Adventure Travel List. Today: SAFARI in Tanzania

Există mai multe feluri de ”a preumbla” un teritoriu. Pentru Tanzania - și nu numai - modalitatea cea mai fascinantă este, pe lângă un trekking prin ținuturile înalte ale țării, ce culminează cu urcarea pe ”acoperișul Africii”, Muntele Kilimanjaro, cu siguranță, un safari.

In limba swahili, “safari” înseamna calatorie. Pe parcursul timpului, termenul a căpătat valoarea unui sinonim pentru ”calatorie de aventura prin stepa africana, pentru a observa animalele”.   

Safari înseamnă multă atenție, multă concentrare, o nouă stare de oboseala – sau pur și simplu o altă formă a oboselii. Aici te oboseste diversitatea culorilor, multitudinea animalelor, grija sa nu le deranjezi, caldura, mișcarea din jurul tău, chiar și liniștea din jurul tău. Aici devii practic dependent de un mijloc de locomotie, cel mai adesea un jeep. Pe timpul cat esti in tururile de observare a animalelor nu ai voie sa cobori din el. Ghidul are o alta pregatire si abordare față de ghidul care te însoteste in zona inalta a Africii, bucatarul are si el o alta pregatire, practic te afli in alta tara, pe alte taramuri, in alta regiune, in alt anotimp. In zona tinuturilor inalte, daca ai suflet de calator si de adorator al muntelui, cu tot ce implica ei, vei simti tot timpul “suflarea muntelui in ceafa”, desi noi mergeam spre el si nu ne-a permis decat intr-o singura dimineata, cand tocmai se intampla sa nu ploua, sa ii vedem silueta dominanta.  Acolo e clar: muntele domina, el e stapanul. Jos, in savana, nimerind si pe perioada migratiei animalelor, cand turme imense de gazele gnu se impiedica reciproc in goana lor aparent greoaie si orbecaitoare, fortele dominante sunt de alta natura si sunt multiple. Aici te afli, precum un intrus, pe teritoriul lor. Ele au voie aici, tie doar ti se permite. Din comportamentul ghidului nostru mi-am dat seama ca ei, africanii, realizeaza in mare parte acest raport de forte, chiar daca omul dispune de gloante si chiar daca ghizii umbla permanent cu armament la ei. A fost un sentiment placut sa vad omenia din el, care nu provenea din niste reguli scrise, ci din dragostea pentru animale si de natura. 

Pasărea ”secretar” a ieșit și ea la preumblare. Erau multe, nu se apropiat foarte tare de corturi, dar erau foarte obișnuite cu masele de turiști. O prezență cel puțin interesantă.

Aflata pentru prima oara pe continentul african, am experimentat un amalgam de senzatii si nu doar mi-am testat, ci chiar mi-am fortat limitele in doua lumi diferite: potecile care te urca pe Kilimanjaro, la 5.895 m si lumea savanei de tinuturile joase. A fost o experienta fascinanta si care te ajuta nu doar sa descoperi, ci si sa-ti reevaluezi criteriile si perceptia despre viata. Am constatat cu uimire cum o natiune atat de simpla, care traieste in conditii atat de primitive, se dovedeste a fi, intr-o anume masura, mult mai civilizata decat multi europeni. A fost impresionant sa le observ atitudinea fata de animalele salbatice, efortul de a le proteja si de a limita la maximum orice ingerinta in lumea lor  atat de linistita, unde oamenii, si indeosebi turistii, nu ar trebui sa aiba acces. Un safari este, cu siguranta, o experienta de viata cu totul speciala!

In mai putin de doua ore de la plecarea din Arusha am intrat in Parcul National Tarangire, unul dintre cele 14 parcuri naționale ale Tanzaniei, situat la SV de Arusha, în apropierea Lacului Manyara. Parcul este străbătut de Fluviul Tarangire, o culoare pământie-roșiatică ce străbate albia chiar și pe timpul anotimpului uscat, din iulie până în octombrie, atrăgând astfel la adăpat animalele din zonele secetoase.

Accesul în aceste rezervații care ne transportă în alt univers al vieții se realizează exclusiv în baza unui permis de vizitare și de regulă acesta este pus la dispoziție de agenția de turism locală, ghidul și bucătarul însoțitori fiind o condiție de bază pentru grupurile de turiști. Întregul sistem este foarte bine pus la punct și funcționează fantastic de bine, ghizii au experiență, tact și contribuie la realizarea unui sejur fără cusur. Nu uita că te afli în regatul animalelor sălbatice și cu siguranță, oricât de aventurier ar fi spiritul tău, nu te-ai lipsi de un cunoscător al locului.

