ani grei și se străduia să își țină picioarele drepte, paralele, un tremurat ușor îl dădea de gol ….. nu mai era tânăr, dar era în parc, pe role, cu o ținută de adolescent … jos pălăria! Data viitoare voi opri și mă voi opri să mă uit la el ….

În drum spre casă luam cu talent curba din fața Palatului Cotroceni, spre Grădina Botanică. Pe partea cealaltă, adică pe stânga mea, o mână de jurnaliști așteptau, cu aparatele de fotografiat montate pe stative, ei sprijinind cu succes zidurile din proximitate. Un zgomot la care am alergie m-a făcut să mă uit din mers peste umăr, spre ei. Unul mânca semințe și dădea drumul cojilor pe jos, în veșnicul gest barbar al unei nații care nu se va cizela niciodată, nici măcar cu forța. Mica, media și marea burghezie care exista înaintea celui de-al doilea război mondial a fost doar un accident în istoria României.  Am atacat din nou Dealul Cotroceni, fluierând voios pe lângă interminabilul șarpe de metal colorat care aspira spre diverse destinații. Un troleu a oprit în stație și din logica bunului meu simț am încetinit pedalarea, căci, în definitiv, oamenii aceia care coboară din troleu aproape direct pe banda aceea de bicicletă, nu au nici o vină că o minte bolnavă a trasat aceste benzi prin astfel de locuri, cheltuind neîntrebat bani grei, o reală perdea de a se acoperi niște conturi private probabil demne de luat în seamă. Nu știu în ce măsură unele benzi de biciclete nu au căzut, din erori intenționate, în aceleași găleți cu marile afaceri de genul ”bordura”. Altfel nu se explică anumite inepții scumpe din această capitală a ”țării de jos”.

Biciclistul de azi încheie mica relatare a unei zile de toamnă prin București. Am primit un material de la nemți, legat de ce și cum cu marcajele de mountain bike, de turismul pe două roți, am de citit și prelucrat date. Din Germania și din Austria vin răspunsuri, din România, organizații implicate de ani buni în acest fenomen, se declară mult prea ocupate pentru a răspunde la 5 întrebări ale unui jurnalist care vrea să scoată un material pe acest domeniu. Oameni cu orgolii.
Mâine dimineață conferință de presă la Hilton, pe tema ”hoteluri verzi și în România”, sunt curioasă să aud perlele doamnei ministru al non-turismului și non-dezvoltării.

ceva poze

*Parcul Izvor este unul dintre cele mai elocvente exemple legate de rațiunea și logica cronologică a anumitor proiecte. Voi scrie despre asta, dar pe scurt: ani de zile părea un parc părăsit, nici lumină electrică nu avea. După ce autoritățile au investit în el, Parcul Izvor a renăscut cu succes, devenind populat, curat, luminat, îngrijit, popular, căutat, verde, colorat, frumos, relaxant. Nu trebuia să ieșim să mărșăluim în jurul Casei Poporului pentru a cere ca Parcul Izvor să fie amenajat, nu! Frate, turiști există! Tu fă infrastructura și serviciile, restul vine de la sine, garantez io!!! Frate, bicicliști există! Tu fă infrastructura și serviciile, restul vine de la sine, garantez io!!! Hm, și apoi ce mai fac unele organizații, că rămân fără ocupație, militanți, marșuri și tam-tam .... e grav. Vor muri. De plictiseală.

Bicicliști, semnalizați-vă intențiile în trafic!

Încep cu o fotografie care spune de fapt totul ....

Este un act de teribilism și o falsă iluzie a se pleca de la premiza că siguranța biciclistului în trafic se datorează unui scenariu de tip Agentul 007. Este absolut necesară cunoașterea și aplicarea legislației, respectiv a Codului Rutier și mai ales antrenarea atenției distributive, preîntâmpinarea anumitor manevre ale celorlalți implicați în trafic, observarea grupurilor de pietoni aflați pe trotuare în dreptul semafoarelor sau a zebrelor.

Se promovează foarte puternic utilizarea bicicletei în trafic. Foarte bine și frumos. Se acordă însă prea puțină atenție educației preventive și a focusării pe anumite condiții ce ar trebui îndeplinite înainte să ieși cu bicicleta din propria curte sau din parc și a te avânta în trafic. Mai ales în traficul bucureștean și probabil al tuturor marilor orașe sufocate de mașini - mă refer la România -.