Teritoriile rezervațiilor sunt străbătute de drumuri pe care au acces mașinile de teren și infrastructura este gândită în așa fel încât turistul, avid de orice mișcare a oricărui animal, să nu piardă nici o șansă de a întâlni exemplare din toate speciile la care probabil visează din copilărie. În Tarangire trăiesc: zebrele de stepă, antilopele Gnu, bivolul african, antilopele Impala, elefanți, girafe, hipopotami, o specie de porci sălbatici, lei, leoparzi, manguste zebrate, imense colonii de babuini, maimuța verde. Musca Tzetze este și ea prezentă și un vaccin profilactic este mai mult decât recomandat, doar animalele sălbatice fiind imune la înțepătura acesteia.

Parcul Serengeti este o savană cu puțini arbori, ce se întinde pe o suprafata de aprox. 30.000 kmp, situata in nordul Tanzaniei, la est de Lacul Victoria și la sud de Kenia.

 O girafă - sau ”giraf”, nu știu, io l-am întrebat, dar avea urechile prea sus :-)) - ieșită pe ”El Corso de Serengeti”, la amurg. Și dă-i și-așteaptă, să nu cumva să sperii fauna înconjurătoare. Fascinantă seară!

Cuvantul Serengeti provine din limba massai și inseamna ”pamantul fara de sfarsit”. O suprafata atat de mare dispune si de o oarecare diversitate, astfel incat in partea de sud teritoriul este impregnat de imaginea stepei joase, iar in partea de nord apar mici dealuri si ”smocuri de padure”. Partea centrala nu are arbori de nici un fel, iar in SE se intinde o zonă absolut specială, amprentata de vulcanism: este vorba de Craterul Ngorongoro, declarat Areal Mondial de Conservare din 1979.

Coborarea in crater este destul de abrupta. Pe acest teritoriu nu ajung girafele, pericolul de a-si frange coloana vertrebrala impresionanta fiind mult prea mare. Iar turmele de elefanti de aici nu pot iesi in afara craterului, fiind imposibil sa urce spre exterior. Poate ca nu as fi remarcat aceste aspecte, daca nu le-as fi auzit de la ghidul nostru, Abdul.

Voioși, ”băieții de la intrare” în Tarangire. Absolut de excepție, oamenii ăștia cu siguranță și-au nimerit bine vocația și asta ne face nouă experiența mult mai plăcută și interesantă :-)

Imaginile care m-au marcat cel mai mult în Serengeti, la inceput de ianuarie, au fost cele legate de turme imense de antilope Gnu aflate in migratie. Este ceva ce ramane intiparit pe retina pe veci. Iar in Craterul Ngorongoro, urmele lăsate în sol de elefanți, un rinocer alb, solitar, numărul mare de păsări flamingo si intreaga atmosfera care cu greu poate fi descrisa. Trebuie ajuns acolo si simtit.

Era sătul, adulmeca doar aerul. Leoaica dormea în spatele lui. Leii și felinele în general nu se arată cu mare generozitate, preferă iarba înaltă, care-i protejează. O și folosesc de altfel ca paravan pentru a sta la pândă. Noroc că în ziua respectivă luase masa, deci noi nu constituiam o tentație :-) Leii oricum nu mănâncă în fiecare zi.

 O saptamana de safari inseamna mult mai mult decat se poate povesti aici. Asfintitul de soare este incredibil de frumos, intensitatea culorilor este ireala, privirile feroce ale bivolilor iti pot da insomnii, daca alegi varianta unui sejur cu cortul, ragetul leilor, sunetele obraznice ale babuinilor, saruturile și pufaiturile zgomotoase ale hipopotamilor, delicatetea pasarilor flamingo, fragilitatea girafelor, repeziciunea antilopelor Impala, dungile zebrelor, curiozitatea pasarilor ”Secretaire”, obraznicia maimutelor care te pandesc sa te fure, aparenta pasivitate a reptilelor uriase, vociferarea pasarilor, sunetul sinistru al vulturilor cocotati pe cate un varf de ramuri, cautand un cadavru din care sa se infrupte, sunetele noptii, ploaia, curcubeul, arborii, insulele de verdeata presarate cu roci superbe de granit alb, lenea inselatoare a marilor feline... totul este un univers absolut greu de uitat, odata ce ai avut onoarea sa pasesti prin el, ca vizitator de scurta durata.

Forma specifică a unei comunități de masai. Satul e dispus în formă circulară. În mijloc, protejate de rândul colibelor care încercuiesc zona, stau animalele ”de pe lângă casa omului”.

 La 13 km distanta de crater am avut sansa sa pot vizita un sat de Masai. Accesul nu este gratuit, caci si Masaii de aici stiu ce inseamna comertul pe bani. Negocierea tarifului se face direct cu seful de trib. Noi eram un grup de 3 si unul dintre noi a fost cel care a vorbit cu seful de trib. Ne-a cerut 60 de dolari de fiecare si in schimb aveam voie sa intram in sat, sa ne plimbam oricat, sa facem fotografii si, desigur, pentru alte sume de bani, sa cumparam podoabele mesterite de femeile din trib. La cateva zeci de metri de sat se afla si scoala pentru cei mici, unde copiii invatau engleza. Cel putin acela a fost momentul la care ne-am nimerit noi.

O zi specifica de safari decurge astfel:

Ador felinele. Mari și mici. Alea mari, așa, mai de la distanță. Măria Sa, Ghepardul (fără Alain Delon, parcă el juca în film, nu?)

 Trezirea intre orele 6 si 7. De regula, nu se doarme mai mult de doua nopti in acelasi loc, caci sunt multe de vazut si distantele nu sunt foarte scurte. Eu am ales varianta de cort, deci ghidul si bucatarul, echipa locala care ne-a insotit, are nevoie de timp sa stranga si sa monteze corturile, sa rezolve formalitatile de intrare in locurile de campare, sa-si aranjeze ustensilele de care au nevoie pentru a pregati mancarea, sa gateasca.

Se pleaca in jur de ora 9, fie spre noua locatie de campare, fie pe o ruta din parcul national unde se stationeaza in noaptea respectiva.

Pranzul se serveste la pachet, undeva pe drum. Pe rutele de safari exista locuri special amenajate, unde turistii isi pot consuma pachetul de pranz pe care il au cu sine. In Serengeti, intr-una din zile, tot incercand noi sa dam si de o pereche de lei, ne-am oprit sa mancam exact intr-o oaza de verdeata unde de regula aceste feline se adapostesc de soare. Nu era nimic amenajat. Ghidul care ne insotea are permanent o arma cu el si asta constituie siguranta noastra. Sincer vorbind, nu am avut emotii de niciun fel, mi s-a parut destul de exotic un pranz in plina savana africana.

Aici am luat și noi prânzul, cu ochii cât cepele să nu apară vreun leu flâmând. Desigur că era în afara programului permis, am avut un ghid de excepție :-)

Micul dejun si cina se servesc la locul de campare si bucataria de savana a fost una dintre cele mai interesante experiente gustative pe care le-am incercat la viata mea, baza fiind legumele. Presupun ca cei care nu consuma carne sunt mai avantajati din acest punct de vedere, caci nu simt deloc lipsa unui aliment pe care ei oricum nu il consuma in mod regulat.

Daca te simti obosit si nu ai chef sa mergi la plimbare sa observi animale in habitatul lor natural, poti ramane la locul de cazare. Relaxare deplina. Timp de reasezare a gandurilor, eventual de setare sau de reinterpretare a prioritatilor si valorilor vietii. Este o liniste aparte.

Gazelele Impala - sunt precum argintul viu și au un ”design” fascinant. Îți vine să le pupi la nesfârșit, direct pe botic”

Există multe variante de a realiza un safari și de a trăi această experiență unică. Pentru cei care sunt amatori de munți înalți, o combinație de urcare a Muntelui Kilimanjaro și ulterior un safari poate constitui un concediu fascinant de două săptămâni. Având în vedere costurile de avion – se poate zbura până în Nairobi/Kenia și de acolo tranfer rutier până în Tanzania sau se poate zbura direct până în Tanzania -, recomand un sejur de minimum 10 zile sau două săptămâni.

 combină apoi cu o definiție a relaxării: o săptămână în Zanzibar!

Tansanian Safari-1.