Trebuie să acceptăm faptul că nu oricine poate face acest ”sport”. Eu l-as denumi o variantă de sport extrem pe segmentul de urban, dar pe urmă mi s-ar reproșa că prea sperii și împiedic promovarea pedalatului, ceea ce este departe de adevăr. Nu sunt maniacă, nu sunt obsedată de bicicletă, nu acord un respect superior cuiva care se deplasează exclusiv cu bicicleta în drumurile cotidiene. Sunt un utilizator și un observator al fenomenului și am renunțat la mașină în favoarea bicicletei pentru că a circula cu mașina în București mi se pare sinucidere lentă .... a nervilor, a vocabularului și mai ales a timpului liber pe care îl gestionez mult mai favorabil mie. Riscurile implicate de cele două mijloace de transport nu sunt demne de a fi menționate într-o paralelă.

Pentru a circula în mai mare siguranță în trafic, pe bicicletă, ai nevoie de o anumită condiție fizică. Cei care practică diverse alte activități sportive (mersul pe munte, alergatul, tenisul etc.) dispun de o condiție fizică deja formată, o bază excelentă pentru formarea condiției fizice specifice biciclistului. Condiția fizică se câștigă și se menține doar prin exercițiu fizic. O să spuneți că exagerez. Dar gândiți-vă că aveți o situație neașteptată în care aveți nevoie de o mărire instantă a vitezei, de o schimbare bruscă de direcție, deci de anumite reflexe pe care le aveți datorită unui antrenament anterior. Sau gândiți-vă că pedalați pe carosabil și urmează o urcare în rampă și nu aveți spațiul necesar să vă dați jos de pe bicicletă, deci trebuie să aveți mușchii și plămânii antrenați pentru a urca dealul. Altfel ce faceți? Nu uitați: în stânga voastră este fluxul de mașini, în urmă poate fi un alt biciclist care vine, trotuarul este poate prea înalt sau tocmai acolo este o mașină parcată ... deci trebuie să puteți continua fără incidente.

Fiecare care iese cu bicicleta în trafic trebuie să se gândească și să ia în calcul propriile probleme de sănătate sau lipsă de condiție fizică, mă refer la persoane care pot avea probleme de respirație, cardiace, care pot cântări peste media permisă raportat la înălțimea lor etc.

Începătorilor nu le recomand distanțe prea lungi de la început. E nevoie de timp și exercițiu zilnic pentru a intra cu adevărat în ritmul specific traficului, pentru a-ți dezvolta atenția distributivă și a-ți modela reflexele în mod corespunzător.

În afară de condiția fizică este nevoie de o îndemânare specifică în manevrarea bicicletei, astfel încât să poți face față diverselor obstacole de gen borduri, gropi, fisuri, linii de tramvai, pietre mai mari, animale rătăcite, mingii aruncate de copii și care apar pe carosabil când nu te gândești, opriri bruște ale altui biciclist din față, deschideri bruște de portiere, depășiri din partea unor șoferi (idioți) care te depășesc și o iau apoi la dreapta fără să semnalizeze în vreun fel (!!!) etc. Aici totul se întâmplă la secundă! Este secunda care contează!

Recomand, de asemenea, respectarea regulilor de circulație, chiar dacă ceilalți nu o fac!

Purtarea căștii de protecție.

Întreținerea și verificarea constantă a bicicletei.

Dotarea pe timp de luminozitate scăzută (ceață, ploaie, seară, noapte) cu tot ce te face vizibil celorlați (reflectorizante, ochi de pisică față/spate, lanternă față).

Când mergeți pe trotuare micșorați relevant viteza, nu vă bazați că dacă claxonați sau țipați la pietoni aceștia vă vor elibera vouă calea. Unii pur și simplu nu vor, alții vorbesc la telefonul mobil sau ascultă muzică, alții nu iși dau seama că ați putea trece pe acolo, chiar dacă sunteți pe o pistă de biciclete. Nu există încă această educație și voi nu o veți putea impune cu claxonul sau înjurând.

Întâlnirile mai puțin plăcute cu câinii vagabonzi trebuie și ele luate în calcul. E vital să nu te sperii de nimic atunci când pedalezi, căci ai putea să iți pierzi echilibrul și de aici apar tot felul de situații grave pentru tine și ceilalți.

(va urma)

Un alt fel de material --->  a i c i 

..... căci până a ajunge la nivelul futurist din imagine, 

mai sunt ceva ani lumină de parcurs ..... nu doar în România.