Duminica, 31 decembrie 2006

African Safari, Tanzania

Dupa sase zile de ploaie, salbaticie, urcus, coboras si iar ploaie, intram intr-o cu totul alta faza a incursiunii mele pe continentul negru, din mai multe puncte de vedere: alta clima, alte conditii meteorologice, alte altitudini, alt cort, alta hrana, alta suferinta fizica, alte emotii si o aproape absoluta relaxare fizica. Si povestea va fi cu siguranta mai prozaica si mult mai scurta.

Safari inseamna multa atentie, multa concentrare, o noua stare de oboseala, pur și simplu altă formă a oboselii. Aici te oboseste diversitatea culorilor, multitudinea animalelor, grija sa nu le deranjezi, caldura, mișcarea din jurul tău, chiar și liniștea din jurul tău.. Aici devii practic dependent de un mijloc de locomotie, pe timpul cat esti in tururile de observare a animalelor nu ai voie sa cobori din jeep. Ghidul are o alta structura, bucatarul are o alta pregatire, practic te afli in alta tara, pe alte taramuri, in alta regiune, in alt anotimp. In zona tinuturilor inalte, daca ai suflet de calator si de adorator al muntelui, cu tot ce implica ei, vei simti tot timpul “suflarea muntelui in ceafa”, desi noi mergeam spre el si nu ne-a permis decat intr-o singura dimineata, cand tocmai se intampla sa nu ploua, sa ii vedem silueta dominanta. Acolo e clar: muntele domina, el e stapanul. Jos, in savana, nimerind si pe perioada migratiei animalelor, cand turme imense de gazele gnu se impiedica reciproc in goana lor aparent greoaie si orbecaitoare, fortele dominante sunt de alta natura si sunt multiple. Aici te afli, precum un intrus, pe teritoriul lor. Ele au voie aici, tie doar ti se permite. Din comportamentul ghidului nostru mi-am dat seama ca ei, africanii, realizeaza in mare parte acest raport de forte, chiar daca omul dispune de gloante si chiar daca ghizii umbla cu armament permanent la ei. A fost un sentiment placut sa vad omenia din el care nu respira din niste reguli scrise, ci din faptul ca el parea sa fie asa, iubitor de animale si de natura. Parea sa faca meseria aceasta din dragoste pentru aceste componente ale universului.

Ieri, dupa toata nebunia indurata pe ultimii kilometri de coborare, am spus “Adios, Kilimanjaro!” si dupa un drum de aproape doua ore, la ora 4 p.m. ajungeam la hotelul din Arusha, unde statusem si prima noapte petrecuta in Tanzania, bucurandu-ma de un dus cu apa fierbinte.

Insirasem pe pat tot ce continea rucsacul meu, multe lucruri erau ude, toti banii care ii avusesem erau uzi, deci patul intreg era acoperit cu bancnote. Pregatirea bagajului pentru saptamana de safari era o sarcina mult mai usoara, comparativ cu cele necesare pentru trekking. Ceea ce imi lipsea fantastic si nu am gasit nici o solutie pana la final, era o pereche de sandale. Avand cu mine doua perechi de bocanci, nu avusesem unde sa mai pun si o alta pereche de incaltaminte si nu am avut nici o ocazie, intre Kili si safari, sa caut pe undeva orice altceva de incaltat, programul fiind foarte strans facut. Singurele lucruri pe care le-am putut cumpara in zilele urmatoare au fost o umbrela – nu e de ras! – si doua cutii cu ceai african.

In ultima zi a anului 2006, 31 decembrie, jeep-ul nostru de safari a pornit motorul la ora 09:20 dimineata. Din cei patru francezi cu care petrecusem prima saptamana, mai ramasesera doi, Rene si Francine, niste oameni placuti, profesori, dar relativ distanti. Din pacate, ei nu stiau engleza, iar franceza mea nu imi permitea sa incheg conversatii. Ceilalti doi aventurieri trebuiau sa ajunga in Franta, deci au trebuit sa renunte la rasfatul oferit de saptamana pe care o incepeam, deja cu o alta filosofie de viata. Sau nu neaparat alta, dar sigur imbogatita cu elemente noi.

Ploua de mama focului, dar in jur era vegetatie luxurianta, totul era de un verde crud absolut minunat, starea de spirit era alta, desi cu greu imi puteam imagina safari pe timp de ploaie. Si era foarte cald, iar aerul foarte umed, un strat de ceata insistenta coborand foarte jos.

In mai putin de doua ore am intrat in Parcul National Tarangire.

African highlands / cap. 1 (RO)

 16 zile in Africa - impresii de calatorie

(decembrie 2006 – ianuarie 2007)

Cu ce sa incepi in povestirile tale atunci cand te intorci la locul denumit “acasa”, dintr-o alta lume, oarecum de pe o alta planeta?! Acolo fiind si urmand un anume program, un anume traseu, in anumite conditii prestabilite, nu reusesti mai mult decat un jurnal strict, fad, cu liniuta de la cap de rand, fara descrieri ample, fara detalii, fara prea multe emotii. In mod paradoxal, acolo fiind si savurand practic fiecare parte a fiecarei secunde, mirosind si tragand in interiorul eului tau fiecare particula din aerul ce te inconjoara, conturand cu privirile si mai ales cu sufletul fiecare centimentru patrat care intra in sfera de cuprindere a ochilor tai, exact aceasta complexitate emotionala nu iti da libertatea de a-ti exprima in mod ordonat si meticulos ceea ce ai vrea sa impartasesti printr-un jurnal de calatorie acelora care nu au pus inca piciorul in zonele strabatute de tine. Desi tocmai atunci si acolo este momentul si este spatiul cel mai real si cel mai apropiat de toate simturile si perceptiile tale, tocmai atunci si acolo tu nu gasesti momentul si spatiul (!). Nu, nu suna deloc idiot ceea ce spun; poate un pic de neinteles pentru cei care nu au experimentat astfel de stari si care au anumite predilectii spre povestiri si jurnale. Caci calatoriile de acest gen, pe langa caracterul lor banal de expeditie, reprezinta de fapt . . . o stare. Starile se pot explica si descrie mai greu in cuvinte, cu atat mai greu in cuvinte scrise, tocmai de aceea nu ma aventurez in a afirma ca voi reusi sa descriu acea stare si acele stari succesive. Ma voi considera absolut norocoasa daca voi reusi sa descriu macar calatoria in sine in termeni banali, prozaici, “tehnici”, astfel incat orice suflet doritor sa poata intui si putin din ceea ce exista in fundal, sa o poata face; sper sa reusesc sa creez o imagine asupra unei zone a Pamantului unde tu, cel care citesti, inca nu ai ajuns. Si poate nici nu ai vrut vreodata sa ajungi, sa fim realisti! Cati oameni se gandesc in viata lor ca ar vrea sa ajunga in Africa? Iar daca se gandesc la Africa, se refera de fapt cel mult la Africa de Sud si/sau la nisipul Keniei, oferit de tarmurile Oceanului Indian. Si cam atat. Nici macar eu nu ma gandeam, in urma cu 7 ani, cand practic am inceput sa intreprind si sa “prind gustul” calatoriilor de gen “globe trotter”, ca imi voi dori sa calc pamant african, avand 

la micul dejun craterul varfului cel mai semet al continentului garnisit cu rasaritul soarelui, 

la dejun stepa masailor si regatul leilor, 

 iar la cină tărâmul de pe podeaua craterului Ngorongoro, 

 una din bijuteriile ariilor mondiale de conservare!! 
Si . . . . am fost acolo, intr-o lume izolata si perfect salbateca, adulmecand albeata norilor care te invaluie din toate partile, colapsand de exasperare in fata durerii fizice si a ploii neingaduitoare care ne-a insotit de-a dreptul enervant de insistent timp de o saptamana, patrunzand nu numai in parul, hainele, bocancii, rucsacii, corturile si izoprenele noastre, dar si in sufletul nostru, obosindu-ne spiritul si vointa pana spre acel nivel de epuizare debordanta si, desigur, frustranta!

Am mai mers pe munti si coclauri in conditii de ploaie indelungata si pisaloaga, ba chiar conditii mai vitrege, mai riscante si mai complicate pentru mine, fiind singura si trebuind sa-mi car singura un rucsac de vreo 30 de kg, trebuind sa-mi car singura cortul, izoprenul, sacul de dormit, mancarea, coltarii, primusul si vesela, trebuind, la finalul fiecarei zile de trek, sa-mi montez singura cortul si sa-l demontez in fiecare dimineata, trebuind sa am grija singura de ceea ce mananc si beau pe tot parcursul zilelor si al ploilor. Ca uite-asa imi vin in minte toate aceste aspecte, aparent “detalii minore” si aproape ca nu inteleg ce m-a putut marca atat de “rau” in cele sase zile de Kilimanjaro, cand in afara de un rucsacel de zi de cca 10 - max. 15 kg, alta grija chiar nu aveam (!), decat sa merg pe propriile mele picioare, sa urc, sa cobor, sa mestec, sa fac fotografii si sa savurez, sa absorb cu toata fiinta mea insasi existenta si prezenta mea in spatiile si momentele acelea, trecand prin acei nori de altitudine, respirand acel aer rarefiat, din ce in ce mai rarefiat . . . si mai rarefiat . . . asta sa fi fost?! Lipsa de oxigen, pe care creierul o simte imediat? Apoi durerea patrunzatoare a ligamentului unuia dintre genunchi, caci totusi, in decurs de doar cateva ore (12 mai exact) treci prin toate cele patru anotimpuri cunoscute, cu extremele lor si mergi in permanenta coborare de la aproape 6 km altitudine pana pe la 1.500 . . . ceea ce inca mi se pare extraordinar totusi!

* * * *

Fiind prima mea experienta pe teritoriul african, aterizand in Nairobi si fiind instantaneu inconjurata doar de oameni de culoarea pamantului, ma voi referi la Africa in general, chiar daca am pus piciorul doar intr-o parte a Keniei si a Tansaniei. Mentionez acest lucru pentru a nu se intelege sau interpreta la un moment dat ca prin aceasta expeditie am vreo pretentie de a fi cunoscut intreg continentul negru. Deci intentia nu este de a generaliza absolut nimic cu valoare absoluta. Stiu foarte bine ca Africa este foarte diversa si intre anumite zone ale ei diferentele sunt ca de la cer la pamant. Dar deocamdata, in perceptia mea, timpul petrecut acolo se defineste ca fiind in “spatiul african”, nu in “spatiul kenian” sau “spatiul tansanian”. Daca voi mai ajunge pe continentul Africii, intr-o zona care sa difere radical de zonele pe care le-am parcurs, probabil ca atunci se va impune automat o delimitare stricta in perceptiile mele vis-a-vis de componentele statale ale continentului. Este o chestie pe care nu o pot explica, cu atat mai mult cu cat nici nu am mai aplicat-o vreodata pana acum, pentru ca nu am mai simtit-o. Nu am identificat, de exemplu, Norvegia cu intreaga Peninsula Scandinava, asa cum nu am identificat nicidecum Ecuadorul cu intreg continentul Americii de Sud. Probabil ca tine exclusiv de perceptie. Nici macar cand spun si ma gandesc la Venetia nu incadrez zona respectiva automat in tara careia apartine de fapt, iar Burano si Murano raman pentru mine alte doua entitati absolut independente una fata de cealalta si fata de Venetia si de intreaga Italie . . . Cand sunt intrebata pe unde am mai fost, spun: in Norvegia, in Venetia, Italia, Ecuador, Africa . . . Pare bizar, nu?

**** 

Pe continentul african Tansania nu este neaparat una dintre cele mai cautate destinatii de vacanta, fiind, printre altele, in mod putin sau mai deloc explicabil pentru mine, foarte scumpa. Neasteptat de scumpa, raportat la serviciile de care poti beneficia ca turist. Tansanienii in sine, pe langa cersit, se vand foarte scump. Un exemplu (sper eu, relevant) care imi vine spontan in minte: nici ca sa vizitez cetatea Salzburg-ului, nici ca sa vizitez ore in sir celebrele galerii Ufizzi din Florenta, nici macar pentru vizitarea Vaticanului nu am platit atat de mult cat am dat, pentru cca o ora de stationare, sefului unui trib de masai din zona Ariei de Conservare a Craterului Ngorongoro, ca sa pot avea acces pe teritoriul tribal, incluzand “vizitarea” unei colibe si a scolii situata in afara gardului ce imprejmuieste “satul”!! Dar ma rog, masaii reprezinta un subiect aparte de discutie, deci sa nu cad pe panta generalizarilor. Iar despre “arta si necesitatea absolut imperioase ale negociatului” in Tansania, atunci cand s-au ivit practic singurele si unicele 3-4 ore in care s-a pus problema de a putea cauta si cumpara cate ceva, restul timpului fiind petrecut exclusiv in salbaticie, despre asta voi reveni mai spre finalul comentariului, cu o singura mentiune de la care nu ma pot abtine acum: shock! Revenind succint la Tansania, ca destinatie de vacanta, s-ar putea enumera o serie de elemente care, impreuna, alcatuiesc de fapt chintesenta Africii (chiar daca nu in totalitate, am banuiala ca in mare parte). Imagineaza-ti acest colt estic al continentului negru precum un ghem amalgamic de traditii apartinand diverselor triburi (da, se traieste inca in triburi!) si origini, aici coexistand aproximativ 120 de grupari tribale, la care se adauga asiatici, arabi, europeni. 
Chiar si generalizatele triburi de masai se diferentiaza intre ele si acest lucru este usor de remarcat de orice neavizat care strabate doar nord-estul tarii (unde se afla, de fapt, stepa masailor), caci colibele masailor si aranjamentul lor difera vizibil si te fac sa vrei sa afli mai multe detalii despre cum si de ce si cum asa etc. Majoritatea tansanienilor sunt de origine bantu. Datorita ariditatii teritoriului din centrul tarii, populatia se concentreaza mai mult in zonele periferice. Situata in estul Africii, Republica Unita a Tansaniei s-a proclamat in 1964 prin uniunea a doua state suverane: Tanganyika si Zanzibar. Ca suprafata, este cea mai intinsa dintre tarile estice (Kenia si Uganda), cu 943.000 km2. Ofera un peisaj spectaculos si este strabatuta de “Marele Rift Est-African” care, in zona centrala ii formeaza “The Great Rift Valley”- o zona pe care o banuiesc ca fiind absolut mirifica! 

▼ zona “documentara” ▼

Marele Rift Est-African: intinsa pe o suprafata de 6.400 km lungime, de la Marea Moarta pana in Mozambic, aceasta falie acopera o septime din circumferinta Pamantului, fiind caracterizata pe toata lungimea sa de vulcani si cutremure. Cele mai spectaculoase zone ale enormei fisuri se afla pe teritoriile Etiopiei si Keniei, unde pamantul s-a surpat in abisuri de 40-50 km latime, pe alocuri neputandu-se decat ghici podeaua adancurilor. Din motive inca neelucidate, sistemul Marelui Rift a adoptat doua cursuri distincte de evolutie. Din cauza dezorganizarii vechilor albii de rauri, ramura occidentala, care strabate Uganda, Tansania Centrala si Zambia, este marcata de lacuri intinse (Tanganyika, Malawi); ramura orientala, ce inainteaza prin Etiopia, Kenya si estul Tansaniei, are forme de relief joase (lacul alcalin Natron) si vulcani inalti (Kenya si Kilimanjaro). Aici se afla si rezervatia naturala a Craterului Ngorongoro, in timp ce in unele zone vulcanice din vai, cum ar fi Olduvai, au fost descoperite cele mai vechi ramasite umane cunoscute pana in prezent, datand probabil de 2,5 milioane de ani.

 ▲ zona “documentara” ▲

Tansania se mandreste si cu faptul ca pe teritoriul sau se inregistreaza cea mai ridicata densitate de animale salbatice (430 de specii si subspecii, un estimat nr. de 4 milioane de animale), dispune de un litoral generos la Oceanul Indian si, desigur, are faima celui mai inalt munte al continentului: din ce in ce mai putin inzapezitul Kilimanjaro, 5.895 m alt. Sa nu uitam parcurile nationale si rezervatiile nationale: Tarangire, Lake Manyara, Arusha, Mount Meru, Udzungwa Mountains, Serengeti, Aria de Conservare a Craterului Ngorongoro (unde am coborat si noi in penultima zi, urmand sa detaliez la finalul povestirii). Arhipeleagul Zanzibar reprezinta o lume aparte care este, in sine, o alta destinatie interesanta, dar unde nu am ajuns de aceasta data. Dar es Salaam este capitala comerciala si un important port prin care se stabilesc legaturi cu tarile si zonele invecinate: Zambia, Burundi, Rwanda, Uganda.

Steagul Tansaniei are 4 culori:

verde = agricultura;                             galben = mineralele

negru = populatia;                                albastru = arhipeleagul Zanzibar.

~  * * ~